ORDONANTA
URGENTA Nr. 69 din 13 septembrie 2006
pentru modificarea si
completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte
drepturi de asigurari sociale
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 788 din 18 septembrie 2006
Reformarea sistemului public de pensii, obiectiv cuprins în cap. 7 „Politica de protecţie socială" din
Programul de guvernare 2005-2008, necesită adoptarea de măsuri imediate pentru
întărirea capacităţii instituţionale şi de conducere a sistemului public de
pensii, reglementat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
prin crearea autonomiei decizionale şi de conducere a Casei Naţionale de Pensii
şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS).
Pentru îndeplinirea acestui
obiectiv se preconizează măsura ca funcţia de preşedinte al Consiliului de
administraţie al CNPAS să fie ocupată de preşedintele CNPAS, eliminându-se
posibilitatea ca acesta să deţină şi funcţia de secretar de stat în cadrul
Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
In considerarea faptului că neadoptarea în regim de
urgenţă a acestei măsuri ar conduce la imposibilitatea realizării sarcinii
stabilite de Guvern privind reducerea numărului de secretari de stat din
ministere,
având în vedere imposibilitatea
încasării pensiilor, începând cu luna septembrie 2006, de către circa 300.000
pensionari, în conturile deschise la Societatea Comercială „Banc Post" -
S.A., ca urmare a rezilierii unilaterale de către bancă a Convenţiei
referitoare la plata acestor drepturi, situaţie ce generează un impact negativ
deosebit, financiar şi social, în rândul unui număr mare de pensionari,
în scopul asigurării cadrului concurenţial privind
diversificarea modalităţilor de plată a pensiilor, cu respectarea
reglementărilor din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, reglementări
conforme cu art. 49 şi cu art. 81-82 din Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene, precum şi cu Regulamentul CEE nr. 1/2003,
având în vedere şi necesitatea realizării transferului
pensiilor în alte ţări, în aplicarea Regulamentului Consiliului 71/1408/CEE din
14 iunie 1971 referitor la aplicarea regimurilor de securitate socială
salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora care
se deplasează în interiorul Comunităţii, precum şi a obligaţiilor asumate de
România, în calitate de viitor stat membru al Uniunii Europene,
luând în considerare că situaţiile expuse mai sus
constituie situaţii extraordinare, ce vizează elemente de interes public, se
impune adoptarea de măsuri imediate pentru instituirea cadrului legal necesar
soluţionării acestora.
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 140 din 1
aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. Articolul 90 va
avea următorul cuprins: „Art. 90. - (1) Plata
pensiei se face lunar.
(2) Pensia se plăteşte personal titularului,
mandatarului desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului
legal al acestuia, în funcţie de opţiune, prin mandat poştal, cont curent sau
cont de card, în condiţiile negociate prin convenţiile încheiate de CNPAS cu
Compania Naţională «Poşta Română» - S.A., respectiv cu bănci.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică şi în cazul altor
drepturi băneşti care se stabilesc şi se plătesc de către casele teritoriale de
pensii, potrivit legii.
(4) Casele teritoriale de pensii transmit lunar la
domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Naţională «Poşta Română» -
S.A., taloanele de plată a drepturilor prevăzute la alin. (2) şi (3),
indiferent de modalitatea de plată pentru care s-a optat.
(5) Cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor
prevăzute la alin. (2) şi (3), precum şi cele pentru transmiterea taloanelor de
plată la domiciliul beneficiarilor din România se suportă din bugetele din care
se finanţează drepturile respective.
(6) Cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea
drepturilor prevăzute la alin. (2) şi (3), precum şi cele pentru transmiterea
taloanelor de plată la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania
Naţională «Poşta Română» - S.A., se suportă din bugetele din care se finanţează
drepturile respective şi se determină după cum urmează:
a) prin aplicarea unui coeficient negociabil, ce nu
poate depăşi 1,3% din valoarea sumelor virate, în situaţia în care achitarea
drepturilor se efectuează la domiciliul beneficiarilor;
b) prin plata unor sume care se negociază pe baza
tarifelor poştale, în situaţia beneficiarilor care au optat pentru efectuarea
plăţilor în cont curent sau cont de card şi cărora li se transmite la domiciliu
numai talonul de plată.
