LEGE Nr. 64
din 11 octombrie 1991
privind brevetele de
inventie*)
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 541 din 8 august 2007
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Drepturile asupra unei invenţii sunt
recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de
invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile
prevăzute de lege.
(2) Sunt, de asemenea, recunoscute şi apărate
drepturile decurgând din brevetul european, conform legii.
Art. 2. -In înţelesul prezentei legi, termenii şi
expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) brevet european -
brevetul acordat conform Convenţiei brevetului european;
b) cerere internaţională - cererea de protecţie a unei invenţii, înregistrată conform
Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor;
c) consilier în proprietate industrială - persoana specializată în
acordarea asistenţei în domeniul proprietăţii industriale (invenţii, mărci,
desene, modele etc), care desfăşoară legal această activitate;
d) Convenţia brevetului
european - Convenţia privind brevetul european,
adoptată la Munchen la 5 octombrie 1973, astfel cum a fost amendată prin Actul
de revizuire a art. 63 din Convenţia din 17 decembrie 1991 şi prin deciziile
Consiliului de administraţie al Organizaţiei Europene a Brevetelor din 21 decembrie 1978, 13 decembrie 1994, 20
octombrie 1995, 5 decembrie 1996 şi 10 decembrie 1998, precum şi prin Actul de
revizuire a acesteia, adoptat la Munchen la 29 noiembrie 2000;
e) Convenţia de la Paris - Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie
1883, Paris, astfel cum a fost revizuită şi modificată;
f) descriere -
prezentarea în scris a invenţiei;
g) inventator- persoana
care a creat invenţia;
h) mandatar autorizat-
consilierul în proprietate industrială, care poate avea şi calitate de
reprezentare în procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
i) OSIM- Oficiul de Stat
pentru Invenţii şi Mărci;
j) predecesor- persoana
fizică sau juridică îndreptăţită la brevet anterior depunerii cererii de
brevet;
k) publicare - difuzarea
informaţiei într-un mod accesibil publicului;
l) solicitant - persoana
fizică sau juridică care cere acordarea unui brevet de invenţie;
m) succesor în drepturi -
orice persoană fizică sau juridică căreia i s-a transmis fie dreptul la
acordarea brevetului de invenţie, fie drepturile care decurg dintr-un brevet de
invenţie eliberat;
n) revendicare - partea
de brevet care cuprinde obiectul protecţiei solicitate şi al cărei conţinut
determină întinderea protecţiei;
o) titularul brevetului-
persoana fizică sau juridică căreia îi aparţine dreptul conferit prin brevet;
p) unitate - persoana
juridică care funcţionează legal;
q) persoana care exploatează
invenţia - persoana fizică sau juridică care o
pune în aplicare în mod legal. Persoana care exploatează invenţia poate să fie
identică cu titularul brevetului.
*) Republicată în temeiul art. IV
din Legea nr. 28/2007 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2007 şi rectificată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 351
din 23 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 64/1991 a fost republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 15 octombrie 2002 şi a mai fost modificată prin:
- Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23
decembrie 2003;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru
realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 332/2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006;
- Legea nr. 278/2006 pentru modificarea
şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor
legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006.
Art. 3. - Dreptul la brevet de invenţie aparţine
inventatorului sau succesorului său în drepturi.
Art. 4. - (1) In cazul în care invenţia a fost creată
împreună de mai mulţi inventatori, fiecare dintre aceştia are calitatea de
coautor al invenţiei, iar dreptul aparţine în comun acestora.
(2) Dacă două sau mai multe persoane au creat aceeaşi
invenţie, independent una de alta, dreptul la brevet aparţine aceleia care a
depus o cerere de brevet a cărei dată de depozit este cea mai veche.
Art. 5. - (1) Dacă inventatorul este salariat, în lipsa
unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de
invenţie aparţine:
a) unităţii, pentru invenţiile realizate de salariat în
exercitarea unui contract de muncă ce prevede o misiune inventivă încredinţată
în mod explicit, care corespunde cu funcţiile sale; inventatorul beneficiază de
o remuneraţie suplimentară stabilită prin contract;
b) salariatului, pentru invenţiile realizate de către
acesta fie în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii,
prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii
sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în
lipsa unei prevederi contractuale contrare.
(2) Dacă invenţia rezultă dintr-un contract de
cercetare, în lipsa unei clauze contrare, dreptul la brevet de invenţie
aparţine unităţii care a comandat cercetarea, inventatorul având dreptul la o
remuneraţie suplimentară stabilită prin act adiţional la contract.
(3) In cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi
alin. (2), inventatorul şi unitatea au obligaţia reciprocă să se informeze în
scris asupra creării şi stadiului realizării invenţiei şi să se abţină de la
orice divulgare.
(4) Incălcarea obligaţiei de a informa atrage
răspunderea persoanei vinovate.
(5) In cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi la
alin. (2), dacă, în termen de 60 de zile de la data când salariatul a informat
în scris unitatea asupra redactării descrierii invenţiei, cererea de brevet nu a fost depusă la OSIM, în lipsa
altei convenţii între părţi, dreptul la acordarea brevetului de invenţie
aparţine salariatului, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b).
(6) In cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), unitatea
are un drept de preferinţă la încheierea unui contract privind invenţia
salariatului său, ce trebuie exercitat în termen de 3 luni de la oferta
salariatului; în lipsa acordului privind preţul contractului, acesta urmează să
fie stabilit de instanţele judecătoreşti.
Art. 6. - Persoanele fizice sau juridice străine având
domiciliul sau sediul în afara teritoriului României beneficiază de
dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile tratatelor şi convenţiilor internaţionale
privind invenţiile, la care România este parte.
CAPITOLUL II
Invenţia brevetabilă
Art. 7. - (1) Un brevet poate fi acordat pentru orice
invenţie având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile
tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate
inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.
(2) Invenţiile din domeniul biotehnologiei sunt
brevetabile dacă se referă la:
a) un material biologic care
este izolat din mediul natural sau este produs prin orice procedeu tehnic,
chiar dacă înainte se producea în natură;
b) plante sau animale, dacă posibilitatea tehnică de
realizare a invenţiei nu se limitează la un anumit soi de plante sau la o
anumită rasă de animale;
c) un procedeu microbiologic sau la un alt procedeu
tehnic ori un produs, altul decât un soi de plante sau o rasă de animale,
obţinut prin acest procedeu;
d) un element izolat al corpului uman sau altfel produs
printr-un procedeu tehnic, inclusiv secvenţa sau
secvenţa parţială a unei gene, chiar dacă structura acelui element este
identică cu structura unui element natural.
Art. 8. - (1) Nu sunt considerate invenţii, în sensul
art. 7, în special:
a) descoperirile, teoriile
ştiinţifice şi metodele matematice;
b) creaţiile estetice;
c) planurile, principiile şi metodele în exercitarea de
activităţi mentale, în materie de jocuri sau în domeniul activităţilor
economice, precum şi programele de calculator;
d) prezentările de informaţii.
(2) Prevederile alin. (1) nu exclud brevetabilitatea obiectelor
sau activităţilor prevăzute în acest alineat decât în măsura în care cererea de
brevet de invenţie ori brevetul de invenţie se referă la astfel de obiecte sau
activităţi considerate în sine.
Art. 9. - (1) Nu se acordă brevet de invenţie, potrivit
prezentei legi, pentru:
a) invenţiile a căror exploatare comercială este
contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv cele dăunătoare
sănătăţii şi vieţii persoanelor, animalelor ori plantelor, şi care sunt de
natură să aducă atingeri grave mediului, cu condiţia ca această excludere să nu
depindă numai de faptul că exploatarea este interzisă printr-o dispoziţie
legală;
b) soiurile de plante şi rasele de animale, precum şi
procedeele esenţial biologice pentru obţinerea plantelor sau animalelor.
Prevederea nu se aplică procedeelor microbiologice şi produselor obţinute prin
aceste procedee;
c) invenţiile având ca obiect corpul uman în
diferitele stadii ale formării şi dezvoltării sale, precum şi simpla
descoperire a unuia dintre elementele sale, inclusiv secvenţa sau secvenţa
parţială a unei gene;
d) metodele de tratament al corpului uman sau animal,
prin chirurgie ori prin terapie, şi metodele de diagnosticare practicate asupra
corpului uman sau animal.
(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. d) nu se aplică
produselor, în special substanţe sau compoziţii pentru utilizare în oricare
dintre aceste metode.
Art. 10. - (1)0 invenţie este nouă dacă nu este
cuprinsă în stadiul tehnicii.
(2) Stadiul tehnicii cuprinde
toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere
scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului
cererii de brevet de invenţie.
(3) Stadiul tehnicii cuprinde, de asemenea, conţinutul cererilor depuse la OSIM şi al cererilor internaţionale
pentru care s-a deschis fază naţională în România sau europene desemnând
România, aşa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit anterioară
celei prevăzute la alin. (2) şi care au fost publicate la sau după această
dată, potrivit legii.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu vor exclude
brevetabilitatea oricărei substanţe sau compoziţii cuprinse în stadiul
tehnicii, pentru utilizarea acesteia într-o metodă dintre cele prevăzute la
art. 9 alin. (1) lit. d), dacă utilizarea sa în oricare dintre aceste metode nu
este cuprinsă în stadiul tehnicii.
(5) Prevederile alin. (2) şi (3) nu vor exclude
brevetabilitatea oricărei substanţe sau compoziţii prevăzute la alin. (4),
pentru orice altă utilizare specifică în orice metodă dintre cele prevăzute la
art. 9 alin. (1) lit. d), dacă această utilizare nu este cuprinsă în stadiul
tehnicii.
Art. 11. - (1) In aplicarea art. 10, divulgarea
invenţiei nu este luată în considerare dacă a intervenit în intervalul de 6
luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet şi dacă rezultă direct sau
indirect ca urmare a:
a) unui abuz evident în privinţa solicitantului sau
predecesorului în drepturi al acestuia;
b) faptului că solicitantul sau predecesorul în
drepturi al acestuia a expus invenţia într-o expoziţie internaţională oficială
sau oficial recunoscută, în sensul Convenţiei privind expoziţiile
internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928, cu revizuirile
ulterioare.
(2) Prevederile alin. (1) lit.
b) sunt aplicabile numai dacă la înregistrarea cererii de brevet de invenţie
solicitantul declară că invenţia a fost expusă efectiv şi dacă, în termenul şi
în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, depune un
document în susţinerea declaraţiei sale.
Art. 12. - (1)0 invenţie este considerată ca implicând
o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă
în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii.
(2) Cererile de brevet prevăzute la art. 10 alin. (3),
deşi fac parte din stadiul tehnicii, nu sunt luate în considerare pentru
aprecierea activităţii inventive.
Art. 13. - (1) O invenţie este considerată ca fiind
susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi fabricat sau
utilizat într-un domeniu industrial, inclusiv în agricultură.
(2) Aplicabilitatea industrială a unei secvenţe sau a
unei secvenţe parţiale a unei gene trebuie să fie dezvăluită în cererea de
brevet de invenţie.
CAPITOLUL III
Inregistrarea, publicarea şi examinarea cererii de brevet, eliberarea brevetului
Art. 14. - (1) Cererea de brevet de invenţie, redactată
în limba română, trebuie să cuprindă:
a) solicitarea acordării unui brevet;
b) datele de identificare a solicitantului;
c) o descriere a invenţiei;
d) una sau mai multe
revendicări;
e) desenele la care se face referire în descriere sau
revendicări.
(2) Dacă solicitantul nu este acelaşi cu inventatorul,
cererea de brevet de invenţie va conţine şi indicaţii care să permită
stabilirea identităţii inventatorului şi va fi însoţită de un document din care
să reiasă modul în care solicitantul a dobândit dreptul la acordarea
brevetului.
(3) Documentul prevăzut la alin. (2) va putea fi depus
până la luarea unei hotărâri asupra cererii de brevet.
(4) Depunerea cererii de brevet
poate fi făcută de persoana îndreptăţită la acordarea brevetului, personal sau
în orice mod prescris de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(5) In toate procedurile în faţa OSIM, solicitantul
este considerat a fi persoana îndreptăţită la acordarea brevetului.
(6) Cererea de brevet se depune la OSIM, la alegerea
solicitantului, pe hârtie sau sub o altă formă şi printr-un mijloc de
transmitere acceptat de OSIM şi prevăzut de regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
(7) Cererea de brevet este
însoţită de un rezumat care se depune cel mai târziu cu 2 luni înainte de data
publicării cererii.
(8) Rezumatul serveşte în mod exclusiv informării
tehnice; acesta nu poate fi luat în considerare pentru alte scopuri, în special
pentru determinarea întinderii protecţiei solicitate şi nici pentru aplicarea prevederilor
art. 10 alin. (3).
Art. 15. - (1) Data de depozit a cererii de brevet de
invenţie este data la care au fost înregistrate următoarele:
a) o indicaţie explicită sau implicită că se solicită
acordarea unui brevet de invenţie;
b) indicaţii care să permită stabilirea identităţii
solicitantului sau care să permită contactarea acestuia de către OSIM;
c) o parte care, la prima vedere, să pară a fi o
descriere a invenţiei.
(2) In cazul în care lipseşte o
parte a descrierii, în scopul atribuirii datei de depozit, aceasta poate fi
depusă ulterior, data de depozit fiind data la care această parte a fost depusă
şi la care taxa pentru înregistrarea acestei părţi a fost plătită.
(3) Dacă partea lipsă a descrierii prevăzute la alin.
(1) lit. c), depusă ulterior, este retrasă, data de depozit va fi data la care
sunt îndeplinite cerinţele la care se face referire la alin. (1).
(4) Condiţiile de depunere ulterioară şi cele de
retragere a părţii lipsă a descrierii care a fost depusă ulterior conform alin.
(2), sunt prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(5) In cazul în care cererea de brevet de invenţie nu
conţine o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere, în scopul
acordării datei de depozit, în cererea de brevet de invenţie poate fi făcută
referire, în limba română, la o cerere depusă anterior la un oficiu care
înlocuieşte descrierea, cu respectarea prevederilor regulamentului de aplicare
a prezentei legi. In caz contrar, nu se acordă dată de depozit, iar cererea nu
va fi tratată ca o cerere de brevet de invenţie.
(6) Cererea de brevet de invenţie se înscrie în
Registrul naţional al cererilor de brevet depuse. Până la publicarea datelor
din acest registru în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, acestea nu
sunt publice, potrivit legii speciale.
(7) Revendicările şi desenele privind invenţia pot fi
depuse şi în termen de două luni de la data de depozit a cererii de brevet, cu
plata taxei legale.
(8) In cazul cererii
internaţionale de brevet sau a cererii de brevet european, data de depozit este
data care rezultă din tratatele şi convenţiile internaţionale la care România
este parte şi această dată se înscrie în Registrul naţional al cererilor de
brevet depuse.
Art. 16. - (1) Persoanele
fizice sau juridice pot, pentru motive justificate, să depună descrierea,
revendicările şi desenele într-o limbă străină cu condiţia ca, în termen de 2
luni de la înregistrarea cererii sau, după caz, de la data deschiderii fazei
naţionale, să depună la OSIM o traducere conformă, în limba română, a acestor
documente şi să fie plătită taxa legală.
(2) Se consideră că îndeplinesc condiţiile privind
forma şi conţinutul unei cereri din prezenta lege:
a) cererile internaţionale care îndeplinesc condiţiile
privind forma şi conţinutul prevăzute de Tratatul de cooperare în domeniul
brevetelor, adoptat de Conferinţa diplomatică de la Washington la 19 iunie
1970, ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 81 din 2 martie 1979, cu
modificările ulterioare;
b) cererile internaţionale care îndeplinesc condiţiile
de formă şi de conţinut prevăzute de Tratatul de cooperare în domeniul
brevetelor şi cerute de OSIM sau de Oficiul European de Brevete, atunci când
acţionează pentru OSIM, după ce a început prelucrarea
sau examinarea acestora.
(3) De asemenea, vor fi respectate orice alte cerinţe
cu privire la forma şi conţinutul cererii prevăzute în regulamentul de aplicare
a prezentei legi.
(4) Dacă sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1)
sau ale art. 16 alin. (1), depozitul cererii produce efectele unui depozit
naţional reglementar.
(5) Prin depozit naţional
reglementar se înţelege orice depozit care este
suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusă cererea, oricare ar fi
fost soarta ulterioară a acesteia.
Art. 17. - Orice persoană care a depus, în conformitate
cu art. 14 alin. (1) şi art. 16 alin. (1), o cerere de brevet la OSIM sau
succesorul său în drepturi beneficiază de un drept de prioritate, cu începere
de la data depozitului cererii faţă de orice alt depozit, privind aceeaşi
invenţie, având o dată ulterioară.
Art. 18. - (1) Invenţia trebuie să fie dezvăluită în
cererea de brevet suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană de
specialitate în domeniu să o poată realiza.
(2) Dacă invenţia se referă la un material biologic
sau la utilizarea unui material biologic la care publicul nu a avut acces şi
care nu poate fi descris în cererea de brevet de invenţie într-un mod care să
permită unei persoane de specialitate în domeniu să realizeze invenţia, condiţiile
prevăzute la alin. (1) sunt considerate îndeplinite numai dacă solicitantul
dovedeşte printr-un document că, anterior datei de depozit a cererii de brevet
de invenţie, materialul biologic a făcut obiectul unui depozit la o autoritate
de depozit internaţională.
(3) Revendicările definesc obiectul protecţiei
solicitate şi trebuie să fie clare, concise şi să fie susţinute de descrierea
invenţiei.
Art. 19. - (1) Cererea de brevet trebuie să se refere
numai la o singură invenţie sau la un grup de invenţii legate între ele de o
asemenea manieră încât să formeze un singur concept inventiv general.
(2) Cererea de brevet care nu îndeplineşte condiţia
prevăzută la alin. (1) poate fi divizată de către solicitant, din proprie
iniţiativă sau la cererea OSIM, până la luarea unei hotărâri asupra cererii de
brevet.
