HOTARARE Nr. 748 din 18 iulie 2002
pentru aprobarea Normelor privind protectia culturilor agricole, silvice si a
animalelor domestice impotriva pagubelor ce pot fi cauzate de vanat
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 542 din 24 iulie 2002
In temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia Romaniei si ale art. IV
din Legea nr. 654/2001 pentru modificarea si completarea Legii fondului
cinegetic si a protectiei vanatului nr. 103/1996,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
Se aproba Normele privind protectia culturilor agricole, silvice si a
animalelor domestice impotriva pagubelor ce pot fi cauzate de vanat, prevazute
in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2
Gestionarii fondurilor de vanatoare si detinatorii cu orice titlu de
culturi agricole, silvice sau animale domestice sunt obligati sa aduca la
indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art. 3
Organismul distinct specializat in domeniul cinegetic din cadrul
autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura si structurile
teritoriale aflate in subordinea autoritatii publice centrale care raspunde de
silvicultura, precum si Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi
din Romania pentru organizatiile vanatoresti afiliate vor controla modul de
aducere la indeplinire de catre persoanele prevazute la art. 2 a prevederilor
prezentei hotarari.
Art. 4
(1) Se interzice insotirea turmelor si cirezilor, pe fondurile de
vanatoare, de caini fara jujeu reglementat de catre autoritatea publica
centrala care raspunde de silvicultura, nevaccinati, nedehelmintizati si in
numar mai mare de 3 in zona de munte, de 2 in zona de deal si de 1 la campie.
(2) Nerespectarea dispozitiilor alin. (1) constituie contraventie si se
sanctioneaza cu amenda de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei.
(3) Constatarea faptei prevazute la alin. (1) si aplicarea amenzii
prevazute la alin. (2) se fac de catre personalul salariat, cu atributii de
ocrotire a vanatului, al persoanelor juridice care gestioneaza fonduri de
vanatoare, de personalul de specialitate imputernicit in acest scop de
conducatorul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura si de
ofiterii si subofiterii de politie.
(4) Contraventiei prevazute la alin. (1) ii sunt aplicabile prevederile
Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002.
Art. 5
Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Ordinul
ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului si al ministrului
agriculturii si alimentatiei nr. 567/1999 pentru aprobarea Normelor privind
protectia culturilor agricole, silvice si a animalelor domestice impotriva
pagubelor care pot fi cauzate de vanat, publicat in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 252 din 7 iunie 2000, precum si orice alte dispozitii
contrare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
p. Ministrul agriculturii,
alimentatiei si padurilor,
Petre Daea,
secretar de stat
Ministrul apelor si protectiei mediului,
Petru Lificiu
Ministrul administratiei publice,
Octav Cozmanca
ANEXA 1
NORME
privind protectia culturilor agricole, silvice si a animalelor domestice
impotriva pagubelor care pot fi cauzate de vanat
Art. 1
Pentru asigurarea protectiei culturilor agricole, silvice si a animalelor
domestice impotriva pagubelor ce pot fi cauzate de vanat, in sensul
prevederilor art. 14 din Legea fondului cinegetic si a protectiei vanatului nr.
103/1996, republicata, proprietarii sau detinatorii acestora si gestionarii
fondurilor de vanatoare au obligatiile prevazute in prezentele norme.
Art. 2
Proprietarii sau detinatorii de culturi agricole si/sau silvice intreprind
urmatoarele actiuni, cu sprijinul gestionarilor fondurilor de vanatoare:
a) asigura paza corespunzatoare in culturile agricole si/sau silvice in
perioadele in care acestea sunt frecvent cautate de vanat pentru hrana;
b) amplaseaza in cultura agricola si/sau silvica periclitata instalatii de
speriat vanatul (fixe sau miscatoare), permise de lege, cu ajutorul carora vor
alunga sau vor impiedica patrunderea animalelor salbatice in interiorul
culturii.
Art. 3
Proprietarii sau detinatorii de animale domestice trebuie sa intreprinda
urmatoarele actiuni, pentru paza acestora:
a) asigura paza animalelor domestice aflate la pasunat sau la diferite
munci;
b) folosesc pentru pasunatul animalelor domestice numai acele suprafete
admise, potrivit legii, la pasunat;
c) adapostesc, pe timp de noapte, animalele domestice numai in locuri
imprejmuite, pazite si prevazute cu mijloace de speriat sau de indepartat
vanatul, permise de lege;
d) deplaseaza animalele domestice prin padurile proprietate publica, spre
locurile de pasunat si adapat, numai pe traseele stabilite in acest scop, de
comun acord, de catre gestionarul fondului de vanatoare, administratorul
fondului forestier si detinatorul animalelor.
Art. 4
Gestionarii fondurilor de vanatoare intreprind urmatoarele actiuni pentru
protectia culturilor agricole, silvice si a animalelor domestice:
a) extrag integral cotele anuale de recolta pentru mentinerea efectivelor
de vanat la nivelul efectivelor optime;
b) asigura si administreaza hrana complementara pentru vanat, in scopul
mentinerii acestuia in zonele de hranire si pentru abaterea de la terenurile
cultivate agricol sau silvic;
c) pun la dispozitie detinatorilor sau proprietarilor de terenuri agricole
si/sau silvice, la cererea acestora, din resurse proprii si cu titlu de
folosinta gratuita, instalatii de speriat vanatul (fixe sau miscatoare),
permise de lege;
d) executa actiuni de indepartare a vanatului din zonele periclitate;
e) solicita, in conditiile legii, aprobarile necesare pentru vanarea, in
afara perioadelor legale de vanare, a acelor exemplare de animale salbatice
care produc pagube culturilor agricole si silvice si vaneaza acele exemplare in
locurile unde produc prejudicii.
Art. 5
(1) Se considera ca detinatorii de culturi agricole, silvice si de animale
domestice, dupa caz, si-au indeplinit toate obligatiile privind paza si
protectia lor, numai in masura in care fac dovada ca au intreprins actiunile
prevazute la art. 2 si 3.
(2) In cazul gestionarilor fondurilor de vanatoare, se considera ca si-au
indeplinit obligatiile ce le revin pentru asigurarea protectiei bunurilor,
numai cand fac dovada ca au realizat toate actiunile prevazute la art. 4.
Art. 6
(1) Proprietarii sau detinatorii de culturi agricole si/sau silvice fac
dovada indeplinirii actiunilor prevazute in prezentele norme, cu urmatoarele
acte:
a) actul de constatare incheiat de comisiile constituite in conformitate cu
prevederile art. 14 din Legea nr. 103/1996, republicata;
b) adresa catre gestionarul fondului de vanatoare, prin care solicita
punerea la dispozitie a instalatiilor de speriat vanatul, permise de lege, si
procesul-verbal incheiat de gestionarul fondului de vanatoare cu acestia, cu
ocazia predarii, pentru indeplinirea obligatiei prevazute la art. 2 lit. b).
(2) Adresa catre gestionarii fondurilor de vanatoare, prevazuta la alin.
(1) lit. b), poate fi depusa si la primariile in a caror raza teritoriala se
afla culturile agricole sau silvice. Primariile au obligatia sa transmita
adresa mentionata mai sus gestionarilor fondurilor de vanatoare.
Art. 7
Proprietarii sau detinatorii de animale domestice fac dovada indeplinirii
actiunilor prevazute in prezentele norme, dupa cum urmeaza:
a) prin detinerea numarului maxim de caini pentru paza, admis in conditiile
Legii nr. 103/1996, republicata, pentru indeplinirea obligatiei prevazute la
art. 3 lit. a);
b) prin contractul de pasunat incheiat cu proprietarul terenului respectiv,
in care se prevad suprafetele admise la pasunat si incarcatura la hectar
admisa, pentru indeplinirea obligatiei prevazute la art. 3 lit. b);
c) prin constatarea la fata locului, de catre comisia prevazuta la art. 14
din Legea nr. 103/1996, republicata, a existentei mijloacelor de paza si de
speriat sau de indepartat vanatul, pentru indeplinirea obligatiei prevazute la
art. 3 lit. c);
d) prin aprobarea prevazuta de lege pentru trecerea animalelor domestice
prin fondul forestier, pentru situatia prevazuta la art. 3 lit. d).
Art. 8
Gestionarii fondurilor de vanatoare fac dovada indeplinirii actiunilor
prevazute in prezentele norme, dupa cum urmeaza:
a) prin numarul de exemplare extrase, inscrise in autorizatiile de
vanatoare, raportat la cotele anuale de recolta, pentru indeplinirea obligatiei
prevazute la art. 4 lit. a);
b) prin procesele-verbale de administrare a hranei complementare, in
locurile destinate pentru hranire si abatere, pentru indeplinirea obligatiei
prevazute la art. 4 lit. b);
c) prin procesul-verbal incheiat de catre acestia impreuna cu proprietarul
sau detinatorul bunurilor cu ocazia predarii instalatiilor de speriat vanatul
(fixe sau miscatoare), permise de lege, pentru indeplinirea obligatiei
prevazute la art. 4 lit. c);
d) prin procesele-verbale incheiate cu ocazia desfasurarii actiunilor de
indepartare a vanatului din zonele periclitate, in perioadele in care acestea
sunt frecvent cautate de vanat pentru hrana, pentru indeplinirea obligatiei
prevazute la art. 4 lit. d);
e) prin solicitarea scrisa si transmisa pentru aprobarile necesare, pentru
recoltarea in afara perioadelor legale de vanare, a exemplarelor de animale
salbatice care produc pagube, prin autorizatiile de vanatoare eliberate pentru
impuscare si prin impuscarea efectiva a exemplarelor respective, pentru
indeplinirea obligatiei prevazute la art. 4 lit. e). In situatia in care
gestionarul constata ca nu poate impusca exemplarele care au produs pagube in
anumite zone, pentru ca acestea nu mai frecventeaza zonele respective, incheie
un act de constatare in acest sens cu reprezentantul in domeniul cinegetic din
cadrul structurilor teritoriale ale autoritatii publice centrale care raspunde
de silvicultura.
Art. 9
Comisiile prevazute la art. 14 alin. (3) din Legea nr. 103/1996,
republicata, au sarcina sa verifice si sa consemneze in procesul-verbal de
constatare a pagubelor cauzate de vanat modul in care fiecare parte a
intreprins actiunile ce ii reveneau conform dispozitiilor prezentelor norme.
Art. 10
Raspunderea civila pentru pagubele cauzate de vanat, precum si cuantumul
despagubirilor se stabilesc in conditiile legii.