Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1346 din 22 octombrie 2008

privind constituirea Grupului de lucru interinstitutional pentru formularea pozitiei Romaniei in contextul reformei bugetului Uniunii Europene si al negocierii perspectivelor financiare

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 769 din 17 noiembrie 2008



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se constituie Grupul de lucru interinstituţional pentru formularea poziţiei României în contextul reformei bugetului Uniunii Europene şi al negocierii perspectivelor financiare, fără personalitate juridică, denumit în continuare Grup de lucru.

(2)  Grupul de lucru este coordonat de secretarul de stat având în subordine Departamentul buget din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, denumit în continuare coordonator tehnic. Acesta este asistat la nivel tehnic de Unitatea de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană.

(3) Coordonarea din punct de vedere politic la nivelul Ministerului Economiei şi Finanţelor se realizează de către secretarul de stat coordonator al afacerilor europene, asistat de Direcţia generală pregătire Ecofin şi asistenţă comunitară.

(4)  Departamentul pentru Afaceri Europene şi Ministerul Afacerilor Externe, prin direcţiile responsabile corespunzătoare, asigură coordonarea la nivel politic a Grupului de lucru, prin corelarea fundamentărilor şi soluţiilor tehnice ale Grupului de lucru cu direcţiile de politică externă şi de politică generală, şi sunt denumite în continuare coordonatori la nivel politic.

(5) Grupul de lucru se constituie în structura prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Reprezentanţii autorităţilor sau instituţiilor în Grupul de lucru şi coordonatorul autorităţii/instituţiei sunt nominalizaţi prin ordin al conducătorului autorităţii sau instituţiei din care fac parte, potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 2. - (1) Obiectivul Grupului de lucru îl reprezintă fundamentarea, formularea şi susţinerea poziţiei României potrivit intereselor naţionale, în contextul reformei cheltuielilor şi/sau a veniturilor bugetului Uniunii Europene şi al negocierii perspectivelor financiare.

(2) Grupul de lucru are, în principal, următoarele atribuţii:

a) analiza propunerilor formulate în contextul reformei bugetului Uniunii Europene şi al negocierii perspectivelor financiare şi evaluarea impactului economic, financiar, social şi de mediu al acestora asupra României;

b) stabilirea priorităţilor României şi fundamentarea în consecinţă a poziţiei naţionale în procesul de reformă a bugetului Uniunii Europene şi în negocierile perspectivelor financiare;

c) corelarea poziţiilor naţionale formulate şi susţinute de către reprezentanţii desemnaţi de ministere şi/sau din cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, în cadrul diferitelor comitete sau grupuri de lucru;

d) iniţierea şi organizarea de reuniuni formale sau informale de consultare cu alte state membre, precum şi participarea activă la acestea, în România sau în străinătate, pentru identificarea punctelor de interes comune şi a posibilelor alianţe în cadrul negocierilor pe tema reformei bugetului Uniunii Europene şi al negocierii perspectivelor financiare;

e) iniţierea şi organizarea de consultări cu partenerii sociali, mediul academic şi cu autorităţile administraţiei publice locale, pentru  a  lua în  considerare  interesele tuturor părţilor în formularea poziţiei naţionale a României în contextul reformei bugetului comunitar şi al negocierii perspectivelor financiare;

f) participarea la reuniuni, conferinţe şi seminarii, în România sau în străinătate, având ca temă evoluţiile politicilor comunitare existente şi/sau stabilirea de noi politici comunitare în contextul reformei bugetului comunitar şi al negocierii perspectivelor financiare;

g) analiza oportunităţii efectuării unor studii şi analize independente, necesare fundamentării poziţiei României în contextul reformei bugetului comunitar şi al negocierii perspectivelor financiare, şi stabilirea principalelor puncte de interes care să fie luate în calcul la stabilirea termenilor de referinţă pentru acestea;

h) elaborarea rapoartelor de analiză şi sinteză privind propunerile formulate în contextul reformei bugetului comunitar şi al negocierii perspectivelor financiare;

i) formularea poziţiei României în negocierile privind reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare;

j) elaborarea, ori de câte ori este nevoie, de propuneri de modificare sau completare a cadrului normativ şi metodologic, în scopul coroborării prevederilor legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare adoptate ca urmare a propunerilor de reformă a bugetului Uniunii Europene;

k) alte acţiuni şi iniţiative care să asigure îndeplinirea în cele mai bune condiţii a obiectivului prevăzut la alin. (1).

(3) Principiile generale care stau la baza activităţii Grupului de lucru sunt următoarele:

a) formularea unei poziţii unice, coerente şi flexibile, care să ofere flexibilitate delegaţiilor României în discuţiile cu alte state membre, în afara sau în cadrul negocierilor comunitare;

b) corelarea poziţiei adoptate în cadrul Grupului de lucru cu poziţiile exprimate în cadrul altor comitete/grupuri de lucru la nivel naţional şi comunitar, pentru aspecte ce privesc problematica bugetului comunitar, în considerarea strânsei legături dintre reforma bugetului Uniunii Europene/Înnoirea perspectivelor financiare şi toate politicile comunitare;

c) colaborarea şi analiza, în formularea poziţiei naţionale, a punctului de vedere al reprezentantului pe probleme de buget comunitar din cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană;

d) continuitatea participării reprezentanţilor autorităţilor sau instituţiilor în Grupul de lucru;

e) reprezentarea la nivel decizional a autorităţilor sau instituţiilor în Grupul de lucru, astfel încât acestea să poată fi angajate în activităţile şi deciziile Grupului de lucru;

f)  comunicarea operativă şi eficientă în cadrul Grupului de lucru ori de câte ori este necesară exprimarea rapidă a unei poziţii pe tema reformei bugetului Uniunii Europene - în primul rând telefonic, prin e-mail sau fax.

Art. 3. - (1) Grupul de lucru se reuneşte, prin convocarea de către coordonatorul tehnic, ori de câte ori este necesar, pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (2).

(2) In cazul în care activităţile prevăzute la art. 2 alin. (2) sunt specifice unei anumite problematici, Grupul de lucru se poate reuni în format restrâns, prin convocarea de către coordonatorul tehnica reprezentanţilor autorităţilor sau instituţiilor în Grupul de lucru care au în domeniul lor specific de activitate problematica aflată în discuţie.

(3) In funcţie de necesitatea colaborării cu alte autorităţi sau instituţii publice, din mediul academic sau societatea civilă, pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (2), coordonatorul tehnic poate solicita participarea acestora, în calitate de invitaţi, la activităţile Grupului de lucru.

(4) In cazul în care contribuţia unei autorităţi sau instituţii, alta decât cele prevăzute în anexă, este relevantă şi necesară, coordonatorul tehnic poate solicita respectivei autorităţi sau instituţii desemnarea unui reprezentant în cadrul Grupului de lucru. Desemnarea reprezentantului se face prin ordin al conducătorului autorităţii sau instituţiei.

Art. 4. - (1) Activităţile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. h) şi i) se realizează de către un comitet de redactare, alcătuit din reprezentanţi ai Unităţii de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană şi ai Direcţiei generale pregătire Ecofin şi asistenţă comunitară din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi ai coordonatorilor la nivel politic ai Grupului de lucru, prevăzuţi la art. 1 alin. (4).

(2)  Pe baza analizei întreprinse şi a concluziilor rezultate în cadrul Grupului de lucru, Comitetul de redactare formulează poziţia României şi elaborează rapoartele de analiză şi sinteză în contextul negocierilor privind reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare.

(3)  Pentru îndeplinirea prevederilor alin. (2), Comitetul de redactare poate fi asistat, la solicitarea acestuia, de către reprezentanţii autorităţilor sau instituţiilor implicate în problematica specifică ce face obiectul poziţiei şi/sau al rapoartelor. De asemenea, Comitetul de redactare poate colabora în acest scop cu reprezentantul pe probleme de buget comunitar din cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

(4)  După definitivare, coordonatorul tehnic transmite poziţia României şi rapoartele de analiză şi sinteză coordonatorilor prevăzuţi la art. 5 lit. e) pentru a fi prezentate, spre avizare, respectiv aprobare, conducătorilor instituţiei pe care o reprezintă. Coordonatorii menţionaţi la art. 5 lit. e) asigură transmiterea poziţiei şi a rapoartelor avizate, respectiv aprobate, în maximum 5 zile lucrătoare de la primirea acestora, conform art. 7 lit. d).

(5) Comitetul de redactare înaintează poziţia avizată, spre aprobare, Guvernului.

(6) Rapoartele aprobate se prezintă spre informare Guvernului şi altor autorităţi publice implicate în problematica bugetului şi a cadrului financiar comunitar.

