HOTARARE Nr.
14 din 26 mai 2010
privind modificarea si
completarea Regulamentului Camerei Deputatilor
ACT EMIS DE:
ADUNAREA(CAMERA) DEPUTATILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 397 din 15 iunie 2010
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. -
Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei
Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se
modifică şi se completează după cum urmează:
1. La capitolul II, după secţiunea a 5-a
se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 51-a, cu
următorul cuprins:
„SECŢIUNEA a 51-a
Cazurile de neconstituţionalitate şi
solicitările de reexaminare formulate de către Preşedintele
României"
2. Articolul 134 se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„Art. 134. - (1) In cazurile de
neconstituţionalitate constatate potrivit art. 146 lit. a) din
Constituţia României, republicată, şi în situaţia în care
Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, Biroul
permanent, în prima sa şedinţă care are loc după publicarea
deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României,
Partea I, va sesiza Comisia juridică, de disciplină şi
imunităţi şi comisia permanentă sesizată în fond cu
proiectul de lege sau propunerea legislativă în vederea reexaminării
prevederilor declarate neconstituţionale. Aceeaşi procedură se
aplică şi pentru cazul în care prevederile respective sunt trimise de
la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
(2) Termenul fixat de Biroul permanent pentru
întocmirea raportului comun de către comisiile prevăzute la alin. (1)
nu va putea fi mai mare de 15 zile. Raportul comisiilor se înscrie cu
prioritate în ordinea de zi şi se dezbate conform prevederilor art. 99-112.
Cu prilejul reexaminării, Camera Deputaţilor va efectua
corelările tehnico-legislative necesare. Raportul comisiilor se
adoptă cu majoritatea cerută de caracterul ordinar sau organic al
iniţiativei legislative supuse reexaminării, după caz, iar după
adoptare prevederile reexaminate se trimit Senatului, dacă acesta este
Cameră decizională.
(3) Reexaminarea textelor declarate
neconstituţionale se face mai întâi de prima Cameră
sesizată."
3. Alineatele (3) şi (4) ale articolului 134
devin articolul 1341, care va avea următorul cuprins:
„Art. 1341. - (1) In cazul sesizării
neconstituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri
internaţionale depuse la Parlament pentru ratificare, potrivit art. 146
lit. b) din Constituţia României, republicată, procedura parlamentară
se întrerupe şi se reia după publicarea deciziei Curţii
Constituţionale.
(2) In cazurile de neconstituţionalitate
constatate potrivit art. 146 lit. b) din Constituţia României,
republicată, Camera Deputaţilor nu poate ratifica tratatul sau acordul
internaţional declarat ca fiind neconstituţional."
4. Alineatul (5) al articolului 134 devine articolul
1342, care va avea următorul cuprins:
„Art. 1342. -In cazurile de
neconstituţionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din
Constituţia României, republicată, dispoziţiile declarate
neconstituţionale din legi, din regulamente şi din ordonanţele
aprobate prin lege îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de
la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, termen pe durata
căruia aceste dispoziţii sunt suspendate de drept. In cazul în care
Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, Biroul
permanent va sesiza Comisia juridică, de disciplină şi
imunităţi şi comisia în al cărui domeniu de activitate se
încadrează respectivul act normativ în vederea reexaminării textelor
şi punerii lor în acord cu prevederile Constituţiei. Textele
revizuite se constituie într-o iniţiativă legislativă care se
distribuie deputaţilor. După trecerea unui termen de 7 zile, înăuntrul
căruia se pot depune amendamente, cele două comisii elaborează,
în termen de 5 zile, un raport asupra iniţiativei legislative care se
supune dezbaterii şi adoptării plenului Camerei Deputaţilor.
Iniţiativa legislativă se adoptă cu majoritatea cerută de
caracterul actului normativ şi se trimite Senatului."
5. La articolul 135, alineatul (2) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„(2) Cererea Preşedintelui României privind
reexaminarea unei legi este de competenţa comisiei permanente care a fost
sesizată în fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativă
respectivă; aceasta va întocmi un raport cu privire la obiecţiile din
cererea de reexaminare, respectiv la adoptarea sau respingerea acesteia. In
cazul în care obiecţiile din cererea de reexaminare sunt acceptate, în
totalitate sau în parte, comisia va formula, după caz, propuneri
referitoare la textele corespunzătoare."
6. La articolul 135, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) Raportul comisiei este distribuit
deputaţilor, care pot depune amendamente cu privire la propunerile
formulate de către comisie în termen de 7 zile. Comisia întocmeşte un
raport înlocuitor asupra cererii de reexaminare în termen'de 5 zile de la
împlinirea termenului pentru depunerea amendamentelor, care cuprinde textele
aprobate de către comisie, amendamentele aprobate, precum şi pe cele
respinse."
7. La articolul 135, după alineatul (3) se
introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul
cuprins:
„(4) In situaţia în care Camera Deputaţilor
este sesizată cu cererea de reexaminare prevăzută la alin. (1)
în calitate de Cameră decizională şi în cazul în care nu se
întruneşte numărul necesar de voturi adoptării raportului cu
privire la acceptarea în totalitate sau în parte a cererii de reexaminare,
legea se retrimite Preşedintelui pentru promulgare în forma adoptată
iniţial de către Parlamentul României.
(5) In cazul în care comisia a înaintat un raport de
respingere a solicitării de reexaminare, iar această propunere nu
întruneşte numărul de voturi necesar adoptării în
şedinţa de vot final, raportul se restituie comisiei pentru
întocmirea unui nou raport."
Această hotărâre a fost adoptată în
şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 26 mai 2010, cu
respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României,
republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE