Hotărârea Nr.707 din 27.09.2017privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. - sucursalele regionale CF Craiova şi Timişoara, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv a scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 783 din 03 octombrie 2017![SmartCity1](https://citymanager.online/wp-content/uploads/2018/09/b2-700x300.jpg)
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte legate de modernizarea şi reabilitarea unor părţi din infrastructura feroviară publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2008, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. - sucursalele regionale CF Craiova şi Timişoara, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv a scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, respectiv a elementelor constitutive, în condiţiile legii. Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. îşi va actualiza corespunzător datele din evidenţa contabilă. Articolul 3(1) Ministerul Transporturilor, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate concedentă competentă, şi Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., în calitate de concesionar, va fi modificat/actualizat în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare. PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: p. Ministrul transporturilor, Ninel Cercel, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Ionuţ Mişa ANEXA Nr. 1Sucursala Regională CF Craiova DATE DE IDENTIFICARE ale mijloacelor fixe care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., în vederea scoaterii din funcţiune, reutilizării şi, după caz, casării, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., de pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Craiova, afectate de lucrări de modernizare CS Ministerul Transporturilor: 13633330 CUI Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A.: R 11054529 GRUPA 8 (BUNURI CARE ALCĂTUIESC DOMENIUL PUBLIC AL STATULUI)
Nr. crt. |
Nr. MFP |
Cod de clasificare |
Denumire |
Date de identificare |
Anul dării în folosinţă |
Valoarea de inventar în lei |
Situaţia juridică |
Situaţia juridică actuală |
Tip bun |
Descriere tehnică (pe scurt) |
Vecinătăţi (după caz, pe scurt) |
Adresa |
Baza legală |
în administrare/ concesiune |
concesiune/ închiriat |
1 |
147788 parţial |
8.10.10 |
Alte instalaţii şi clădiri aferente infrastructurii feroviare interoperabile |
Instalaţii şi clădiri aferente infrastructurii feroviare publice, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 şi anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 589/2006 care servesc exclusiv infrastructurii feroviare publice = 1 buc. (cabină acari nr. 5 staţia Piteşti), CF nr. 93258 |
Sucursalele regionale CF Bucureşti, Timişoara, Braşov |
Sucursala Regională CF Craiova, judeţul Dolj |
1998 |
11 |
Legea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 |
Concesionat |
Concesionat |
Imobil |
ANEXA Nr. 2 Sucursala Regională CF Timişoara DATELE DE IDENTIFICARE ale mijloacelor fixe - fără terenuri - aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. - SRCF Timişoara, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., în vederea scoaterii din funcţiune, reutilizării şi după caz, a casării, ca urmare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a liniei CF Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV paneuropean, tronsonul 2: Gurasada - km 614+000 şi tronsonul 3: Gurasada-Simeria CS Ministerul Transporturilor: 13633330 CUI Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A.: R 11054529 GRUPA 8 (BUNURI CARE ALCĂTUIESC DOMENIUL PUBLIC AL STATULUI)
Nr. crt. |
Nr. M.F. |
Cod de clasificare |
Denumire |
Date de identificare |
Anul dobândirii/ dării în folosinţă |
Valoarea de inventar (în lei) |
Situaţia juridică |
Situaţia juridică actuală |
Tip bun |
Descriere tehnică |
Vecinătăţi |
Adresa |
Baza legală |
în administrare/ concesiune |
concesiune/ închiriat cu titlu gratuit |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
1 |
147792 (parţial ) |
8.10.01 |
Liniile ferate de circulaţie şi aparate de cale interoperabile |
Lungime totală linii c.f. = 256,563 km, linii c.f. electrificate = 249,83 km, lungime linii c.f. simple = 30,959 km, lungime linii c.f. duble = 225,604 km, nr. aparate cale echivalente = 299 buc.; carte funciară nr. 301943, 301949, 301948, 302826, 302822, 302825, 302824, 302823, 304816, 304813, 304809, 301711, 302819, 304849, 303015, 303354, 301947, 66300, 62427, 62401, 62370, 62453, 62456, 61881, 62341, 62342, 62390, 62391, 60441, 301480, 301975, 301481, 301974, 300357, 301976, 301977, 301171 |
Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova |
Sucursala Regională CF Timişoara |
1998 |
35.184.153 |
Legea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernului nr. 581/1998; Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 |
concesionat |
concesionat |
Imobil |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
2 |
147793 (parţial) |
8.10.01 |
Liniile ferate de circulaţie şi aparate de cale neinteroperabile |
Lungime totală linii c.f. = 0,621 km, linii c.f. simple = 0,621 km, nr. aparate cale echivalente = 2 buc.; Carte funciară nr. 62401 |
Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova |
Sucursala Regională CF Timişoara |
1998 |
1.443.104 |
Legea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernului nr. 581/1998; Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 |
concesionat |
concesionat |
Imobil |
3 |
147794 (parţial) |
8.10.02 |
Poduri, tuneluri, viaducte şi alte lucrări de artă interoperabile |
Poduri = 99 buc., podeţe = 120 buc. Pasaje inferioare = 4 buc. Carte funciară nr. 301943, 301948, 302826, 304849, 303015, 303354, 301947, 66300, 62427, 62401, 62370, 62453, 62456, 62341, 62342, 62390, 62391, 301480, 301977, 301171, 301170, 301172, 62477, 301944, 301946, 301945, 302818, 302821, 302820, 304811, 304812, 304808, 304810, 304815, 303349, 303350, 303348, 63490, 73657, 301999, 302000, 301998, 300030, 300038, 301711 |
Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova |
Sucursala Regională CF Timişoara |
1998 |
13.083.825 |
Legea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernului nr. 581/1998; Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 |
concesionat |
concesionat |
Imobil |
4 |
147795 (parţial) |
8.10.02 |
Poduri, tuneluri, viaducte şi alte lucrări de artă neinteroperabile |
Poduri = 1 buc., podeţe = 2 buc. Carte funciară nr. 62401, 66302 |
Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova |
Sucursala Regională CF Timişoara |
1998 |
10.184 |
Legea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernului nr. 581/1998; Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 |
concesionat |
concesionat |
Imobil |
5 |
147796 (parţial) |
8.10.05 |
Lucrări geotehnice, de protecţie şi de consolidare, plantaţii de protecţie a liniilor ferate, interoperabile |
Ziduri de sprijin = 10 buc.; Drenuri = 4 buc. Carte funciară nr. 302826, 302824, 304813, 301711, 66300, 62427, 62401, 62370, 62456, 62341, 62342, 301974, 300357, 301976, 301977, 301171, 62477, 73657, 60476, 62453 |
Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova |
Sucursala Regională CF Timişoara |
1998 |
16.865.728 |
Legea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernului nr. 581/1998; Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 |
concesionat |
concesionat |
Imobil |
6 |
147798 (parţial) |
8.10.07 |
Instalaţii fixe de siguranţă şi conducerea operativă a circulaţiei feroviare, interoperabile |
Inst. CED = 14 buc.; Inst. BLA = 163,46 km; LC = 382,373 km; PS, PSS = 12 buc.; ST = 4 buc.; Carte funciară nr. 302826, 302824, 301711, 62391, 303354, 300357, 62453 |
Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova |
Sucursala Regională CF Timişoara |
1998 |
46.046.554 |
Legea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernului nr. 581/1998; Hotărârea Guvernului nr. 140/2010; Hotărârea Guvernului nr. 618/2008 |
concesionat |
concesionat |
Imobil |
7 |
147800 (parţial) |
8.10.10 |
Alte instalaţii şi clădiri aferente infrastructurii feroviare interoperabile |
Instalaţii şi clădiri aferente infrastructurii feroviare publice, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 şi anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 589/2006 (drum acces = 2 buc. - st. Vărădia, st. Radna; construcţii exterioare st. Vărădia = 1 buc.; protecţie conductă apă st. Radna = 1 buc.; reglementări traversări joasă tensiune = 4 buc. - st. Ghioroc, st. Săvârşin, st. Vărădia, st. Păuliş; cabina SBW hm. Batuta; cabină acari hm. Vărădia; canal colector st. Deva; reţele canalizare st. Deva; subtraversare conductă gaze st. Deva; alimentare energie electrică st. Ilteu) Carte funciară nr. 62427, 301480, 301171, 301943 |
Sucursalele regionale CF Cluj, Braşov, Craiova |
Sucursala Regională CF Timişoara |
1998 |
1.402.118 |
Legea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernului nr. 581/1998; Hotărârea Guvernului nr. 140/2010 |
concesionat |
concesionat |
Imobil |
|