DECRET Nr.
1456 din 8 octombrie 2009
privind conferirea unor
decoratii
ACT EMIS DE:
PRESEDINTELE ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 681 din 9 octombrie 2009
In temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100
din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (3), art. 6
lit. A, art. 7 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul
naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,
în semn de apreciere deosebită a meritelor avute în
cercetarea ştiinţifică desfăşurată în cadrul Comisiei Internaţionale pentru
Studierea Holocaustului din România,
Preşedintele României decretează:
Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit
în grad de Comandor:
- rabinului Andrew Baker, director, Comitetul Evreiesc
Mondial, Statele Unite ale Americii;
- domnului dr. Radu Ioanid, istoric, filosof, director
la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, Statele Unite ale Americii;
- domnului Daniel S. Mariaschin, vicepreşedinte
executiv al B'nai B'rith International;
- domnului Paul Shapiro, director al Centrului pentru
Studii Avansate asupra Holocaustului, Statele Unite ale Americii;
- rabinului Menachem Hakohen, Marele Rabin al României.
Art. 2. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în
grad de Comandor, categoria H - Cercetare ştiinţifică, domnului prof.
univ. dr. Randolph L. Braham, Statele Unite ale Americii.
Art. 3. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural'în
grad de Ofiţer, categoria H - Cercetare ştiinţifică:
- doamnei dr. Hildrun Glass, Universitatea
Ludwig-Maximilians, Republica Federală Germania;
- domnului William Totok, scriitor.
Art. 4. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în
grad de Cavaler, categoria H - Cercetare ştiinţifică:
- domnului dr. Viorel Achim, istoric;
- doamnei dr. Lya Benjamin, istoric;
- domnului Adrian Mihai Cioflâncă, istoric;
- domnului prof. univ. dr. Ioan Ciupercă, istoric;
- domnului It.-col. (r) dr. Alexandru Elias, medic;
- domnului conf. univ. dr. Alexandru Florian, filosof;
- domnului dr. Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog;
- domnului gen.-mr. (ret.) prof. univ. dr. Mihail E.
Ionescu, istoric;
- domnului Vasile Ionescu, preşedinte al Organizaţiei
„Aven Amentza";
- domnului prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu,
istoric;
- doamnei Irina Sanda Marin-Cajal;
- domnului Victor Opaschi, istoric;
- domnului prof. univ. dr. Ioan Scurtu, istoric;
- domnului prof. univ. dr. George Voicu,
filosof-sociolog.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
In temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia
României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC