HOTARARE Nr.
321 din 14 aprilie 2005
privind evaluarea si
gestionarea zgomotului ambiant*)
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 19 din 10 ianuarie 2008
Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre abordează unitar, la
nivel naţional, evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare
provocate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, inclusiv a
disconfortului, prin implementarea progresivă a următoarelor măsuri:
a) determinarea expunerii la zgomotul ambiant, prin
realizarea cartării zgomotului cu metodele de evaluare prevăzute în prezenta
hotărâre;
b) asigurarea accesului
publicului la informaţiile cu privire la zgomotul ambiant şi a efectelor sale;
c) adoptarea, pe baza rezultatelor cartării zgomotului,
a planurilor de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambiant, unde
este cazul, în special acolo unde nivelurile de expunere pot cauza efecte
dăunătoare asupra sănătăţii umane şi pentru a menţine nivelurile zgomotului
ambiant în situaţia în care acestea nu depăşesc valorile limită stabilite
conform art. 7 alin. (3) lit. b).
(2) Prezenta hotărâre stabileşte cadrul general pentru
dezvoltarea măsurilor de reducere a zgomotului emis de sursele principale de
zgomot, în special de vehiculele rutiere, feroviare şi de infrastructura
acestora, de aeronave, de echipamentele industriale, echipamentele destinate
utilizării în exteriorul clădirilor şi maşinile industriale mobile.
Art. 2. - (1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică
zgomotului ambiant la care este expusă populaţia, în special în:
a) zonele construite;
b) parcurile, grădinile publice sau alte zone
liniştite dintr-o aglomerare;
c) zonele liniştite din spaţii deschise;
d) apropierea unităţilor de învăţământ, a spitalelor şi
a altor clădiri şi zone sensibile la zgomot.
(2) Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică
zgomotului generat de:
a) persoana expusă;
b) activităţile casnice;
c) vecini;
d) activităţile de la locul de muncă şi din interiorul
mijloacelor de transport în comun;
e) activităţile militare din zonele militare.
Art. 3. - In înţelesul prezentei hotărâri, definiţiile
termenilor folosiţi sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 4. - (1) Autorităţile administraţiei publice
locale realizează cartarea zgomotului şi elaborează hărţile strategice de
zgomot şi planurile de acţiune potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pentru
aglomerările aflate în administrarea lor, cu respectarea termenelor prevăzute
la alin. (7) şi (8).
(2) Potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările
şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale prevăd
în bugetele proprii fonduri necesare pentru realizarea cartării zgomotului şi
elaborarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, pentru
aglomerările prevăzute în anexa nr. 8 tabelele nr. 1 şi 5, iar autoritatea
publică centrală pentru transporturi prevede în bugetul propriu fonduri
necesare pentru realizarea cartării zgomotului şi elaborarea hărţilor
strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, pentru drumurile principale,
căile ferate principale, aeroporturi mari şi porturi aflate în administrarea lor prevăzute în anexa nr. 8 tabelele nr.
2- 4 şi 6, după cum urmează:
a) începând cu anul 2007, pentru aglomerările cu mai
mult de 250.000 de locuitori, drumurile principale care au un trafic mai mare
de 6.000.000 de treceri de autovehicule pe an, căile ferate principale care au
un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri pe an, aeroporturile civile
care au un trafic mai mare de 50.000 de mişcări de aeronave pe an şi porturi
aflate în aglomerări cu mai mult de 250.000 de locuitori;
b) începând cu anul 2011, pentru toate aglomerările,
drumurile principale, căile ferate principale şi porturi aflate în interiorul
aglomerărilor.
(3) Unităţile aflate în subordinea sau sub
autoritatea autorităţii publice centrale pentru transporturi, care au în administrare
infrastructuri rutiere, feroviare, portuare şi aeroportuare, realizează
cartarea zgomotului şi elaborează hărţile strategice de zgomot şi planurile de
acţiune, pentru căile ferate principale, drumurile principale şi aeroporturile
civile mari aflate în administrarea lor, cu respectarea termenelor prevăzute la
alin. (7) şi (8).
(4) Unităţile prevăzute la alin. (3), precum şi
limitele de competenţă ale acestora sunt prevăzute în Ordinul ministrului
transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.258/2005 pentru stabilirea
unităţilor responsabile cu cartarea zgomotului pentru căile ferate, drumurile,
porturile din interiorul aglomerărilor şi aeroporturile, aflate în
administrarea lor, elaborarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune
aferente acestora, din domeniul propriu de activitate, care se actualizează în
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(5) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) au obligaţia de a
transmite agenţiei regionale pentru protecţia mediului competente:
a) câte 3 exemplare din fiecare hartă strategică de
zgomot care arată situaţia anului calendaristic precedent, pe format de hârtie
la o scară de 1:10.000 şi pe suport electronic;
b) un raport care să menţioneze datele utilizate în
procesul de cartare a zgomotului în vederea realizării hărţilor strategice de
zgomot, precum şi calitatea, acurateţea, modul de utilizare şi sursa acestora,
pe format de hârtie şi pe suport electronic;
c) un raport care să conţină toate datele obţinute în
urma realizării fiecărei hărţi strategice de zgomot şi prezentate potrivit
prevederilor anexei nr. 7, pe format de hârtie şi pe suport electronic;
d) un raport care să conţină o prezentare a evaluării
rezultatelor obţinute prin cartarea de zgomot pentru fiecare hartă strategică
de zgomot în parte, pe format de hârtie şi pe suport electronic.
(6) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) au obligaţia de a
transmite agenţiei regionale pentru protecţia mediului competente:
a) planurile de acţiune elaborate potrivit
prevederilor prezentei hotărâri, pe format de hârtie şi pe suport electronic;
b) orice altă informaţie suplimentară solicitată de
aceasta cu privire la modul de elaborare a planurilor de acţiune.
(7) Hărţile strategice de zgomot care arată situaţia
anului calendaristic precedent se pun la dispoziţia agenţiilor regionale pentru
protecţia mediului, astfel:
a) până la data de 30 iunie 2007, pentru aglomerările
cu mai mult de 250.000 de locuitori, drumurile principale cu un trafic mai mare
de 6.000.000 de treceri de vehicule/an, căile ferate principale cu un trafic
mai mare de 60.000 de treceri de trenuri/an şi aeroporturile mari;
b) până la data de 30 iunie 2012, pentru toate
aglomerările, drumurile principale şi căile ferate principale şi aeroporturile
mari.
(8) Planurile de acţiune
prevăzute la alin. (6) lit. a) se pun la dispoziţia agenţiilor regionale pentru
protecţia mediului, după cum urmează:
a) până la data de 18 iulie 2008, pentru aglomerările
cu mai mult de 250.000 de locuitori, drumurile principale cu un trafic mai mare
de 6.000.000 de treceri de vehicule/an, căile ferate principale cu un trafic
mai mare de 60.000 de treceri de trenuri/an şi aeroporturile mari;
b) până la data de 18 iulie 2013, pentru toate
aglomerările, drumurile principale şi căile ferate principale şi aeroporturile
mari.
(9) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) transmit agenţiilor
regionale pentru protecţia mediului hărţile strategice de zgomot şi rapoartele
prevăzute la alin. (5) o dată la 5 ani, începând cu termenele prevăzute la
alin. (7).
(10) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) transmit planurile
de acţiune agenţiei regionale pentru protecţia mediului competente o dată la 5
ani, începând cu termenele prevăzute la alin. (8).
(11) In vederea elaborării hărţilor strategice de
zgomot şi a planurilor de acţiune, autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) asigură accesul
agenţiilor regionale pentru protecţia mediului la datele utilizate în acest
scop.
(12) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3), în procesul de
elaborare şi/sau revizuire a planurilor de acţiune, au obligaţia să
îndeplinească procedura de participare şi consultare a publicului potrivit
prevederilor art. 11 alin. (8) si , după caz, ale art. 11 alin. (9).
(13) Măsurile prevăzute la art. 11 alin. (3) se
stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la
alin. (1) şi de către unităţile prevăzute la alin. (3), pentru domeniul lor de
competenţă, şi se supun procedurii de participare şi consultare a publicului
potrivit prevederilor art. 11 alin. (8) sau alin. (9), după caz, în situaţia în
care se elaborează planurile de acţiune.
(14) La elaborarea şi/sau revizuirea hărţilor
strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune autorităţile administraţiei
publice locale prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) au
obligaţia de a respecta prevederile actelor normative prevăzute la art. 7 alin.
(3) lit. a)-d).
(15) Aglomerările, drumurile principale, căile
ferate principale, aeroporturile şi porturile maritime şi/sau fluviale pentru
care trebuie raportate la Comisia Europeană hărţile strategice de zgomot şi
datele aferente acestora până la data de 30 decembrie 2007 şi planurile de
acţiune aferente până la data de 18 ianuarie 2009 sunt prevăzute în anexa nr.
8.
(16) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) împreună cu agenţiile regionale pentru protecţia
mediului, după realizarea hărţilor strategice de zgomot şi în baza datelor
arătate de acestea, stabilesc zonele liniştite într-o aglomerare, cu
respectarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b), a anexei nr. 1 pct. 21 si a
actelor normative prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. b).
(17) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) pun la dispoziţia
publicului datele conţinute în hărţile strategice de zgomot şi în planurile de
acţiune potrivit prevederilor art. 12.
