ORDONANTA URGENTA Nr. 58
din 7 mai 2008
pentru abrogarea art. 3 2
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea
fondurilor nerambursabile destinate finantarii politicii agricole comune
alocate de la Comunitatea Europeana, precum si a fondurilor de cofinantare si
prefinantare alocate de la bugetul de stat
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 361 din 12 mai 2008
Luând în considerare faptul că în bugetele Ministerului
Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
aprobate pe anul 2008 nu sunt prevăzute sume pentru aplicarea prevederilor art.
32 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile
destinate finanţării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea
Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la
bugetul de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 492/2006, cu
modificările şi completările ulterioare,
în vederea evitării situaţiilor de discriminare ce s-ar
crea ca urmare a faptului că angajaţii din alte ministere şi din cadrul altor
direcţii ale Ministerului Economiei şi Finanţelor care îndeplinesc atribuţii
similare nu beneficiază de salarii majorate cu 75%,
având în vedere diversitatea acţiunilor cărora trebuie
să li se asigure finanţare bugetară şi presiunile şi riscurile asupra bugetului
pe anul 2008, fapt ce impune adoptarea unei politici de restrângere a
cheltuielilor bugetare şi de abordare mai prudentă a
deficitului bugetar,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează
interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din
Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - Articolul
32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanţării
politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum şi a
fondurilor de cofinanţare şi
prefinanţare alocate de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 787
din 18 septembrie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 492/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru