HOTARARE Nr. 189 din 24 martie 1999
privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 775/1996 pentru
aprobarea structurii organizatorice si de personal a Oficiului Concurentei
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 125 din 26 martie 1999

Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
Hotararea Guvernului nr. 775/1996 pentru aprobarea structurii
organizatorice si de personal a Oficiului Concurentei, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 19 septembrie 1996, astfel cum a
fost modificata prin Hotararea Guvernului nr. 447/1997 privind organizarea si
functionarea Ministerului Finantelor, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 197 din 18 august 1997, se modifica si se completeaza
dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
(1) Oficiul Concurentei, infiintat, potrivit prevederilor art. 34 alin. (1)
din Legea concurentei nr. 21/1996, ca organ de specialitate al administratiei
publice centrale in subordinea Guvernului, aplica strategia si politica
acestuia in domeniul concurentei.
(2) Oficiul Concurentei are rolul de a asigura protectia, mentinerea si
stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in conditiile,
modalitatile si limitele stabilite prin Legea concurentei nr. 21/1996."
2. Alineatul (1) al articolului 2 se completeaza cu litera d) cu urmatorul
cuprins:
"d) colaboreaza cu ministerele si cu celelalte organe de specialitate
ale administratiei publice centrale, cu Consiliul Concurentei, cu autoritatile
publice locale, precum si cu asociatii profesionale sau organizatii
neguvernamentale."
3. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
(1) Seful Oficiului Concurentei conduce intreaga activitate a acestuia,
avand calitatea de ordonator principal de credite bugetare, si reprezinta
institutia in raporturile cu autoritatile judiciare si administrative, cu
institutii si cu alte persoane juridice, precum si cu persoane fizice, din tara
si din strainatate.
(2) Pe langa seful Oficiului Concurentei functioneaza, ca organ
consultativ, Colegiul Oficiului Concurentei. Componenta si Regulamentul de
organizare si functionare ale Colegiului Oficiului Concurentei se aproba prin
ordin al sefului Oficiului Concurentei.
(3) Seful Oficiului Concurentei este presedintele Colegiului Oficiului
Concurentei.
(4) Seful Oficiului Concurentei este sprijinit in activitatea de conducere
de un adjunct, care este membru de drept al Colegiului Oficiului Concurentei.
(5) In exercitarea atributiilor sale de conducere seful Oficiului
Concurentei emite avize, decizii si ordine.
(6) In exercitarea prerogativelor cu privire la obiectul de activitate al
institutiei, Oficiul Concurentei adopta norme si instructiuni care sunt
aprobate prin ordin al sefului acestuia.
(7) Actele care se refera la problemele concurentei din sfera competentelor
Oficiului Concurentei se dau publicitatii, in conditiile legii."
4. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
(1) Oficiul Concurentei are structura organizatorica prevazuta in anexa
care face parte integranta din prezenta hotarare. In cadrul acesteia, prin
ordin al sefului Oficiului Concurentei, se pot organiza servicii si birouri,
precum si colective temporare.
(2) Oficiul Concurentei va edita publicatia periodica <<Revista
Concurentei>>, scop in care se va constitui, prin ordin al sefului
Oficiului Concurentei, un colectiv redactional."
5. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
(1) Numarul de posturi pentru aparatul central si pentru inspectoratele de
concurenta teritoriale va fi stabilit prin ordin al sefului Oficiului
Concurentei.
(2) Personalul necesar pentru fiecare compartiment din structura
organizatorica se stabileste prin ordin al sefului Oficiului Concurentei.
(3) Normativele de personal, criteriile de constituire si structura
compartimentelor, precum si statele de functii se aproba prin ordin al sefului
Oficiului Concurentei.
(4) Pentru cresterea operativitatii in luarea deciziilor in activitatea de
control si investigatie, seful Oficiului Concurentei poate stabili prin ordin
asigurarea coordonarii inspectoratelor de concurenta judetene, pe zone
geografice, de catre anumite inspectorate de concurenta judetene.
(5) Competentele, responsabilitatile si atributiile inspectoratelor de
concurenta teritoriale mentionate la alin. (4) se stabilesc prin ordin al
sefului Oficiului Concurentei."
6. Articolele 8, 10, 11, 13 si 15 se abroga.
Art. 2
(1) In vederea incadrarii in numarul maxim de posturi conform structurii
organizatorice prevazute in anexa, in termen de 30 de zile de la data intrarii
in vigoare a prezentei hotarari Oficiul Concurentei va proceda la evaluarea si
la examinarea performantelor profesionale ale personalului existent in cadrul
acestuia.
(2) Evaluarea performantelor profesionale ale personalului se va face
potrivit prevederilor Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a
salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane
care ocupa functii de demnitate publica, ale Hotararii Guvernului nr. 749/1998
privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a
performantelor profesionale individuale si de aplicare a criteriilor de
stabilire a salariilor de baza intre limite, precum si normelor proprii
adaptate specificului activitatii desfasurate de Oficiul Concurentei, stabilite
prin ordin al sefului Oficiului Concurentei.
(3) Pana la data aplicarii prevederilor alin. (1) personalul existent in
cadrul Oficiului Concurentei isi mentine incadrarea si drepturile stabilite
potrivit legilor in vigoare.
Art. 3
Hotararea Guvernului nr. 775/1996 pentru aprobarea structurii
organizatorice si de personal a Oficiului Concurentei, cu modificarile
ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta hotarare, va fi republicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua
numerotare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemneaza:
Ministrul finantelor,
Decebal Traian Remes
p. Ministrul muncii
si protectiei sociale,
Simona Marinescu,
secretar de stat
Seful Oficiului Concurentei,
Dan Ionescu
ANEXA 1
____________________
| COLEGIUL OFICIULUI | _______________________
| CONCURENTEI |<---| SEFUL OFICIULUI |
___________________
|____________________| | CONCURENTEI |----->| CONTROL FINANCIAR
|
|_______________________| | INTERN |
| | |___________________|
__________________ | |
| CABINET DEMNITAR |<------- |
|__________________| |
___________V___________
| ADJUNCTUL SEFULUI |
| OFICIULUI CONCURENTEI |
|_______________________|
| |
_____________________________V____ __V_______________________________
| DIRECTIA GENERALA DE METODOLOGIE,| | |
| RELATII INTERNATIONALE, JURIDICA | | DIRECTIA GENERALA |
| SI ADMINISTRATIVA | | DE INVESTIGATIE SI CONTROL |
|__________________________________| |__________________________________|
| | | | |
________V_____ ____V_________ | | |
| DIRECTIA | | | | | |
| DE SINTEZA, | | DIRECTIA | | | |
| METODOLOGIE | | JURIDICA SI | | | |
| SI RELATII | |ADMINISTRATIVA| | | |
|INTERNATIONALE| | | | | |
|______________| |______________| | | |
| | |
____________V _____V______ ______V________
|DIRECTIA DE | |DIRECTIA DE | | |
|INVESTIGATIE | |INVESTIGATIE| | |
| SI CONTROL | | SI CONTROL | | DIRECTIA DE |
|IN INDUSTRIA | | PENTRU | | COORDONARE A |
|EXTRACTIVA SI| |SERVICII SI | |INVESTIGATIILOR|
|A BUNURILOR | | BUNURI DE | | IN TERITORIU |
| DE CONSUM | | CONSUM | | |
|NEALIMENTARE | | ALIMENTARE | | |
|_____________| |____________| |_______________|
|
______V________
| INSPECTORATELE |
| DE CONCURENTA |
| JUDETENE SI AL |
| MUNICIPIULUI |
| BUCURESTI |
|________________|