DECIZIE Nr.
998 din 8 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 77 alin. (2) si (3) din Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 539 din 3 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 34 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
excepţie ridicată de Maria Duma în Dosarul nr. 2.316/110/2008 al Curţii de Apel
Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări
sociale, excepţie care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.
8.149D/2009.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 8.243D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. I pct. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001,
excepţie ridicată de Sorin Drăgan în Dosarul nr. 5.036/110/2008 al Curţii de
Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi
asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 283D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. I pct. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001,
excepţie ridicată de Maria Burcă în Dosarul nr. 4.267/110/2008 al Curţii de
Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi
asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 8.249D/2009, nr. 8.243D/2009 şi
nr. 283D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune
conexarea dosarelor nr. 8.243D/2009 şi nr. 283D/2010 la Dosarul nr.
8.149D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că prevederile de
lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 2 şi 30 noiembrie 2009 şi 27
ianuarie 2010, pronunţate în ' dosarele nr. 2.316/110/2008, nr. 5.036/110/2008
şi nr. 4.267/110/2008, Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori,
familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I
pct. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale. Excepţia a fost ridicată de Maria Duma,
Sorin Drăgan şi Maria Burcă cu prilejul soluţionării unor acţiuni civile.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege
criticate sunt contrare principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. In
acest sens, arată că, potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 19/2000,
punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte
realizate la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare. In mod
corespunzător, în cazul persoanelor pentru care legea prevede un stagiu de
cotizare redus, prevederile de lege criticate stabilesc că punctajul mediu
anual se determină prin împărţirea numărului de puncte realizat la numărul de
ani corespunzător stagiului complet de cotizare prevăzut de legiuitor a fi
realizat de fiecare categorie de asiguraţi. Cu toate acestea, în ultima ipoteză
nu sunt încadrate şi persoanele la care face referire art. 42 din Legea nr.
19/2000, respectiv cele care au lucrat în condiţii deosebite de muncă, deşi
acestea beneficiază şi ele de reducerea vârstei standard de pensionare. In
acest mod, ultima categorie de persoane este discriminată, întrucât nu i se
aplică aceleaşi principii de calcul al punctajului mediu anual ca şi celorlalte
categorii de asiguraţi.
Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, cauze minori,
familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 34 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 30
martie 2001, aprobată prin Legea nr. 338/2002, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002. In realitate, Curtea constată
că sunt criticate dispoziţiile art. 77 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie
2000, aşa cum au fost modificate prin textele de lege invocate de autorul
excepţiei.
Prevederile de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 77 alin. (2) şi (3): „(2) In situaţia
asiguraţilor prevăzuţi la art. 43 şi 47, la stabilirea punctajului mediu anual
conform alin. (1) se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la
aceste articole.
(3) In situaţiile prevăzute la art. 44, la
stabilirea punctajului mediu anual al asiguraţilor conform alin. (1) se iau în
considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele nr. 4 şi
5."
Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege
criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie
referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile Legii nr. 19/2000 prevăd în cuprinsul art. 41 alin.
(1) două condiţii pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a
dobândi pensia pentru limită de vârstă. Aceste condiţii sunt stagiul de
cotizare şi vârsta standard de pensionare. Stagiile de cotizare minime şi
complete sunt prevăzute, în mod diferenţiat pentru bărbaţi şi femei, în
cuprinsul aceluiaşi articol de lege.
Având în vedere situaţia deosebită a persoanelor care
desfăşoară munca în condiţii speciale şi a persoanelor care au realizat stagiul
de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, legea a
prevăzut beneficiul reducerii vârstei de pensionare concomitent cu reducerea
stagiului de cotizare, condiţionată însă de realizarea acestuia în condiţiile
menţionate un număr de ani stabilit de lege. Acest fapt a determinat şi modul
de calcul al punctajului mediu anual care ţine cont de reducerea stagiului de
cotizare necesar pentru a obţine dreptul la pensie.
In ceea ce priveşte, însă, situaţia persoanelor
prevăzute la art. 42 din Legea nr. 19/2000, respectiv a celor care au
desfăşurat activitatea în condiţii deosebite şi despre care autorul excepţiei
afirmă că se află într-o situaţie comparabilă cu cea a persoanelor care au
desfăşurat munca în condiţii speciale, Curtea constată că acestea beneficiază
doar de reducerea vârstei de pensionare şi numai în condiţiile în care au
realizat un stagiu complet de cotizare, aşa cum este acesta prevăzut în art. 41
din aceeaşi lege. In atare condiţii, este firesc ca punctajul mediu anual să se
calculeze în funcţie de acest stagiu de cotizare, care reprezintă stagiul
efectiv realizat, iar nu de un altul.
Prin urmare, situaţiile puse în discuţie de autorii
excepţiei sunt diferite, astfel că tratamentul juridic diferenţiat este
justificat, necontravenind principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 77 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de
Maria Duma, Sorin Drăgan şi Maria Burcă în dosarele nr. 2.316/110/2008, nr.
5.036/110/2008 şi nr. 4.267/110/2008 ale Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă,
cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea