HOTARARE Nr.
636 din 20 iunie 2007
privind declararea starii de
calamitate naturala in agricultura pentru culturile insamantate in toamna
anului 2006 si in primavara anului 2007, precum si pentru stabilirea nivelului
maxim al sumei ce poate fi acordata ca despagubire
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 419 din 22 iunie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor
în caz de calamităţi naturale în agricultură, cu modificările ulterioare, al
art. 30 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. b) din Legea bugetului de stat pe
anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările si completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se declară stare de calamitate naturală
în agricultură în zonele în care culturile de grâu, secară, triticale, orz,
orzoaica şi rapiţă, însămânţate în toamna anului 2006 şi în primăvara anului
2007, au fost afectate de seceta excesivă, persistentă în timp, din perioada
2006-2007, şi care afectează terenurile neirigate, fenomen natural prevăzut la
art. 2 alin. (1) din Legea nr.
381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în
agricultură, cu modificările ulterioare.
(2) Declararea zonelor afectate de calamităţi naturale
s-a făcut în baza informaţiilor privind aria de răspândire a fenomenelor
naturale, transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
(3) Zonele care au fost declarate calamitate natural de
secetă sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2. - (1) Culturile agricole afectate pentru care
se acordă despăgubiri şi sumele maxime ce se acordă ca despăgubire pe unitatea
de suprafaţă sunt:
a) grâu, secară,
triticale 750 lei/ha;
b) orz, orzoaica 700
lei/ha;
c) rapiţă 600 lei/ha.
(2) Nivelul maxim al despăgubirilor prevăzute la alin.
(1) reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii
fenomenului şi se acordă numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie.
Art. 3. - (1) Procedura de calcul şi de acordare a
despăgubirilor aferente calamităţilor naturale în agricultură, declarate prin
prezenta hotărâre, este prevăzută de Legea nr. 381/2002, cu modificările
ulterioare, precum şi de Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi
pădurilor nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi
naturale în agricultură.
(2) Direcţiile pentru
agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi/sau a municipiului Bucureşti
împreună cu comisiile locale stabilite prin ordin al prefectului răspund de
veridicitatea, autenticitatea şi realitatea datelor înscrise în documentaţia
întocmită pentru acordarea despăgubirilor.
(3) Documentaţiile pentru
acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli ale căror culturi au fost
afectate parţial cuprind şi procesele-verbale de recoltare, precum şi calculul
gradului de dăunare.
Art. 4. - După stabilirea sumelor cuvenite ca
despăgubiri, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi/sau a municipiului Bucureşti
depun la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia centralizatoare
a documentelor privind constatarea pagubelor produse de calamităţi naturale, în
conformitate cu Legea nr. 381/2002, cu modificările ulterioare, întocmită
conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice aprobate prin
Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 419/2002, până
la data de 31 octombrie 2007 inclusiv.
Art. 5. - (1) Fondurile necesare acordării de
despăgubiri producătorilor agricoli potrivit prezentei hotărâri, în sumă de
500.000 mii lei, se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe anul 2007, din Fondul de intervenţie la
dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, la capitolul
83.01 Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare, titlul IX - Alte cheltuieli, art. 59.09 -
Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în
agricultură.
(2) Pentru asigurarea fondurilor prevăzute la alin. (1)
se suplimentează Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în
bugetul de stat pe anul 2007 cu 500.000 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară
la dispoziţia Guvernului.
Art. 6. - Ministerul Economiei şi Finanţelor este
autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările
corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura
bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2007.
Art. 7. - Intocmirea de acte de constatare sau de despăgubire cu date nereale sau înlesnirea obţinerii de
despăgubiri necuvenite se sancţionează potrivit art. 23 şi 24 din Legea nr.
381/2002, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii şi
dezvoltării rurale,
Decebal Traian Remeş
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXĂ
ZONELE GEOGRAFICE
I. Muntenia-Dobrogea-Oltenia
Judeţele: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa,
Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman,
Tulcea, Bucureşti.
II. Moldova
Judeţele: Bacău, Botoşani, Galaţi, laşi, Neamţ, Vaslui,
Vrancea.
III. Banat-Crişana
Judeţele: Arad, Maramureş, Satu Mare, Timiş, Bihor.
IV. Transilvania
Judeţele: Alba, Cluj, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Covasna.