(7) Comitetul de redactare elaborează, ori de câte ori este nevoie, rapoarte privind etapele parcurse, pe plan intern sau comunitar, în procesul de reformă a bugetului Uniunii Europene, precum şi privind modul de desfăşurare a activităţii Grupului de lucru şi eventualele probleme apărute în colaborarea dintre instituţiile implicate. Rapoartele se prezintă spre informare Guvernului de către Comitetul de redactare.

Art. 5. - Reprezentarea autorităţilor sau instituţiilor în cadrul Grupului de lucru se asigură în următoarele condiţii:

a) autorităţile/instituţiile solicitate îşi desemnează reprezentanţi la nivel de director general, director sau adjuncţi ai acestora, pentru asigurarea unei viziuni de ansamblu asupra problematicii bugetului Uniunii Europene, corelată cu problematica din domeniul lor de activitate, şi pentru asigurarea capacităţii de decizie necesare îndeplinirii activităţilor Grupului de lucru;

b) reprezentanţii desemnaţi îşi pot delega atribuţiile prevăzute la art. 8 altor funcţionari publici de conducere cu atribuţii în domeniul bugetului Uniunii Europene, situaţie în care autorităţile sau instituţiile respective îşi însuşesc deciziile luate în cadrul Grupului de lucru pe baza contribuţiilor acestora;

c)  o autoritate sau instituţie poate avea unul ori mai mulţi reprezentanţi în cadrul Grupului de lucru, egali cu numărul direcţiilor sau al structurilor implicate, responsabile cu o anumită problematică legată de cea a bugetului Uniunii Europene;

d)  în cazul în care se decide desemnarea unui singur reprezentant, acesta reprezintă autoritatea sau instituţia în cadrul Grupului de lucru, fiind autorizat de către autoritate/instituţie să susţină în cadrul acestuia şi punctul de vedere al altor direcţii din cadrul autorităţii sau instituţiei;

e) autorităţile/instituţiile îşi desemnează şi un responsabil la nivel de secretar de stat pentru coordonarea participării autorităţii/instituţiei la activitatea Grupului de lucru, denumit în continuare coordonatorul autorităţii sau instituţiei.

Art. 6. - Conducătorul autorităţii sau instituţiei implicate are următoarele atribuţii:

a) desemnarea reprezentanţilor în cadrul Grupului de lucru, conform prevederilor art. 5 lit. a);

b) desemnarea unui coordonator al autorităţii sau instituţiei, conform prevederilor art. 5 lit. e);

c) asigurarea participării reprezentanţilor desemnaţi la toate activităţile Grupului de lucru la care aceştia sunt solicitaţi;

d) aprobarea elementelor de poziţie ale direcţiilor sau structurilor aflate în subordinea sa, care urmează a fi transmise Grupului de lucru, respectiv susţinute în cadrul acestuia;

e)  avizarea poziţiei României şi aprobarea rapoartelor de analiză şi sinteză, potrivit prevederilor art. 4 alin. (4);

f) transpunerea elementelor de poziţie aprobate şi însuşite ulterior de Grupul de lucru, dacă este cazul, în politicile şi măsurile promovate de instituţia în cauză, la nivel naţional sau comunitar;

g) asigurarea coerenţei poziţiei exprimate în cadrul grupurilor de lucru, comitetelor sau reuniunilor cu alte state membre pe problematica din domeniul de activitate al autorităţii/instituţiei, cu poziţia exprimată în contextul reformei bugetului Uniunii Europene şi/sau al înnoirii perspectivelor financiare.

Art. 7. - Coordonatorul autorităţii sau instituţiei prevăzut la art. 5 lit. e) asigură condiţiile necesare pentru realizarea cu operativitate a următoarelor activităţi:

a) colectarea şi coroborarea punctelor de vedere de la reprezentanţii direcţiilor sau structurilor interne, în scopul formulării elementelor de poziţie ale autorităţii sau instituţiei implicate;

b) efectuarea demersurilor necesare aprobării de către conducătorul autorităţii/instituţiei a elementelor de poziţie ale autorităţii sau instituţiei implicate;

c) efectuarea demersurilor necesare avizării poziţiei României sau a rapoartelor de analiză şi sinteză, potrivit prevederilor art. 4 alin. (4);

d)  transmiterea cu operativitate coordonatorului tehnic a documentelor avizate, respectiv aprobate, după caz, potrivit prezentei hotărâri;

e) colaborarea permanentă şi menţinerea contactului cu coordonatorul tehnic al Grupului de lucru, pentru asigurarea unei reacţii rapide şi eficiente la evoluţiile procesului de reformă a bugetului Uniunii Europene şi ale negocierii perspectivelor financiare.

Art. 8. - Reprezentanţii autorităţilor sau instituţiilor implicate asigură îndeplinirea activităţilor Grupului de lucru şi au următoarele atribuţii:

a) analiza propunerilor formulate la nivel comunitar şi naţional în cadrul procesului de reformă a bugetului Uniunii Europene, cel puţin pe problematica din domeniul lor de activitate, şi evaluarea impactului acestora asupra României;

b) analiza propunerilor formulate la nivel comunitar şi naţional în contextul negocierii perspectivelor financiare, cel puţin pe problematica din domeniul lor de activitate, şi evaluarea impactului acestora asupra României;

c) formularea punctelor de vedere, pentru domeniul lor de activitate, pentru fiecare dintre etapele procesului de reformă a bugetului Uniunii Europene şi ale negocierii perspectivelor financiare, luând în considerare poziţiile altor state membre pe această problematică, precum şi punctul de vedere al reprezentanţilor permanenţi;

d)  adaptarea punctelor de vedere în funcţie de evoluţia discuţiilor la nivel comunitar sau naţional, pe parcursul procesului reformei bugetului Uniunii Europene şi al negocierii perspectivelor financiare;

e) susţinerea punctelor de vedere, pentru domeniul lor de activitate, în cadrul Grupului de lucru;

f)  colaborarea permanentă cu coordonatorul autorităţii sau instituţiei, cu coordonatorul tehnic al Grupului de lucru şi cu ceilalţi reprezentanţi din cadrul acestuia, pentru asigurarea unei reacţii rapide şi eficiente la evoluţiile procesului de reformă a bugetului Uniunii Europene şi ale negocierii perspectivelor financiare;

g) informarea coordonatorului autorităţii sau instituţiei, coordonatorului tehnic şi a celorlalţi reprezentanţi din Grupul de lucru cu privire la orice dezbatere sau document la nivel comunitar care implică aspecte ale reformei bugetului Uniunii Europene şi/sau ale negocierii perspectivelor financiare.

Art. 9. - (1) Unitatea de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor îndeplineşte următoarele atribuţii pentru asigurarea coordonării tehnice a Grupului de lucru:

a)  convocarea şi organizarea reuniunilor Grupului de lucru, ori de câte ori este nevoie, pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (2), sau la propunerea membrilor Grupului de lucru;

b) participarea la activităţile Comitetului de redactare, prevăzute la art. 4;

c) iniţierea şi/sau organizarea, la propunerea reprezentanţilor în Grupul de lucru, în colaborare cu Direcţia generală pregătire Ecofin şi asistenţă comunitară, a reuniunilor formale sau informale cu reprezentanţii altor state membre, pentru identificarea punctelor comune de interes şi a posibilelor alianţe în cadrul negocierilor privind reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare;

d) informarea permanentă a participanţilor la Grupul de lucru asupra oricărei noi propuneri de reformă a bugetului Uniunii Europene şi/sau de înnoire a perspectivelor financiare, oricărei dezbateri sau oricărui document care vizează domeniul acestora de activitate şi punerea la dispoziţie a documentelor relevante, în măsura în care acestea sunt disponibile;

e) colaborarea permanentă şi directă cu reprezentanţii României la reuniunile în care se discută aspecte conexe reformei bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirii perspectivelor financiare, în afara sau în cadrul instituţiilor comunitare;

f) susţinerea poziţiei României, în colaborare cu alţi membri ai Grupului de lucru, după caz, la reuniunile cu state membre în care se discută reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare, în afara sau în cadrul instituţiilor comunitare;

g)  efectuarea demersurilor necesare informării, ori de câte ori este necesar, a societăţii civile, mediului academic şi partenerilor sociali cu privire la evoluţiile procesului de reformă a bugetului Uniunii Europene şi/sau de înnoire a perspectivelor financiare.

(2) Direcţia generală pregătire Ecofin şi asistenţă comunitară îndeplineşte următoarele atribuţii pentru asigurarea coordonării la nivel politic în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor:

a)  participarea la activităţile Grupului de lucru prevăzute la art. 2 alin. (2);

b) participarea la activităţile Comitetului de redactare, prevăzute la art. 4;

c) iniţierea şi/sau organizarea la propunerea reprezentanţilor în Grupul de lucru, în colaborare cu Unitatea de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, a reuniunilor formale sau informale cu reprezentanţii altor state membre, pentru identificarea punctelor comune de interes şi a posibilelor alianţe în cadrul negocierilor privind reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare;

d) colaborarea cu Unitatea de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, în vederea corelării aspectelor conexe procesului de reformă a bugetului Uniunii Europene şi/sau de înnoire a perspectivelor financiare;

e) susţinerea poziţiei României, în colaborare cu alţi membri ai Grupului de lucru, după caz, la reuniunile cu alte state membre în care se discută reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare, în afara sau în cadrul instituţiilor comunitare;

f) colaborarea cu Unitatea de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană pentru efectuarea demersurilor necesare informării societăţii civile, mediului academic şi partenerilor sociali cu privire la evoluţiile procesului de reformă a bugetului Uniunii Europene şi/sau de înnoire a perspectivelor financiare.

Art. 10. - Coordonatorii la nivel politic ai Grupului de lucru au următoarele atribuţii:

a)  participarea la activităţile Grupului de lucru prevăzute la art. 2 alin. (2);

b)   participarea la activităţile Comitetului de redactare prevăzute la art. 4;

c)  avizarea cu operativitate a poziţiei României în procesul de reformă a bugetului Uniunii Europene şi în negocierile perspectivelor financiare, formulată în baza concluziilor Grupului de lucru;

d) transmiterea poziţiei aprobate pentru a fi susţinută de către reprezentanţii României în cadrul reuniunilor cu alte state membre în care se discută reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare, în afara sau în cadrul instituţiilor comunitare, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 115/2008 privind instituirea sistemului naţional de coordonare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene;

e)  asigurarea sprijinului necesar Unităţii de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană şi Direcţiei generale pregătire Ecofin şi asistenţă comunitară din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru iniţierea şi organizarea reuniunilor formale sau informale cu reprezentanţii altor state membre, în vederea identificării punctelor de interes comune şi a posibilelor alianţe în cadrul negocierilor privind reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare;

f) informarea permanentă a Unităţii de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană şi a Direcţiei generale pregătire Ecofin şi asistenţă comunitară din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor cu privire la reuniunile cu state membre sau la alte reuniuni în care se discută reforma bugetului Uniunii Europene şi/sau înnoirea perspectivelor financiare ori aspecte conexe acestor subiecte;

g)  colaborarea permanentă cu Unitatea de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană şi cu Direcţia generală pregătire Ecofin şi asistenţă comunitară din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, pentru asigurarea coerenţei coordonării generale a activităţii Grupului de lucru.

Art. 11. - (1) Concilierea divergenţelor care pot apărea în discuţiile din cadrul Grupului de lucru sau în procesul de avizare a poziţiei, respectiv de aprobare a rapoartelor, conform art. 4 alin. (4), se asigură de către Comitetul de redactare, iar rezultatul concilierii se supune avizării de către secretarul de stat coordonator al afacerilor europene din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

(2) In cazul în care divergenţele nu sunt soluţionate, Comitetul de redactare formulează soluţiile posibile şi le prezintă, pentru decizie, Consiliului pentru afaceri europene, prevăzut la art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 115/2008.

Art. 12. - Fiecare autoritate sau instituţie implicată în activitatea Grupului de lucru îşi prevede în bugetul propriu creditele bugetare necesare pentru organizarea şi deplasarea la conferinţe sau reuniuni, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. d)-f), precum şi pentru elaborarea de studii şi analize prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. g).

Art. 13. - (1) Regulamentele de organizare şi funcţionare ale autorităţilor sau instituţiilor implicate se completează în mod corespunzător cu atribuţiile prevăzute în prezenta hotărâre.

(2) Reprezentanţii în Grupul de lucru şi coordonatorul autorităţii/instituţiei sunt nominalizaţi, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al conducătorului autorităţii sau instituţiei reprezentate în Grupul de lucru, în conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 lit. a) şi b). Coordonatorul autorităţii/instituţiei transmite ordinul de nominalizare, în copie, coordonatorului tehnic.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

Departamentul pentru Afaceri Europene,

Aurel Ciobanu-Dordea,

secretar de stat

ANEXĂ

STRUCTURA

Grupului de lucru interinstituţional pentru formularea poziţiei României în contextul reformei bugetului Uniunii Europene şi al negocierii perspectivelor financiare

Ministerul Afacerilor Externe

Departamentul pentru Afaceri Europene

Ministerul Economiei şi Finanţelor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor

Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile

Ministerul Transporturilor

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse

Comisia Naţională de Prognoză

Institutul National de Statistică


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1346/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1346 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1346/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu