HOTARARE Nr. 184 din 9 martie 2005
privind aprobarea Strategiei de accelerare a privatizarii si atragere de
investitii pentru agentii economici din portofoliul Ministerului Economiei si
Comertului pentru anul 2005, precum si a unor masuri pentru aplicarea acesteia
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 255 din 28 martie 2005

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 4^1
alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind
privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu
modificarile si completarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
ARTICOL UNIC
Se aproba Strategia de accelerare a privatizarii si atragere de investitii
pentru agentii economici din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului
pentru anul 2005, precum si unele masuri pentru aplicarea acesteia, prevazuta
in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
Ministrul economiei si comertului,
Codrut Ioan Seres
Ministrul finantelor publice,
Ionel Popescu
STRATEGIA
de accelerare a privatizarii si atragere de investitii pentru agentii economici
din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului - Oficiul Participatiilor
Statului si Privatizarii in Industrie pentru anul 2005, si unele masuri pentru
aplicarea acesteia
1. Cadrul general, premisele si obiectivele privatizarii
Strategia de privatizare si atragere de investitii pe termen mediu si lung
in domeniile de activitate coordonate de Ministerul Economiei si Comertului
porneste de la analiza specificitatii fiecarui sector si de la nevoile acestor
sectoare pentru a deveni competitive pe o piata din ce in ce mai concurentiala.
In stabilirea obiectivelor fundamentale ale privatizarii s-a pornit de la:
1. prevederile Programului de guvernare 2004 - 2008, care stipuleaza
accelerarea privatizarii si restructurarii pe baza catorva linii directoare,
respectiv:
- elaborarea unei strategii integrate privind privatizarea sectorului
energetic;
- continuarea privatizarii societatilor comerciale mari si mijlocii;
- privatizarea societatilor din industria de aparare;
- vanzarea pachetelor minoritare detinute de catre stat prin mecanisme de
piata;
- urmarirea contractelor incheiate prin monitorizarea acestora in perioada
postprivatizare;
- restructurarea, pe criteriile competitivitatii, prin:
- restructurarea sectorului de stat, inclusiv prin inchideri de
capacitati neviabile;
- reorganizarea activitatilor indirect productive;
- modernizarea, retehnologizarea si optimizarea fluxurilor tehnologice
din unitati industriale cu potential de competitivitate;
2. nevoia adaptarii strategiei si programelor de privatizare la specificitatile
sectoarelor economice si ale societatilor comerciale, pentru a asigura
viabilitatea societatilor comerciale postprivatizare;
3. caracteristicile specifice ale fiecarui sector.
Obiectivele principale urmarite in procesul de privatizare vizeaza:
- armonizarea strategiilor de privatizare cu procesul de restructurare;
- consolidarea cadrului competitiv postprivatizare in contextul integrarii
pietei energiei si al perspectivei aderarii la Uniunea Europeana;
- atragerea de investitori strategici, care demonstreaza un real potential
managerial si financiar necesar consolidarii structurilor postprivatizare;
- privatizarea sa asigure ca transferul pachetului majoritar de actiuni sa
se realizeze si cu o componenta de recapitalizare a societatii, necesara pentru
realizarea programelor de modernizare si investitii.
2. Cadrul legislativ si institutional
2.1. Cadrul legislativ
Cadrul legal in vigoare in materie de privatizare este reprezentat de
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor
comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile
ulterioare, de Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea
privatizarii, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Hotararea
Guvernului nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea
societatilor comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Legii
nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu
modificarile si completarile ulterioare.
2.2. Cadrul institutional
Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/2001 privind infiintarea
Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, aprobata cu
modificari prin Legea nr. 552/2001, a fost infiintat Oficiul Participatiilor
Statului si Privatizarii in Industrie, in subordinea Ministerului Economiei si
Comertului, care asigura aplicarea strategiei Guvernului privind realizarea
procesului de privatizare a societatilor comerciale din portofoliul sau, luand
masurile necesare in acest scop.
2.3. Competente si atributii
Competentele si atributiile in procesul de restructurare-privatizare sunt
exercitate, in cazul in care nu se stabileste altfel, conform actelor normative
in vigoare, care, sintetic, prevad ca:
a) privatizarea societatilor comerciale infiintate ca filiale ale unor
societati comerciale cu capital majoritar de stat se realizeaza sub autoritatea
si coordonarea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie,
in conditiile legii;
b) vanzarea actiunilor detinute de societati comerciale cu capital
majoritar de stat la societati comerciale, altele decat filialele, precum si
vanzarea actiunilor detinute de societati comerciale la care pachetul de
actiuni este detinut de o societate comerciala cu capital majoritar de stat ori
de regiile autonome si institutele nationale se fac conform Legii nr. 31/1990
privind societatile comerciale, republicata, si, dupa caz, conform Legii nr.
297/2004 privind piata de capital;
c) in pregatirea procesului de privatizare, pentru stabilirea celei mai
adecvate metode de diminuare a participatiilor statului la societatile
comerciale, Ministerul Economiei si Comertului, prin Oficiul Participatiilor
Statului si Privatizarii in Industrie, poate institui procedura administrarii
speciale si supravegherii financiare la societatile comerciale cu capital
majoritar de stat din portofoliu si la filialele acestora;
d) Ministerul Economiei si Comertului, prin Oficiul Participatiilor
Statului si Privatizarii in Industrie, coordoneaza intregul proces de
gestionare a participatiilor statului, reorganizare, restructurare, privatizare
a companiilor/societatilor nationale si a societatilor comerciale care
functioneaza sub autoritatea sa.
Acesta ia toate masurile necesare pentru realizarea strategiei de
privatizare a societatilor comerciale aflate sub autoritatea sa si a filialelor
acestora, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
In cadrul procesului postprivatizare, monitorizarea indeplinirii
obligatiilor se face in mod direct de catre Ministerul Economiei si Comertului,
prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie pentru
societatile comerciale cu capital majoritar de stat, iar pentru filialele
societatilor comerciale la care Ministerul Economiei si Comertului este
actionar, monitorizarea in numele statului se realizeaza de catre aceste
societati comerciale.
3. Portofoliul de agenti economici al Ministerului Economiei si Comertului
Portofoliul Ministerului Economiei si Comertului este format din agenti
economici din domeniul:
- energie electrica;
- gaze naturale;
- minier;
- petrolier;
- aparare;
- alte activitati.
Ponderea cea mai mare si importanta o reprezinta procesul de privatizare
din domeniile energiei electrice si gazelor naturale, care sunt sectoare de
utilitati publice de larg interes si impact public si economic.
Privatizarea in domeniul utilitatilor publice este si trebuie sa fie un
mecanism complex, in care un rol decisiv il au reforma structurala si regulile
de piata, care trebuie realizate si implementate inaintea lansarii operatiunii
de privatizare propriu-zise.
Privatizarea in cazul utilitatilor publice trebuie sa asigure intarirea
societatii din punct de vedere financiar si operational intr-un sistem
corespunzator de reglementari, asa cum acesta functioneaza in tarile Uniunii
Europene.
Procesele de privatizare trebuie realizate in conditii de transparenta,
competitivitate si sa fie desfasurate pe baza unor criterii de selectie clare
si cuantificabile.
Analiza portofoliului de agenti economici
Ministerul Economiei si Comertului (denumit in continuare M.E.C.) detine,
in prezent, in portofoliu urmatorii agenti economici, structurati astfel:
- 9 societati nationale;
- 6 companii nationale;
- 51 de societati comerciale;
- doua regii autonome;
- 8 institute - institute nationale de cercetare-dezvoltare.
De asemenea, agentii economici aflati in portofoliul M.E.C. detin 64 de
filiale, precum si participatii la un numar de 108 societati comerciale cu
capital mixt.
Capitalul social/patrimoniul acestor agenti economici, pe domenii de
activitate, este prezentat in tabelul urmator:
Domenii de activitate, agenti economici, capital social
Semnificatia coloanelor din tabelul de mai jos este urmatoarea:
F - Filiale
N - Nr.
P - Patrimoniu
- mii euro -
________________________________________________________________________________
Domeniul Societati Companii Societati Regii Institute F TOTAL
nationale nationale comerciale autonome nationale
____________________________________________________________________
N Capital N Capital N Capital N P N P N Capital
social social social social si
patrimoniu
________________________________________________________________________________
Energie 1 312.354 1 159.746 7 2.576.104 37
3.048.183
Petrolier 1 1.417.627 4 30.308
1.447.934
Gaze
naturale 2 123.075 2 108.161
231.236
Minier 4 48.263 4 40.542 17 98.904 11
187.710
Aparare 1 35.945 8 25.907 16
61.852
Regii
autonome 2 26.165
26.165
Activitati
industriale 5 108.941
108.941
Alte
activitati 1 496 8 1.505 8 824
2.824
________________________________________________________________________________
TOTAL 9 1.901.794 6 236.234 51 2.949.828 2 26.165 8 824 64
5.114.845
________________________________________________________________________________
4. Metode de privatizare si de atragere de investitii
Pentru realizarea strategiei de privatizare se utilizeaza metodele de
privatizare si de atragere de capital permise de prevederile Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 88/1997, cu modificarile si completarile ulterioare,
ale Legii nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale
normelor metodologice de aplicare a acestora, aprobate prin Hotararea
Guvernului nr. 577/2002, cu completarile ulterioare, inclusiv combinatii ale
acestora.
Metodele prevazute au in vedere:
- atragerea de investitori strategici cu experienta, care sa duca la
imbunatatirea structurilor dupa privatizare;
- proceduri transparente de privatizare cu reguli si criterii clare,
comunicate public investitorilor;
- utilizarea unor consultanti selectionati prin procese de selectie
competitiv-publice, transparente si echidistante;
- privatizarea sa se faca cu dobandirea a cel putin 51% din pachetul de
actiuni in sectoarele de utilitati publice, iar la restul sectoarelor
mergandu-se pana la 100% din actiuni, decizia fiind legata de analiza specifica
societatii respective, a rolului si impactului ei in economie;
- privatizarea sa conduca la capitalizarea societatilor comerciale de
utilitati publice, o data cu vanzarea pachetului de actiuni. Se are in vedere
ca obtinerea pachetului majoritar sa fie realizata prin metoda combinata de
cumparare a unui pachet de actiuni existent si aport de capital in societate cu
emisiune de noi actiuni pana la o cota reprezentand cel putin 51% din capitalul
social al acesteia;
- privatizarea sa conduca la cresterea calitatii serviciilor, marirea
sigurantei in exploatare si modernizarea infrastructurilor;
- promovarea unor structuri de tip "green/brown field", in care
aportul de capital in numerar sa fie asigurat de investitorul strategic, iar
contributia societatii de stat sa fie in general sub forma de active;
- vanzarea de active ale societatilor comerciale, iar in anumite sectoare
vanzarea activelor sa fie insotita de obligatii de investitii necesare
modernizarii, retehnologizarii sau finalizarii unor investitii, precum si
realizarii obiectivelor de mediu;
- evitarea fenomenelor de captivitate reciproca postprivatizare si luarea
in considerare a unei strategii adecvate care sa duca la crearea de structuri
viabile postprivatizare;
- privatizarea sa se realizeze in conditiile asigurarii unui mediu
concurential real si sa se evite transferul unui monopol de stat in monopol
privat;
- folosirea instrumentelor de restructurare/reorganizare a societatilor
comerciale din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului/filialelor
societatilor comerciale, care sa asigure viabilizarea lor, urmata de procedura
de privatizare propriu-zisa, realizata prin vanzare, in conditiile legii, a
participatiei statului atat la societatile comerciale/filialele acestora, cat
si la noile societati comerciale rezultate in urma reorganizarii sau prin
aplicarea altei metode de privatizare si atragere de investitii;
- orice combinatie a metodelor de privatizare prevazute de lege.
5. Politici de privatizare sectoriale, program si actiuni de accelerare a
privatizarii si atragerii de investitii in anul 2005
Pentru perioada urmatoare se au in vedere accelerarea privatizarii si
atragerea de investitii pentru agentii economici din portofoliul M.E.C., dupa
cum urmeaza:
5.1. Sectorul energetic
Privatizarea in domeniul utilitatilor publice este si trebuie sa fie un
mecanism complex, in care un rol decisiv il are reforma structurala si regulile
de piata, care trebuie realizate si implementate inaintea lansarii operatiunii
de privatizare propriu-zise. Strategia de privatizare in acest sector trebuie
sa asigure crearea unor structuri stabile si competitive pe termen mediu si
lung, pornind de la insasi natura acestor societati, respectiv societati de
larg interes si impact public si economic, care definesc in general osatura
unei economii nationale.
In abordarea strategiei se porneste de la o analiza-diagnostic a sistemului
national energetic, a sistemului national integrat cu cel regional si european,
de la nevoia de a fi competitiv in plan global, folosind avantajele competitive
pe care sistemul energetic romanesc le are in comparatie cu alte sisteme
energetice.
Privatizarea in cazul utilitatilor publice trebuie sa asigure intarirea
societatii din punct de vedere financiar si operational intr-un sistem
corespunzator de reglementari asa cum acesta functioneaza in tarile Uniunii
Europene.
Instrumentul restructurarii acestor societati este folosit in contextul
privatizarii pentru a asigura eficientizarea si viabilizarea acestor societati.
In sectorul energetic, sector de utilitati publice, se au in vedere
criterii clare si transparente de atragere a unor investitori strategici, care
sa asigure capitalul necesar dezvoltarii si eficientizarii, experienta
specifica, precum si integrarea in structuri europene mai ample in care este
decisiva masa critica in procesul de selectie naturala a structurilor viabile.
Procesele de privatizare trebuie realizate in conditii de transparenta,
competitivitate, sa fie desfasurate pe baza unor criterii de selectie clare si
cuantificabile, monitorizate in toate fazele sale de catre Guvernul Romaniei si
organismele internationale (Banca Mondiala, Fondul Monetar International,
Comisia Uniunii Europene).
In domeniul energiei strategia de privatizare se bazeaza pe nevoia de a
face din sectorul energetic din Romania un sector din ce in ce mai competitiv
in contextul integrarii pietelor energetice pe plan regional (Piata Sud-Est
Europeana), precum si pe piata Uniunii Europene.
Sistemul energetic din Romania are potential sa se mentina si sa devina un
important furnizor de energie atat in Zona Sud-Est Europeana, cat si in zona
Uniunii Europene.
Sunt exemplificative in acest sens cateva mutatii importante, precum si
aspecte legate de locul si rolul sistemului energetic romanesc in sistemul
energetic regional si european:
5.1.1. Piata integrata a energiei si impactul ei:
- Deschiderea pietei energiei in toate tarile Uniunii Europene si in tarile
candidate in asa fel incat in anul 2007 piata energiei si gazelor naturale sa
fie deschisa 100% . In Romania pietele de energie electrica si de gaze naturale
au fost deschise gradual, incepand cu anul 2001. Incepand cu 1 ianuarie 2005,
gradul de deschidere a pietei de electricitate este de 55%, iar la gaze
naturale de 50% .
- Introducerea mecanismelor de tranzactionare transparente a energiei. In
Romania, Operatorul Pietei de Energie Electrica din Romania (OPCOM) va deveni
bursa obligatorie de energie electrica pentru piata fizica la inceputul anului
2005, urmand a evolua spre o bursa voluntara pana in anul 2007. Lansarea noii
platforme de tranzactionare va determina modificari importante si de lunga
durata ale structurii si modului actual de operare pe piata de energie
electrica. Pentru a facilita procesul de tranzitie si pentru a tine seama, in
acelasi timp, de situatia actuala din sectorul energiei electrice se urmareste
introducerea unor masuri noi, cum sunt cele legate de plata capacitatilor, in
vederea asigurarii unei capacitati de producere suficiente, introducerea si
calificarea asa-zisilor "furnizori de ultima instanta".
Ca efect al acestor masuri se creeaza conditiile de concurenta deplina care
vor avea drept consecinta preturi mai competitive si servicii de mai buna
calitate.
- Principiul meritului devine regula de baza pentru calificarea pe piata,
dar acest principiu trebuie combinat cu un sistem comercial care sa
disciplineze piata, evitandu-se concurenta neloiala, si cu un sistem mai
adecvat de diferentiere a preturilor de livrare a energiei in baza de sarcina
fata de energia livrata in varful de sarcina.
- Cresterea capacitatilor de interconectare intre tarile Union for the
Co-ordination of Transmission of Electricity (UCTE) este menita sa integreze
pietele de energie, dar in acelasi timp sa dea o noua dimensiune caracterului
concurential. In Romania se prevede o crestere a interconectarilor cu UCTE de
la 1.300 MW in prezent la 2.500 MW in viitor (din care spre granita de vest cu
Republica Ungara va creste de la 300 MW la 1.100 MW), ceea ce va presupune
posibilitati de crestere a exportului, dar si a importului de energie.
- Introducerea tarifului singular de injectie si extractie faciliteaza
comertul cu energie, indiferent de distanta la care se afla producatorul si
consumatorul, eliminandu-se dezavantajele pozitionarii geografice si
contribuind astfel la cresterea concurentialitatii.
- Finalizarea in Romania, in perspectiva anului 2006, a privatizarii
intregului sector de distributie a energiei electrice si gazului natural
creeaza premise pentru o disciplinare mai mare a sistemului si mai ales a
platilor, dar si de obiectivizare mai mare a criteriilor de selectie a
producatorilor.
5.1.2. Locul Sistemului energetic din Romania
In contextul integrarii regionale si europene, Sistemul energetic din
Romania prezinta cateva avantaje competitive importante care trebuie avute in
vedere si care trebuie sustinute prin politici si strategii adecvate:
- un mix de productie concurential, in care in totalul energiei livrate
energia hidro reprezinta aproximativ 30%, energia nucleara 9% si care se va
dubla incepand cu anul 2006, iar energia pe baza de lignit reprezinta peste
25%;
- interesul investitorilor pentru sistemul de generare trebuie sustinut
prin promovarea la privatizare si atragere de capital a acelor obiective care
au un avantaj potential competitiv din sectoarele: hidroenergetic,
termoenergetic si nuclear;
- un sistem de transport al energiei modern, capabil sa faca fata
consecintelor integrarii pietei energiei.
5.1.3. Particularitatile Sistemului energetic din Romania
Piata interna de energie electrica a fost restructurata si setul de
reglementari a fost elaborat pe baza principiilor Directivei 2003/54/EC privind
regulile comune pentru piata interna de electricitate, care au la baza
urmatoarele principii de organizare si functionare:
- accesul nediscriminatoriu la retele in regim reglementat;
- relatii directe intre producatori si furnizori si/sau consumatori, bazate
pe contracte bilaterale in contextul liberalizarii pietei energiei. Pe masura
deschiderii pietei o parte tot mai mare din consumul de energie este asigurat
pe baza tranzactionata in segmentul concurential al pietei, intre producatori,
furnizori si consumatorii eligibili de energie electrica;
- asigurarea deschiderii treptate a pietei energiei din Romania in asa fel
incat in anul 2007 piata sa fie 100% deschisa;
- atat participantii traditionali de pe piata, cat si cei care au aparut
ulterior si isi desfasoara activitatea pe piata de energie electrica sunt
tratati intr-o maniera nediscriminatorie si echidistanta;
- piata spot functioneaza ca un mecanism de echilibrare a consumului si
productiei de energie electrica, in cadrul careia se stabileste pretul pietei;
- piata spot functioneaza in cadrul programarii bazate pe principiul
ordinii de merit si al ofertelor grupurilor generatoare competitive. De
asemenea, producatorii care au contracte de portofoliu trebuie sa oferteze si
pentru piata cu o zi inainte;
- societatea de transport al energiei electrice reprezinta garantul
unitatii si securitatii Sistemului energetic national;
- operatorii de retea asigura serviciile publice obligatorii (conectare la
reteaua electrica de transport si de distributie) pentru toti participantii la
piata licentiati. In cadrul pietei, operatorul de sistem OPCOM stabileste prognoza
finala de consum, ordinea de merit pe baza orara, pretul marginal si programul
de functionare a unitatilor dispecerizabile, pe baza ofertelor de generare si a
prognozelor de consum transmise. Programarea grupurilor generatoare
dispecerizabile se realizeaza atat pentru generare, cat si pentru serviciile de
sistem;
- un set clar de reglementari elaborat de autoritatile de reglementare
independente;
- integrarea pietei energiei in piata regionala - Piata Sud-Est Europeana
si apoi in Piata Europeana a energiei. In acest context un eveniment important
l-a reprezentat integrarea in UCTE. Compania Nationala
"Transelectrica" - S.A. a devenit membru UCTE cu drepturi depline,
iar la inceputul lunii octombrie 2004 Romania a fost conectata la UCTE;
- infiintarea autoritatii de reglementare in sectorul energiei electrice -
Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) - si a
autoritatii de reglementare in sectorul gazelor naturale - Autoritatea
Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), ca institutii
independente din punct de vedere legal si administrativ.
Pentru a raspunde acestor deziderate sau principii de baza au fost
realizate mutatii si schimbari structurale importante in sistemul energetic din
Romania, pornindu-se de la un sistem monopolist integrat vertical la un sistem
descentralizat, caracterizat prin separarea activitatilor de productie de cele
de transport, respectiv de distributie, de la o programare centralizata la
castigarea prin ofertare a dreptului de a produce, procesul zilnic de licitatie
cuprinzand cele 24 de intervale orare ale zilei urmatoare.
Dupa asigurarea separarii structurilor verticale s-a procedat la o separare
a structurilor in entitati care sa duca la crearea cadrului competitiv necesar,
respectiv:
- Societatea de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice
"Electrica" - S.A. a fost reorganizata, infiintandu-se 8 filiale;
- restructurarea Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice si
Termice "Termoelectrica" - S.A. (denumita in continuare
"Termoelectrica" - S.A.) s-a facut prin externalizarea catre si in
subordinea municipalitatilor a 19 centrale electrice in regim de cogenerare,
iar din structura "Termoelectrica" - S.A. au fost desprinse 7
societati de productie a energiei. In urma restructurarii in pasi succesivi a
producatorului termo s-a ajuns la un indicator de concentrare rezonabil, avand
loc o evolutie de la o concentrare excesiva la o concentrare moderata.
Romania a optat pentru modelul utilizat in Europa, de piata descentralizata
a energiei electrice, in care producatorii si furnizorii sunt liberi sa incheie
tranzactii de vanzare-cumparare a energiei electrice, iar retelele de energie
si gaz sunt deschise accesului tertilor in regim reglementat. Relatiile dintre
participantii la piata se vor baza in principal pe contracte ce pot fi
bilateral negociate sau reglementate.
Pe langa contracte, participantii la piata angro de energie electrica vor
avea in continuare posibilitatea participarii la o piata fizica de energie
organizata cu o zi inaintea zilei de dispecerizare. Aceasta piata va fi operata
de o bursa de energie. Operatiunile de decontare de pe piata pentru ziua
urmatoare vor fi in responsabilitatea OPCOM, in calitate de administrator de decontare.
Noua platforma de tranzactionare creata asigura introducerea graduala pana
in anul 2007 a pietei de energie electrica complet liberalizata si competitiva,
in concordanta cu practicile europene. Tinta o reprezinta realizarea in anul
2007 a unei piete bazate pe contracte bilaterale si autoprogramarea
producatorilor, insotita de o bursa de energie voluntara (piata tranzactiilor
pentru ziua urmatoare), precum si de o piata de echilibrare. Aceasta piata va
fi similara pietelor europene folosite in Scandinavia, Anglia si Tara Galilor,
precum si in majoritatea tarilor din zona continentala a Europei de Vest.
Lansarea noii platforme de tranzactionare va determina modificari
importante si de lunga durata ale structurii si modului actual de operare pe
piata de energie electrica. Pentru a facilita procesul de tranzitie si pentru a
tine seama, in acelasi timp, de situatia actuala din sectorul energiei
electrice a fost prevazuta o serie de masuri, cum ar fi introducerea in viitor
a unui mecanism de plata a capacitatilor, in vederea asigurarii unei capacitati
de producere suficiente.
Se creeaza conditiile de concurenta deplina care stimuleaza investitiile
straine si care vor avea drept consecinta preturi competitive si servicii de
calitate pentru consumatori.
Romania si-a aratat disponibilitatea de a infiinta la Bucuresti o bursa de
energie pentru spatiul balcanic. Prin comparatie cu tarile din zona si chiar cu
unele tari din estul Europei, Romania are deja o experienta destul de bogata in
functionarea pietei interne de energie electrica, avand entitati bine definite,
orientate pe activitati, concurenta in sfera producerii energiei electrice si
in cea a furnizarii de energie, autoritati de reglementare functionale si
independente, precum si un operator comercial activ in domeniul energiei
electrice.
5.1.4. Obiective specifice de privatizare
In definirea obiectivelor specifice de privatizare se porneste de la
analiza sectoriala specifica, care poate fi particularizata pentru sectorul
energetic astfel:
- sectorul energetic reprezinta un sector fundamental al infrastructurii
economice de larg interes si impact economic si public, esential atat pentru
dezvoltarea economica de ansamblu, cat si din punct de vedere al impactului
social;
- privatizarea societatilor din acest sector trebuie corelata cu
dezvoltarea si implementarea unui cadru de reglementari si operare specifice,
de care depinde in mod direct atat succesul privatizarii in sine, cat mai ales
evolutia pozitiva postprivatizare;
- privatizarea trebuie sa aiba in vedere, pe langa valorificarea pachetului
de actiuni vandut, si asigurarea consolidarii imediate a companiei la
privatizare printr-o injectie directa de capital in societate;
- privatizarea in domeniul energiei trebuie sa tina cont de nevoia de
capital necesar modernizarii si dezvoltarii sectorului energetic. Aceasta
nevoie de capital este estimata la peste 10 miliarde euro pana in anul 2015;
- privatizarea sectorului energetic din Romania trebuie facuta cu parteneri
strategici care sa reprezinte garantia succesului in acest proces si care sa
contribuie la dezvoltarea unui sector energetic solid si competitiv;
- privatizarea este strans legata de cadrul de operare a pietei energiei,
la a carui perfectionare M.E.C. trebuie sa contribuie in mod activ. Pentru ca
privatizarea sa poata fi realizata cu succes a fost nevoie de asigurarea mai
intai a unui cadru legal si de reglementare a functionarii pietei energiei,
aliniat la directivele Uniunii Europene si care sa asigure satisfacerea a doua
criterii esentiale pentru a decide o investitie in domeniul utilitatilor
publice, respectiv:
- stabilitate prin reglementari proiectate pe termen lung, specifice
fiecarui domeniu, care sa permita o proiectie clara a planurilor de afaceri pe
termen mediu si lung;
- transparenta prin reglementari obiective si clare de tarifare si
operare a pietei energiei, care sa diminueze la maximum o interventie
subiectiva.
Acest lucru a fost realizat prin adoptarea Legii energiei electrice nr.
318/2003 si a Legii gazelor nr. 351/2004, a Foii de parcurs din domeniul
energetic din Romania, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 890/2003, cu
modificarile ulterioare, precum si a setului de reglementari de tarifare si
operare emise de cele doua autoritati de reglementare.
Pornind de la premisele prezentate anterior, se pot stabili obiectivele
specifice ale privatizarii din sectorul energiei, acestea urmarind:
- sa se realizeze atragerea de investitori strategici cu experienta, care
sa duca la imbunatatirea structurilor dupa privatizare;
- sa asigure capitalizarea societatilor comerciale de utilitati publice;
- sa asigure obtinerea pachetului majoritar de actiuni de catre
investitorul strategic (cel putin 51% din actiuni), iar acesta sa aiba drept de
control in exercitarea atributelor de operator. Obtinerea pachetului majoritar
sa fie realizata de regula prin metoda combinata de cumparare a unui pachet de
actiuni existent si aport de capital in societate, cu emisiune de noi actiuni
pana la o cota reprezentand cel putin 51% din capitalul social al societatii
comerciale;
- sa aiba in vedere cresterea calitatii serviciilor, marirea sigurantei in
exploatare si modernizarea infrastructurilor.
Este necesara implementarea unui sistem de reglementari, aliniat la
normativele europene din domeniu, realizat inaintea privatizarii si care, pe de
o parte, sa faca atractiv sistemul pentru investitorii/operatorii de talie si,
pe de alta parte, sa permita operarea entitatilor din domeniul utilitatilor
publice in regim echilibrat, prevenindu-se exercitarea de catre monopolurile
naturale a unor pozitii abuzive fata de consumatori.
5.1.5. Program si actiuni de accelerare a privatizarii si atragerii de
investitii pentru anul 2005 in sectorul de energie electrica si termica
a) Distributia de electricitate:
- finalizarea procesului de privatizare la Societatea Comerciala Filiala de
Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Banat" -
S.A. si Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei
Electrice "Electrica Dobrogea" - S.A. prin realizarea transferului
dreptului de proprietate asupra actiunilor in urma indeplinirii conditiilor de
finalizare prevazute in contractul de privatizare;
- finalizarea procesului de privatizare a celor doua societati comerciale
de distributie a energiei electrice, Societatea Comerciala Filiala de
Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Moldova" -
S.A. si Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei
Electrice "Electrica Oltenia" - S.A., prin semnarea contractelor de
privatizare si realizarea transferului dreptului de proprietate asupra
pachetelor majoritare de actiuni catre cumparatori;
- continuarea procesului de privatizare a Societatii Comerciale Filiala de
Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Muntenia
Sud" - S.A. in baza strategiei de privatizare ce va fi aprobata prin
hotarare a Guvernului;
- initierea procesului de privatizare a celorlalte 3 societati comerciale
de distributie a energiei electrice, respectiv: Societatea Comerciala Filiala
de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania
Nord" - S.A., Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a
Energiei Electrice "Electrica Transilvania Sud" - S.A. si Societatea
Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice
"Electrica Muntenia Nord" - S.A., precum si a filialelor de servicii,
prin angajarea unor consultanti internationali, astfel incat intregul proces de
privatizare in domeniul distributiei de energie electrica sa fie finalizat in
urmatoarele 18 - 20 de luni;
- efectuarea unei oferte publice initiale primare, oferind spre subscriere,
prin metode specifice pietei de capital, pachete semnificative de actiuni de
pana la 15% din actiunile societatii, prin actiuni nou-emise, rezultate in urma
unei majorari de capital social la Societatea Comerciala Filiala de Distributie
si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Transilvania Nord" -
S.A. si la Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei
Electrice "Electrica Muntenia Nord" - S.A., urmata de listarea la
Bursa de Valori Bucuresti a societatilor.
b) Productia de energie electrica in sectorul termo:
- reanalizarea planurilor de restructurare a "Termoelectrica" -
S.A., inclusiv in ceea ce priveste inchiderile de capacitati in contextul
conservarii securitatii Sistemului energetic national si aportul de capital
privat prin folosirea unor solutii de privatizare flexibile prevazute de
legislatia in vigoare;
- realizarea unor studii de impact si eficienta privind crearea de
structuri mixte termo-hidro, care sa faca atractiva societatea astfel creata
pentru privatizare, dar care sa evite scurgerea de fonduri de la o structura la
alta pentru acoperirea unor ineficiente descalificate de sistem;
- continuarea activitatii de privatizare a celor 3 complexuri energetice
nou-infiintate, respectiv:
- Societatea Comerciala "Complexul Energetic Turceni" - S.A.;
- Societatea Comerciala "Complexul Energetic Rovinari" -
S.A.;
- Societatea Comerciala "Complexul Energetic Craiova" - S.A.,
procesul desfasurandu-se cu asistenta unor consultanti internationali,
selectati in conditiile legii, iar contractele de consultanta urmand sa fie
aprobate de Guvernul Romaniei. Consultantii vor propune strategia de
privatizare care sa defineasca solutiile de viabilitate pe termen mediu si
lung, pe baza alternativelor de modernizare si/sau realizarii de grupuri
energetice noi, rezolvarea optima a problemelor de mediu, pe baza carora sa se
stabileasca metodele de privatizare care vor fi aprobate de Guvern;
- realizarea de proiecte "Green/Brown Field", in care
investitorul asigura capitalul necesar, iar societatea de stat aduce ca aport
unele active disponibile, astfel:
- Grup nou generare pe gaze de 400 MW la CET Iernut;
- Grup cogenerare 120 MW la CET Bucuresti Sud;
- Grup cogenerare 60 MW la CET Grozavesti;
- Grup cogenerare 120 MW la CET Galati;
- Grup cogenerare 150 MW la CET Constanta-Palas.
La proiectele de cogenerare definirea puterii instalate se va face pe baza
studiului de fezabilitate, in contextul reglementarii specifice pentru
cogenerare si in concordanta cu directiva europeana care permite calificarea
acestor grupuri conform reglementarilor;
- continuarea activitatilor de atragere a investitiilor la sucursalele
"Termoelectrica" - S.A.: Societatea Comerciala "Electrocentrale
Braila" - S.A., Societatea Comerciala "Electrocentrale Doicesti"
- S.A. si Societatea Comerciala "Electrocentrale Borzesti" - S.A.;
- continuarea activitatilor de privatizare a "Termoelectrica" -
S.A. prin vanzarea/privatizarea filialelor acesteia, prin utilizarea oricarei
metode prevazute de lege, in paralel cu realizarea unor proiecte de atragere de
investitii prin proiecte de tip "Green/Brown Field", inclusiv prin
constituirea de societati mixte, asocieri in participatiune, cu modificarea in
mod corespunzator a prevederilor pct. 3 lit. g) din anexa la Hotararea
Guvernului nr. 102/2004 pentru aprobarea Strategiei de accelerare a atragerii
de investitii si privatizarii in sectorul de producere a energiei
termoelectrice;
- initierea privatizarii pentru filialele "Termoserv", urmand ca
in cadrul Societatii Comerciale "Termoelectrica" - S.A. sa se
stabileasca programul de activitati concrete pentru privatizare.
c) Productia de energie electrica in sectorul hidro:
- atragerea de capital privat necesar modernizarii dezvoltarii in sectorul
hidro prin crearea unor structuri de producatori independenti de energie de tip
IPP, in care Societatea Comerciala "Hidroelectrica" - S.A. sa aduca
drept aport active din centrale hidro care au nevoie de investitii intr-un mix
de productie echilibrat, iar investitorul sa asigure aportul de capital si
sursele de finantare pentru realizarea investitiei. Se vor continua negocierile
cu investitorii preselectionati pentru crearea a patru astfel de structuri IPP;
- continuarea procesului de restructurare-privatizare demarat pentru o
serie de 8 lanturi de microhidrocentrale, situate pe raurile Doftana, Arges,
Manaileasa, Olanesti, Dambovita, Targului, precum si pentru Centrala
Hidroelectrica "Paltinul", prin vanzarea de active, combinat cu asumarea
unui program minim de investitii;
- initierea trecerii in sectorul privat si a altor lanturi de
microhidrocentrale aflate in exploatare, prin vanzare ca active, combinat cu
asumarea unui program minim de investitii;
- initierea procesului de privatizare a societatilor de servicii si
mentenanta din domeniul hidro - hidroservuri.
d) Productia de energie nucleara:
- continuarea procesului de atragere de investitii pentru finalizarea
Unitatii 3 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavoda, cu capital majoritar
privat, intr-o structura de producator independent de tip IPP. Societatea
Nationala "Nuclearelectrica" - S.A. va aduce in principal ca aport in
noua societate activele realizate pentru Unitatea 3.
e) Transportul de energie:
- Compania Nationala "Transelectrica" - S.A.: efectuarea unei
oferte publice initiale primare, oferind spre subscriere, prin metode specifice
pietei de capital, pachete semnificative de actiuni de pana la 15% din
actiunile societatii, prin actiuni nou-emise, rezultate in urma unei majorari
de capital social din actiunile societatii, urmata de listarea la Bursa de
Valori Bucuresti a societatii;
- se va initia privatizarea filialelor Companiei Nationale
"Transelectrica" - S.A.: Societatea Comerciala pentru Servicii de Mentenanta
a Retelei Electrice de Transport "Smart" - S.A., Societatea
Comerciala de Formare a Energeticienilor din Romania "Formenerg" -
S.A., Societatea Comerciala pentru Servicii de Telecomunicatii si Tehnologia
Informatiei "Teletrans" - S.A., Societatea Comerciala "Icemenerg
Bucuresti" - S.A. si Societatea Comerciala "Icemenerg Service" -
S.A.;
- se va rezerva pentru privatizarea prin restituire un pachet de actiuni in
aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in
mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si
completarile ulterioare.
5.2. Sectorul petrol si gaze
5.2.1. Societatea Nationala de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A.
Pe baza realizarii unui studiu de piata, cu participarea unui consultant
international specializat, privind strategia de asigurare a unui climat
concurential in productia si furnizarea de gaze postprivatizare se va initia
procesul de vanzare a unui pachet majoritar de cel putin 51% din actiunile
societatii cu un investitor strategic. In elaborarea strategiei se vor avea in
vedere aspecte ca diversificarea accesului la surse alternative de gaze,
stabilirea unui calendar optim de privatizare care sa tina cont de contextul
global al diversificarii accesului la sursele de gaze. In procesul de
privatizare se va folosi consultanta internationala de specialitate.
Se va demara procedura de efectuare a unei oferte publice initiale primare,
oferindu-se spre subscriere, prin metode specifice pietei de capital, pachete
semnificative de actiuni de pana la 15% din actiunile societatii, prin actiuni
nou-emise, rezultate in urma unei majorari de capital social din actiunile
societatii, urmata de listarea la Bursa de Valori Bucuresti a societatii.
Se va rezerva pentru privatizarea prin restituire un pachet de actiuni in
aplicarea Legii nr. 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
5.2.2. Societatea Comerciala de Distributie a Gazelor Naturale
"Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures si Societatea Comerciala de
Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti
Se va urmari finalizarea contractelor de privatizare semnate cu E.ON
Ruhrgas, respectiv Gaz de France, prin transferul de proprietate asupra
pachetelor reprezentand 51% din capitalul social al societatilor, dupa
indeplinirea conditiilor de finalizare prevazute in contractele de privatizare.
Ministerul Economiei si Comertului, prin Oficiul Participatiilor Statului
si Privatizarii in Industrie, va gestiona in continuare un pachet de actiuni
semnificativ la aceste societati si va monitoriza modalitatea de indeplinire a
obligatiilor contractuale.
Se vor putea oferi la vanzare prin metode specifice pietei de capital sau
prin alte metode pachete minoritare din actiunile detinute de M.E.C. - Oficiul
Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie.
5.2.3. Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale "Transgaz"
- S.A.
Se va efectua o oferta publica initiala primara, oferindu-se spre
subscriere, prin metode specifice pietei de capital, pachete semnificative de
actiuni de pana la 15% din actiunile societatii, prin actiuni nou-emise,
rezultate in urma unei majorari de capital social din actiunile societatii,
urmata de listarea la Bursa de Valori Bucuresti a societatii.
Se va rezerva pentru privatizarea prin restituire un pachet de actiuni in
aplicarea Legii nr. 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
5.3. Sectorul minier
5.3.1. Se va accelera aplicarea strategiei de dezvoltare a industriei
miniere, cu accent deosebit asupra demararii procedurilor de privatizare a
unitatilor ce pot prezenta un interes investitional.
5.3.2. Restructurarea sectorului minier va avea in vedere:
- restructurarea intregului sector carbonifer, cu conditia corelarii judicioase
a capacitatilor de productie cu necesarul producatorului de energie, urmata de
o privatizare accelerata;
- ofertarea spre privatizare si a producatorilor care nu intra in structura
viitoarelor unitati restructurate.
5.3.3. Activitatea de restructurare a sectorului minier se va realiza prin:
- externalizarea unor sucursale si transformarea acestora in filiale ale
societatilor comerciale pe actiuni sau in noi societati comerciale pe actiuni;
- inchiderea operationala si conservarea unor exploatari miniere
nerentabile;
- infiintarea unor noi societati comerciale cu capital mixt;
- retehnologizarea unor exploatari miniere;
- constituirea de asocieri in participatiune;
- vanzarea unor active.
5.3.4. Se vor angaja consultanti internationali, selectati in conditiile
legii, care sa asiste M.E.C. in procesul de atragere de investitii pentru
Societatea Comerciala "Cupru Min Abrud" - S.A., Societatea Comerciala
"Moldomin" - S.A., Compania Nationala "Minvest" - S.A. Deva
si altele.
Proiecte prioritare:
- Exploatarea de Cupru Rosia Poieni - pentru care s-au primit scrisori de
intentie. Se va continua procesul de atragere de investitori.
- Rosia Montana - Ministerul Economiei si Comertului va putea sa
stabileasca solutii de privatizare dupa finalizarea studiului de impact de
mediu.
5.3.5. Societatea Comerciala "Baita" - S.A. Stei
Se va initia procesul de privatizare a societatii.
O cota de 20% din capitalul social al societatii a fost rezervata pentru privatizarea
prin restituire prevazuta de dispozitiile Legii nr. 10/2001, cu modificarile si
completarile ulterioare, urmand a se atribui actiuni persoanelor indreptatite
care vor opta pentru aceasta societate.
5.3.6. Societatea Nationala "Ape Minerale" - S.A. si Societatea
Nationala a Sarii - S.A.
Privatizarea Societatii Nationale "Ape Minerale" - S.A. va avea
in vedere necesitatea alinierii intr-un viitor apropiat a Romaniei la
standardele europene atat din punct de vedere al metodologiei de recunoastere
si atestare a unei ape minerale naturale, a accesului direct al producatorilor
la licentele de exploatare a resurselor minerale, cat si al controlului
eficient al activitatii din domeniu, crearea unui cadru concurential care sa
asigure accesul tuturor imbuteliatorilor la licenta si eliminarea pericolului
aparitiei unui monopol privat in domeniu, dupa restructurarea societatii.
Privatizarea Societatii Nationale "Ape Minerale" - S.A. se va
realiza conform strategiei care va fi aprobata prin hotarare a Guvernului.
In ceea ce priveste Societatea Nationala a Sarii - S.A., va fi promovata o
strategie de atragere de investitii, restructurare si privatizare, strategie in
masura sa transforme societatea intr-o structura eficienta, constituita si
sustinuta exclusiv pe cerintele pietei. Va fi avuta in vedere posibilitatea
crearii unor filiale pe structura actuala a unor sucursale sau vanzarea unor
active aferente activitatilor de baza ori auxiliare. Pentru exploatarile de
sare lichida care functioneaza intr-un sistem de captivitate fata de
beneficiarii industriali, se vor avea in vedere strategii adecvate care sa
asigure viabilitatea structurilor de productie.
In functie de cerintele pietei, de analizele de oportunitate, de studiile
de fezabilitate si impact, vor putea fi analizate si alte posibilitati
(societati cu capital mixt, asocieri in participatiune).
Privatizarea Societatii Nationale a Sarii - S.A. se va realiza conform
strategiei care va fi aprobata prin hotarare a Guvernului.
5.4. Sectorul productiei de aparare
5.4.1. Compania Nationala "Romarm" - S.A. si filialele sale
Privatizarea societatilor comerciale din cadrul Companiei Nationale
"Romarm" - S.A. se va realiza avandu-se in vedere prevederile
Hotararii Guvernului nr. 485/2004 pentru aprobarea Strategiei de restructurare
si privatizare a Companiei Nationale "Romarm" - S.A. si a filialelor
sale.
- Se va continua procesul de reorganizare si restructurare a filialelor
Companiei Nationale "Romarm" - S.A. prin:
- infiintarea unor societati comerciale cu capital mixt, cu aportul in
natura al societatii comerciale, filiala a Companiei Nationale
"Romarm" - S.A., si aportul in numerar al unor investitori, persoane
fizice sau persoane juridice cu capital majoritar privat, in principal prin
desprinderea unor capacitati de productie civila, in scopul separarii
patrimoniale militar-civil;
- vanzarea participatiilor detinute de filiale in societatile mixte.
Se va continua procesul de privatizare pentru toate cele 16 filiale ale
Companiei Nationale "Romarm" - S.A.
5.4.2. Alte societati din domeniul productiei de aparare
Privatizarea societatilor comerciale din domeniul productiei de aparare va
trebui sa tina cont de procesul de ajustare sectoriala, care vizeaza in
principal modernizarea si dezvoltarea de societati competitive, precum si
reorientarea altora, fara perspective concrete in actualul context economic,
social si politic.
O mare parte din societatile din domeniul productiei de aparare (Societatea
Comerciala "Avioane" - S.A. Craiova, Societatea Comerciala
"IAR" - S.A. Ghimbav, Societatea Comerciala "Uzina Mecanica
Orastie" - S.A., Societatea Comerciala "Uzina Mecanica Filiasi"
- S.A., Societatea Comerciala "ROMAERO" - S.A., Societatea Comerciala
"TOP THERM" - S.A. Ghimbav, Societatea Comerciala "Constructii
Aeronautice" - S.A. Ghimbav) a initiat in cursul anului 2004 procese
complexe de restructurare, redimensionare si reorganizare, pe principiul
separarii patrimoniale militar-civil, cu desprinderea unor capacitati de
productie civila, prin constituirea de noi societati comerciale cu activitate
in domeniul civil, in vederea privatizarii, care va continua sau, dupa caz, va
fi initiata in anul 2005.
5.5. Alte activitati
In sectorul produse primare, in anul 2005 se va continua privatizarea:
- Societatii Comerciale "Melana IV" - S.A. Savinesti;
- Societatii Nationale "Plafar" - S.A. Bucuresti.
Privatizarea Societatii Nationale "Plafar" - S.A. Bucuresti va
avea in vedere urmatoarele obiective principale:
- mentinerea obiectului de activitate al societatii, precum si asigurarea
pastrarii in functiune a capacitatilor de productie existente si dezvoltarea
acestora;
- atragerea unui volum de investitii cu participarea unui investitor
strategic, care sa fructifice oportunitatile de utilizare profitabila a
societatii.
Privatizarea Societatii Nationale "Plafar" - S.A. Bucuresti se va
realiza conform strategiei care va fi aprobata prin hotarare a Guvernului.
Se va initia privatizarea si a altor societati, cum ar fi cele preluate de
la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (Societatea Comerciala
"FORADEX" - S.A., Societatea Comerciala "IPROCHIM" - S.A.,
Societatea Comerciala "Oltchim" - S.A., Societatea Comerciala
"Automobile Craiova" - S.A.).
Societatea Comerciala "OLTCHIM" - S.A.
M.E.C. va pregati o strategie de privatizare specifica care sa rezolve
probleme ca: furnizarea de materii prime pe termen lung, in mod special de la
ARPECHIM Pitesti; selectia investitorilor strategici care sa asigure viitorul
societatii in structuri complementare sau care intaresc masa critica in
structura respectiva. Pe aceasta baza, in cursul semestrului II 2005 se va
initia privatizarea societatii dupa rezolvarea litigiilor cu actionarii
minoritari privind conversia creantelor Autoritatii pentru Valorificarea
Activelor Statului in actiuni.
Societatea Comerciala "Daewoo Automobile ROMANIA" - S.A.
Avand in vedere situatia specifica de la aceasta unitate, M.E.C. va derula
activitati in vederea atragerii de investitori.
Institutele de cercetare-dezvoltare si proiectare din portofoliul M.E.C.
vor fi reorganizate, restructurate, dupa caz, si vor fi oferite la privatizare
in conformitate cu obiectivele de dezvoltare ale acestora.
6. Promovarea unor oferte publice de actiuni si listarea unor societati
comerciale la Bursa de Valori Bucuresti
Piata de capital si sistemul bursier reprezinta o institutie fundamentala a
economiei de piata. In ultima perioada bursa din Romania a inregistrat cresteri
importante, clasandu-se pe primele locuri din acest punct de vedere printre
bursele regionale. Cu toate acestea, lichiditatea redusa si lipsa de
diversitate reduc sau chiar anuleaza perspectivele de dezvoltare pentru viitor.
Pentru reforma in economie si o integrare sanatoasa in Uniunea Europeana,
dezvoltarea si intarirea sistemului bursier reprezinta un deziderat necesar.
Intarirea pietei de capital se poate face printr-o oferta pe piata bursiera de
pachete de actiuni ale unor societati de stat importante. O astfel de masura va
avea urmatoarele efecte pozitive:
- absorbtia unor noi capitaluri pe piata si cresterea volumului
tranzactiilor bursiere in mod semnificativ, astfel favorizandu-se dezvoltarea
bursei ca instrument al economiei de piata;
- din punct de vedere social, se va induce un semnal pozitiv, in sensul ca
Guvernul lanseaza pe piata actiuni cu evolutie sigura, cu risc scazut, si ofera
astfel populatiei si investitorilor o posibilitate de plasament cu riscuri scazute
al economiilor;
- crearea unui climat favorabil pentru dezvoltarea fondurilor private de
pensii, care vor putea investi in companii cu imagine buna pe piata si al caror
viitor este cert;
- inducerea transparentei si disciplinei financiare, specifice sistemului
bursier in activitatea marilor companii de stat listate, cu efecte pozitive
asupra procesului de privatizare;
- aducerea bursei la un nivel similar de capitalizare si diversificare cu
alte burse din regiune;
- in acelasi timp societatile din domeniul energiei au o nevoie de capital
acuta, necesara dezvoltarii, si din aceste considerente metoda corespunzatoare
o reprezinta metoda emiterii de noi actiuni pe piata.
In aceste conditii, se are in vedere efectuarea unei oferte publice
initiale primare, oferindu-se spre subscriere, prin metode specifice pietei de
capital, pachete semnificative de actiuni de pana la 15% din actiunile
societatii, prin actiuni nou-emise, rezultate in urma unei majorari de capital
social din actiunile societatii, urmate de listarea la Bursa de Valori
Bucuresti, la urmatoarele societati:
1. Compania Nationala "Transelectrica" - S.A.;
2. Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale "Transgaz" -
S.A.;
3. Societatea Nationala de Gaze Naturale "Romgaz" -S.A.;
4. Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei
Electrice "Electrica Transilvania Nord" - S.A.;
5. Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei
Electrice "Electrica Muntenia Nord" - S.A.
Au fost initiate procedurile de listare a companiilor
"Transelectrica" - S.A. si "Transgaz" - S.A., care sa
permita listarea pe piata in anul 2005. Prin listarea pachetului de companii,
sistemul bursier din Romania va inregistra importante cresteri in lichiditate.
Strategia avuta in vedere prevede:
1. lansarea companiilor mentionate in procesul de oferta publica si listare
la bursa, prin luarea masurilor necesare;
2. listarea se va face prin pachete succesive de actiuni, determinate de
M.E.C. in functie de raspunsul pietei de capital. Bazandu-se pe analiza de
piata si de oportunitate, M.E.C. va putea folosi introducerea de noi
instrumente bursiere (bonduri corporatiste, de stat sau ipotecare). In acest
sens s-a luat masura infiintarii unui grup de lucru pentru dezvoltarea pietei
de capital;
3. lansarea publica a listarilor sub forma unui program sustinut, in
vederea cresterii credibilitatii initiativei.
In procesul de pregatire a ofertelor se realizeaza analize-diagnostic din
punct de vedere legal al societatilor respective, urmand ca ofertele publice sa
fie declansate si derulate prin intermediari autorizati conform legislatiei
specifice pietei de capital. Pretul de oferta va fi stabilit prin raport de
evaluare intocmit de intermediarii ofertei publice, prin metode specifice
pietei de capital, si va fi aprobat de M.E.C.
In functie de evolutia privatizarii prin oferta publica a pachetelor de
actiuni la societatile comerciale mentionate mai sus, M.E.C., prin Oficiul
Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, va putea initia oferte
publice de actiuni si pentru alte pachete de actiuni la aceste societati sau la
alte societati comerciale din portofoliu, respectiv in prima faza la Compania
Nationala "Nuclearelectrica" - S.A.
7. Aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
cu modificarile si completarile ulterioare
M.E.C., in calitate de institutie publica implicata, va aplica prevederile
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod
abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si
completarile ulterioare, in limita competentelor si atributiilor pe care le are
conform legislatiei in vigoare.
Pentru aplicarea concreta a dispozitiilor legii, Ministerul Economiei si
Comertului - Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie a
publicat in anul 2004 o oferta de privatizare prin restituire, constand intr-o
lista de 6 societati comerciale: Compania Nationala "Transelectrica"
- S.A., Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale "Transgaz" -
S.A., la care s-a rezervat o cota de 5% din capitalul social, Societatea
Comerciala "Minbucovina" - S.A. Vatra Dornei, Societatea Comerciala
"Miniera Banat" - S.A. Anina, Societatea Comerciala "Baita"
- S.A. Stei si Societatea Comerciala "Cupru Min" - S.A. Abrud, la
care s-a rezervat o cota de 20% din capitalul social. Se va putea rezerva o
cota de 5% din capitalul social al Societatii Nationale de Gaze Naturale
"Romgaz" - S.A. si al Companiei Nationale
"Nuclearelectrica" - S.A.
Atribuirea actiunilor se va desfasura conform regulamentului propriu de
restituire si atribuire de actiuni in cadrul metodei de privatizare prin
restituire, care se aproba prin ordin al ministrului si se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, conform normelor metodologice de aplicare
unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 498/2003,
cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin atribuirea de catre M.E.C. a actiunilor in baza titlurilor de valoare
nominala emise de Ministerul Finantelor Publice sau, dupa caz, a
deciziilor/dispozitiilor motivate emise de entitatile implicate in aplicarea
prevederilor Legii nr. 10/2001, se diminueaza in mod corespunzator numarul
actiunilor detinute de M.E.C. la societatile comerciale, companiile si
societatile nationale care fac obiectul unei oferte de privatizare prin
restituire.
8. Unele masuri pentru aplicarea Strategiei de accelerare a privatizarii si
atragere de investitii pentru agentii economici din portofoliul M.E.C. -
Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, pentru anul 2005
8.1. In perioada de privatizare, la societatile comerciale/filiale se vor
institui administrarea speciala si supravegherea financiara, in conditiile
legii. Competentele si atributiile administratorilor speciali se stabilesc prin
mandat special, emis prin ordin al ministrului economiei si comertului. Plata remuneratiei
administratorilor speciali se face de catre societatile comerciale/filiale, la
care este instituita administrarea speciala.
8.2. In situatia in care societatea comerciala aflata in proces de
privatizare nu dispune de fondurile necesare pentru plata cheltuielilor
generate de pregatirea si realizarea privatizarii, inclusiv cele privind
intocmirea raportului de evaluare a societatii comerciale, a bilanturilor de
mediu necesare pentru obtinerea avizului de mediu, la solicitarea societatii
comerciale, cu aprobarea ministrului economiei si comertului, acestea vor fi
suportate de Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, in
limita sumelor prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat prin
hotarare a Guvernului, la capitolul de cheltuieli pentru pregatirea si
realizarea privatizarii.
In situatia in care filiala aflata in proces de privatizare nu dispune de
fondurile necesare pentru plata cheltuielilor generate de pregatirea si
realizarea privatizarii, inclusiv cele privind intocmirea raportului de
evaluare a societatii comerciale, a bilanturilor de mediu necesare pentru
obtinerea avizului de mediu, la solicitarea filialei, acestea vor fi suportate
de catre societatea comerciala a carei filiala se privatizeaza, in limita sumelor
prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat.
8.3. Pentru derularea procesului de privatizare se vor numi comisii de
evaluare si selectare a consultantilor, comisii de analiza a posibilitatilor de
privatizare, comisii de coordonare a privatizarii, comisii de negociere si alte
comisii pentru derularea procesului de privatizare si atragere de investitii,
precum si secretariate tehnice ale acestora. Stabilirea numarului de membri
titulari si supleanti ai comisiilor si ai secretariatelor tehnice (inclusiv
reprezentanti ai societatilor comerciale care se privatizeaza), competentele,
atributiile, drepturile si raspunderile acestora se stabilesc prin ordine ale
ministrului economiei si comertului si decizii ale sefului Oficiului
Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie.
8.4. In vederea depunerii de catre potentialii investitori a scrisorilor de
intentie sau a expresiilor de interes, listele cu societatile
comerciale/filialele care se vor privatiza in baza prezentei strategii de
privatizare se publica in cotidiene nationale de mare tiraj de catre Oficiul
Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie.
8.5. In vederea pregatirii procesului de privatizare, Oficiul
Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie are dreptul de a angaja
consultanti pentru asistenta tehnica pe perioada desfasurarii procesului de
privatizare a societatilor comerciale din portofoliu, inclusiv pentru
efectuarea de analize si strategii de restructurare si privatizare, precum si
firme de avocatura pentru activitatea de consultanta juridica de specialitate,
in vederea indeplinirii atributiilor prevazute de lege si a indeplinirii
dispozitiilor si ordinelor ministrului economiei si comertului.
Aceleasi prevederi sunt aplicabile si societatilor comerciale in procesul
de privatizare a filialelor.
8.6. In functie de conditiile concrete in care se afla si functioneaza
fiecare societate comerciala/filiala, M.E.C. poate initia si promova acte
normative care sa asigure cadrul legal pentru aplicarea unor strategii
specifice de restructurare si privatizare.
8.7. In activitatea de evaluare a societatilor comerciale din portofoliul
sau, M.E.C. - Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie va
putea utiliza si rezultatul altor metode, inclusiv al celor specifice pietei de
capital, precum si rezultatele analizelor intocmite de evaluatori atestati in
conditiile legii si agreati de institutia publica implicata, acestea urmand sa
fie utilizate pentru stabilirea pretului de oferta.
Pentru metodele de privatizare prin negociere, pretul de oferta nu este
comunicat investitorului, ci reprezinta doar o valoare de referinta a actiunii
cu care se va compara oferta financiara a investitorului.
M.E.C. - Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in
Industrie/societatea comerciala vanzatoare va stabili pretul de oferta pe baza
oricareia dintre metodele de evaluare utilizate, iar pretul de vanzare va tine
seama si de celelalte elemente care compun oferta de vanzare (investitii, majorari
de capital, capital de lucru, datorii preluate de cumparator, elemente de
protectie sociala, situatia economico-financiara a societatii comerciale si
altele asemenea).
8.8. (1) Pentru societatile comerciale care se vor privatiza in baza
prezentei strategii de privatizare se va asigura consolidarea pretului in
conditiile inflatiei si devalorizarii, dupa cum urmeaza:
a) pentru contractele de privatizare cu plata pretului in rate, in cazul in
care pretul este stabilit si platit in lei, la cuantumul fiecarei rate se
aplica o dobanda care sa acopere inflatia, la care se adauga doua procente;
b) pentru contractele de privatizare cu plata pretului in rate, in cazul in
care pretul este stabilit si platit in valuta, la cuantumul fiecarei rate se
aplica o dobanda LIBOR/EURIBOR plus o marja negociata de parti;
c) pentru contractele de privatizare cu plata integrala in lei sau in
valuta, in cazul in care plata se va face intr-un termen mai mare de 5 zile
lucratoare, dar nu mai mult de 60 de zile lucratoare de la data semnarii
contractului de privatizare, se vor aplica prevederile lit. a), respectiv ale
lit. b), dupa caz;
d) pentru contractele de privatizare cu plata pretului in rate, in cazul in
care plata avansului se va face intr-un termen mai mare de 5 zile lucratoare,
dar nu mai mult de 30 de zile lucratoare de la data semnarii contractului de
privatizare, la cuantumul avansului se vor aplica prevederile lit. a),
respectiv ale lit. b), dupa caz.
(2) Dobanda se va calcula la suma datorata, de la data semnarii
contractului de privatizare pana la data platii efective.
(3) Pentru vanzarea activelor societatilor comerciale se vor aplica similar
prevederile alin. (1) si (3).
8.9. Dosarul de prezentare al societatilor comerciale cu capital majoritar
de stat supuse privatizarii se intocmeste de catre Oficiul Participatiilor
Statului si Privatizarii in Industrie.
Dosarul de prezentare al societatilor comerciale la care o societate cu
capital majoritar de stat sau o filiala a acesteia este actionar se intocmeste
de catre societatea comerciala detinatoare a actiunilor supuse vanzarii.
Datele cuprinse in dosarul de prezentare si mentionate la art. 82 alin. (1)
A din anexa la Hotararea Guvernului nr. 577/2002, cu modificarile si
completarile ulterioare, sunt prezentate pe baza declaratiei pe propria
raspundere, autentificata, a membrilor consiliului de
administratie/administratorului unic si a cenzorilor/auditorilor financiari ai
societatii comerciale supuse privatizarii.
Conducerea societatii comerciale supuse privatizarii are obligatia sa
prezinte potentialilor investitori date referitoare la situatia economica,
financiara, tehnica, juridica, patrimoniala si de mediu a societatii comerciale
si sa permita accesul direct la aceste date, care pot fi organizate sub forma
unei "camere de date".
Accesul direct la datele si informatiile de natura economica, financiara,
tehnica, juridica, patrimoniala si de mediu al societatii comerciale supuse
privatizarii se face pe baza achitarii in avans a unei taxe de acces.
Datele privind situatia economica, financiara, tehnica, juridica,
patrimoniala si de mediu a societatii comerciale supuse privatizarii, cuprinse
in contractul de privatizare, sunt prezentate in baza declaratiei pe propria
raspundere, autentificata, a membrilor consiliului de
administratie/administratorului unic si a cenzorilor/auditorilor financiari ai
societatii comerciale supuse privatizarii.
Declaratiile si garantiile acordate de vanzator cumparatorului prin
contractul de privatizare, referitoare la situatia economica, financiara,
tehnica, juridica, patrimoniala si de mediu a societatii comerciale supuse
privatizarii sunt date in baza declaratiei pe propria raspundere,
autentificata, a membrilor consiliului de administratie/administratorului unic
si a cenzorilor/auditorilor financiari ai societatii comerciale supuse
privatizarii.
8.10. Privatizarea societatilor comerciale aflate sub autoritatea M.E.C.,
prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, si a
filialelor acestora se desfasoara in conformitate cu prevederile cadrului legal
general in domeniul privatizarii, precum si cu actele normative conexe
aplicabile societatilor comerciale/filialelor acestora in principal din
domeniul energetic, petrolier, al gazelor naturale, minier si al apararii.