(3) într-o cerere rezultată în urma divizării se pot
revendica numai obiecte care nu depăşesc dezvăluirea din cererea iniţială.
Cererile rezultate în urma divizării care îndeplinesc această cerinţă au aceeaşi
dată de depozit ca şi cererea iniţială şi fiecare va beneficia de dreptul de
prioritate revendicat în aceasta.
Art. 20. - (1) Orice persoană care a depus, în mod
regulamentar, în orice stat parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia
proprietăţii industriale sau stat membru la Organizaţia Mondială a Comerţului,
o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate sau de certificat de
utilitate ori succesorul său în drepturi beneficiază, pentru a efectua
depunerea unei cereri ulterioare de brevet de invenţie în România pentru
aceeaşi invenţie, de un drept de prioritate pe o perioadă de 12 luni calculată
de la data de depozit a cererii anterioare.
(2) Orice depozit care are valoarea unui depozit
naţional reglementar potrivit legislaţiei naţionale a oricărui stat parte la
Convenţia de la Paris sau stat membru la Organizaţia Mondială a Comerţului în care a fost constituit va
fi recunoscut ca dând naştere unui drept de prioritate.
(3) O cerere de brevet european desemnând România şi pentru care a fost acordată o dată de depozit are în
România valoarea unui depozit naţional reglementar, luându-se în considerare,
atunci când este cazul, şi prioritatea revendicată pentru cererea de brevet
european.
(4) Solicitantul unei cereri
de brevet de invenţie poate beneficia de prioritatea unei cereri de brevet
anterioare pentru aceeaşi invenţie, dacă depune odată cu cererea de brevet o
declaraţie în care revendică prioritatea cererii anterioare, justificată prin
acte de prioritate, în condiţiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(5) într-o cerere de brevet se poate recunoaşte
revendicarea unor priorităţi multiple, cu condiţia respectării prevederilor
alin. (1), numai pentru acele elemente ale cererii de brevet care sunt cuprinse
în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicată; priorităţile
multiple pot fi revendicate, după caz, şi pentru aceeaşi revendicare.
(6) Prioritatea poate fi recunoscută doar pentru
acele elemente care sunt clar dezvăluite în cererea de brevet luată în
totalitatea sa.
(7) Prioritatea poate fi recunoscută şi pentru o
cerere de brevet care revendică sau ar fi putut revendica prioritatea unei
cereri de brevet anterioare, la o dată de înregistrare ulterioară datei de
expirare a termenului de prioritate, dar nu mai mult de două luni de la data
expirării acestui termen, cu plata taxei legale, dacă:
a) o cerere expresă este formulată în acest sens, în
condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi;
b) cererea este formulată în
termen;
c) cererea prezintă motivele pentru care termenul de
prioritate nu a fost respectat;
d) OSIM constată că cererea de brevet ulterioară nu a
fost depusă în termenul de prioritate, deşi solicitantul a depus toate
diligentele în acest scop sau când nerespectarea termenului nu s-a produs cu
intenţie.
(8) In cazul în care solicitantul cererii de brevet de
invenţie revendică un drept de prioritate aparţinând altei persoane, pentru
recunoaşterea priorităţii este necesară depunerea la OSIM a unei autorizaţii
din partea cedentului, din care să rezulte că solicitantul are dreptul să
revendice prioritatea cererii anterioare.
(9) Termenul de depunere a autorizaţiei este de maximum
3 luni de la revendicarea priorităţii.
Art. 21. - (1) Dacă într-un termen de 12 luni de la
data de depozit a unei cereri de brevet de invenţie acordată de OSIM este
depusă o cerere de brevet de invenţie ulterioară, de către solicitantul cererii
anterioare sau de către succesorul său în drepturi, atunci în cererea
ulterioară poate fi revendicat un drept de prioritate pentru aceeaşi invenţie,
denumit drept de prioritate internă. Dacă a fost revendicat un drept de
prioritate internă într-o cerere ulterioară, cererea anterioară a cărei
prioritate a fost revendicată este considerată ca fiind retrasă, dacă nu s-a
luat o hotărâre.
(2) Prioritatea internă poate fi revendicată odată cu
depunerea cererii ulterioare sau într-un termen de două luni de la data
depunerii acestei cereri.
(3) Prioritatea internă a unei cereri anterioare,
revendicată într-o cerere ulterioară, nu va fi recunoscută dacă:
a) cel puţin una dintre cererile de brevet de invenţie
a beneficiat de o prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 17;
b) în cererea anterioară au fost revendicate priorităţi
interne şi una dintre ele are dată anterioară termenului de 12 luni calculat de
la data de depozit a cererii ulterioare;
c) actul de prioritate internă nu a fost depus în
termenul prevăzut de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Art. 22. - (1) In cazul în care solicitantul a omis să revendice prioritatea odată cu depunerea cererii,
revendicarea poate fi făcută în condiţiile prevăzute de regulamentul de
aplicare a prezentei legi, cel mai târziu în termen de două luni de la această
dată, cu plata taxei legale.
(2) Actele de prioritate se
depun într-un termen de 16 luni de la data celei mai vechi priorităţi sau, după
caz, în 4 luni de la data deschiderii fazei naţionale.
(3) In cazul în care OSIM consideră că în procedura de
examinare este necesară traducerea unei cereri de brevet anterioare, care a
servit ca bază pentru revendicarea priorităţii, invită solicitantul să depună o
traducere conformă în limba română a cererii anterioare, cu respectarea
prevederilor regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(4) In cazul neîndeplinirii
prevederilor alin. (2) sau ale art. 20, OSIM hotărăşte, în termen de 6 luni de
la data de depozit sau de la data deschiderii fazei naţionale, că prioritatea
nu este recunoscută.
Art. 23. - (1) Cererile de brevet de invenţie depuse pe
cale naţională, pentru care a fost constituit depozitul naţional reglementar,
sunt publicate imediat după expirarea unui termen de 18 luni de la data de
depozit sau, dacă a fost recunoscută o prioritate, de la data acestei
priorităţi, cu excepţia celor prevăzute la art. 40
alin. (2).
(2) Cererile de brevet de invenţie depuse conform
Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor se publică imediat după
expirarea unui termen de 6 luni de la deschiderea fazei naţionale.
(3) La cererea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite publicarea se poate face într-un termen mai scurt decât cel
prevăzut la alin. (1) şi (2), în condiţiile regulamentului de aplicare a
prezentei legi.
(4) In cazul în care hotărârea de acordare a brevetului
este luată înaintea datei de expirare a termenului prevăzut la alin. (1), cererea
de brevet de invenţie este publicată împreună cu menţiunea privind hotărârea de
acordare.
(5) Cererile de brevet de invenţie prevăzute la art. 40
alin. (2) vor fi publicate în termen de 3 luni de la data declasificării
informaţiilor cuprinse în acestea.
(6) Cererea de brevet de invenţie nu se publică dacă
până la expirarea termenului de 18 luni o hotărâre de respingere a fost luată
sau dacă cererea a fost retrasă ori declarată ca fiind considerată retrasă.
(7) Publicarea cererii se
menţionează în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi se face în
condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Art. 24. - (1) La cererea solicitantului, OSIM
întocmeşte un raport de documentare însoţit, după caz, de o opinie scrisă
privind brevetabilitatea şi publică raportul de documentare, în condiţiile
prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2) Dacă raportul de documentare nu a fost făcut public
odată cu cererea, acesta se va publica ulterior.
Art. 25. - (1) Examinarea
cererii de brevet de invenţie poate fi cerută la data de depozit a cererii de
brevet sau, după caz, la deschiderea fazei naţionale ori în termen de 30 de
luni de la una dintre aceste date.
(2) Pentru cererile de brevet de invenţie care conţin
informaţii clasificate ca secrete de stat, solicitarea examinării poate fi
cerută la data de depozit a cererii sau în termen de 3 luni de la
declasificare, dar nu mai târziu de 30 de luni înainte de expirarea duratei
brevetului, prevăzută la art. 31.
Art. 26. - OSIM examinează dacă:
A. cererea de brevet de invenţie respectă:
a) dispoziţiile art. 6;
b) condiţiile privind depozitul, prevăzute la art.
14-16;
c) condiţiile pentru recunoaşterea priorităţii
prevăzute la art. 20, 21 şi 22;
d) condiţia de unitate a invenţiei prevăzută la art. 19
alin. (1);
B. invenţia care constituie obiectul cererii:
a) este dezvăluită potrivit art. 18;
b) nu este exclusă de la brevetare, potrivit art. 8
alin. (1), sau nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 9;
c) îndeplineşte condiţiile de
brevetabilitate prevăzute la art. 7 şi art. 10-13.
Art. 27. - (1) OSIM are dreptul să ceară solicitantului
lămuririle şi actele pe care le consideră necesare în legătură cu identitatea
solicitantului sau a inventatorului, cu depozitul naţional reglementar constituit
sau cu îndeplinirea condiţiilor de brevetare.
(2) In toate procedurile privind cererea sau brevetul
de invenţie OSIM poate transmite notificări solicitantului, titularului sau
persoanei interesate, iar aceştia pot transmite la OSIM comunicări, cu respectarea
termenelor prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, aceste
termene putând fi prelungite de către OSIM la cerere, cu plata unei taxe
legale.
(3) Absenţa notificării nu absolvă pe solicitant,
titular ori persoană interesată de obligaţia respectării dispoziţiilor
prezentei legi.
(4) Solicitantul va depune la OSIM toate documentele
publice în legătură cu invenţia sa, inclusiv copii de pe brevetele acordate în
alte state.
(5) La cererea OSIM sau din iniţiativa sa, solicitantul ori succesorul său în drepturi poate
modifica cererea de brevet până la luarea unei hotărâri, cu condiţia ca
dezvăluirea invenţiei să nu depăşească conţinutul cererii la data de depozit.
Art. 28. - (1) OSIM hotărăşte prin Comisia de examinare
de specialitate, pe baza raportului de examinare a cererii de brevet de
invenţie, acordarea brevetului de invenţie sau respingerea cererii de brevet.
(2) OSIM hotărăşte respingerea cererii de brevet de
invenţie în următoarele situaţii:
a) cererea de brevet de
invenţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6, art. 16 alin. (1) şi
(4) şi la art. 39 alin. (2);
b) invenţia care constituie obiectul cererii este
exclusă de la brevetare, potrivit prevederilor art. 8, sau se încadrează în
prevederile art. 9, ori nu îndeplineşte condiţiile de brevetabilitate prevăzute
la art. 7, 10, 12 şi 13;
c) invenţia care constituie obiectul cererii nu
îndeplineşte condiţiile art. 18;
d) termenul de deschidere a fazei naţionale pentru
cererile înregistrate internaţional a fost depăşit;
e) la expirarea unui termen de 12 luni de la data la
care cererile aflate în situaţia prevăzută la alin. (4) lit. b) au fost
considerate retrase;
f) s-a solicitat respingerea cererii de brevet de
invenţie, potrivit art. 66 alin. (2) lit. c);
g) solicitantul, altul decât inventatorul, nu a făcut
dovada, în cadrul termenului prevăzut la art. 29 alin. (2), că este îndreptăţit
la acordarea brevetului;
h) nu s-a solicitat examinarea cererii de brevet de
invenţie în vederea acordării brevetului în termenele prevăzute la art. 25.
(3) OSIM ia act de retragerea cererii de brevet de
invenţie dacă solicitantul cere retragerea în scris, în mod expres.
(4) Sunt declarate ca fiind considerate retrase
cererile de brevet de invenţie aflate în următoarele situaţii:
a) inventatorii nu au fost declaraţi în termen de 18
luni de la data solicitării examinării în fond;
b) solicitantul nu a dat curs notificărilor OSIM, în
termenul acordat de OSIM, privind aducerea formei descrierii şi desenelor în
concordanţă cu conţinutul revendicărilor admise;
c) cererea a constituit baza revendicării priorităţii
într-o cerere ulterioară depusă pe cale naţională sau pe cale internaţională,
pentru care s-a deschis fază naţională în România;
d) cererea de brevet de invenţie
se află în situaţia prevăzută la art. 66 alin. (2) lit. b);
e) solicitantul nu a depus revendicările în termenul
prevăzut la art. 15 alin. (7);
f) una dintre taxele legale, respectiv de
înregistrare, de depunere ulterioară a revendicărilor, de deschidere a fazei naţionale,
de publicare, de examinare, nu a fost plătită, în cuantumul şi la termenele
prevăzute de lege şi de regulamentul de aplicare a prezentei legi;
g) cererea de brevet pentru care s-a luat o hotărâre
de acordare şi pentru care nu a fost achitată, în termenul prevăzut de lege,
taxa de publicare, tipărire şi eliberare a brevetului.
(5) Toate hotărârile OSIM privind cererile de brevet
de invenţie sunt motivate, se înscriu în Registrul naţional al cererilor de
brevet de invenţie depuse şi se comunică solicitantului în termen de o lună de
la data luării hotărârii. In acelaşi registru se înscriu şi menţiunile privind
cererile de brevet retrase sau menţiunile privind declaraţiile conform cărora
cererile de brevet sunt considerate ca fiind retrase, care, de asemenea, se
comunică solicitantului.
(6) Menţiunea hotărârii de acordare a brevetului de
invenţie sau de respingere a cererii de brevet se publică în Buletinul Oficial
de Proprietate Industrială, în termen de o lună de la data la care a expirat
termenul prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei şi in condiţiile
prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(7) OSIM publică menţiunea hotărârii de acordare a
brevetului şi, odată cu publicarea, pune la dispoziţia publicului descrierea şi
desenele brevetului, sub condiţia achitării taxei de publicare, tipărire şi
eliberare a brevetului.
(8) In cazul în care taxa de publicare, tipărire şi
eliberare a brevetului nu este achitată în termenul prevăzut de lege, cererea
de brevet este considerată retrasă, iar brevetul este considerat ca nefiind
acordat.
(9) Hotărârea de acordare a brevetului va avea efect
începând cu data publicării menţiunii acesteia în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială.
(10) In cazul hotărârilor de acordare a unui brevet de
invenţie care conţine informaţii clasificate, după declasificarea acestora se
aplică prevederile alin. (7) şi (9) şi ale art. 23 alin. (4).
(11) In cazul decesului solicitantului, persoană
fizică, sau în cazul dizolvării persoanei juridice solicitante, procedura de
examinare se suspendă până la comunicarea la OSIM a succesorului în drepturi,
în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(12) Când se instituie proceduri judiciare în privinţa
dreptului la brevet sau a dreptului la acordarea brevetului, procedura de
brevetare se suspendă până când hotărârea judecătorească rămâne definitivă şi
irevocabilă.
(13) Persoana interesată va comunica la OSIM hotărârea
prevăzută la alin. (12).
Art. 29. - (1) OSIM poate proceda
din oficiu la revocarea hotărârilor sale, pentru neîndeplinirea condiţiilor
prevăzute în prezenta lege, până la comunicarea acestora.
(2) Dacă OSIM constată pe baza unor dovezi temeinice că
solicitantul, altul decât inventatorul, nu este îndreptăţit la acordarea brevetului
de invenţie, se poate proceda la amânarea comunicării hotărârii luate, fără a
depăşi un termen de 6 luni de la data acesteia; în cazul în care în acest
termen solicitantul nu poate dovedi că are calitatea de persoană îndreptăţită
la acordarea brevetului, hotărârea de acordare se revocă potrivit alin. (1) şi
cererea de brevet se respinge.
Art. 30. - (1) Brevetul de invenţie este eliberat de
directorul general al OSIM, în temeiul hotărârii de acordare a acestuia. Pentru
brevetul european OSIM certifică validitatea brevetului în România, conform
legii.
(2) Data eliberării brevetului de invenţie este data
la care menţiunea hotărârii de acordare este publicată în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială.
(3) Brevetele se înscriu în Registrul naţional al brevetelor de invenţie.
(4) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege, brevetul de invenţie european se înscrie în Registrul naţional al
brevetelor de invenţie.
Art. 31. - (1) Durata brevetului de invenţie este 20 de
ani, cu începere de la data de depozit.
(2) Pentru brevetul european durata prevăzută la alin.
(1) curge de la data constituirii depozitului reglementar al cererii de brevet,
conform Convenţiei brevetului european.
(3) Pentru medicamentele sau produsele fitofarmaceutice brevetate se poate obţine un certificat suplimentar de
protecţie, în condiţiile Regulamentului (CEE) nr. 1.768/92 al Consiliului din
18 iunie 1992 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie
pentru medicamente şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.610/96 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 23 iulie 1996 privind instituirea unui
certificat suplimentar de protecţie pentru produse fitofarmaceutice.
CAPITOLUL IV
Drepturi şi obligaţii
Art. 32. - (1) Brevetul de invenţie conferă titularului
său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată.
(2) Este interzisă efectuarea fără consimţământul
titularului a următoarelor acte:
a) fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare,
vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii
spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
b) utilizarea procedeului, precum şi folosirea,
oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri al produsului
obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care
obiectul brevetului este un procedeu.
(3) Intinderea protecţiei conferite de brevet sau de
cererea de brevet este determinată de conţinutul revendicărilor. Totodată,
descrierea şi desenele invenţiei servesc la interpretarea revendicărilor.
(4) Pe perioada până la acordarea brevetului,
întinderea protecţiei conferită de cererea de brevet este determinată de
revendicările publicate potrivit art. 23.
(5) Brevetul, aşa cum a fost acordat ori modificat în
procedura de revocare sau de anulare în parte, va determina retroactiv
protecţia conferită de cererea de brevet, în măsura în care aceasta nu a fost
extinsă.
(6) Pentru determinarea întinderii protecţiei
conferite de brevet se va ţine seama de orice element echivalent unui element
specificat în revendicări. Dacă obiectul brevetului este un procedeu, protecţia
conferită de brevet se extinde la produsul obţinut în mod direct prin procedeul
brevetat.
(7) Protecţia conferită printr-un brevet referitor la
un material biologic având caracteristici specifice se extinde asupra oricărui
material derivat, pe baza celui brevetat, prin reproducere sau multiplicare,
sub formă identică ori diferenţiat şi cu aceleaşi caracteristici.
(8) Protecţia conferită printr-un brevet referitor la
un procedeu permiţând producerea unui material biologic având caracteristici
specifice se extinde asupra materialului biologic direct obţinut prin acest
procedeu, asupra oricărui alt material biologic derivat din materialul biologic
direct obţinut prin acel procedeu, precum şi asupra oricărui alt material
obţinut plecându-se de la materialul biologic direct obţinut prin reproducere
sau multiplicare, sub formă identică ori diferenţiat şi având aceleaşi
caracteristici.
(9) Protecţia conferită printr-un brevet de produs
conţinând o informaţie genetică sau constând într-o informaţie genetică se extinde asupra oricărui alt material în
care produsul este încorporat şi în care informaţia genetică este conţinută şi
îşi exercită funcţia, cu excepţia corpului uman în diferite stadii de formare
ori dezvoltare.
(10) Protecţia prevăzută la alin. (7)-(9) nu se extinde
asupra materialului biologic obţinut prin reproducerea sau multiplicarea unui
material biologic comercializat ori oferit spre vânzare pe teritoriul României
de către titularul de brevet sau cu consimţământul acestuia, când reproducerea
ori multiplicarea rezultă în mod necesar din utilizarea pentru care materialul
biologic a fot pus pe piaţă, cu condiţia ca materialul obţinut să nu fi fost
utilizat ulterior pentru alte reproduceri sau multiplicări.
Art. 33. - Cu începere de la data publicării cererii de
brevet, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1)-(3), cererea asigură
solicitantului, în mod provizoriu, protecţia conferită potrivit dispoziţiilor
art. 32.
Art. 34. - (1) Nu constituie încălcarea drepturilor
prevăzute la art. 32 şi 33:
a) folosirea invenţiilor în construcţia şi în
funcţionarea vehiculelor terestre, aeriene, precum şi la bordul navelor sau la
dispozitivele pentru funcţionarea acestora, aparţinând statelor membre ale tratatelor
şi convenţiilor internaţionale privind invenţiile, la care România este parte,
când aceste vehicule sau nave pătrund pe teritoriul României, temporar sau
accidental, cu condiţia ca această folosire să se facă exclusiv pentru nevoile
vehiculelor sau navelor;
b) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la
art. 32 alin. (2) de către o persoană care a aplicat obiectul brevetului de
invenţie sau cel al cererii de brevet, aşa cum a fost publicată, ori a luat
măsuri efective şi serioase în vederea producerii sau folosirii lui cu
bună-credinţă pe teritoriul României, independent de titularul acesteia, cât şi
înainte de constituirea unui depozit naţional reglementar privind invenţia sau
înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscută; în acest
caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul
existent la data de depozit sau a priorităţii recunoscute, şi dreptul la
folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune
din patrimoniul afectat exploatării invenţiei;
c) efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la
art. 32 alin. (2) exclusiv în cadru privat şi în scop necomercial; producerea
sau, după caz, folosirea invenţiei exclusiv în cadru privat şi în scop
necomercial;
d) comercializarea sau oferirea spre vânzare pe
teritoriul Uniunii Europene a acelor exemplare de produs, obiect al invenţiei,
care au fost vândute anterior de titularul de brevet ori cu acordul său expres;
e) folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu
caracter necomercial, a obiectului invenţiei brevetate;
f) folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor
efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de
timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea
brevetului. In acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea
persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi
dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care
utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat
exploatării invenţiei;
g) exploatarea de către terţi a invenţiei sau a unei
părţi a acesteia la a cărei protecţie s-a renunţat.
(2) Orice persoană care, cu bună-credinţă, foloseşte
invenţia sau a făcut pregătiri efective şi serioase de folosire a invenţiei,
fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de brevet sau a
brevetului european în traducerea iniţială, poate, după ce traducerea corectată
are efect, să continue folosirea invenţiei în întreprinderea sa ori pentru
necesităţile acesteia, fără plată şi fără să depăşească volumul existent la
data la care traducerea iniţială a avut efect.
Art. 35. - (1) Inventatorul are dreptul să i se
menţioneze numele, prenumele şi calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de
muncă, precum şi în orice acte sau publicaţii privind invenţia sa.
(2) In cazul în care titularul este altul decât
inventatorul, acestuia din urmă i se eliberează un duplicat al brevetului de
invenţie.
(3) La solicitarea expresă a inventatorului, numele
şi prenumele acestuia nu se publică; această solicitare este supusă plăţii
taxei legale.
Art. 36. - (1) Pentru invenţiile create şi realizate în
condiţiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară şi, respectiv, ale art. 5 alin.
(2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de
contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului.
(2) Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de
efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în
funcţie de aportul economic al invenţiei.
Art. 37. - In cazul decăderii din drepturi a
titularului de brevet prevăzută la art. 43 alin. (3), titularul poate cere la
OSIM revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de
la data publicării decăderii. In termen de 60 de zile de la înregistrare OSIM
hotărăşte asupra cererii de revalidare, sub condiţia plăţii taxei legale.
Menţiunea revalidării brevetului se publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a
hotărârii.
Art. 38. - (1) Titularul poate renunţa, în tot sau în
parte, la brevet, pe baza unei declaraţii scrise înregistrate la OSIM.
(2) In cazul invenţiilor
prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), precum şi al invenţiilor
care au făcut obiectul unei cesiuni potrivit art. 5 alin. (1) lit. b),
titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenţia sa de
renunţare; la cererea inventatorului, titularul este obligat sa-i transmită
acestuia dreptul asupra brevetului.
(3) Dacă brevetul a făcut obiectul unui contract de
licenţă, renunţarea este posibilă numai cu acordul beneficiarului licenţei.
(4) Invenţia sau partea din aceasta, la a cărei
protecţie s-a renunţat, poate fi liber exploatată de către terţi.
(5) La un brevet acordat pentru invenţiile care
conţin informaţii clasificate potrivit prevederilor art. 40 alin. (2),
titularul poate renunţa numai după declasificarea informaţiilor şi publicarea
menţiunii hotărârii de acordare a brevetului de invenţie şi a descrierii,
revendicărilor şi desenelor invenţiei brevetate, potrivit prevederilor art. 28
alin. (6).
(6) Renunţarea se înregistrează la OSIM în Registrul
naţional al brevetelor de invenţie şi produce efecte începând cu data publicării
acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Art. 39. - (1) In procedurile în faţa OSIM solicitantul
cererii, cesionarul sau titularul ori o altă persoană interesată poate fi
reprezentată printr-un mandatar, în baza unei procuri înregistrate la OSIM, în
condiţiile şi la termenele prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei
legi.
(2) Pentru persoanele menţionate anterior, care nu au
domiciliul sau sediul pe teritoriul României, reprezentarea prin mandatar este
obligatorie, cu următoarele excepţii, cazuri în care se poate acţiona în nume
propriu:
a) înregistrarea unei cereri de brevet de invenţie, în
scopul atribuirii datei de depozit;
b) plata unei taxe;
c) depunerea unei copii de pe o
cerere anterioară;
d) eliberarea unei notificări a OSIM privind orice
procedură prevăzută la lit. a), b) şi c).
(3) Taxa de menţinere în vigoare poate fi plătită de
orice persoană.
(4) In cazul revocării procurii semnătura mandatarului
nu are efectul semnăturii solicitantului, a titularului sau a persoanelor
interesate care I-au desemnat.
Art. 40. - (1) Invenţia care face obiectul cererii de
brevet depusă la OSIM nu poate fi divulgată fără acordul solicitantului, până la publicarea acesteia, şi are
caracterul stabilit de legea specială până la publicare.
(2) Informaţiile din domeniul apărării sau siguranţei
naţionale conţinute într-o invenţie creată pe teritoriul României, obiect al
unei cereri de brevet de invenţie, pot fi clasificate de instituţiile în drept
ca informaţii secrete de stat; în acest caz, solicitantul este înştiinţat de
instituţia care a clasificat informaţiile şi poate beneficia, pe bază de
contract, de acordarea unei compensaţii din partea acestei instituţii, în
condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Informaţiile clasificate ca secrete de stat pot
fi declasificate numai de instituţia care le-a atribuit acest caracter.
Art. 41. - (1) Brevetarea în străinătate a invenţiilor
create de persoane fizice române pe teritoriul României se face numai după
înregistrarea cererii de brevet de invenţie la OSIM.
(2) In cazul invenţiilor care conţin informaţii secrete
de stat, brevetarea în străinătate se poate face numai dacă informaţiile au
fost declasificate potrivit art. 40 alin. (3).
(3) In vederea brevetării în străinătate a invenţiilor
prevăzute la alin. (1) solicitanţii sau titularii de brevet români pot
beneficia de sprijin financiar, potrivit legii.
(4) Brevetarea în străinătate a invenţiilor prevăzute
la alin. (1) se aduce la cunoştinţa OSIM de către persoanele fizice române care
le-au creat sau de către succesorul lor în drepturi.
(5) Pentru înregistrarea cererilor internaţionale în
vederea brevetării invenţiilor în alte state, în conformitate cu prevederile
Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor, OSIM acţionează în calitate de
oficiu receptor.
Art. 42. - (1) In cazul invenţiei pentru care o unitate
este îndreptăţită la acordarea brevetului, aceasta are obligaţia de a informa
inventatorul asupra stadiului examinării cererii de brevet de către OSIM,
precum şi asupra stadiului şi rezultatelor aplicării sau comercializării
invenţiei.
(2) Inventatorul are obligaţia să acorde, la cererea
titularului de brevet, asistenţă tehnică pe bază de contract, pentru punerea în
aplicare a invenţiei.
Art. 43. - (1) Procedurile efectuate de OSIM privind
cererile de brevet de invenţie şi brevetele de invenţie prevăzute de prezenta
lege şi de regulamentul de aplicare a acesteia sunt supuse taxelor, în
cuantumurile şi la termenele stabilite de lege.
(2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de
invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.
(3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului
din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se
înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în
Bulentinul Oficial de Proprietate Industrială. Taxele de menţinere în vigoare
pot fi plătite şi anticipat, în condiţiile prevăzute de regulamentul de
aplicare a prezentei legi, pentru o perioadă care nu poate depăşi 4 ani.
(4) Taxele datorate de persoane fizice sau juridice
străine se plătesc în valută, în contul OSIM.
(5) Contestaţiile având ca obiect numai îndreptarea
unor erori materiale sau omisiuni nu sunt supuse plăţii taxelor.
Art. 44. - (1) Solicitantul sau titularul brevetului
care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în
faţa OSIM este repus în situaţia anterioară, dacă prezintă o cerere motivată în
termen de două luni de la încetarea cauzei care l-a împiedicat să acţioneze,
dar nu mai târziu de un an de la expirarea termenului nerespectat.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă termenele
legale nu au fost respectate în următoarele situaţii:
a) revendicarea priorităţii, potrivit art. 20 alin.
(5) sau (6) si art. 22 alin. (1);
b) depunerea traducerii descrierii, revendicărilor
sau desenelor conform art. 16 alin. (1);
c) plata taxelor de înregistrare şi de efectuare a
unui raport de documentare, conform art. 43 alin. (1);
d) înregistrarea unei cereri de revocare conform art.
52;
e) depăşirea termenului de divizare a unei cereri de
brevet de invenţie, prevăzut la art. 19 alin. (2);
f) depăşirea termenului de depunere a unei noi cereri
de brevet, conform art. 66 alin. (2) lit. b);
g) plata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.
(3) De asemenea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în
situaţiile prevăzute la art. 28 alin. (2) lit. e) si f), alin. (4) lit. d) si
e) si la art. 51.
(4) Cererea de repunere în
situaţia anterioară va fi supusă plăţii unei taxe, în cuantumul prevăzut de
lege pentru înregistrarea unei contestaţii, cu excepţia cazului prevăzut la
art. 28 alin. (4) lit. b), pentru care nu se percep taxe.
CAPITOLUL V
Transmiterea drepturilor
Art. 45. - (1) Dreptul la brevet, dreptul la acordarea
brevetului şi drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în
parte.
(2) Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin
licenţă, exclusivă sau neexclusivă, sau prin succesiune legală ori
testamentară.
(3) Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai
începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a
menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.
Art. 46. - (1) La cererea oricărei persoane interesate
Tribunalul Bucureşti poate acorda o licenţă obligatorie la expirarea unui
termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau a unui termen de
3 ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expiră cel mai
târziu.
(2) Prevederile alin. (1) se
aplică numai dacă invenţia nu a fost aplicată sau a fost insuficient aplicată
pe teritoriul României, iar titularul brevetului nu poate să îşi justifice
inacţiunea şi dacă nu s-a ajuns la o înţelegere cu acesta privind condiţiile şi
modalităţile comerciale de aplicare a invenţiei.
(3) Tribunalul Bucureşti va autoriza licenţa
obligatorie dacă va aprecia, pe baza circumstanţelor date, că, deşi persoana
interesată a depus toate eforturile, nu s-a ajuns la o înţelegere într-un
termen rezonabil.
(4) In afara situaţiilor prevăzute la alin. (2), o
licenţă obligatorie poate fi autorizată de Tribunalul Bucureşti:
a) în situaţii de urgenţă naţională;
b) în alte situaţii de extremă urgenţă;
c) în situaţii de utilizare publică, în scopuri
necomerciale.
(5) Acordarea licenţei obligatorii pentru unul dintre
motivele prevăzute la alin. (4) nu impune îndeplinirea condiţiilor menţionate
la alin. (2). Totuşi beneficiarul licenţei va înştiinţa solicitantul sau
titularul brevetului despre autorizarea dată de instanţă, în cel mai scurt
timp.
(6) In situaţii de utilizare publică în scopuri
necomerciale, Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta, atunci când cunosc sau
au motive demonstrabile de a cunoaşte dacă un brevet de invenţie valid este sau
va fi utilizat de Guvern, respectiv de terţi, vor anunţa titularul brevetului
despre utilizarea acestuia, într-un timp rezonabil.
(7) In cazurile în care un brevet nu poate fi exploatat
fără să aducă atingere drepturilor conferite de un alt brevet, acordat pentru o
cerere de brevet a cărei dată de depozit naţional reglementar este anterioară,
o licenţă obligatorie pentru exploatarea brevetului ulterior va putea fi
autorizată numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii
suplimentare:
a) invenţia revendicată în brevetul ulterior presupune
un progres tehnologic important, de interes economic substanţial în raport cu
invenţia revendicată în brevetul anterior;
b) titularul brevetului anterior are dreptul la o
licenţă reciprocă, în condiţii rezonabile pentru utilizarea invenţiei revendicate
în brevetul ulterior;
c) utilizarea autorizată în raport cu brevetul
anterior este netransmisibilă, cu excepţia cazului în care este transmis şi
brevetul ulterior.
Art. 47. - (1) Licenţele obligatorii sunt neexclusive
şi se acordă de Tribunalul Bucureşti, în condiţii determinate în ceea ce
priveşte întinderea şi durata acestora, precum şi nivelul remuneraţiei cuvenite
deţinătorului dreptului, stabilit în raport cu valoarea comercială a licenţelor
acordate.
(2) Beneficiarul licenţei
obligatorii poate fi inclusiv Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta.
(3) Licenţele obligatorii vor fi autorizate în
principal pentru aprovizionarea pieţei.
(4) Intinderea şi durata licenţelor obligatorii vor fi
limitate la scopurile pentru care acestea au fost autorizate. In cazul
invenţiilor din domeniul tehnologiei de semiconductoare, licenţa va fi acordată
numai pentru scopuri publice necomerciale sau pentru a remedia o practică
stabilită ca fiind anticoncurenţială, ca urmare a unei proceduri judiciare sau administrative.
(5) In cazul în care titularul unui brevet pentru soi
de plantă nu-i poate exploata fără să aducă atingere unui brevet de invenţie
anterior, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru invenţia protejată
prin acest brevet.
(6) In cazul în care titularul unui brevet de invenţie
referitor la o invenţie din domeniul biotehnologiei nu poate să o exploateze
fără să aducă atingere unui brevet de soi de plantă anterior, acesta poate
solicita o licenţă obligatorie pentru exploatarea soiului de plantă, protejat
prin brevet.
(7) In cazul în care o licenţă obligatorie este
autorizată pentru a remedia o practică anticoncurenţială, nu sunt aplicabile
dispoziţiile art. 46 alin. (3) şi (4) şi art. 47 alin. (3).
Art. 48. - Licenţa obligatorie nu este transmisibilă
decât împreună cu partea din întreprindere sau cu fondul de comerţ care
beneficiază de această utilizare.
Art. 49. - (1) La solicitarea motivată, prezentată de
persoana interesată, Tribunalul Bucureşti poate retrage licenţa obligatorie,
atunci când circumstanţele care au condus la acordarea acesteia au încetat să
mai existe, cu condiţia ca interesele legitime ale persoanei care a dobândit-o
să fie protejate într-o manieră corespunzătoare. Licenţa nu va fi retrasă dacă
circumstanţele care au determinat acordarea acesteia riscă să se producă din
nou.
(2) Hotărârile Tribunalului Bucureşti privind
autorizarea utilizării unei licenţe obligatorii, precum şi cele privind
remuneraţia prevăzută în raport cu utilizarea acesteia vor putea fi atacate la
Curtea de Apel Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 50. - Hotărârile judecătoreşti definitive şi
irevocabile privind acordarea sau, după caz, retragerea licenţei obligatorii se
comunică de persoana interesată la OSIM, care le înregistrează în Registrul
naţional al cererilor de brevet de invenţie ori, după caz, în Registrul
naţional al brevetelor de invenţie şi publică menţiunea acestor hotărâri în
Bulentinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de o lună de la
comunicare.
CAPITOLUL VI
Apărarea drepturilor privind invenţiile
Art. 51. - (1) Orice hotărâre luată de Comisia de
examinare poate fi contestată la OSIM în termen de 3 luni de la comunicare.
(2) Contestaţia poate avea ca obiect şi o limitare a
brevetului, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei
legi.
Art. 52. - (1) Orice persoană are dreptul să formuleze
în scris şi motivat, la OSIM, o cerere de revocare a brevetului de invenţie, în
termen de 6 luni de la publicarea menţiunii acordării acestuia, dacă:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit
art. 7-10, 12 şi 13;
b) obiectul brevetului nu dezvăluie invenţia suficient
de clar şi complet, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o
poată realiza;
c) obiectul brevetului depăşeşte
conţinutul cererii, aşa cum a fost depusă.
(2) Dacă motivele de revocare se referă numai la o
parte a brevetului, acesta va fi revocat în parte.
Art. 53. - (1) Contestaţia sau, după caz, cererea de
revocare se soluţionează, în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia la
OSIM, de către o comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri din cadrul
OSIM.
(2) Atribuţiile comisiei de reexaminare, precum şi
procedura de soluţionare a contestaţiilor şi a cererilor de revocare sunt
prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Art. 54. - (1) Un brevet de invenţie acordat de OSIM,
precum şi un brevet european cu efecte în România pot fi anulate, la cerere,
dacă se constată că:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art.
7-10, 12 şi 13;
b) obiectul brevetului nu dezvăluie invenţia suficient
de clar şi complet, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o
poată realiza;
c) obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii,
aşa cum a fost depusă;
d) protecţia conferită de brevet a fost extinsă;
e) titularul de brevet nu era îndreptăţit la
acordarea brevetului.
(2) Dacă motivele de anulare se referă numai la o
parte a brevetului, acesta va fi anulat în parte.
(3) Anularea brevetului va avea efect retroactiv,
începând cu data de depozit.
Art. 55. - (1) Cererea de anulare se poate face după
împlinirea termenului prevăzut la art. 52, în care poate fi formulată o cerere
de revocare, cu excepţia situaţiilor înscrise la art. 54 alin. (1) lit. d) şi
e), pe toată durata de valabilitate a brevetului, şi se judecă de către
Tribunalul Bucureşti. Hotărârile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu apel
la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Hotărârile Curţii de Apel Bucureşti pot fi atacate
cu recurs la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 30 de zile de la
comunicare.
(3) Hotărârea de anulare definitivă şi irevocabilă se
înregistrează la OSIM de către persoana interesată.
(4) Menţiunea hotărârii de anulare se publică în
Bulentinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la
înregistrarea hotărârii la OSIM.
Art. 56. - (1) Neîndeplinirea uneia sau mai multor
condiţii de formă privind cererea de brevet de invenţie nu poate constitui
motiv de revocare ori de anulare, în tot sau în parte, a brevetului de
invenţie, decât în cazul în care aceasta este rezultatul unei intenţii
frauduloase.
(2) Un brevet nu poate fi revocat sau anulat, în tot
sau în parte, fără ca titularul să aibă posibilitatea să prezinte observaţii
asupra revocării sau anulării şi să aducă într-un termen rezonabil modificările
sau rectificările admise de lege şi de regulamentul de aplicare a prezentei
legi.
Art. 57. - (1) Hotărârea Comisiei de reexaminare,
motivată, se comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate
fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti în termen de 30 de zile de la
comunicare.
(2) In termen de 15 zile de la comunicare hotărârile
Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
(3) Dispozitivul hotărârii de
acordare a brevetului de invenţie, luată de comisia de reexaminare, precum şi
dispozitivul hotărârii definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa
judecătorească se înscriu în registrele naţionale şi se publică în Bulentinul
Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data
înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată.
(4) OSIM înscrie în registrele naţionale modificările
intervenite ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile
şi le publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60
de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată.
Art. 58. -Insuşirea fără drept, în orice mod, a
calităţii de inventator constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Art. 59. - (1) Constituie contrafacere faptele
săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
(3) Pentru prejudiciile cauzate, titularul ori
beneficiarul unei licenţe are dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun,
şi poate solicita instanţei judecătoreşti competente să dispună măsura
confiscării sau, după caz, a distrugerii produselor contrafăcute. Aceste
dispoziţii se aplică şi materialelor şi echipamentelor care au servit
nemijlocit la săvârşirea faptelor de contrafacere.
(4) Incălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 alin.
(1) de către terţi după publicarea cererii de brevet de invenţie atrage pentru
persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun, titlul
pentru plata despăgubirilor fiind executoriu după eliberarea brevetului.
(5) Prin excepţie de la
dispoziţiile art. 32 alin. (1), actele prevăzute la art. 32 alin. (2) efectuate
de un terţ anterior datei la care s-a publicat cererea de brevet sau datei la
care solicitantul i-a făcut o somaţie, însoţită de o copie autentificată a cererii
de brevet de invenţie, nu sunt considerate a aduce atingere drepturilor
conferite de brevet.
Art. 60. -In cazul în care actele prevăzute la art. 32
alin. (2) continuă să fie efectuate şi după somare, instanţa, la cerere, poate
ordona încetarea acestora până la luarea de către OSIM a unei hotărâri cu
privire la cerere. Această măsură va putea fi ordonată cu plata de către
solicitant a unei cauţiuni stabilite de instanţă.
Art. 61. - (1) In cazul încălcării dreptului
titularului unui brevet de procedeu, prevăzut la art. 32 alin. (2) lit. b),
sarcina probei în stabilirea faptului că procedeul utilizat pentru obţinerea
unui produs identic este diferit de procedeul brevetat incumbă persoanei
prezumate a fi încălcat acest drept.
(2) In aplicarea prevederilor alin.
(1), orice produs identic care a fost realizat fără consimţământul titularului
de brevet va fi considerat până la proba contrarie a fi fost obţinut prin
procedeul brevetat în cel puţin una dintre următoarele circumstanţe:
a) dacă produsul obţinut prin
procedeul brevetat este nou;
b) dacă există o probabilitate substanţială că produsul
identic a fost obţinut prin procedeul respectiv şi titularul brevetului nu a
putut, în ciuda unor eforturi rezonabile, să stabilească ce procedeu a fost de
fapt utilizat.
(3) La prezentarea probelor contrarii de către
titularul de brevet se va ţine seama de interesele legitime legate de secretele
de fabricaţie şi de secretele comerciale ale persoanei prezumate că a încălcat
drepturile titularului.
Art. 62. - (1) Divulgarea, de
către personalul OSIM, precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în
legătură cu invenţiile, a
datelor cuprinse în cererile de brevet, până la publicarea lor, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
(2) OSIM răspunde faţă de inventator pentru
prejudiciile aduse ca urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin. (1).
Art. 63. - (1) Litigiile cu privire la calitatea de
inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute
din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului,
din contractele de cesiune şi licenţă, sau cele referitoare la nerespectarea
dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin. (6), art. 36 şi art. 42 sunt de
competenţa instanţelor judecătoreşti.
(2) Persoana interesată va comunica la OSIM hotărârea
judecătorească în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a rămas
definitivă şi irevocabilă, spre a fi înscrisă în Registrul naţional al
cererilor de brevet de invenţie depuse sau în Registrul naţional al brevetelor
de invenţie şi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. In
lipsa publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, hotărârea nu
este opozabilă terţilor.
Art. 64. - (1) Titularul de brevet, precum şi licenţiatul
autorizat să utilizeze drepturile decurgând din brevetul de invenţie pot
solicita instanţei judecătoreşti:
a) ordonarea unor măsuri asigurătorii, atunci când
există un risc de încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet şi dacă
această încălcare riscă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori dacă există un
risc de distrugere a elementelor de probă;
b) ordonarea după acordarea liberului de vamă a unor
măsuri privind încetarea faptelor de încălcare a drepturilor decurgând din
brevet, săvârşite de o terţă persoană cu ocazia introducerii în circuitul
comercial a unor mărfuri importate, care implică o atingere a acestor drepturi.
(2) Instanţa va putea dispune ca autorul încălcării
drepturilor decurgând din brevet să informeze titularul de brevet asupra
identităţii terţilor care au participat la producerea şi distribuirea
mărfurilor în cauză, precum şi asupra circuitelor de distribuţie.
(3) Măsurile asigurătorii vor putea fi ordonate cu
plata de către reclamant a unei cauţiuni stabilite de instanţă.
(4) Pentru ordonarea măsurilor asigurătorii sunt
aplicabile dispoziţiile dreptului comun.
(5) Instanţa va putea pretinde reclamantului să
furnizeze orice elemente de probă de care acesta dispune, pentru a dovedi că
este titularul brevetului încălcat ori al unui brevet a cărui încălcare este
inevitabilă.
Art. 65. - (1) Autorităţile vamale pot dispune, fie din
oficiu, fie la cererea titularului de brevet, suspendarea vămuirii la importul,
exportul sau plasarea sub un regim vamal suspensiv a mărfurilor ce intră sub
incidenţa art. 59 alin. (1).
(2) Competenţele vamale cu privire la asigurarea
respectării la frontieră a drepturilor privind brevetele de invenţie aparţin
Autorităţii Naţionale a Vămilor, potrivit Legii nr. 344/2005 privind unele
măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în
cadrul operaţiunilor de vămuire.
Art. 66. - (1) In cazul în care printr-o hotărâre
judecătorească se constată că o altă persoană decât cea care figurează în
brevetul de invenţie este îndreptăţită la acordarea brevetului, OSIM eliberează
brevetul persoanei îndreptăţite şi publică schimbarea titularului.
(2) Dacă, înainte de acordarea de către OSIM a
brevetului de invenţie, printr-o hotărâre judecătorească se constată că dreptul
la brevet aparţine unei alte persoane decât solicitantul, persoana căreia i-a
fost recunoscut acest drept poate, în termen de 3 luni de la data rămânerii
definitive şi irevocabile a hotărârii şi în condiţiile prevăzute de
regulamentul de aplicare a prezentei legi:
a) să continue în locul solicitantului procedura
privind cererea de brevet depusă ca pentru o cerere proprie;
b) să depună o nouă cerere de brevet pentru aceeaşi
invenţie. Pentru elementele care nu extind conţinutul cererii iniţiale depuse
cu respectarea prevederilor art. 19, cererea iniţială este declarată de OSIM ca
fiind considerată retrasă începând cu data de depozit a noii cereri;
c) să solicite respingerea cererii.
Art. 67. - (1) La cererea instanţei judecătoreşti, OSIM
este obligat să înainteze actele, documentele şi informaţiile necesare
judecării cauzei cu care a fost învestită, recuperând aceste acte în final.
Citarea în instanţă se va face numai în acest scop.
(2) Cererile în justiţie în domeniul drepturilor de
proprietate industrială sunt scutite de taxe judiciare.
CAPITOLUL VII
Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi
Mărci privind invenţiile
Art. 68. - OSIM este organ de specialitate al
administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, cu autoritate unică
pe teritoriul României în domeniul protecţiei proprietăţii industriale, în
conformitate cu legea şi cu prevederile convenţiilor şi tratatelor
internaţionale la care statul român este parte*).
Art. 69. - In domeniul invenţiilor, OSIM are
următoarele atribuţii:
a) coordonează politica de proprietate industrială în
România;
b) înregistrează, publică şi examinează cererile de
brevet de invenţie, în vederea acordării şi eliberării brevetului de invenţie;
c) este depozitarul Registrului naţional al cererilor
de brevet de invenţie depuse şi al Registrului naţional al brevetelor de
invenţie în care se înscriu datele privind cererile de brevet şi cele privind
brevetele;
d) este oficiu receptor pentru cererile de brevet de
invenţie înregistrate internaţional de către solicitanţi români, în conformitate cu prevederile Tratatului de cooperare în domeniul
brevetelor;
e) administrează, conservă şi dezvoltă, prin
schimburi internaţionale, colecţia naţională de descrieri de invenţie şi
realizează baza de date informatice în domeniul invenţiilor, pe orice fel de
suport informaţional;
f) efectuează, la cerere, servicii de mediere şi
servicii de informare tehnică din descrierile de invenţii româneşti şi străine
şi din publicaţiile oficiale de proprietate industrială, precum şi servicii de
depozitare în regim nepublic a unor documente conţinând soluţii nebrevetabile
de natura celor prevăzute la art. 8 alin. (1);
g) atestă şi autorizează consilieri în domeniul
proprietăţii industriale, ţine evidenţa acestora în registrul naţional al cărui
depozitar este şi publică periodic date din acest registru;
h) întreţine relaţii cu organizaţiile guvernamentale şi
interguvernamentale similare şi cu organizaţiile internaţionale de specialitate
la care statul român este parte;
i) organizează cursuri de instruire pentru formarea şi
perfecţionarea specialiştilor în acest domeniu;
j) editează şi publică periodic în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială date privitoare la cererile de brevet de invenţie si la
brevetele de invenţie.
CAPITOLUL VIII
Dispoziţiile tranzitorii şi finale
Art. 70. - Cererile de brevet de invenţie înregistrate
la OSIM în condiţiile Legii nr. 62/1974, pentru care nu s-a luat o hotărâre de
admitere sau respingere, se soluţionează potrivit prevederilor prezentei
legi**).
Art. 71. - (1) Brevetele de
invenţie, inclusiv cele de perfecţionare, acordate anterior intrării în vigoare
a prezentei legi şi valide pe teritoriul României au durata de protecţie
prevăzută la art. 31.
(2) Pe toată durata de valabilitate a brevetului de
perfecţionare exploatarea invenţiei se va face în conformitate cu prevederile
art. 46 alin. (7).
(3) Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru
invenţiile brevetate, aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la
data intrării în vigoare a prezentei legi se vor negocia între inventator şi
unitatea care a aplicat invenţia. In aceste cazuri, negocierea va începe de la
drepturile băneşti maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea
aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. In cazul neînţelegerii
între părţi, drepturile băneşti se vor stabili potrivit prevederilor art. 63.
(4) Dreptul asupra brevetului de invenţie se
transmite inventatorului prin efectul legii, în cazurile în care la data
intrării în vigoare a prezentei legi întreprinderea care a devenit titulară
prin efectul cesiunii legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 62/1974 nu a
aplicat invenţia sau nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei.
Art. 72. - Brevetele de invenţie în vigoare reprezintă
active necorporale şi se înregistreză în patrimoniul titularului, persoană
juridică.
Art. 73. - (1) Drepturile băneşti ale autorului unei
realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unităţi şi utilă acesteia, se
stabilesc prin contract încheiat între autor şi unitate.
(2) Unitatea care aplică
această realizare tehnică are obligaţia să ateste calitatea de autor.
(3) Incălcarea prevederilor alin. (1) şi (2) atrage
obligaţia unităţii de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun.
Despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice obţinute de
unitate.
Art. 74. - (1) Profitul sau venitul obţinut prin
aplicarea efectivă în ţară de către titular sau, după caz, de către licenţiaţii
acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului
sau, după caz, aplicarea procedeului, este scutit de impozit în primii 5 ani de
la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în
perioada de valabilitate a brevetului.
(2) De prevederile alin. (1) beneficiază persoanele
juridice sau persoanele fizice care exploatează invenţia, respectiv titularul
brevetului aplicat.
(3) Venitul obţinut de titularul brevetului prin
cesionarea acestuia este scutit de impozit.
NOTA:
Redăm mai jos prevederile art. II
şi III din Legea nr. 28/2007, care nu sunt încorporate
în textul republicat al Legii nr. 64/1991 şi care se aplică, în continuare, ca
dispoziţii proprii ale Legii nr. 28/2007:
*) Conform art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea
aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 270 din 23
aprilie 2007, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci trece din subordinea
Guvernului şi coordonarea primului-ministru în subordinea Ministerului pentru
Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
**) Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile
a fost abrogată prin art. 70 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de
invenţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 212 din 21 octombrie 1991.
Art. 70, devenit art. 74 în forma republicată a Legii
nr. 64/1991 în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 752 din 15 octombrie 2002, a fost abrogat prin art. I pct. 70 din Legea nr.
28/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
64/1991 privind brevetele de invenţie.
„Art. II. - (1) Prezenta
lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, cu
excepţia dispoziţiilor prevăzute la art. 31 alin. (3) şi la art. 35 alin. (1)
lit. d*), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(2) In termen de 3 luni de la publicarea prezentei
legi, se va supune aprobării, prin hotărâre a Guvernului, regulamentul de
aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi cu cele aduse prin prezenta lege.
Art. III. - La data
intrării în vigoare a prezentei legi, numerele curente 4 teza I şi 37 ale anexei nr. 1 «Cuantumul şi
termenele privind plata taxelor pentru cererile de brevet de invenţie şi
brevetele de invenţie» la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în
domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a
acestora, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 2006, vor avea
următorul cuprins:
«Nr. crt.
|
Obiectul plăţii
|
Termenul de plată
|
Cuantumul (lei)
|
Cuantumul (euro)
|
4.
|
Publicarea şi tipărirea brevetului de invenţie (descriere,
revendicări şi desene care nu depăşesc 20 de pagini), precum şi eliberarea
acestuia
|
4 luni de la data comunicării hotărârii de acordare a brevetului
|
360
|
100
|
.....
|
..........................................................
|
...........................................................
|
................
|
.................
|
37.
|
Eliberarea unui certificat de recunoaştere a efectelor brevetului
european în România
|
3 luni sau, după caz, 6 luni de la data publicării de către
Organizaţia Europeană a Brevetelor a menţiunii eliberării brevetului european
|
36
|
10»"
|
*) Art. 35 alin. (1) lit. d) a devenit, în forma
republicată a Legii nr. 64/1991, art. 34 alin. (1) lit. d).