NORME
METODOLOGICE Nr. 3977 din 4 octombrie 1996
pentru aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 9/1996 privind
imbunatatirea sistemului de finantare a institutiilor publice de cultura
finantate din venituri extrabugetare si alocatii de la bugetul de stat sau de
la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste
institutii, precum si imbunatatirea salarizarii personalului din institutiile
si activitatile cu profil cultural
ACT EMIS DE: MINISTERUL CULTURII
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 279 din 8 noiembrie 1996
![SmartCity3](https://citymanager.online/wp-content/uploads/2018/09/b2-700x300.jpg)
In temeiul art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 9/1996 privind imbunatatirea
sistemului de finantare a institutiilor publice de cultura finantate din
venituri extrabugetare si alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste institutii, precum
si imbunatatirea salarizarii personalului din institutiile si activitatile cu
profil cultural, aprobata si modificata prin Legea nr. 86/1996, s-au elaborat
prezentele norme metodologice.
Dispozitii generale
1. Prezentele norme metodologice se aplica numai institutiilor publice de
cultura ale caror cheltuieli curente si de capital se finanteaza, potrivit
prevederilor art. 70 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 72/1996 privind finantele
publice, din venituri extrabugetare si din alocatii de la bugetul de stat sau
de la bugetele locale, in functie de subordonare.
2. Veniturile realizate de catre institutiile de cultura mentionate la pct.
1 se vor incasa, se vor administra si se vor contabiliza de catre acestea,
potrivit normelor stabilite pentru institutiile publice, si se vor retine
integral de catre institutiile de cultura respective, pentru finantarea activitatii
proprii. De asemenea, aceste institutii de cultura vor retine si sumele
incasate din valorificarea bunurilor in conditiile legii, care se
contabilizeaza distinct, acestea urmand a fi utilizate numai pentru finantarea
investitiilor.
Finantarea cheltuielilor institutiilor publice de cultura
3.1. Alocatiile de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dupa caz,
pentru finantarea institutiilor publice de cultura finantate din venituri
extrabugetare si din alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale,
in functie de subordonare, care sunt prevazute in bugetele ordonatorilor
principali de credite, la nivel de capitol si de titlu, se repartizeaza de
catre acestia institutiilor publice din subordine, in raport cu obligatiile sau
programele propuse. Sumele astfel repartizate se includ in bugetul de venituri
si cheltuieli al fiecarei institutii publice, intocmit pe baza normelor
metodologice privind elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli, care se
aproba de catre ordonatorul principal de credite.
3.2. In functie de volumul veniturilor extrabugetare si al cheltuielilor
cuprinse in bugetul propriu al fiecarei institutii publice de cultura prevazute
la pct. 1 se stabilesc, prin contract incheiat intre conducerea acesteia si
ordonatorul principal de credite bugetare, obligatiile ori programele minimale
ce urmeaza a fi realizate de catre institutia publica de cultura respectiva.
3.3. In bugetele de venituri si cheltuieli, institutiile publice mentionate
la pct. 1 vor evidentia distinct, conform clasificatiei economice, sumele
destinate acordarii drepturilor salariale pentru personalul incadrat cu
contract de munca pe durata nedeterminata sau determinata si, respectiv, pe
cele pentru plata colaboratorilor, stabilite in limitele prevazute de
dispozitiile legale.
3.4. Ordonatorii principali de credite bugetare pun la dispozitia
institutiilor publice de cultura mentionate la pct. 1, direct sau prin
ordonatorii secundari de credite bugetare, alocatiile de la bugetul de stat sau
de la bugetele locale, dupa caz, din creditele bugetare aprobate cu aceasta
destinatie, pe baza cererilor justificate ale institutiilor publice respective.
Sumele se vireaza, cu ordin de plata, din contul de cheltuieli bugetare al
ordonatorului principal de credite in contul de disponibil al institutiei
publice de cultura in cauza.
3.5. Cheltuielile institutiilor publice de cultura se angajeaza si se
efectueaza in limita prevederilor si cu respectarea destinatiei stabilite in
bugetul de venituri si cheltuieli.
Cheltuielile se efectueaza, in toate cazurile, pe baza de documente
justificative prevazute de dispozitiile legale in vigoare, se aproba de
ordonatorii de credite si se vizeaza, in prealabil, de catre organul de control
financiar preventiv.
