HOTARARE Nr.
763 din 16 iulie 2008
privind transmiterea unui
imobil din domeniul privat al statului si din administrarea Ministerului
Internelor si Reformei Administrative in domeniul public al statului si in
administrarea Ministerului Culturii si Cultelor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 552 din 22 iulie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările
ulterioare, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi
completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă transmiterea unui imobil, situat în
oraşul Valea lui Mihai, judeţul Bihor, având datele de identificare prevăzute
în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat
al statului şi din administrarea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, prin Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, în
domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi
Cultelor, pentru Parohia Română unită cu Roma Greco-Catolică Valea lui Mihai,
în vederea amenajării unui centru social, cultural, spiritual şi recreativ.
Art. 2. - Predarea-preluarea imobilului transmis
potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate,
în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3. -Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.583/2002
privind trecerea unor imobile aflate în administrarea Ministerului de Interne
din domeniul public în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 20 ianuarie 2003, cu modificările
ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul culturii şi cultelor,
Adrian Iorgulescu
Ministrul economiei şi
finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului care se transmite din domeniul privat
al statului şi din administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în
domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi
Cultelor
Denumirea şi locul unde este situat
imobilul
|
Persoana juridică de la care se
transmite imobilul
|
Persoana juridică la care se
transmite imobilul
|
Caracteristicile imobilului
|
Oraşul Valea lui Mihai, judeţul Bihor
|
Statul român, din administrarea
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, prin Inspectoratul
Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor
|
Statul român, în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor,
pentru Parohia Română unită cu Roma Greco-Catolică Valea lui Mihai
|
Imobil 49-211 (construcţii si teren):
C1 - suprafaţă construită = 421 m2;
C2 - suprafaţă construită = 13 m2;
C3 - suprafaţă construită = 104 m2;
suprafaţa terenului = 8.330 m2;
valoarea de inventar = 86.193,69 lei;
nr. cadastral 426, C.F. - 5804 Marghita
|