HOTARARE Nr.
1514 din 2 decembrie 2009
privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investitii din cadrul
proiectului „Initiativa Copiii Strazii", din judetele Bihor si Galati
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 871 din 14 decembrie 2009
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă lista obiectivelor de
investiţii din cadrul proiectului „Iniţiativa Copiii Străzii", din
judeţele Bihor şi Galaţi, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru
obiectivele de investiţii prevăzute la alin. (1), potrivit anexelor nr.
2/1-2/2*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanţarea obiectivelor de investiţii
cuprinse în anexele nr. 2/1-2/2 se face din împrumutul de la Banca de
Dezvoltare a Consiliului Europei, acordat potrivit Legii nr.
388/2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca
de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat finanţării proiectului
„Iniţiativa Copiii Străzii", semnat la Bucureşti la 22 noiembrie 2005 şi
la Paris la 5 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare,
conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind
datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008,
cu modificările şi completările ulterioare, de la bugetul de stat prin bugetul
Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în limita sumelor aprobate
anual cu această destinaţie, de la bugetele locale, precum şi din alte surse
legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit
legii.
Art. 3. - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexele nr. 2/1-2/2,
în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
*) Anexele nr. 2/1-2/2 la prezenta hotărâre sunt
clasificate potrivit legii şi se comunică numai instituţiilor interesate.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
interimar,
Mihai Constantin Şeitan,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei,
Vasile Blaga
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
ANEXA Nr. 1
LISTA
obiectivelor de investiţii finanţate din cadrul
proiectului „Iniţiativa Copiii Străzii", din judeţele Bihor şi Galaţi
1. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii -
municipiul Oradea, judeţul Bihor
2. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii -
municipiul Galaţi, judeţul Galaţi