DECIZIE Nr. 97 din 24 octombrie 1995
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 8 din 17 ianuarie 1996
Ioan Muraru - presedinte
Mihai Constantinescu - judecator
Ioan Deleanu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Radu - magistrat-asistent
Pe rol solutionarea recursului declarat impotriva Deciziei nr. 41 din 12
aprilie 1995, pronuntata de Curtea Constitutionala in Dosarul nr. 10 C/1995,
decizie prin care s-a respins ca vadit nefondata exceptia de
neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. 29 alin. (9) din Ordonanta
Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit.
Dezbaterile au avut loc in sedinta din 17 octombrie 1995, in lipsa
partilor, legal citate.
Atat recurenta, Societatea Comerciala "Florida Impex" - S.R.L.,
prin cererea de recurs, cat si unul dintre intimati, respectiv Ministerul
Finantelor, prin intampinarea depusa la dosar, au solicitat, in baza art. 242
alin. 2 din Codul de procedura civila, judecarea in lipsa.
Magistratul-asistent refera ca recursul este formulat in termen si motivat.
Reprezentantul Ministerului Public a aratat ca, fata de jurisprudenta
constanta a Curtii Constitutionale, prin care s-a statuat constitutionalitatea
prevederilor cu privire la plata taxelor in justitie si a celor care instituie
procedura administrativ-jurisdictionala anterioara, solicita respingerea
recursului.
CURTEA,
examinand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Decizia nr. 41 din 1 2 aprilie 1995, Curtea Constitutionala a respins
ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate vizand dispozitiile art.
29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit,
invocata de Societatea Comerciala "Florida Impex" - S.R.L. in Dosarul
nr. 1.308/1994 al Curtii de Apel Targu Mures.
Fata de aceasta decizie, recurenta, Societatea Comerciala "Florida
Impex" - S.R.L., a formulat recurs, aratand ca:
1. cererea de revizuire si solutionarea ei nu reprezinta o procedura
administrativ-jurisdictionala, iar Ministerul Finantelor nu poate, decat cu
incalcarea principiului de independenta a organului care a emis actul fata de
partile in litigiu si a principiului contradictorialitatii, sa fie organ de
jurisdictie in asemenea litigii;
2. plata taxei ce a fost reiterata de Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, dar
majorata valoric, poate fi prohibitiva pentru accesul liber la justitie, desi
se recunoaste de catre recurenta ca este normal ca justitiabilii sa efectueze
cheltuieli pentru administrarea justitiei;
3. in opinia recurentei, cererea de revizuire instituita conform procedurii
prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 este considerata ca fiind o
materializare a dreptului de petitionare; or, conform dispozitiilor
constitutionale, exercitarea sa este gratuita;
4. nici o taxa nu poate fi instituita pentru a impiedica accesul liber la
justitie si pentru exercitarea dreptului de petitionare, numai in ideea de a se
preveni contestatiile facute de petitionari cu rea-credinta;
5. instituirea taxelor numai in scopul de a constitui o sursa de venituri
la bugetul de stat, fara ca acestea sa aiba corespondent in actiuni, servicii
sau gratuitati, este de natura sa afecteze existenta proprietatii private si sa
constituie o derogare de la drepturile omului;
6. perceperea taxei de timbru de catre Ministerul Finantelor, anticipat,
pentru un serviciu de care partea nu a beneficiat, este apreciata ca fiind o
limitare la accesul liber la justitie, iar fata de prevederile art. 3 din Codul
civil, refuzul de a solutiona cererea, atat timp cat nu s-a achitat taxa de timbru,
este considerat a fi o denegare de dreptate;
7. decizia atacata este lovita de nulitate absoluta, intrucat, cu
nerespectarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, judecata a avut loc fara
citarea partilor.
Deoarece solutionarea in fond a cauzei a avut loc in conformitate cu
prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, in recurs s-au solicitat
punctele de vedere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ale celor
doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
Senatul, exprimandu-si punctul de vedere, a considerat ca taxa de timbru
judiciar este legala, fiind universal admisa si practicata, astfel incat nu
constituie o ingradire a accesului la justitie.
Guvernul, comunicandu-si punctul de vedere, a considerat ca, in conformitate
cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, taxa de timbru nu reprezinta o
ingradire a accesului liber la justitie.
Camera Deputatilor nu si-a comunicat punctul de vedere.
CURTEA,
examinand exceptia invocata, Decizia Curtii Constitutionale nr. 41 din 12
aprilie 1995, motivele de recurs, punctele de vedere ale Senatului si
Guvernului, intampinarea formulata de Ministerul Finantelor, raportul intocmit
de judecatorul-raportor si concluziile procurorului, precum si dispozitiile
legale atacate, raportate la prevederile constitutionale, retine:
In fata instantei judecatoresti, astfel cum rezulta din incheierea
acesteia, s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20
din Legea nr. 12/1991, care prevedeau obligativitatea platii unei taxe de
timbru de 2% din suma contestata, in cadrul procedurii prealabile
administrativ-jurisdictionale.
Curtea Constitutionala, prin decizia care face obiectul recursului, s-a
pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 29 alin. (9)
din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, prin care, in locul vechii reglementari,
cuprinsa in Legea nr. 12/1991, s-au introdus dispozitii similare.
In motivarea deciziei s-a retinut ca, desi art. 20 din Legea nr. 12/1991 a
fost abrogat prin Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, art. 29 alin. (9) din
aceasta ordonanta a preluat dispozitiile art. 20 din Legea nr. 12/1991, cu
privire la plata taxelor de timbru ce trebuie platite de persoanele interesate
pentru cererile de revizuire a impozitului pe profit, cat si pentru
contestatiile ce privesc modul de rezolvare a cererilor de revizuire, asa incat
Curtea Constitutionala este competenta sa se pronunte asupra
constitutionalitatii acestora.
Pe fond, s-a retinut ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale
nu este contrara principiului prevazut de art. 21 din Constitutie privind
liberul acces la justitie, cat timp decizia organului
administrativ-jurisdictional poate fi atacata in fata unei instante
judecatoresti. Accesul liber la justitie nu presupune insa gratuitatea
acesteia. Justitia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se
suporta de la bugetul de stat, la ale carui venituri contribuie toti cetatenii.
Este echitabil ca o parte din cheltuieli sa fie suportata de cei care recurg la
acest serviciu si aceasta se realizeaza prin plata taxelor de timbru. (Au fost
astfel reiterate considerente ale Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 a
Plenului Curtii Constitutionale si ale Deciziei nr. 7 din 2 martie 1993, ramasa
definitiva, prima publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69
din 16 martie 1994, iar cea de-a doua in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 179 din 27 iulie 1993).
In raport cu aceste elemente, examinand motivele de recurs, rezulta ca unele
dintre ele au caracterul unor exceptii de neconstitutionalitate care sunt
invocate pentru prima data in recurs. Este cazul exceptiilor privind: procedura
administrativ-jurisdictionala prealabila, prin care s-ar incalca principiul
independentei si cel al contradictorialitatii, derivat din dreptul la aparare;
imposibilitatea stabilirii unei taxe pentru exercitarea dreptului de
petitionare - in opinia recurentului cererea de revizuire reglementata prin
Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 fiind o expresie a dreptului de petitionare;
afectarea proprietatii particulare ca urmare a regimului fiscal.
Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra acestor posibile
exceptii de neconstitutionalitate, intrucat ele au fost pentru prima data
invocate, in fata acesteia, in recurs. Acest impediment se sprijina pe
urmatoarele considerente:
a) potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala
"hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti
privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor". Rezulta, pe
cale de interpretare, ca ea nu hotaraste asupra exceptiilor de
neconstitutionalitate ridicate direct in fata ei;
b) solutia contrara nu este admisibila si pentru ca astfel s-ar incalca
prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, in sensul carora, in fata
instantei judecatoresti, partile trebuie sa dezbata in contradictoriu exceptia
de neconstitutionalitate, lor trebuie sa li se asigure posibilitatea de a
depune dovezi, instanta insasi trebuie sa-si exprime opinia asupra exceptiei si
ea este aceea care, prin incheiere, sesizeaza Curtea Constitutionala. Daca
aceste reguli privesc judecata in fond in fata Curtii Constitutionale, cu atat
mai mult ele privesc judecata in recurs. Cu alte cuvinte, ceea ce imperativ nu
este admisibil la judecata in fond, nu poate deveni admisibil numai ca urmare a
exercitarii caii de atac a recursului;
c) Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiei de
neconstitutionalitate nu numai pe baza sesizarii ei prin incheierea instantei
judecatoresti, dar si in limitele acestei sesizari. Orice demers al Curtii
Constitutionale dincolo de limitele sesizarii ar avea drept consecinta
ignorarea prevederilor constitutionale si ale legii organice a Curtii privind
imposibilitatea sesizarii ei din oficiu. Aceasta imposibilitate - exceptand
initiativele de revizuire a Constitutiei - priveste orice judecata in
contencios constitutional, indiferent de faza acesteia, in fond sau in recurs.
In acelasi sens pot fi invocate si prevederile art. 130 alineatul ultim din
Codul de procedura civila, care precizeaza imperativ ca judecatorii hotarasc
"numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii".
Aceste prevederi sunt aplicabile si judecatorului constitutional, pe temeiul
art. 16 din Legea nr. 47/1992;
d) potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Plenul Curtii
Constitutionale se pronunta nu numai asupra prevederilor mentionate in
sesizare, ci si asupra celor de care, in mod necesar si evident, nu pot fi
disociate. Caracterul de exceptie al acestei prevederi nu permite extrapolarea
ei, exceptiile fiind de stricta interpretare;
e) daca s-ar admite ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate pentru
prima data in recursul declarat la Curtea Constitutionala, s-ar bulversa ratiunile
instituirii celor doua grade de jurisdictie, cu toate consecintele negative ce
ar decurge de aici pentru instanta de fond si pentru parti;
f) admiterea posibilitatii de a invoca exceptia de neconstitutionalitate
pentru prima data in recursul declarat la Curtea Constitutionala ar inlesni
exercitarea abuziva a caii de atac de catre cel care, nesocotind legea, ar pune
instanta si partea adversa in situatia de a se pronunta in legatura cu noi
probleme litigioase;
g) exceptia de neconstitutionalitate este o exceptie de ordine publica si,
ca atare, ea poate fi ridicata in orice stare a pricinii. Este insa vorba de
pricina aflata in fata instantei judecatoresti si de fazele si etapele
procesului desfasurat in cadrul justitiei de drept comun, nu al celei
constitutionale;
h) potrivit art. 306 alin. 2 din Codul de procedura civila, "motivele
de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de catre instanta de
recurs". Aceste prevederi sunt aplicabile si instantei de recurs din
contenciosul constitutional. Ele n-ar putea insa justifica instantei de recurs
invocarea unor noi exceptii de neconstitutionalitate sau rezolvarea si a unor
exceptii care n-au facut obiectul judecatii la instanta de fond. Motivele de
ordine publica, la care se refera art. 306 alin. 2 din Codul de procedura
civila, privesc cazurile de nulitate absoluta a hotararii atacate, altele decat
cele aratate de recurenti.
Fata de considerentele aratate, raman spre solutionare instantei de recurs
doua dintre motivele formulate de recurent: pronuntarea deciziei in fond de
catre Curtea Constitutionala cu nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (4)
din Legea nr. 47/1992, privind citarea partilor; impedimentul la liberul acces
la justitie creat - in opinia recurentului - prin instituirea unei taxe de
timbru in procedura prealabila administrativ-jurisdictionala.
Ambele motive sunt insa neintemeiate.
Primul motiv de recurs este consecinta erorii recurentului. Astfel cum
rezulta din dispozitivul deciziei atacate, exceptia de neconstitutionalitate a
fost respinsa ca vadit nefondata. Or, in sensul prevederilor art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 47/1992, atunci cand se considera ca exceptia este vadit
nefondata, aceasta se respinge cu unanimitatea de voturi a membrilor
completului de judecata, fara citarea partilor.
Cel de-al doilea motiv de recurs este neintemeiat, intrucat, asa cum
constant s-a decis de catre Curtea Constitutionala, accesul liber la justitie
nu presupune gratuitatea acesteia. (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a
Plenului Curtii Constitutionale, Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, aceasta din
urma publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie
1993).
Art. 21 din Constitutie, prin care se garanteaza accesul liber la justitie,
nu instituie nici o interdictie cu privire la taxele in justitie. (In acest
sens s-a pronuntat deja Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 7 din 2 martie
1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27
iulie 1993.) Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, in parte, a
cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justitiei. Este insa de
observat ca, chiar in Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, la art. 29 alin. (9),
se precizeaza ca "in situatia admiterii integrale sau partiale a cererii de
revizuire sau a contestatiei, taxa de timbru se reduce proportional cu
reducerea sumei contestate". Daca cererea de revizuire sau contestatia ar
fi respinsa integral, iar titularul acesteia, in baza art. 21 din Constitutie,
s-ar adresa instantei si aceasta ar admite actiunea in contencios
administrativ, prin aplicarea art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila
s-ar ajunge, de asemenea, la rezultatul recuperarii cheltuielilor de judecata,
in care se include si taxa de timbru platita anticipat.
Prin referire la art. 306 alin. 2 din Codul de procedura civila, instanta
de recurs nu a retinut vreun motiv de ordine publica pe care sa-l invoce din
oficiu cu privire la decizia care face obiectul recursului.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art.
25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Societatea Comerciala "Florida
Impex" - S.R.L. impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 41 din 2
aprilie 1995.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 17 octombrie 1995.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent,
Gabriela Radu