LEGE Nr. 108
din 19 aprilie 2007
pentru modificarea Legii nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 275 din 25 aprilie 2007
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Legea nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (3) al
articolului 50 va avea următorul cuprins:
„(3) Personalul didactic de
predare, didactic auxiliar şi cel de conducere din unităţile de învăţământ, cu
performanţe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a
elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza naţională şi internaţională, care au o
vechime de peste 3 ani în învăţământ, poate beneficia de gradaţia de merit,
acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice
existente la nivelul inspectoratului şcolar şi reprezintă 25% din salariul de
bază al funcţiei sau postului persoanei în cauză. Gradaţia de merit face parte
din salariul de bază şi constituie bază de calcul pentru sporuri, indemnizaţii
şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază."
2. Alineatul (3) al
articolului 104 va avea următorul cuprins:
„(3) Personalului didactic din unităţile de învăţământ
de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă
corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile
pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de
muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă. In cazul în care nu
există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul
unităţii de învăţământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 I benzină Premium la 100 km parcurşi, dacă
transportul se face cu autoturismul proprietate personală. In cazul în care
există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule
cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea
abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre
didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului
autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de
transport se va efectua de către autorităţile administraţiei publice locale din
unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de
învăţământ la care îşi desfăşoară activitatea cadrul didactic, în urma
solicitărilor adresate autorităţilor administraţiei publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii
călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârşitul
fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar
decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 I benzină Premium la 100 km parcurşi, prin depunerea la sfârşitul
fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea
de învăţământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul
proprietate personală;
b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu
mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 I benzină Premium la 100 km parcurşi,
pentru cei care-şi asigură transportul cu autoturismul proprietate personală,
ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unităţii de
învăţământ."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU