Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 121 din 6 februarie 2008

pentru aprobarea subventiilor pe produse si a subventiilor privind protectia sociala, acordate companiilor, societatilor nationale si societatilor comerciale din sectorul minier

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 101 din 8 februarie 2008

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, având în vedere prevederile Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 1.407/2002 privind ajutorul de stat acordat industriei cărbunelui, precum şi dispoziţiile Tratatului Euratom în domeniul sectorului nuclear,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Pentru produsele huilă energetică şi octoxid de uraniu se acordă subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii.

Art. 2. - (1) Pentru anul 2008 se aprobă subvenţiile pe produse acordate companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din sectorul minier, prevăzute în anexele nr. 1/1 şi 1/2, şi subvenţiile privind protecţia socială pentru companiile, societăţile naţionale şi societăţile comerciale din sectorul minier, prevăzute în anexele nr. 2/1 şi 2/2.

(2) Transferurile pentru constituirea stocului de siguranţă şi consum la Compania Naţională a Uraniului - S.A. în anul 2008 se vor acorda la produsul octoxid de uraniu, prin derogare de la prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 69/1993 privind modul de constituire şi finanţare a stocului de uraniu în concentrat.

(3) Regularizarea subvenţiei la sfârşitul anului se va face pe baza deconturilor definitive anuale, eventualele diferenţe în plus sau în minus faţă de prevederi putând fi redistribuite între societăţile comerciale de către ordonatorul principal de credite, în limita sumelor înscrise în bugetul de stat.

Art. 4. - Măsurile de sprijin susceptibile de a constitui ajutoare de stat vor fi acordate cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul ajutorului de stat.

Art. 3. -Anexele nr. 1/1, 1/2, 2/1 şi 2/2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,

Paul Păcuraru

ANEXA Nr. 1/1

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR

Calculaţia subvenţiei în anul 2008

*T*

Unitatea Produsul

Cantitatea 2008

Subvenţia unitară (lei/U.M.)

Subvenţia totală (mii lei) 2008

Compania Naţională a Huilei Petroşani

Huilă energetică (Gcal)

9.550.822

31,60

301.818,0

Total:

301.818,0

ANEXA Nr. 1/2

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR

Calculaţia subvenţiei în anul 2008

*T*

Unitatea Produsul

Cantitatea 2008

Subvenţia unitară (lei/U.M.)

Subvenţia totală (mii lei) 2008

Compania Naţională a Uraniului Bucureşti

Octoxid de uraniu (kg)

55.000

530,91

29.200,05

Total:

29.200,05

ANEXA Nr. 2/1

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR

SUBVENŢII

privind protecţia socială în sectorul minier pe anul 2008 Compania Naţională a Huilei Petroşani - S.A.

Nr. crt.

Specificaţie

U.M.

- mii lei -

A

Masă caldă

1.

Numărul de persoane care au dreptul la masă caldă pe zi în mod gratuit

nr.

3.725

2.

Numărul de zile lucrătoare pe an

nr.

229

3.

Costul unei mese calde

lei

8,56

4.

Total cost masă caldă

mii lei

7.302,00

B

Transport la locul de muncă

1.

Numărul de persoane care beneficiază de transport gratuit

nr.

3.690

2.

Numărul de zile lucrătoare pe an

nr.

229

3.

Distanţa medie de transport (dus-întors)

km

27

4.

Tarif transport om/km

lei/km

0,066

5.

Total cost transport

mii lei

1.506,00

C

Echipament de protecţie

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

3.750

2.

Cheltuieli pentru o persoană

lei

64,24

3.

Total cheltuieli protecţia muncii

mii lei

241,00

D

Alocaţia de cărbune

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

5.409

2.

Cantitatea de cărbune pe salariat

t

4,4

3.

Calitatea cărbunelui local

Gcal/t

4,7

4.

Tarif pe Gcal

lei

17,77

5.

Total cost cărbune pentru o persoană

lei

367,53

6.

Total alocaţie cărbune

mii lei

1.988,00

E

Diferenţă tarif energie electrică

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

5.590

2.

Consum anual de energie

kWh

4.038

3.

Diferenţa de tarif lei/kW

lei/kWh

0,132

4.

Total diferenţă de tarif

mii lei

2.980,00

F

Asistenţă medicală gratuită

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

3.986

2.

Cheltuieli anuale pentru o persoană

lei

23,84

3.

Total cheltuieli asistenţă medicală

mii lei

95,00

G

Antidot acordat gratuit

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

55

2.

Cheltuieli anuale pentru o persoană

lei

180,23

3.

Total cheltuieli antidot

mii lei

10,00

Total companie:

mii lei

14.122,00

ANEXA Nr. 2/2

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR

SUBVENŢII

privind protecţia socială în sectorul minier pe anul 2008 Compania Naţională a Uraniului Bucureşti - S.A.

Nr. crt.

Specificaţie

U.M.

- mii lei -

A

Masă caldă sau echivalent alimente

1.

Numărul de persoane care au dreptul la masă caldă pe zi în mod gratuit

nr.

1.063

2.

Numărul de zile lucrătoare pe an

nr.

200

3.

Costul unei mese calde sau echivalent alimente

lei

8,56

4.

Total cost masă caldă sau echivalent alimente

mii lei

1.820,00

B

Transport la locul de muncă

1.

Numărul de persoane care beneficiază de transport gratuit

nr.

1.073

2.

Numărul de zile lucrătoare pe an

nr.

200

3.

Distanţa medie de transport (dus-întors)

km

60

4.

Tarif transport om/km

lei/km

0,065

5.

Total cost transport

mii lei

837,00

C

Echipament de protecţie

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

875

2.

Cheltuieli pentru o persoană

lei

220,00

3.

Total cheltuieli protecţia muncii

mii lei

193,00

D

Alocaţia de cărbune

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

2.

Cantitatea de cărbune pe salariat

t

3.

Calitatea cărbunelui local

Gcal/t

4.

Tarif pe Gcal

lei

5.

Total cost cărbune pentru o persoană

lei

6.

Total alocaţie cărbune

mii lei

E

Diferenţă tarif energie electrică

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

2.

Consum anual de energie

kWh

3.

Diferenţa de tarif lei/kW

lei/kWh

4.

Total diferenţă de tarif

mii lei

F

Asistenţă medicală gratuită

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

2.

Cheltuieli anuale pentru o persoană

lei

3.

Total cheltuieli asistenţă medicală

mii lei

G

Antidot acordat gratuit

1.

Numărul de persoane beneficiare

nr.

2.

Cheltuieli anuale pentru o persoană

lei

3.

Total cheltuieli antidot

mii lei

Total companie:

mii lei

2.850

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 121/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 121 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu