LEGE
Nr. 148 din 14 iulie 1998
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 263 din 15 iulie 1998
![SmartCity3](https://citymanager.online/wp-content/uploads/2018/09/b2-700x300.jpg)
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
In temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutia Romaniei, Guvernul este
abilitat ca, de la data intrarii in vigoare a prezentei legi si pana la
reluarea lucrarilor Parlamentului in cea de-a doua sesiune ordinara a anului
1998, sa emita ordonante in urmatoarele domenii:
1. ratificarea unor acorduri internationale privind creditele externe
acordate Romaniei si garantarea de catre Romania a unor credite externe,
inclusiv a unor amendamente la astfel de acorduri, precum si modificarea unor
prevederi privind regimul investitiilor straine in Romania:
a) ratificarea Acordului de imprumut cu Fondul de Dezvoltare Sociala al
Consiliului Europei, in valoare de 10 milioane ECU, pentru finantarea
Proiectului de reabilitare si modernizare a sistemului de termoficare din
municipiul Bucuresti;
b) ratificarea Acordului de garantie cu Banca Internationala pentru
Reconstructie si Dezvoltare pentru finantarea Sistemului national de gestiune a
spectrului de frecvente radioelectrice, in valoare de 30 de milioane dolari
S.U.A.;
c) ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Fondul de Dezvoltare
Sociala al Consiliului Europei pentru Proiectul privind protectia copilului, in
valoare de 10 milioane ECU;
d) ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala
pentru Reconstructie si Dezvoltare pentru Proiectul privind protectia
copilului, in valoare de 5 milioane dolari S.U.A.;
e) ratificarea Acordului-cadru de cooperare financiara dintre Romania si
Banca Nordica de Investitii;
f) ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Fondul de Cooperare
Economica Internationala din Japonia (OECF) pentru constructia si echiparea
unui terminal de containere in Portul Constanta;
g) ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Fondul de Cooperare
Economica Internationala din Japonia (OECF), pentru reabilitarea unor sectoare
de drum situate pe DN 6;
h) ratificarea Acordului privind adoptarea de conditii uniforme la
controlul tehnic periodic al autovehiculelor si recunoasterea internationala a
controlului, convenit la Viena la 13 noiembrie 1997;
i) aderarea Romaniei la Acordul cu privire la transporturile internationale
de marfuri perisabile si cu privire la mijloacele de transport speciale ce
trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP) - Geneva, 1 septembrie 1970;
j) ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Ucrainei
privind cooperarea in domeniul gospodaririi apelor de frontiera, semnat la
Galati la 30 septembrie 1997;
k) ratificarea Conventiei pentru crearea Biroului European de
Telecomunicatii (ETO);
l) ratificarea Conventiei-cadru privind cooperarea transfrontaliera;
ratificarea Memorandumului financiar privind Programul national PHARE pe anul
1998;
m) modificarea Ordonantei Guvernului nr. 66/1997 privind regimul
investitiilor straine in Romania, realizate prin cumpararea de titluri de stat;
n) acoperirea de catre statul roman a creantei firmei germane
"Seetransport Wiking Trader";
o) acceptarea de catre Romania a proiectului celui de-al 4-lea Amendament
la Statutul Fondului Monetar International, aprobat prin Rezolutia Consiliului
Guvernatorilor nr. 52 din 23 septembrie 1997;
p) modificarea Acordului, sub forma de schimb de scrisori, dintre Romania
si Comunitatea Europeana privind stabilirea reciproca de contingente tarifare
pentru anumite vinuri, semnat la Bruxelles la 7 aprilie 1998;
r) acord de afiliere a Ministerului Apararii Nationale la Consiliul
International al Sportului Militar;
2. politici de sustinere financiara a producatorilor agricoli, prin:
a) finantarea actiunilor de extensie, consultanta si formare profesionala,
destinate agricultorilor;
b) masuri pentru asigurarea finantarii actiunilor legate de aplicarea Legii
fondului funciar nr. 18/1991, republicata;
c) modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 9/1998 privind
instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori in anul 1998;
d) constituirea fondului pentru preluarea graului din recolta anului 1998,
necesar consumului intern;
e) aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpararea graului din recolta anului
1998 pentru panificatie, destinat consumului intern, societatilor comerciale de
morarit si/sau de panificatie;
f) acordarea unei prime la exportul de grau din recolta anului 1998;
g) alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare acoperirii
cheltuielilor pentru receptionarea si depozitarea graului din recolta anului
1998;
h) organizatiile interprofesionale din domeniul agricol si agroalimentar;
i) acoperirea debitelor externe rezultate din importul de pesticide
realizat in anul 1991, in cadrul Programului guvernamental de imprumuturi
critice si a diferentei de pret si de curs, aferente importului de ulei brut
realizat in baza, in anul 1991, in cadrul Programului stabilit prin Hotararea
Guvernului nr. 274/1992;
j) asigurarea unor facilitati furnizorilor de ingrasaminte chimice si de
produse de uz fitosanitar in anul 1998;
k) reglementarea pierderilor rezultate din activitatea Agentiei Nationale a
Produselor Agricole - R.A.;
l) modificarea si completarea Legii sanitar-veterinare nr. 60/1974,
republicata;
3. protectia apelor, padurilor si mediului, concretizata in:
a) reglementarea regimului silvic si administrarea Fondului forestier
national;
b) impadurirea terenurilor degradate;
c) restructurarea Regiei Autonome "Apele Romane";
4. buget, finante, contabilitate, taxe si impozite:
a) rectificarea bugetului de stat pe anul 1998 si a celorlalte bugete componente
ale bugetului consolidat pe anul 1998;
b) modificarea si completarea unor prevederi privind formarea si utilizarea
resurselor derulate prin trezoreria statului;
c) modificarea ratei dobanzii la titlurile de stat emise de Ministerul
Finantelor, in baza ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 43/1997, nr.
72/1997, nr. 90/1997 si nr. 33/1998;
d) modificarea si completarea unor prevederi legale privind instituirea
sistemului de marcare pentru tigarete, produse din tutun si bauturi alcoolice;
e) procedura de intocmire si de depunere a declaratiilor de impozite si
taxe;
f) impunerea veniturilor realizate in Romania de persoane fizice si
juridice nerezidente;
g) inregistrarea fiscala a platitorilor de impozite si taxe;
h) instituirea taxei pentru eliberarea autorizatiei de functionare a
magazinelor "duty-free";
i) modificarea si completarea unor prevederi legale privind activitatea de
expertiza contabila si a contabililor autorizati, operatiunile si societatile
de leasing;
j) organizarea si functionarea Garzii financiare;
k) modificarea si completarea unor prevederi legale care privesc
activitatea Garzii financiare;
l) modificarea si completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul
comertului, republicata, in sensul precizarii clare a destinatiei sumelor care
reprezinta cota de 2% din taxele percepute de la oficiile registrului
comertului si care se vireaza Ministerului Justitiei;
m) reglementarea platii unor tarife pentru serviciile prestate de Oficiul
National de Cadastru, Geodezie si Cartografie si de oficiile judetene de
cadastru, geodezie si cartografie;
n) modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 privind
impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, in sensul acordarii de
facilitati sportivilor, antrenorilor si tehnicienilor sportivi care au realizat
obiective de inalta performanta;
o) modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 12/1998 privind
taxele de timbru pentru activitatea notariala;
5. achizitii publice:
a) completarea legislatiei privind achizitiile publice, in special in ceea
ce priveste sarcinile si armonizarea cu directivele Uniunii Europene;
b) completarea Ordonantei Guvernului nr. 12/1993 privind achizitiile
publice, republicata;
6. accelerarea procesului de privatizare:
a) reglementarea transferului catre Fondul Proprietatii de Stat a
actiunilor societatilor comerciale rezultate ca urmare a reorganizarii regiilor
autonome;
b) regularizarea cotelor de capital social, alocate potrivit Legii
privatizarii societatilor comerciale nr. 58/1991, cu modificarile ulterioare,
intre Fondul Proprietatii de Stat si societatile de investitii financiare,
astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea
societatilor comerciale bancare la care statul este actionar, in scopul
prevenirii diminuarii valorii bancilor in procesul de vanzare a acestora;
c) masuri pentru oprirea subcapitalizarii bancilor romanesti cu capital de
stat comparativ cu bancile de acelasi specific din centrul si estul Europei,
care au trecut prin procesele de privatizare in ultima perioada;
7. asigurari sociale, forta de munca, somaj si salarizare:
a) majorarea soldelor personalului militar si a salariilor de baza pentru
unele categorii de personal civil din sectorul de aparare, ordine publica si
siguranta nationala;
b) stabilirea coeficientilor de salarizare pentru persoanele alese sau
numite in functii de demnitate publica din administratia publica locala;
c) salarizarea diplomatilor;
d) reglementarea platii colaboratorilor externi folositi de ministere la
elaborarea unor proiecte de coduri si a altor acte normative;
e) unele masuri de protectie pentru personalul din Societatea Nationala a
Cailor Ferate Romane (S.N.C.F.R.), ale caror contracte individuale de munca vor
fi desfacute ca urmare a concedierilor colective;
f) modificarea Decretului Consiliului de Stat nr. 207/1976 privind
raspunderea materiala a militarilor;
g) infiintarea, organizarea si functionarea Casei Asigurarilor de Sanatate
a Apararii, Ordinii publice si Sigurantei Nationale;
8. reforma in sistemul sanitar:
a) organizarea si functionarea cabinetelor medicale;
b) infiintarea si functionarea Agentiei Nationale a Medicamentului;
9. cultura si protectia patrimoniului cultural, prin:
a) imbunatatirea sistemului de finantare a programelor si proiectelor
culturale;
b) organizarea si functionarea Fondului Cultural National;
10. educatie nationala:
a) acordarea de credite bancare pentru studentii de la invatamantul de
stat;
b) constituirea fondului de sustinere a bibliotecilor din invatamant;
c) modificarea structurii normei didactice in invatamantul preuniversitar;
d) infiintarea Comisiei de Evaluare si Acreditare a Invatamantului
Preuniversitar;
e) organizarea examenului de capacitate si a bacalaureatului in anul scolar
1998/1999;
f) infiintarea de extensiuni universitare ale Romaniei in strainatate;
g) formarea profesionala continua prin sistemul educational;
h) admiterea, cu taxa, in invatamantul superior peste locurile finantate de
la bugetul de stat;
i) finantarea institutiilor de invatamant superior aflate in coordonarea
Ministerului Educatiei Nationale;
11. standardizare:
- modificarea unor termene prevazute in legislatia din domeniul
standardizarii nationale;
12. transporturi:
a) masuri pentru indeplinirea obligatiilor asumate de Romania prin aderarea
la Conventia internationala EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea
navigatiei si la Acordul multilateral privind tarifele de ruta aeriana;
b) regimul taxelor de acces la infrastructurile de transport de interes
public;
c) modificarea si completarea unor prevederi ale Legii nr. 118/1996 privind
constituirea si utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicata;
d) constituirea si utilizarea Fondului special al aviatiei civile;
e) modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, aprobata si modificata prin
Legea nr. 207/1997, cu modificarile ulterioare;
f) instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim
international;
g) modificarea prevederilor privind taxa pe valoarea adaugata pentru
creditele in curs de derulare sau in curs de contractare, destinate
reabilitarii infrastructurilor de transport si restructurarii;
h) modificarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii,
referitor la derularea lucrarilor de reabilitare a infrastructurii de transport,
finantate din fondurile PHARE;
i) perfectionarea cadrului juridic in domeniul transporturilor, in vederea
armonizarii cu legislatia Uniunii Europene;
j) masuri pentru reorganizarea Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane
(S.N.C.F.R.) pe principii comerciale;
k) infiintarea unor institutii finantate integral din venituri
extrabugetare, in subordinea Ministerului Transporturilor;
l) modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 44/1997 privind
transporturile rutiere si a Ordonantei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul
drumurilor, republicata, in ceea ce priveste criteriile de acces la profesia de
transportator rutier international;
m) modificarea Ordonantei Guvernului nr. 47/1997 privind impunerea unor
venituri realizate din Romania de persoanele fizice si juridice nerezidente,
aprobata prin Legea nr. 180/1997 si modificata prin Ordonanta Guvernului nr.
37/1998;
n) modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 48/1994 privind
modificarea unor taxe pentru folosirea drumurilor publice si pentru unele
prestari de servicii in porturi si aeroporturi, aprobata prin Legea nr.
123/1994, cu modificarile ulterioare;
13. comunicatii:
a) desemnarea semnatarilor acordurilor de exploatare ale organizatiilor
internationale de telecomunicatii prin satelit: Intelsat, Entelsat, Inmarsat;
b) prelungirea duratei de valabilitate a licentei N.M.T. si a taxei
aferente;
c) modificarea nivelului taxelor la licentele eliberate de Ministerul
Comunicatiilor, in conformitate cu indicele preturilor si al tarifelor din
economie;
14. turism:
a) modificarea Ordonantei Guvernului nr. 8/1998 privind constituirea
Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului;
b) organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania; acoperirea
si restituirea diferentelor de curs valutar pentru sumele in valuta depuse de
cetatenii romani in contul Bancii Romane de Comert Exterior - S.A., potrivit
legislatiei in vigoare, pana la data de 31 decembrie 1998;
c) constituirea fondului de creditare a agroturismului; aderarea Romaniei
la Asociatia de Promovare "Die Donau" si la Comisia Europeana de
Turism;
15. aparare, ordine publica si siguranta nationala:
a) planificarea apararii Romaniei;
b) acumularea, scoaterea si improspatarea produselor din stocurile si
rezervele de mobilizare ale armatei;
c) acordarea vizelor necesare trecerii frontierei de stat a Romaniei;
d) reglementarea situatiei bunurilor de orice fel supuse confiscarii,
confiscate, fara mostenitori sau fara stapan, precum si valorificarea acestora,
in conditiile si cu procedurile de transmitere fara plata a unor bunuri
confiscate;
e) modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/1998 pentru
aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adaugata la unele produse si
echipamente importate pentru inzestrarea Ministerului Apararii Nationale,
Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Serviciului Roman de Informatii,
Serviciului de Informatii Externe si industriei de aparare;
f) completarea anexei la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998
privind preturile si tarifele produselor si serviciilor care se executa sau se
presteaza in tara in cadrul activitatilor cu caracter de monopol natural, al
celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se
stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, pentru includerea tarifelor de paza
cu trupe de jandarmi in categoria serviciilor al caror tarif se avizeaza de
catre Oficiul Concurentei;
16. lucrari publice si amenajarea teritoriului:
- declararea ca zona de interes national a unui ansamblu din zona centrala
a municipiului Bucuresti, incluzand noul centru civic si centrul istoric;
17. minoritati nationale:
- reglementarea restituirii unor bunuri imobile care au apartinut
comunitatilor minoritatilor nationale;
18. abilitarea Bancii Nationale a Romaniei de a efectua o emisiune
jubiliara monetara (din aur), cu prilejul aniversarii a 150 de ani de la
Revolutia din 1848.
Art. 2
(1) In conformitate cu dispozitiile art. 114 alin. (3) din Constitutia
Romaniei, pana la reluarea lucrarilor Parlamentului in cea de-a doua sesiune
ordinara a anului 1998, ordonantele emise de Guvern in temeiul art. 1 vor fi
depuse la Camera Deputatilor si la Senat spre aprobare, potrivit procedurii
legislative, nerespectarea termenului atragand incetarea efectelor acestora.
(2) Ordonantele depuse de Guvern potrivit alin. (1) vor fi dezbatute cu
prioritate.
Art. 3
In domeniile de abilitare prevazute in prezenta lege, daca au fost adoptate
proiecte de lege sau propuneri legislative de catre una dintre Camerele
Parlamentului ori au fost elaborate si depuse rapoarte ale comisiilor
permanente sesizate in fond, acestea vor fi avute in vedere de Guvern la
emiterea ordonantelor.
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 30 iunie
1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VASILE LUPU
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 30 iunie 1998, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATUI
CRISTIAN SORIN DUMITRESCU