Virarile intre subdiviziunile clasificatiei bugetare, precum si intre
alineate, se efectueaza potrivit competentelor ordonatorilor de credite
bugetare prevazute de Legea nr. 72/1996 privind finantele publice.
4. Nivelul de realizare a obligatiilor sau programelor minimale, stabilite
de catre ordonatorul principal de credite, va fi evidentiat in mod obligatoriu
in raportul-anexa la darea de seama contabila trimestriala, cumulat de la
inceputul anului, pe baza raportarilor facute de catre fiecare unitate
subordonata.
5. In cazul in care obligatiile sau programele minimale ale institutiilor
publice de cultura prevazute la pct. 1 din prezentele norme metodologice nu se
realizeaza la nivelul aprobat, ordonatorii principali de credite bugetare vor
diminua alocatia bugetara aprobata cu suma corespunzatoare actiunilor
nerealizate.
Sumele astfel disponibilizate vor fi virate de catre institutiile publice
de cultura in conturile de cheltuieli bugetare din care au fost virate initial,
reconstituindu-se platile de casa.
Ordonatorii principali de credite pot dispune folosirea acestor sume
disponibilizate, de catre alte institutii publice de cultura finantate din
venituri extrabugetare si alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale, dupa caz, modificandu-se corespunzator si bugetele de venituri si
cheltuieli aprobate, precum si contractele incheiate.
6. Soldul de casa rezultat la finele anului din executia bugetului
institutiilor publice de cultura prevazute la pct. 1 se reporteaza in anul
urmator, ca resursa in bugetul de venituri si cheltuieli al acestor institutii,
cu exceptia disponibilului care provine din alocatiile de la bugetul de stat
sau de la bugetele locale, dupa caz, existent ca urmare a nerealizarii
obligatiilor sau programelor minimale stabilite prin contract, care se
restituie ordonatorului principal de credite bugetare de la care au fost
primite, pana in ultima zi lucratoare a fiecarui an, la initiativa
conducatorului institutiei.
Salarizarea personalului institutiilor publice de cultura finantate din
venituri extrabugetare si din alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale
7. Salariile de baza ale personalului din institutiile publice de cultura,
la care se refera prezentele norme metodologice, se majoreaza, fata de cele
stabilite potrivit reglementarilor in vigoare, dupa cum urmeaza:
a) cu 30%, in cazul institutiilor publice de cultura finantate din venituri
extrabugetare si alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, in
functie de subordonare, pentru functiile de specialitate prevazute in anexa nr.
V/5 la Ordonanta Guvernului nr. 39/1994, republicata, precum si pentru
categoriile de personal tehnic si de muncitori care contribuie direct la
crearea cadrului de desfasurare a spectacolelor, concertelor sau manifestarilor
artistice, stabilite de Ministerul Culturii, cu avizul Ministerului Muncii si
Protectiei Sociale si al Ministerului Finantelor, potrivit art. 3 alin. (2) din
Ordonanta Guvernului nr. 9/1996.
b) cu 15%, pentru restul personalului din institutiile publice finantate
din venituri extrabugetare si alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale, in functie de subordonare.
Premierea personalului din institutiile publice de cultura finantate din
venituri extrabugetare si din alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale
8.1. Din disponibilitatile banesti in cont la sfarsitul anului, determinate
in conditiile prevazute la pct. 6, dupa scaderea obligatiilor de plata, a
incasarilor anticipate si a sumelor rezultate din valorificarea bunurilor in
conditiile legii si neconsumate, se poate utiliza o cota de pana la 50% pentru
premierea personalului incadrat cu contract individual de munca, in raport cu
responsabilitatile si performantele obtinute in activitatea desfasurata, pe
baza criteriilor stabilite de Ministerul Culturii.
8.2. Persoanele care beneficiaza de premii potrivit prevederilor
alineatului precedent si cuantumul acestora se stabilesc de catre conducerea
fiecarei institutii publice de cultura, cu consultarea sindicatului sau, dupa
caz, a reprezentantilor salariatilor, pe baza criteriilor stabilite de catre
Ministerul Culturii. Pentru conducatorii institutiilor publice de cultura,
premiile se aproba de catre ordonatorul principal de credite bugetare.
Ministrul culturii,
Grigore Zanc