(18) Operatorii economici care desfăşoară activităţi
potrivit anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind
prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 84/2006, autorităţile administraţiei publice centrale
sau alte instituţii ale statului care deţin sau au competenţa legală de
gestionare a unor date care sunt necesare în procesul de cartare a zgomotului
ambiant au obligaţia de a pune aceste date, cu titlu gratuit, potrivit legii,
la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale prevăzute la alin.
(1) şi a unităţilor prevăzute la alin. (3).
(19) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) au obligaţia de a
face schimb de date necesare în procesul de cartare a zgomotului ambiant.
(20) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) au obligaţia să
utilizeze date oficiale cu privire la numărul populaţiei, distribuţia
populaţiei, date de trafic rutier pentru drumurile principale, trafic feroviar
şi aeroportuar şi cele prevăzute în autorizaţiile integrate de mediu eliberate
operatorilor economici care deţin sau administrează amplasamente industriale în
interiorul aglomerărilor şi care desfăşoară activităţi în conformitate cu anexa
nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 84/2006.
(21) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) au obligaţia ca,
după realizarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, să
asigure baza de date necesară în vederea îndeplinirii responsabilităţilor
României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, ce decurg din
implementarea prezentei hotărâri.
(22) Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (1) pot depune cereri de finanţare din Fondul pentru mediu
pentru proiecte privind realizarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor
de acţiune, potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006.
(23) Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute
la alin. (1) şi unităţile prevăzute la alin. (3) au obligaţia de a pune la
dispoziţia agenţiilor regionale pentru protecţia mediului date suplimentare
faţă de cele care se predau în conformitate cu alin. (5), dacă acestea sunt
necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce revin României în calitate de
stat membru al Uniunii Europene, ce decurg din implementarea prezentei
hotărâri.
*) Republicată în temeiul art. II
din Hotărârea Guvernului nr. 674/2007 pentru
modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea
şi gestionarea zgomotului ambiental, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007, dându-se
textelor o nouă numerotare. Hotărârea Guvernului nr.
321/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 27 aprilie 2005.
Art. 5. - (1) In vederea analizării şi evaluării
fiecărei hărţi strategice de zgomot şi a rapoartelor predate în conformitate cu
art. 4 alin. (5), se înfiinţează câte o comisie în cadrul fiecărei agenţii
regionale pentru protecţia mediului, condusă de directorul executiv al acesteia
şi formată din reprezentanţi ai agenţiilor regionale pentru protecţia mediului
şi agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului.
(2) Analizarea şi evaluarea hărţilor strategice de
zgomot şi a rapoartelor predate potrivit prevederilor art. 4 alin. (5) se
realizează pe baza ghidului de realizare, analizare şi evaluare a hărţilor
strategice de zgomot aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) lit.
d), şi au drept scop să verifice caracterul complet al datelor necesare
realizării raportării la Comisia Europeană.
(3) In cazul în care comisia prevăzută la alin. (1)
constată lipsa unor date care sunt necesare îndeplinirii prevederilor art. 7
alin. (3) lit. i) si I), solicită
date suplimentare potrivit prevederilor art. 4 alin. (23).
Art. 6. - (1) In vederea
verificării criteriilor utilizate la elaborarea planurilor de acţiune şi
analizării acestora, se înfiinţează comisii tehnice regionale la nivelul
fiecărei agenţii regionale pentru protecţia mediului, formate din specialişti
din cadrul autorităţii pentru
protecţia mediului şi autorităţii judeţene de sănătate publică, prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi al
conducătorului autorităţii publice centrale pentru sănătate publică, până la
data de 18 iunie 2008.
(2) Criteriile utilizate la
elaborarea planurilor de acţiune trebuie să respecte prevederile prezentei
hotărâri şi să ţină seama de ghidul elaborat potrivit prevederilor art. 7 alin.
(3) lit. c).
Art. 7. - (1) Agenţiile regionale pentru protecţia
mediului au următoarele responsabilităţi:
a) solicită informaţii trimestrial de la autorităţile
administraţiei publice locale prevăzute la art. 4 alin. (1) cu privire la
stadiul realizării obligaţiilor ce le revin din aplicarea prevederilor
prezentei hotărâri;
b) identifică aglomerările cu
mai mult de 250.000 de locuitori, drumurile principale cu un trafic mai mare de
6.000.000 de treceri de vehicule/an, căile ferate principale cu un trafic mai
mare de 60.000 de treceri de trenuri/an şi aeroporturile mari sau/şi urbane şi
transmit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, la solicitarea acesteia,
centralizarea datelor pe formatul de hârtie şi în suportul electronic
solicitat;
c) asigură, la nivel regional, gestionarea datelor
obţinute în procesul de realizare a cartării zgomotului şi a hărţilor
strategice de zgomot;
d) informează trimestrial Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului cu privire la stadiul realizării cartării zgomotului şi a
hărţilor strategice de zgomot, precum şi cu privire la stadiul realizării
planurilor de acţiune;
e) transmit autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului câte un
exemplar din fiecare hartă strategică de zgomot şi din fiecare raport, în
termen de 30 de zile de la data primirii acestora de la autorităţile
administraţiei publice locale prevăzute la art. 4 alin. (1) şi unităţile
prevăzute la art. 4 alin. (3);
f) solicită autorităţilor administraţiei publice locale
prevăzute la art. 4 alin. (1) şi unităţilor prevăzute la art. 4 alin. (3)
furnizarea unor date suplimentare faţă de cele predate potrivit prevederilor
art. 4 alin. (5), dacă acestea sunt necesare în vederea îndeplinirii
obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, ce decurg
din implementarea prezentei hotărâri;
g) transmit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Mediului datele conţinute în planurile de acţiune în formatul şi la termenele
solicitate de către aceasta;
h) transmit autorităţilor administraţiei publice locale
prevăzute la art. 4 alin. (1), la solicitarea acestora, lista cu toate
amplasamentele instalaţiilor industriale care se află în interiorul
aglomerărilor şi care desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr.
1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu modificări si
completări prin Legea nr. 84/2006;
i) asigură funcţionarea comisiilor înfiinţate conform
art. 5 alin. (1);
j) asigură funcţionarea comisiilor tehnice regionale
înfiinţate conform art. 6 alin. (1);
k) analizează şi evaluează hărţile strategice de zgomot
transmise de către autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art.
4 alin. (1) şi unităţile prevăzute la art. 4 alin. (3).
(2) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului are
următoarele responsabilităţi:
a) centralizează la nivel naţional datele primite în
conformitate cu alin. (1) lit. b) şi transmite autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului atât situaţia centralizată a acestor date, cât şi
reactualizarea acestora, pe suport hârtie şi în format electronic;
b) identifică aglomerările,
căile ferate principale, drumurile principale la nivel naţional, definite
conform prevederilor prezentei hotărâri, şi transmite autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului centralizarea acestor date, pe suport hârtie
şi în format electronic, până la data de 30 septembrie 2008;
c) centralizează, la nivel naţional, toate hărţile
strategice de zgomot şi datele obţinute în procesul de realizare a cartării
zgomotului, transmise de agenţiile regionale pentru protecţia mediului;
d) asigură, la nivel naţional,
gestionarea datelor obţinute din procesul de realizare a cartării zgomotului şi
a hărţilor strategice de zgomot;
e) asigură schimbul de experienţă la nivel naţional
între autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 4 alin. (1)
şi unităţile prevăzute la art. 4 alin. (3), în domeniul cartării strategice de
zgomot şi al elaborării planurilor de acţiune, prin organizarea de seminarii
tematice;
f) implică şi sprijină în mod activ agenţiile
regionale pentru protecţia mediului din subordine, în stabilirea unei
colaborări şi conlucrări cu autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la art. 4 alin. (1) şi cu unităţile prevăzute la art. 4 alin. (3), în
procesul de cartare a zgomotului şi de elaborare a hărţilor strategice de
zgomot şi a planurilor de acţiune, încă din fazele de iniţiere ale acestora;
g) elaborează tematici pentru instruirea personalului
agenţiilor pentru protecţia mediului din subordine, în domeniul cartării de
zgomot, verificării datelor utilizate la realizarea hărţilor strategice de
zgomot şi evaluării rezultatelor cartării de zgomot;
h) centralizează, la nivel naţional, toate datele
conţinute în planurile de acţiune şi pune la dispoziţia autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, în formatul solicitat, toate aceste date,
în vederea raportării către Comisia Europeană;
i) asigură, la nivel naţional, gestionarea datelor şi
informaţiilor conţinute în planurile de acţiune, în coordonarea autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului;
j) coordonează activitatea agenţiilor regionale pentru
protecţia mediului în domeniul gestionării rezultatelor cartării strategice de
zgomot şi acordă suportul necesar organizării comisiilor tehnice regionale
înfiinţate în conformitate cu art. 6 alin. (1) în cadrul fiecărei agenţii
regionale pentru protecţia mediului;
k) elaborează regulamentul de funcţionare a comisiilor
tehnice regionale înfiinţate în conformitate cu art. 6 alin. (1) şi îl
transmite spre aprobare autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului,
până la data de 18 aprilie 2008.
(3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului are următoarele responsabilităţi:
a) actualizează Ghidul privind metodele interimare de
calcul al indicatorilor de zgomot pentru zgomotul produs de activităţile din
zonele industriale, de traficul rutier, feroviar şi aerian din vecinătatea
aeroporturilor, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi
apelor, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, al
ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor
nr. 678/1.344/915/1.397/2006 pentru aprobarea Ghidului privind metodele
interimare de calcul al indicatorilor de zgomot pentru zgomotul produs de
activităţile din zonele industriale, de traficul rutier, feroviar şi aerian din
vecinătatea aeroporturilor, în baza unor studii de specialitate realizate în
acest domeniu şi/sau a ghidurilor şi liniilor directoare emise de Comisia
Europeană;
b) elaborează şi aprobă Ghidul privind adoptarea
valorilor limită şi modul de aplicare a acestora atunci când se elaborează
planurile de acţiune, pentru indicatorii Lzsn şi Lnoapte şi, dacă este cazul, separat pentru indicatorii Lzi şi Lseara, în cazul zgomotului produs de traficul rutier pe drumurile
principale şi în aglomerări, traficul feroviar pe
căile ferate principale şi în aglomerări, traficul aerian pe aeroporturile mari
şi/sau urbane şi pentru zgomotul produs în zonele din aglomerări unde se desfăşoară activităţi
industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
152/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, prin
ordin comun al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului, al conducătorului autorităţii publice centrale pentru sănătate
publică, al conducătorului autorităţii publice centrale pentru transporturi, al
conducătorului autorităţii publice centrale pentru interne şi reformă
administrativă, şi asigură actualizarea acestuia, în baza unor studii de
specialitate realizate în acest domeniu şi/sau ţinând seama de recomandările
Comisiei Europene, în termen de 60 de zile de la data încheierii procesului de
cartare a zgomotului şi de realizare a hărţilor strategice de zgomot, prevăzută
la art. 10 alin. (1);
c) elaborează şi aprobă Ghidul cu privire la măsurile
care se pot lua în cadrul planurilor de acţiune în vederea gestionării şi
reducerii valorilor indicatorilor Lzsn, Lnoapte şi, dacă este cazul,
indicatorilor Lzi
şi Lseara, în
situaţia în care se depăşesc valorile limită stabilite conform lit. b), pentru
zgomotul produs de traficul rutier pe drumurile principale şi în aglomerări,
traficul feroviar pe căile ferate principale şi în aglomerări, traficul aerian
pe aeroporturile mari şi/sau urbane şi pentru zgomotul produs în zonele din
aglomerări unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 84/2006, prin ordin comun al conducătorului
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, al conducătorului
autorităţii publice centrale pentru sănătate publică, al conducătorului
autorităţii publice centrale pentru transporturi, al conducătorului autorităţii
publice centrale pentru interne şi reformă administrativă, şi asigură
reactualizarea acestuia, în baza unor studii de specialitate realizate în acest
domeniu şi/sau a ghidurilor şi liniilor directoare emise de Comisia Europeană,
în termen de 90 de zile de la realizarea acestora de către Comisia Europeană;
d) elaborează şi aprobă Ghidul
de realizare, analizare şi evaluare a hărţilor strategice de zgomot, prin ordin
al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în
termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri;
e) aprobă componenţa comisiilor
tehnice regionale, prevăzute la art. 6, şi regulamentul de organizare şi
funcţionare a acestora, prin ordin comun al conducătorului autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului şi al conducătorului autorităţii centrale
pentru sănătate publică, până la data de 18 iunie 2008;
f) transmite Comisiei Europene, conform formatului de
raportare stabilit de către aceasta, un raport cu privire la aglomerările cu o
populaţie mai mare de 250.000 de locuitori, drumurile principale cu un trafic
mai mare de 6.000.000 de treceri de vehicule pe an, căile ferate principale cu
un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri pe an şi aeroporturile mari,
existente în România, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri;
g) transmite Comisiei Europene, conform formatului de
raportare stabilit de către aceasta, un raport care cuprinde informaţii cu
privire la autorităţile responsabile cu elaborarea, evaluarea şi colectarea
hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, în termen de 30 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi ori de câte ori
intervine o schimbare cu privire la identitatea acestor autorităţi;
h) transmite Comisiei Europene, conform formatului de
raportare stabilit de către aceasta, un raport care
cuprinde informaţii cu privire la valorile limită în vigoare sau în pregătire
pe teritoriul României, pentru indicatorii Lzsn şi Lnoapte şi, dacă este cazul, pentru indicatorii Lzi şi Lseara, pentru zgomotul produs de traficul rutier
pe drumurile principale şi în aglomerări, traficul feroviar pe căile ferate
principale şi în aglomerări, traficul aerian pe aeroporturile mari şi/sau urbane şi pentru zgomotul produs în
zonele din aglomerări unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în
anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, împreună cu explicarea
implementării acestor valori limită, în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri;
i) transmite Comisiei Europene, conform formatului de raportare
stabilit de către aceasta, un raport care cuprinde informaţiile prevăzute în
anexa nr. 7 cu privire la hărţile strategice de zgomot şi datele aferente
acestora, pentru toate aglomerările cu o populaţie mai mare de 250.000 de
locuitori, drumurile principale cu un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri
de vehicule pe an, căile ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 de
treceri de trenuri pe an şi aeroporturile mari, până la data de 30 decembrie
2007; după această dată raportul se transmite o dată la 5 ani;
j) transmite Comisiei Europene, conform formatului de
raportare stabilit de către aceasta, un raport cu privire la toate
aglomerările, drumurile principale şi căile ferate principale existente în
România, până la data de 31 decembrie 2008;
k) transmite Comisiei Europene, conform formatului de
raportare stabilit de către aceasta, un raport care cuprinde informaţiile
prevăzute în anexa nr. 7 cu privire la planurile de acţiune pentru toate
aglomerările cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori, drumurile
principale cu un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri de vehicule pe an,
căile ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri
pe an şi aeroporturile mari şi criterii utilizate la realizarea planurilor de
acţiune, până la data de 18 ianuarie 2009; după această dată raportul se
transmite o dată la 5 ani;
l) transmite Comisiei Europene, conform formatului de
raportare stabilit de către aceasta, un raport care
cuprinde informaţiile prevăzute în anexa nr. 7 cu privire la hărţile strategice
de zgomot şi datele aferente acestora, pentru toate aglomerările, drumurile
principale şi căile ferate principale, până la data de 31 decembrie 2012; după
această dată raportul se transmite o dată la 5 ani;
m) transmite Comisiei Europene, conform formatului de
raportare stabilit de către aceasta, un raport care cuprinde informaţiile
prevăzute în anexa nr. 7 cu privire la planurile de acţiune pentru toate
aglomerările, drumurile principale şi căile ferate principale şi criterii utilizate
la realizarea planurilor de acţiune, până la data de 18 ianuarie 2014; după
această dată raportul se transmite o dată la 5 ani;
n) asigură dotarea cu tehnică de calcul, software de
cartare a zgomotului, software GIS, funcţionare în reţea intranet şi instruirea
aferentă, a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, a agenţiei
naţionale pentru protecţia mediului şi a agenţiilor regionale pentru protecţia
mediului;
o) asigură organizarea unei baze de date în domeniul
gestionării zgomotului cu funcţionare în reţea intranet, pentru toate
autorităţile publice pentru protecţia mediului, în domeniul lor de activitate.
Art. 8. - (1) Indicatorii de zgomot utilizaţi la nivel
naţional în vederea realizării şi revizuirii cartării strategice de zgomot în
conformitate cu art. 10 sunt Lzsn şi Lnoapte, definiţi la punctele 1) şi 2) din anexa nr. 2; înainte ca
utilizarea metodelor comune de evaluare pentru determinarea valorilor indicatorilor de zgomot LZsn
Şi Lnoapte să fie
obligatorie pentru toate statele membre, indicatorii de zgomot utilizaţi la
nivel naţional împreună cu datele existente aferente acestora se convertesc în
indicatori Lzsn şi
Lnoapte aceste date
nu trebuie sa fie mai vechi de 3 ani.
(2) In completarea indicatorilor Lzsn şi Lnoaptese pot utiliza indicatori suplimentari de zgomot, potrivit pct. 3
din anexa nr. 2.
(3) Pentru planificarea acustică şi zonarea zgomotului
se pot utiliza alţi indicatori decât indicatorii Lzsn şi Lnoapte.
Art. 9. - (1) Valorile indicatorilor Lzsn şi Lnoapte se determină prin intermediul metodelor de evaluare prevăzute în
anexa nr. 3.
(2) Efectele dăunătoare pot fi evaluate prin
intermediul relaţiilor doză-efect prevăzute în anexa nr. 4.
(3) Metodele comune de evaluare pentru determinarea Lzsr
Şi Lnoapte se stabilesc de către Comisia Europeană, iar până la stabilirea
acestora se utilizează metodele interimare pentru determinarea Lzsn şi Lnoapte prevăzute în anexa nr. 3 pct. 2.
Art. 10. - (1) Până la data de
30 iunie 2007 se elaborează hărţile strategice de zgomot care prezintă situaţia
anului calendaristic precedent pentru toate aglomerările având mai mult de
250.000 de locuitori, drumurile principale cu un trafic mai mare de 6.000.000
de treceri de vehicule/an, căile ferate principale cu un trafic mai mare de
60.000 de treceri de trenuri/an şi pentru aeroporturile mari.
(2) Până la data de 30 iunie 2012 se elaborează
hărţile strategice de zgomot care prezintă situaţia anului calendaristic
precedent pentru toate aglomerările, drumurile principale şi căile ferate
principale.
(3) La elaborarea hărţilor strategice de zgomot
trebuie respectate cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 5.
(4) Realizarea cartării strategice de zgomot din zona
de frontieră se face prin cooperare cu autorităţile competente din statele
vecine.
(5) Hărţile strategice de zgomot, prevăzute la alin.
(1) şi (2), se refac şi, dacă este necesar, se revizuiesc cel puţin o dată la 5
ani de la data elaborării acestora.
Art. 11. - (1) Până la data de
18 iulie 2008 se elaborează planurile de acţiune destinate gestionării
zgomotului şi a efectelor acestuia, incluzând măsuri de reducere a zgomotului,
dacă este necesar, pentru:
a) aglomerările având mai mult de 250.000 de locuitori;
b) zonele limitrofe drumurilor principale cu un trafic
mai mare de 6.000.000 de treceri de vehicule/an, căilor ferate principale cu un
trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri/an şi aeroporturilor mari.
(2) Planurile de acţiune prevăzute la alin. (1) lit. a)
trebuie să protejeze zonele liniştite din aglomerări împotriva creşterii
nivelului de zgomot.
(3) Măsurile prevăzute la elaborarea planurilor de
acţiune trebuie să fie adresate cu prioritate zonelor identificate prin
depăşirea oricărei valori limită în vigoare şi se aplică zonelor stabilite în
acest sens prin cartarea strategică de zgomot.
(4) Până la data de 18 iulie 2013 se elaborează
planurile de acţiune care cuprind măsuri prioritare de reducere a oricărei
valori limită în vigoare care este depăşită, pentru toate aglomerările, drumurile
principale şi căile ferate principale.
(5) Planurile de acţiune prevăzute la alin. (1) şi (4)
trebuie să respecte cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 6.
(6) Elaborarea planurilor de acţiune din zona de
frontieră se realizează prin cooperare cu autorităţile competente din statele
vecine.
(7) Planurile de acţiune prevăzute la alin. (1) şi (4)
se reevaluează şi, dacă este necesar, se revizuiesc atunci când se produc
modificări importante care afectează situaţia existentă privind nivelul
zgomotului şi cel puţin la fiecare 5 ani după data elaborării acestora.
(8) La elaborarea propunerilor pentru planurile de
acţiune sunt obligatorii:
a) participarea şi consultarea eficientă a publicului
la elaborarea şi reevaluarea planurilor de acţiune, încă din faza de iniţiere a
acestora;
b) luarea în considerare a rezultatelor activităţilor
prevăzute la lit. a);
c) informarea publicului cu privire la deciziile luate;
d) realizarea unui calendar rezonabil al activităţilor
prevăzute la lit. a) alocându-se un timp suficient în acest scop pentru fiecare
etapă a acestei proceduri.
(9) In cazul în care obligaţia desfăşurării procedurii
de participare şi consultare a publicului prevăzută la alin. (8) şi în alte
acte normative care asigură transpunerea în legislaţia naţională a oricăror
prevederi comunitare incidente, se poate stabili o procedură comună, în vederea
evitării procedurii duble.
Art. 12. - (1) După elaborarea hărţilor strategice de
zgomot şi a planurilor de acţiune, acestea se pun la dispoziţia publicului spre
informare, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 878/2005 privind
accesul publicului la informaţia privind mediul şi potrivit prevederilor
anexelor nr. 5 şi 6, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale
disponibile.
(2) Această informare trebuie să fie clară, coerentă,
accesibilă şi însoţită de un rezumat care sa evidenţieze cele mai importante
aspecte.
Art. 13. - (1) Următoarele fapte constituie
contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
a) netransmiterea hărţilor strategice de zgomot şi a
rapoartelor prevăzute la art. 4 alin. (5) până la data de 30 noiembrie 2007, cu
amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (9), (10),
(11) sau (12), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000
lei;
c) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (5), (6),
(17) sau (21), cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei;
d) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (18), (19),
(20) sau (23), cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de persoanele împuternicite din
cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.
Art. 14. - Prevederile art. 13 referitoare la
contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 15. -Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre transpune Directiva Parlamentului şi
a Consiliului Uniunii Europene 2002/49/CE privind evaluarea şi gestionarea
zgomotului ambiental, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(JOCE) seria L nr. 189 din 18 iulie 2002.
ANEXA Nr. 1
Definiţiile utilizate în prezenta hotărâre au
următoarele semnificaţii:
1. Aeroport mare -
aeroport civil având mai mult de 50.000 de mişcări pe an (o mişcare însemnând o
decolare sau o aterizare), cu excepţia celor executate exclusiv pentru
antrenament cu aeronave uşoare.
2. Aglomerare - o parte
a unui teritoriu cu o populaţie al cărei număr depăşeşte 100.000 de locuitori
şi cu o densitate a populaţiei necesară îndeplinirii condiţiilor de zonă
urbană.
3. Cale ferată principală - cale ferată cu un trafic mai mare de 30.000 de treceri ale trenurilor anual.
4. Cartarea zgomotului-
prezentarea datelor privind situaţia existentă sau prognozată referitoare la
zgomot în funcţie de un indicator de zgomot, care evidenţiază depăşirile
valorilor limită în vigoare, numărul persoanelor afectate sau numărul de locuinţe expuse la anumite valori ale
unui indicator de zgomot pentru o anumită zonă.
5. Disconfort - gradul
de afectare al comunităţii din cauza zgomotului, care se determină prin
intermediul anchetelor de teren.
6. Drum principal - drum
de interes internaţional, naţional sau judeţean cu un trafic mai mare de 3
milioane de treceri ale vehiculelor anual.
7. Efecte dăunătoare - efecte negative asupra sănătăţii umane.
8. Evaluare - orice
metodă utilizată pentru calcularea, estimarea, prognozarea sau măsurarea
valorii unui indicator de zgomot sau a efectelor dăunătoare asociate acesteia.
9. Hartă strategică de
zgomot - o hartă întocmită pentru evaluarea
globală a expunerii la zgomot dintr-o zonă dată, cauzat de surse diferite de
zgomot, sau pentru a stabili previziuni generale pentru o astfel de zonă.
10. Indicator de zgomot - un parametru fizic pentru descrierea zgomotului ambiant, care are
legătură cu un efect dăunător.
11. Lnoapte (indicator de zgomot
pentru perioada de noapte) - indicator de zgomot
asociat tulburării somnului din perioada de noapte, conform prezentării
acestuia din anexa nr. 2.
12. Lseară (indicator de zgomot pentru perioada
de seară) - indicator de zgomot asociat disconfortului din perioada de seară,
conform prezentării acestuia din anexa nr. 2.
13. Lzj (indicator
de zgomot pentru perioada de zi) - indicator de zgomot asociat disconfortului
din perioada de zi, conform prezentării acestuia din anexa nr. 2.
14. Lzsn (indicator
de zgomot pentru zi-seară-noapte) - indicator de zgomot asociat disconfortului
general, a cărui valoare se calculează conform anexei nr. 2.
15. Planificare acustică - gestionarea zgomotului în perspectivă prin planificarea măsurilor
de: amenajare a teritoriului, ingineria transporturilor, planificare a
traficului, reducerea acestuia prin măsuri de izolaţie fonică şi de control al
surselor de zgomot.
16. Planuri de acţiune - planuri destinate gestionării problemelor şi efectelor cauzate de
zgomot, incluzând măsuri de diminuare, dacă este necesar.
17. Public - una sau mai
multe persoane fizice ori juridice, inclusiv asociaţiile sau fundaţiile, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
18. Relaţia doză-efect - legătura dintre valoarea unui indicator de zgomot şi un efect
dăunător.
19. Valoare limită - o valoare a indicatorilor Lzsn sau Lnoapte şi, unde este cazul, a indicatorilor Lzsn sau Lseara, stabilită potrivit
art. 7 alin. (3) lit. b) din hotărâre, a cărei depăşire determină aplicarea de
către autorităţile competente a măsurilor de reducere a nivelurilor de zgomot;
valorile limită pot fi diferite în funcţie de:
a) tipul zgomotului ambiant - zgomot de trafic rutier,
feroviar sau aeroportuar, zgomot industrial şi alte asemenea;
b) mediu ambiant diferit şi sensibilitate diferită la
zgomot a populaţiei;
c) situaţii existente şi situaţii noi, acolo unde
intervine o schimbare a situaţiei cu privire la sursa de zgomot sau de
utilizare a mediului ambiant.
20. Zgomot ambiant -
sunet nedorit sau dăunător din mediul ambiant, creat de activităţile umane,
care include zgomotul emis de mijloacele de transport, de traficul rutier,
feroviar, aerian şi provenit de la amplasamentele unde se desfăşoară activităţi
industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
152/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006.
21. Zonă liniştită într-o
aglomerare - zonă delimitată de către autorităţile
competente, care nu este expusă unei valori a indicatorului Lzsn sau a vreunui alt indicator de
zgomot, mai mare decât valoarea limită în vigoare,
indiferent de sursa de zgomot.
22. Zonă liniştită în
spaţiu deschis - o zonă delimitată de către
autorităţile competente, care nu este expusă la zgomotul provenit din trafic,
industrie sau activităţi recreative.
23. Hartă strategică a
imisiei de zgomot - hartă strategică de zgomot
realizată pentru o perioadă de referinţă stabilită, care înfăţişează imisia
provenită de la diferite surse de zgomot specifice pentru o zonă prestabilită,
utilizând intervale de valori de 5 dB(A) ale unui indicator de zgomot şi
reprezentarea acestora cu ajutorul culorilor în conformitate cu tabelul nr. 1
din SR ISO 1996-2:1995.
24. Zgomot specific -
componentă a zgomotului ambiant care poate fi identificată în mod specific prin
mijloace acustice şi poate fi asociată unei surse specifice apropiate sau
depărtate (în conformitate cu definiţia din SR ISO 1996-1:1995).
ANEXA Nr. 2
Indicatori de zgomot
1. Definirea nivelului de zgomot zi-seară-noapte Lzsr 1.1. Nivelul de zgomot
zi-seară-noapte Lzsn
în decibeli (dB) se defineşte prin următoarea relaţie:

unde:
a) Lzi este nivelul
acustic mediu ponderat (A) în interval lung de timp, conform definiţiei din SR
ISO 1996-2:1995, determinat pentru totalul perioadelor de zi dintr-un an;
b) Lseară este nivelul acustic mediu ponderat (A) în
interval lung de timp, conform definiţiei din SR ISO 1996-2:1995, determinat
pentru totalul perioadelor de seară dintr-un an;
c) Lnoapte este
nivelul acustic mediu ponderat (A) în interval lung de timp, conform definiţiei
din SR ISO 1996-2:1995, determinat pentru totalul
perioadelor de noapte dintr-un an;
d) perioada de zi are 12 ore, perioada de seară are 4
ore şi perioada de noapte are 8 ore, pentru toate sursele de zgomot analizate;
e) intervalele orare ale perioadelor de zi, seară şi noapte sunt: 07,00-19,00; 19,00-23,00 şi 23,00-7,00, ora
locală;
f) se iau în calcul un an reprezentativ în ceea ce
priveşte emisia de zgomot şi un an mediu în privinţa condiţiilor meteorologice;
g) se ia în considerare zgomotul incident, ceea ce înseamnă că nu se ţine seama de zgomotul reflectat de faţada
clădirii studiate. In general, acest aspect implică o corecţie de 3 dB în cazul
măsurării.
1.2. Alegerea înălţimii punctului de evaluare a Lzsn depinde de alegerea metodei de
evaluare, astfel:
a) dacă se utilizează calculul
pentru realizarea cartării strategice de zgomot, în ce priveşte expunerea la
zgomot în interiorul şi în exteriorul clădirilor, punctele de evaluare se
situează la 4,0 ± 0,2 m deasupra nivelului solului şi la faţada cea mai expusă;
prin faţada cea mai expusă se înţelege peretele exterior dinspre sursa
de zgomot specifică şi cel mai apropiat de aceasta; pentru alte scopuri se pot alege alte înălţimi ale
punctului de calcul;
b) dacă se utilizează măsurarea pentru realizarea
cartării strategice de zgomot, în ce priveşte expunerea la zgomot în interiorul
şi în exteriorul clădirilor, pot fi alese înălţimi diferite, dar niciodată mai
mici de 1,5 m deasupra nivelului solului, iar rezultatele măsurărilor se
corectează pentru înălţimea echivalentă de 4 m;
c) pentru alte scopuri, cum ar fi planificarea
acustică şi zonarea zgomotului, pot fi alese alte înălţimi, dar acestea nu pot
fi la mai puţin de 1,5 m deasupra nivelului solului, ca de exemplu, pentru:
- zone rurale cu case cu un singur etaj;
- proiect de măsuri locale în vederea reducerii
impactului zgomotului asupra clădirilor individuale;
- realizarea unei cartări de zgomot detaliate într-o
zonă cu suprafaţă limitată, prezentând expunerea la zgomot pentru fiecare
locuinţă.
2. Definirea indicatorului de zgomot Lnoapte
pentru perioada de noapte
Indicatorul de zgomot pentru perioada de noapte, Lnoapte, este nivelul acustic mediu ponderat (A) în interval lung de timp,
conform definiţiei din SR ISO 1996-2:1995, determinat pentru totalul perioadelor de noapte dintr-un an, pentru care:
a) durata nopţii este de 8 ore, în conformitate cu
definiţia dată la pct. 1.1 lit. d);'
b) se ia în calcul un an reprezentativ în ceea ce
priveşte emisia de zgomot şi un an mediu în privinţa condiţiilor meteorologice;
c) se ia în considerare zgomotul incident, conform
precizării de la pct. 1.1 lit. g);
d) alegerea înălţimii punctului de evaluare este
aceeaşi ca pentru indicatorul Lzsn.
3. Indicatori suplimentari de zgomot
In completare faţă de Lzsn şi Lnoapte şi, unde este cazul, Lzi şi Lseară, este avantajoasă folosirea unor indicatori
de zgomot speciali şi a unor valori limită corespunzătoare acestora, în
următoarele situaţii:
a) când sursa de zgomot considerată emite o perioadă
scurtă de timp (de exemplu, mai puţin de 20% din timp, raportat la totalul
perioadelor de zi dintr-un an sau la totalul perioadelor de seară dintr-un an
sau la totalul perioadelor de noapte dintr-un an);
b) când media numărului de evenimente sonore, în
cursul uneia sau a mai multor perioade considerate, este foarte mică (de
exemplu, mai puţin de un eveniment sonor pe oră);
c) când componentele de joasă frecvenţă ale zgomotului
sunt importante;
d) când se are în vedere o protecţie suplimentară în
timpul zilelor de sfârşit de săptămână sau într-o perioadă particulară a
anului;
e) când se are în vedere o protecţie suplimentară în
perioada de zi;
f) când se are în vedere o protecţie suplimentară în
perioada de seară;
g) când există o combinaţie a zgomotelor din surse
diferite; h) în cazul unei zone liniştite în spaţiu deschis;
i) în cazul unui zgomot conţinând componente tonale
puternice;
j) în cazul unui zgomot cu caracter impulsiv;
k) în cazul unor vârfuri de zgomot ridicate pentru
protecţia în perioada de noapte, caz în care indicatorul suplimentar recomandat este LAmax sau SEL (nivelul de expunere la
zgomot).
Evenimentul sonor menţionat la lit. b) este definit ca
un zgomot care durează mai puţin de 5 minute (cum este, de exemplu, zgomotul
produs la trecerea unui tren sau a unui avion).
ANEXA Nr. 3
Metode de evaluare pentru indicatorii de zgomot
1. Introducere
Valorile Lzsn şi Lnoapte se determină fie prin calcul,
fie prin măsurare în punctul de evaluare.
Pentru prognoze sunt aplicabile numai metodele de
calcul.
Metodele provizorii de calcul
şi de măsurare sunt prezentate la pct. 2 şi 3.
2. Metode interimare de calcul pentru Lzsn şi Lnoapte
2.1. Metode interimare de calcul utilizate pentru
realizarea hărţilor strategice de zgomot
Până la stabilirea de către Comisia Europeană a
metodelor comune de calcul se utilizează următoarele metode provizorii de
calcul:
a) pentru zgomot industrial: SR ISO 9613-2: „Acustică -
Atenuarea sunetului propagat în aer liber, partea a doua: Metodă generală de calcul."
Pentru utilizarea SR ISO 9613-2006, datele de intrare corespunzătoare privind emisiile de zgomot se obţin
prin măsurările efectuate în conformitate cu una dintre următoarele metode:
- SR ISO 8297:1999 „Acustică-Determinarea nivelurilor
de putere acustică pentru instalaţiile industriale cu multe surse, pentru
evaluarea nivelurilor de presiune acustică în mediul înconjurător - metoda
tehnică";
- SR EN ISO 3744:1997 „Acustică - Determinarea
nivelurilor de putere acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea
acustică - metoda tehnică aproximativă, în condiţii asemănătoare de câmp liber,
deasupra unui plan reflectant";
- SR EN ISO 3746:1998 „Acustică - Determinarea
nivelurilor de putere acustică ale surselor de zgomot, cu ajutorul unei
suprafeţe înconjurătoare de măsurare, deasupra unui plan reflectant";
b) pentru zgomotul produs de aeronave: ECAC.CEAC Doc.
29 „Raport privind metoda standard de calcul al contururilor de zgomot în jurul
aeroporturilor civile" - 1997, (Report on Standard Method of Computing
Noise Contours around Civil Airports - 1997). Din
abordările diferite ale modelării culoarelor de zbor aeriene, se utilizează
tehnica de segmentare menţionată în secţiunea 7.5 a ECAC.CEAC Doc 29;
c) pentru zgomotul produs de traficul rutier: metoda
naţională franceză de calcul „NMPB Routes-96 (SETRA-CERTU-LCPC-CSTB)",
menţionată în Hotărârea din 5 mai 1995 referitoare la zgomotul produs de
traficul pe infrastructurile rutiere, Jurnalul Oficial din 10 mai 1995, art. 6,
şi în standardul francez XPS 31-133. Pentru datele de intrare referitoare la
emisii, aceste documente sunt prevăzute în „Ghidul zgomotului produs de
transporturile terestre, fascicula previziunea nivelelor sonore, CETUR
1980";
d) pentru zgomotul produs de traficul feroviar:
Regulamentul privind metoda naţională olandeză de calcul pentru zgomotul produs
de traficul feroviar, aprobat de Ministerul Locuinţei, Planificării Teritoriale
şi Mediului din Regatul Olandei, în 20 noiembrie 1996.
Aceste metode trebuie adaptate la definiţiile Lzsn şi Lnoapte, să respecte Recomandarea Comisiei Europene
nr. 2003/613/CE privind Liniile directoare pentru metodele interimare revizuite
de calcul pentru zgomotul industrial, zgomotul produs
de aeronave, zgomotul produs de traficul rutier şi feroviar şi datele asociate
privind emisiile, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria
L nr. 212 din 22 august 2003, şi să respecte prevederile actului normativ
prevăzut la art. 7 alin. (3) lit. a) din hotărâre.
3. Metode interimare de măsurare pentru Lzsn şi Lnoapte
Metoda de măsurare pentru Lzsn si Lnoapte se defineşte în baza SR ISO 1996-2:1995 şi SR ISO 1996-1:1995.
Datele privind măsurările efectuate la faţadă sau la un
alt element reflectant trebuie corectate pentru a elimina contribuţia reflexiei
acestei faţade sau a elementului reflectant (ca regulă generală, aceasta
implică o corecţie de 3 dB în cazul măsurării).
ANEXA Nr. 4
Metode de evaluare a efectelor dăunătoare
Relaţiile doză-efect trebuie să fie utilizate pentru a
evalua efectul zgomotului asupra populaţiei.
Relaţiile doză-efect introduse după revizuirea anexei
nr. 3 din Directiva 2002/49/CE, de către Comisia Europeană urmăresc în special
următoarele:
a) relaţia dintre disconfort şi Lzsn pentru zgomotul produs de trafic
(rutier, feroviar şi aerian) şi pentru zgomotul industrial;
b) relaţia dintre tulburarea
somnului şi Lnoapte
pentru zgomotul produs de trafic (rutier, feroviar şi aerian) şi pentru
zgomotul industrial.
Dacă este necesar, se prezintă relaţii specifice
doză-efect pentru:
c) locuinţe cu izolaţie specială împotriva zgomotului,
conform definiţiei din anexa nr. 7;
d) locuinţe cu o faţadă liniştită, conform definiţiei
din anexa nr. 7;
e) grupuri vulnerabile de populaţie;
f) zgomot industrial cu componente tonale importante;
g) zgomot industrial cu caracter de impuls şi alte cazuri speciale;
h) regimuri climatice diferite/medii culturale diferite.
ANEXA Nr. 5
Cerinţe minime pentru cartarea strategică de zgomot
1. O hartă strategică de zgomot este o reprezentare a
informaţiilor referitoare la unul dintre următoarele aspecte:
a) starea existentă, anterioară sau viitoare a
zgomotului în funcţie de un indicator de zgomot;
b) depăşirea unei valori limită;
c) estimarea într-o anumită zonă a numărului de
locuinţe, şcoli şi spitale care sunt expuse la anumite valori ale unui indicator de zgomot;
d) estimarea numărului de persoane stabilite într-o
zonă expusă la zgomot.
2. Hărţile strategice de zgomot pot fi prezentate
publicului sub formă de:
a) grafice;
b) date numerice organizate în tabele;
c) date numerice în format electronic.
3. Hărţile strategice de zgomot pentru aglomerări
trebuie să pună accent pe zgomotul emis de:
a) traficul rutier;
b) traficul feroviar;
c) aeroporturi;
d) zonele industriale, inclusiv porturi.
4. Cartarea strategică de zgomot se utilizează pentru
următoarele scopuri:
a) obţinerea de date care să fie trimise Comisiei
Europene potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) lit. i), k), I) şi m) din hotărâre şi anexei nr. 7;
b) ca o sursă de informaţii pentru cetăţeni potrivit
prevederilor art. 12 din hotărâre;
c) ca bază pentru elaborarea
planurilor de acţiune potrivit prevederilor art. 11 din hotărâre;
Pentru fiecare dintre aspectele prevăzute la lit. a)-c)
este necesară realizarea unor hărţi strategice de zgomot diferite.
5. Pentru informarea Comisiei Europene, hărţile strategice de zgomot trebuie să îndeplinească cerinţele
minime prevăzute la pct. 1.5, 1.6, 2.5, 2.6 şi 2.7 din anexa nr. 7.
6. Pentru informarea populaţiei potrivit prevederilor
art. 12 din hotărâre şi pentru realizarea planurilor de acţiune potrivit
prevederilor art. 11 din hotărâre trebuie furnizate mai multe informaţii
suplimentare şi detaliate, ca de exemplu:
a) o prezentare grafică;
b) hărţi care să arate depăşirea unei valori limită;
c) hărţi comparative, prin care situaţia existentă este
comparată cu diferite situaţii viitoare posibile;
d) hărţi care prezintă valoarea unui indicator de
zgomot la o altă înălţime decât cea de 4 m, unde este cazul.
La elaborarea ghidului de realizare, analizare şi
evaluare a hărţilor strategice de zgomot de autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, conform prevederilor art. 7 alin. (3) lit. d) din hotărâre,
se definesc tipurile de hărţi de zgomot prevăzute în prezentul punct.
7. Hărţile strategice de zgomot pentru aplicaţiile
locale sau naţionale se întocmesc pentru indicatorii Lzsn şi Lnoapte la înălţimi de evaluare de 4 m şi pentru intervale de valori de 5
dB aşa cum sunt definite acestea în anexa nr. 7.
8. In cazul aglomerărilor se realizează separat hărţi
strategice de zgomot pentru: zgomotul produs de traficul rutier, zgomotul
produs de traficul feroviar, zgomotul produs de aeronave şi zgomotul
industrial. Se pot adăuga hărţi şi pentru alte surse de zgomot.
9. La reactualizarea ghidului prevăzut la art. 7) alin.
(3) lit. a) din hotărâre se ţine seama de conţinutul ghidurilor elaborate de
Comisia Europeană cu privire la hărţile de zgomot, cartarea zgomotului şi
programele de calcul utilizate pentru cartarea zgomotului.
ANEXA Nr. 6
Cerinţe minime pentru planurile de acţiune
1. Un plan de acţiune trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele elemente:
a) descrierea aglomerării, a drumurilor principale, a
căilor ferate principale sau a aeroporturilor mari şi a altor surse de zgomot
luate în considerare;
b) autoritatea sau unitatea responsabilă;
c) cadrul legal;
d) valorile limită utilizate potrivit prevederilor art.
7 alin. (3) lit. b) din hotărâre;
e) sinteza informaţiilor obţinute prin cartarea
zgomotului;
f) o evaluare a numărului de persoane estimate expuse
la zgomot, identificarea problemelor şi situaţiilor care necesită îmbunătăţiri;
g) sinteza oficială a consultărilor publice organizate
potrivit prevederilor art. 11 alin. (8) şi (9) din hotărâre;
h) informaţii privind măsurile de reducere a zgomotului
aflate în desfăşurare şi informaţii privind proiectele de reducere a zgomotului
aflate în pregătire;
i) acţiuni pe care autorităţile competente
intenţionează să le ia în următorii 5 ani, care să includă măsurile pentru
protejarea zonelor liniştite;
j) strategia pe termen lung;
k) informaţii financiare (dacă sunt disponibile):
bugete, evaluarea cost-eficienţă, evaluarea cost-profit;
l) prognoze privind evaluarea
implementării şi a rezultatelor planului de acţiune.
2. Măsurile pe care autorităţile prevăzute la art. 4
alin. (1) şi unităţile prevăzute la art. 4 alin. (3) din hotărâre le pot
întreprinde în domeniul lor
de competenţă sunt, de exemplu:
(i) planificarea traficului;
(ii) amenajarea teritoriului;
(iii) măsuri tehnice la nivelul surselor de zgomot;
(iv) alegerea surselor mai silenţioase;
(v) măsuri de reducere a
transmiterii zgomotului;
(vi) introducerea, după caz, a pârghiilor economice
stimulative care să încurajeze diminuarea sau menţinerea valorilor
nivelurilor de zgomot sub maximele permise.
3. Fiecare plan de acţiune trebuie să conţină estimări
privind reducerea numărului de persoane afectate (disconfort, tulburarea
somnului etc).
4. La elaborarea şi reactualizarea ghidurilor
prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. c) din hotărâre se ţine seama de conţinutul
ghidurilor elaborate de Comisia Europeană, care prezintă îndrumări cu privire
la planurile de acţiune.
ANEXA Nr. 7
Informaţii care se transmit Comisiei Europene
Informaţiile principale care se transmit Comisiei
Europene sunt următoarele: 1. Pentru aglomerări
1.1. Scurtă descriere a aglomerării: localizare,
mărime, număr de locuitori
1.2. Autoritatea responsabilă
1.3. Programele de reducere a zgomotului aplicate
anterior şi măsuri curente împotriva zgomotului
1.4. Metodele de calcul sau de măsurare folosite
1.5. Estimarea numărului de persoane (în sute) care
trăiesc în locuinţe expuse la fiecare dintre următoarele intervale de valori
ale indicatorului Lzsn în decibeli, la 4 m deasupra nivelului
solului pentru cea mai expusă faţadă: 55-59*), 60-64*), 65- 69*), 70-74, >
75. Estimarea se realizează separat pentru zgomotul provenit de la traficul
rutier, feroviar şi aerian şi de la surse industriale. Valorile rezultate se
rotunjesc la cea mai apropiată sută (de exemplu, 5.200 pentru valori între
5.150 şi 5.249; 100 pentru valori între 50 si 149; 0
pentru valori mai mici de 50).
1.5.1. Suplimentar, se declară (în cazul în care aceste
informaţii sunt disponibile) numărul de persoane din estimarea realizată
conform pct. 1.5 care locuiesc în clădiri prevăzute cu:
a) izolaţie specială împotriva zgomotului, prin aceasta
înţelegându-se izolarea corespunzătoare a unei clădiri împotriva unui tip (sau
mai multor tipuri) de zgomot ambiant, combinată cu facilităţi proprii de
instalaţii de ventilaţie şi condiţionare a aerului, care să poată asigura
menţinerea nivelului ridicat de izolaţie împotriva zgomotului ambiant;
b) o faţadă liniştită, prin aceasta înţelegându-se
faţada unei locuinţe la care valoarea Lzsn, la înălţimea de 4 m deasupra nivelului solului şi la distanţa de
2 m faţă de faţadă pentru zgomotul provenit de la o sursă specifică, este cu
mai mult de 20 dB mai scăzută decât pentru faţada cu cea mai mare valoare Lzsn.
Se precizează, de asemenea, care este contribuţia
drumurilor principale, a căilor ferate principale şi aeroporturilor mari
(conform definiţiilor acestora din anexa nr. 1) la estimările realizate conform
indicaţiilor de la pct. 1.5.
1.6. Estimarea numărului de persoane (în sute) care
trăiesc în locuinţe expuse la fiecare dintre următoarele intervale de valori
ale indicatorului Lnoapte în decibeli, la 4 m deasupra nivelului solului pentru cea mai
expusă faţadă: 45-49*), 50-54*),
55-59*), 60-64*), 65-69*), > 70. Estimarea se realizează separat pentru
zgomotul produs de traficul rutier, feroviar şi aerian şi de la surse
industriale.
1.6.1 Suplimentar, se declară (în cazul în care aceste
informaţii sunt disponibile) numărul de persoane din estimarea realizată
conform pct. 1.6 care locuiesc în clădiri prevăzute cu:
a) izolaţie specială împotriva zgomotului, în
conformitate cu pct. 1.5.1 lit. a);
b) o faţadă liniştită, în conformitate cu pct. 1.5.1
lit. b). Trebuie, de asemenea, să se precizeze care este contribuţia drumurilor principale, a căilor ferate
principale şi aeroporturilor mari (conform definiţiilor acestora din anexa nr.
1) la estimările realizate conform indicaţiilor de la pct. 1.6.
1.7. In cazul prezentării grafice, hărţile strategice
de zgomot trebuie să cuprindă cel puţin contururile care indică limitele dintre
zonele de zgomot corespunzătoare, la 60, 65, 70 şi 75 dB.
1.8. Un rezumat al planului de
acţiune care să nu depăşească zece pagini şi care să acopere toate aspectele
importante cuprinse în anexa nr. 6.
2. Pentru drumuri principale, căi ferate principale şi
aeroporturi mari
2.1. Descriere generală a drumurilor, căilor ferate şi
aeroporturilor: localizare, mărime şi date despre trafic
2.2. O caracterizare a împrejurimilor acestora:
aglomerări, sate, comune sau alte zone rurale, informaţii privind utilizarea
terenului, alte surse majore de zgomot
2.3. Programe de reducere a
zgomotului realizate anterior şi măsuri curente împotriva zgomotului
2.4. Metode de calcul sau de măsurare utilizate
2.5. Numărul total de persoane estimat (în sute) care
trăiesc în afara aglomerărilor, în locuinţe expuse la fiecare dintre
intervalele de valori ale indicatorului Lzsn în decibeli, la 4 m deasupra nivelului solului şi pentru cea mai
expusă faţadă: 55-59*), 60-64*), 65-69*), 70- 74*), > 75.
2.5.1. Suplimentar, se declară (în cazul în care aceste
informaţii sunt disponibile) numărul de persoane din estimarea realizată
conform pct. 2.5 care locuiesc în clădiri prevăzute cu:
a) izolaţie specială împotriva zgomotului, în
conformitate cu pct. 1.5.1 lit. a);
b) faţadă liniştită, în conformitate cu pct. 1.5.1 lit.
b).
*) Rotunjirea valorilor se face
astfel: între 0-0,5 exclusiv se aproximează la valoarea inferioară, iar între
0,5-1 exclusiv se aproximează la valoarea superioară.
2.6. Numărul total de persoane estimat (în sute) care
trăiesc în afara aglomerărilor în locuinţe expuse la fiecare dintre următoarele
intervale de valori ale indicatorului Lnoapte în decibeli, la 4 m deasupra solului şi pentru cea mai expusă
faţadă: 45-49*), 50-54*), 55-59*), 60-64*), 65-69*), > 70.
2.6.1. Suplimentar, se declară (în cazul în care aceste
informaţii sunt disponibile) numărul de persoane din estimarea realizată
conform pct. 2.6 care locuiesc în clădiri prevăzute cu:
a) izolaţie specială împotriva zgomotului, în
conformitate cu pct. 1.5.1 lit. a);
b) faţadă liniştită, în conformitate cu pct. 1.5.1 lit.
b).
2.7. Suprafaţa totală (în km2) expusă valorilor indicatorului Lzsn mai mari de 55, 65 şi, respectiv,
75 dB. Se precizează, de asemenea, şi numărul total de locuinţe estimat (în
sute) şi numărul total de persoane estimat (în sute) care trăiesc în fiecare dintre aceste zone. Aceste valori
trebuie să cuprindă şi aglomerările.
Contururile de 55 şi 65 dB trebuie reprezentate prin
una sau mai multe hărţi, care să cuprindă informaţii privind localizarea
satelor, oraşelor şi aglomerărilor în cadrul zonelor delimitate de aceste contururi.
2.8. Un rezumat al planului de acţiune, care să nu
depăşească zece pagini şi care să acopere toate aspectele importante la care se
referă anexa nr. 6.
3. La elaborarea rapoartelor transmise Comisiei
Europene prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. i), k), I) şi m) din hotărâre, se ţine seama de conţinutul liniilor directoare
elaborate de Comisia Europeană cu privire la furnizarea informaţiilor către
aceasta şi preluate în legislaţia naţională potrivit prevederilor art. 7 alin.
(3) lit. d) din hotărâre.
*) Rotunjirea valorilor se face astfel: între 0-0,5
exclusiv se aproximează la valoarea inferioară, iar între 0,5-1 exclusiv se
aproximează la valoarea superioară.
ANEXA Nr. 8
Aglomerările, drumurile principale, căile ferate
principale, aeroporturile şi porturile maritime şi/sau fluviale pentru care trebuie raportate la
Comisia Europeană hărţile strategice de zgomot şi datele aferente acestora până la data de 30 decembrie 2007 şi
planurile de acţiune aferente până la data de 18 ianuarie 2009, potrivit prevederilor prezentei
hotărâri
Tabelul nr. 1
Aglomerări identificate
Nr. crt.
|
Regiunea
|
Aglomerări
|
Populaţia (nr. de locuitori) la
data 1 iulie 2006
|
Densitatea populaţiei (locuitori/km2)
|
1.
|
8 Bucureşti - Ilfov
|
Municipiul Bucureşti
|
1.931.236
|
8.094
|
2.
|
1 Nord-Est
|
Municipiul Iaşi
|
316.716
|
3.417
|
3.
|
6 Nord-Vest
|
Municipiul Cluj-Napoca
|
305.620
|
1.771
|
4.
|
5 Vest
|
Municipiul Timişoara
|
303.796
|
2.457
|
5.
|
2 Sud-Est
|
Municipiul Constanţa
|
305.550
|
2.486
|
6.
|
4 Sud-Vest
|
Municipiul Craiova
|
300.587
|
3.717
|
7.
|
2 Sud-Est
|
Municipiul Galaţi
|
296.697
|
1.213
|
8.
|
7 Centru
|
Municipiul Braşov
|
281.375
|
1.065
|
9.
|
3 Sud- Muntenia
|
Municipiul Ploieşti împreună cu localităţile:
|
231.620**)
|
3.990**)
|
Brazi
|
8.254
|
|
Blejoi
|
8.054
|
|
Bărcănesti
|
9.347
|
|
Total populaţie aglomerare - poziţia
|
257.275***)
|
|
nr. 9 din tabel
|
|
|
**) Ţinând seama de următoarele criterii:
- pct. 2 din anexa nr. 1, cu privire la densitatea
populaţiei pentru care o aglomerare îndeplineşte condiţiile de zonă urbană;
- municipiul Ploieşti, deşi are un număr de populaţie
cu puţin mai mic decât 250.000 de locuitori, are o densitate a populaţiei mai
mare decât oricare dintre aglomerările prezentate în tabelul nr. 1, cu excepţia
municipiului Bucureşti;
- municipiul Ploieşti este reşedinţa judeţului cu cea
mai mare densitate a populaţiei dintre toate judeţele ţării;
- municipiul Ploieşti este reşedinţa de judeţ cu cea
mai mare densitate a populaţiei dintre toate reşedinţele de judeţ ale ţării;
- pe teritoriul administrativ al municipiului Ploieşti
şi al localităţilor învecinate Brazi, Blejoi şi Bărcănesti există un număr
semnificativ de amplasamente unde se desfăşoară activităţi industriale
prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005
privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 84/2006, căi ferate şi drumuri, autorităţile administraţiei publice
locale elaborează hărţile strategice de zgomot şi planurile de acţiune aferente
pentru municipiul Ploieşti şi localităţile Brazi, Blejoi şi Bărcănesti, în
condiţiile şi termenele stabilite de prevederile art. 4 alin. (1), alin. (7)
lit. a) şi alin. (8) lit. a) din hotărâre, iar pentru localitatea Bărcănesti,
harta de zgomot pentru porţiunea de drum naţional care trece prin această
localitate şi care are un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri de vehicule
pe an se realizează de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din România - S.A.
***) Se defineşte aglomerarea formată din municipiul
Ploieşti şi localităţile învecinate Brazi, Blejoi şi Bărcănesti, pentru care se
elaborează hărţile strategice de zgomot şi planurile de acţiune aferente,
pentru fiecare sursă de zgomot în parte identificată (trafic rutier, trafic
feroviar şi amplasamentele unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute
în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006).
Tabelul nr. 2
Drumurile principale cu un trafic mai mare de
6.000.000 de treceri de vehicule pe an identificate
Nr. crt
|
Informaţii despre drumul principal
|
Informaţii despre secţiunile din drumul
principal
|
Denumire drum
|
Cod drum
|
Secţiunea de drum (poziţia
kilometrică)
|
Trafic anual mediu în 2006 (număr
vehicule/an)
|
Lungimea (km)
|
1.
|
Centura Bucureşti
|
CB
|
0+000-12+444
|
7.125.165
|
12,444
|
2.
|
Centura Bucureşti
|
CB
|
12+444 - 18+535
|
6.440.425
|
6,091
|
3.
|
Centura Bucureşti
|
CB
|
55+250 - 64+246
|
6.484.590
|
8,996
|
4.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
7+470 - 12+461
|
25.287.565
|
4,991
|
5.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
12+461 - 16+000
|
18.930.360
|
3,539
|
6.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
16+000 - 36+110
|
9.666.660
|
20,110
|
7.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
36+110 - 53+650
|
12.841.430
|
17,540
|
8.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
59+800 - 67+284
|
9.058.570
|
7,484
|
9.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
67+284 - 79+580
|
8.259.220
|
12,296
|
10.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
79+580 - 95+450
|
8.186.585
|
15,870
|
11.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
95+450 - 122+000
|
6.432.030
|
26,550
|
12.
|
Drum naţional
|
DN 1
|
175+530 - 179+700
|
6.318.150
|
4,170
|
13.
|
Drum naţional
|
DN 1B
|
10+165 - 19+250
|
7.856.260
|
9,085
|
14.
|
Drum naţional
|
DN2
|
7+848 - 11+540
|
11.863.595
|
3,692
|
15.
|
Drum naţional
|
DN2
|
11+540-18+330
|
6.563.430
|
6,790
|
16.
|
Drum naţional
|
DN2A
|
185+700 - 196+200
|
6.280.555
|
10,500
|
17.
|
Drum naţional
|
DN2A
|
196+200 - 205+411
|
8.178.190
|
9,211
|
18.
|
Drum naţional
|
DN3A
|
0+000 - 3+870
|
9.551.320
|
3,870
|
19.
|
Drum naţional
|
DN5
|
7+573 - 10+356
|
8.235.860
|
2,783
|
20.
|
Drum naţional
|
DN5
|
10+356 - 19,550
|
6.148.425
|
9,194
|
21.
|
Drum naţional
|
DN6
|
8+500 - 11 + 120
|
7.515.350
|
2,620
|
22.
|
Drum naţional
|
DN6
|
11+120 - 23+300
|
6.167.770
|
12,180
|
23.
|
Drum naţional
|
DN7
|
11+200-13+100
|
8.024.525
|
1,900
|
24.
|
Drum naţional
|
DN7
|
384+640 - 386+200
|
8.262.505
|
1,560
|
25.
|
Drum naţional
|
DN 13
|
111+200-118+240
|
6.076.885
|
7,040
|
26.
|
Drum naţional
|
DN28
|
76+631 -79+150
|
6.702.860
|
2,519
|
27.
|
Drum naţional
|
DN39
|
5+635 - 13+205
|
10.855.465
|
7,570
|
28.
|
Drum naţional
|
DN73
|
1+285 - 6+950
|
6.379.835
|
5,665
|
29.
|
Autostradă
|
A1
|
10+600 - 30+500
|
9.192.525
|
19,900
|
30.
|
Autostradă
|
A1
|
94+393-106+500
|
6.119.225
|
12,107
|
Tabelul nr. 3
Căile ferate principale cu un trafic mai mare de
60.000 de treceri de trenuri pe an identificate
Nr. crt
|
Informaţii despre calea ferată
principală
|
Informaţii despre tronsoanele de
cale ferată principală
|
Denumire cale ferată
|
Cod cale ferată (Magistrală)
|
Tronson de cale ferată (poziţia
kilometrică)
|
Trafic anual mediu în 2006 (nr.
trenuri/an)
|
Lungimea tronsonului (km)
|
1
|
Bucureşti Nord - Chitila inclusiv staţia Bucureşti Nord
|
300
|
0 + 000-9 + 600
|
95.000
|
9,600
|
2.
|
Saligny - Palas
|
800
|
174 + 000 - 221 +000
|
78.000
|
49,000
|
3.
|
Staţia Arad
|
200
|
628 + 530 - 632 + 760
|
65.000
|
4,230
|
4.
|
Staţia Ploieşti Sud
|
500
|
58 + 725 - 60 + 370
|
75.000
|
1,645
|
5.
|
Staţia Simeria Călători
|
200
|
470+ 12 - 473 + 522
|
67.000
|
3,510
|
Tabelul nr. 4
Aeroporturile civile cu un trafic mai mare de 50.000
de mişcări de aeronave pe an identificate
Nr. crt.
|
Denumire
|
Cod ICAO
|
Trafic în anul 2006
(> 50.000 mişcări/an)
|
1.
|
Aeroportul Internaţional Henri Coandă
|
LROP
|
55.430
|
Tabelul nr. 5
Aeroporturi din interiorul aglomerărilor prevăzute
în tabelul nr. 1
Nr. crt.
|
Denumire
|
1.
|
Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa -Aurel Vlaicu aflat în
interiorul municipiului Bucureşti
|
2.
|
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca aflat în interiorul
municipiului Cluj-Napoca
|
3.
|
Aeroportul laşi aflat în interiorul municipiului Iaşi
|
4.
|
Aeroportul Craiova aflat în interiorul municipiului Craiova
|
NOTĂ:
Administraţia fiecărui aeroport menţionat în acest
tabel are obligaţia de a pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei
publice locale care elaborează hărţile strategice de zgomot şi planurile de
acţiune aferente pentru aglomerările Bucureşti, Cluj-Napoca şi laşi datele
solicitate de către acestea.
Aceste date sunt de regulă următoarele:
- atribuirea numărului de mişcări ale aeronavelor în
funcţie de perioadele de zi, seară şi noapte pentru diferite clase de aeronave;
- aterizarea şi decolarea aeronavelor într-o anumită
direcţie determinată din date reale;
- lungimile de coridor stabilite din date reale pe cât
posibil şi nu din date estimate;
- descrierea poziţiei aeroportului şi a rutelor;
- tipurile de aeronave care aterizează şi decolează
pe/de pe respectivul aeroport;
- alte solicitări cu privire la date necesare pentru
realizarea hărţilor strategice de zgomot, stabilite în timpul elaborării
acestora.
Tabelul nr. 6
Porturi maritime şi/sau fluviale
Nr. crt.
|
Denumire
|
Cantitatea de marfă transbordată în
anul 2006
(mii tone/an)
|
1.
|
Portul Constanta
|
57.131
|
2.
|
Portul Galaţi
|
9.691
|
1. In baza prevederilor prezentei hotărâri, hărţile
strategice de zgomot realizate de autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la art. 4 alin. (1) din hotărâre reprezintă hărţi strategice ale
imisiei de zgomot care se realizează separat pentru fiecare dintre următoarele:
a) traficul aeroportuar, în cazul aeroporturilor
prevăzute în tabelul nr. 5;
b) amplasamentele din interiorul aglomerărilor
prevăzute în tabelul nr. 1, unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute
în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006;
c) traficul trenurilor şi tramvaielor din interiorul
aglomerărilor prevăzute în tabelul nr. 1, iar pentru zgomotul produs de traficul
tramvaielor poate fi necesară caracterizarea surselor de emisie prin
măsurători;
d) traficul rutier din interiorul aglomerărilor
prevăzute în tabelul nr. 1.
2. In baza prevederilor prezentei hotărâri, hărţile
strategice de zgomot realizate de unităţile prevăzute la art. 4 alin. (3) din
hotărâre reprezintă hărţi strategice ale imisiei de zgomot care se realizează
separat pentru fiecare dintre următoarele:
a) traficul rutier în cazul drumurilor principale cu un
trafic mai mare de 6.000.000 de treceri de vehicule pe an, identificate conform
tabelului nr. 2;
b) traficul trenurilor în cazul căilor ferate
principale cu un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri pe an,
identificate conform tabelului nr. 3;
c) traficul aeroportuar, în cazul aeroporturilor
identificate conform tabelului nr. 4;
d) porturile prevăzute în tabelul nr. 6.