ORDONANTA DE URGENTA Nr. 140 din 14 septembrie 2000
privind modificarea si completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei
Deputatilor si a Senatului si a Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui
Romaniei
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 467 din 26 septembrie 2000
In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1
Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 16 iulie
1992, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza
dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (1) al articolului 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
(1) Data alegerilor se stabileste si se aduce la cunostinta publica de
catre Guvern cu cel putin 45 de zile inainte de ziua votarii si pana la
implinirea a 5 zile de la data la care incepe sa curga termenul prevazut la
art. 60 alin. (2) din Constitutie."
2. Alineatul (3) al articolului 16 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Cartile de alegator neridicate se trimit primarului de catre
formatiunea de evidenta informatizata a persoanei la care este arondata
localitatea, care, cu cel putin o zi inainte de data alegerilor, le va preda
birourilor electorale ale sectiilor de votare pe baza de proces-verbal
cuprinzand numarul cartilor de alegator, numele, prenumele si domiciliul
titularilor."
3. Alineatul (4) al articolului 22 va avea urmatorul cuprins:
"(4) Primarii si secretarii comunelor, oraselor, municipiilor si ai
subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor vor asigura toate
datele, informatiile si sprijinul necesar pentru indeplinirea de catre prefecti
a obligatiilor prevazute la alin. (2)."
4. Litera a) a alineatului (1) al articolului 25 va avea urmatorul cuprins:
"a) vegheaza la actualizarea listelor electorale permanente, urmareste
aplicarea dispozitiilor legale privitoare la alegeri pe intregul teritoriu al
tarii si asigura interpretarea lor uniforma;"
5. Literele f) si g) ale alineatului (1) al articolului 27 vor avea
urmatorul cuprins:
"f) totalizeaza rezultatul alegerilor de la sectiile de votare si
comunica Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzand numarul de
voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidati. Biroul electoral de
circumscriptie al municipiului Bucuresti totalizeaza rezultatul alegerilor
transmis de la oficiile electorale si comunica Biroului Electoral Central
procesul-verbal cuprinzand numarul de voturi valabil exprimate pentru fiecare
lista de candidati;
g) pe baza constatarii Biroului Electoral Central cu privire la partidele,
formatiunile politice sau aliantele acestora care nu intrunesc pragul electoral
prevazut la art. 65 alin. (2) constata rezultatul alegerilor pentru
circumscriptia electorala si elibereaza deputatilor sau, dupa caz, senatorilor
certificatul doveditor al alegerii;"
6. Litera a) a articolului 27^2 va avea urmatorul cuprins:
"a) primesc buletinele de vot, stampila de control si stampila cu
mentiunea <<Votat>> de la biroul electoral de circumscriptie al
municipiului Bucuresti si distribuie aceste materiale, impreuna cu primarii,
birourilor electorale ale sectiilor de votare;"
7. Alineatul (2) al articolului 34 va avea urmatorul cuprins:
"(2) De asemenea, prefectii si subprefectii nu pot candida in
circumscriptiile electorale constituite in unitatile administrativ-teritoriale
in care isi exercita functiile dupa data inceperii oficiale a campaniei
electorale."
8. Alineatul (2) al articolului 41 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Imprimarea buletinelor de vot se asigura de birourile electorale
de circumscriptie, prin intermediul prefectilor. Prefectii raspund ca toate
buletinele de vot necesare sa fie imprimate cu cel putin 3 zile inainte de data
alegerilor."
9. Articolul 42 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 42
(1) Buletinele de vot se predau presedintelui biroului electoral de
circumscriptie, care le va distribui presedintilor birourilor electorale ale
sectiilor de votare cu cel putin o zi inainte de data alegerilor. In municipiul
Bucuresti presedintele biroului electoral de circumscriptie distribuie, cu cel
putin doua zile inainte de data alegerilor, buletinele de vot presedintilor
oficiilor electorale, care le vor preda presedintilor birourilor electorale ale
sectiilor de votare cu cel putin o zi inainte de data alegerilor. Predarea si
distribuirea buletinelor se fac in pachete sigilate de cate 100 de bucati, pe
baza de proces-verbal.
(2) Cate doua exemplare din buletinele de vot, vizate si anulate de
presedintele biroului electoral de circumscriptie, se vor afisa in preziua
alegerilor la sediul judecatoriilor, precum si la sediul fiecarei sectii de
votare."
10. Alineatul (3) al articolului 49 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Stampilele si celelalte materiale necesare birourilor electorale
ale sectiilor de votare se predau pe baza de proces-verbal de catre primari,
impreuna cu presedintii birourilor electorale de circumscriptie sau, dupa caz,
ai oficiilor electorale, presedintilor sectiilor de votare cu cel putin o zi
inainte de data alegerilor. Dupa preluarea buletinelor de vot si a stampilelor
presedintele sectiei de votare asigura pastrarea acestora in deplina
siguranta."
11. Articolul 64^1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 64^1
Oficiul electoral, dupa primirea proceselor-verbale cuprinzand rezultatul
numararii voturilor, va incheia, conform art. 62 alin. (1) lit. a) - f), h) si
i), alin. (2), (3) si (4), separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat,
cate un proces-verbal cuprinzand totalul voturilor valabil exprimate pentru
fiecare partid sau alianta politica, pe care il va inainta in termen de 24 de
ore biroului electoral de circumscriptie al municipiului Bucuresti."
12. Litera l) a articolului 72 va avea urmatorul cuprins:
"l) continuarea propagandei electorale, inclusiv in presa, la
posturile de radio sau de televiziune, dupa incheierea campaniei electorale,
precum si sfatuirea, in ziua votarii, a alegatorilor, in presa, la posturile de
radio sau de televiziune, precum si la sediul sectiilor de votare sau in
locurile prevazute la art. 51 alin. (2), sa voteze sau sa nu voteze un anumit
partid, o anumita formatiune politica, alianta politica sau un candidat
independent;"
13. Alineatul (2) al articolului 83 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Sediul si dotarea Biroului Electoral Central se asigura de
Guvern, ale birourilor electorale de circumscriptie, de catre prefecti si de
presedintii consiliilor judetene, respectiv de primarul general al municipiului
Bucuresti, iar ale oficiilor electorale, precum si ale birourilor electorale
ale sectiilor de votare, de catre primar, impreuna cu prefectii."
14. Articolul 90 se abroga.
15. Articolul 93 se completeaza cu alineatul (4) cu urmatorul cuprins:
"(4) Procesele-verbale predate la Biroul Electoral Central, registrele
acestuia, precum si toate documentele si materialele de la Biroul Electoral
Central, rezultate in urma procesului electoral pentru alegerea Camerei
Deputatilor si a Senatului, se pastreaza, in conformitate cu prevederile Legii
Arhivelor Nationale nr. 16/1996, in arhiva Curtii Supreme de Justitie, separat
de celelalte documente ale instantei."
Art. 2
Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, cu
modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (1) al articolului 4 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
(1) Data alegerilor se stabileste si se aduce la cunostinta publica de
catre Guvern cu cel putin 45 de zile inainte de ziua votarii si pana la
implinirea a 5 zile de la data expirarii mandatului Presedintelui in functie
sau, dupa caz, de la data la care incepe sa curga termenul prevazut la art. 96
alin. (2) din Constitutie."
2. Alineatul (3) al articolului 12 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Imprimarea buletinelor de vot se asigura de birourile electorale
de circumscriptie prin intermediul prefectilor, cu respectarea prevederilor
legale referitoare la imprimarea buletinelor de vot pentru alegerea Camerei
Deputatilor si a Senatului, care se aplica in mod corespunzator. Prefectii
raspund ca toate buletinele de vot necesare sa fie imprimate cu cel putin 3
zile inainte de data alegerilor."
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemneaza:
Ministrul functiei publice,
Vlad Rosca