(7) In situaţia în care beneficiarii au optat pentru
plata drepturilor băneşti în cont curent sau cont de card, casele teritoriale
de pensii efectuează plata acestor drepturi la banca pentru care s-a optat.
(8) In aplicarea prevederilor alin. (7) se poate achita
un comision bancar, negociabil, ce nu poate depăşi
0,15% din sumele virate şi care se suportă din bugetul din care se finanţează
drepturile respective.
(9) Beneficiarii drepturilor băneşti prevăzute la
alin. (2) şi/sau la alin. (3), stabilite de casele teritoriale de pensii, care
nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al
acestor drepturi, în condiţiile legii.
(10) Cheltuielile generate de transferul în
străinătate al drepturilor băneşti prevăzute la alin. (2) şi/sau la alin. (3),
inclusiv cele legate de schimbul valutar, se suportă de către beneficiari, cu
excepţia situaţiilor în care prevederile instrumentelor juridice cu caracter
internaţional la care România este parte dispun altfel.
(11) Cheltuielile prevăzute la alin. (10) se deduc de
către bănci din sumele cuvenite titularilor.
(12) Prevederile alin. (6) se aplică începând cu data
de 1 ianuarie 2007.
(13) Procedurile referitoare la efectuarea de către
casele teritoriale de pensii a plăţii drepturilor băneşti se stabilesc prin
decizie a preşedintelui CNPAS."
2. După articolul 92 se
introduce un nou articol, articolul 921, cu următorul cuprins:
„Art. 921. - Plata
pensiei se suspendă şi în cazul în care taloanele de plată au fost returnate la
casa teritorială de pensii. Suspendarea operează începând cu luna următoare
celei de-a treia luni consecutive de returnare a taloanelor."
3. După articolul 93 se
introduc două noi articole, articolele 931 şi 932, cu următorul cuprins:
„Art. 931. -
Reluarea în plată a pensiilor suspendate conform art.
921 se efectuează, la cerere, începând cu
luna următoare depunerii acesteia. Odată cu reluarea în plată se achită şi
pensiile restante, cuvenite şi neîncasate, cu respectarea termenului general de
prescripţie.
Art. 932. - Prevederile art. 921 şi 931
se aplică şi altor drepturi băneşti care se stabilesc şi se plătesc de către
casele teritoriale de pensii, potrivit legii."
4. Alineatul (2) al
articolului 140 va avea următorul cuprins:
„(2) Preşedintele CNPAS este numit prin decizie a
primului-ministru, la propunerea ministrului muncii, solidarităţii sociale şi
familiei, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit. Preşedintele CNPAS îndeplineşte şi funcţia de
preşedinte al consiliului de administraţie."
5. După alineatul (2) al
articolului 140 se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:
„(21) Preşedintele
exercită o funcţie asimilată funcţiilor de demnitate publică.
(22) Preşedintele
are rang de secretar de stat şi este salarizat la nivelul prevăzut de lege pentru
această funcţie."
6. Alineatul (8) al
articolului 140 va avea următorul cuprins:
„(8) Pe durata exercitării mandatului, preşedintele şi
membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi de către cei care i-au
numit, respectiv desemnat."
7. Alineatul (9) al
articolului 140 va avea următorul cuprins:
„(9) In cazul încetării mandatului, ca urmare a
revocării, a demisiei sau a decesului, vor fi numite, respectiv desemnate, alte
persoane până la expirarea duratei mandatului iniţial."
8. Alineatul (3) al
articolului 193 va avea următorul cuprins:
„(3) Sumele rezultate ca urmare a aplicării
prevederilor alin. (1) şi (2) constituie venituri ale bugetului asigurărilor
sociale de stat."
Art. II. - Pentru anul
2006, aplicarea prevederilor art. 90 alin. (4) din
Legea nr. 19/2000, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de
urgenţă, nu majorează sumele reprezentând taxe poştale, stabilite sau, după
caz, calculate conform dispoziţiilor Legii bugetului asigurărilor sociale de
stat pe anul 2006 nr. 380/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi
ale Legii bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. III. - Se
autorizează ordonatorul principal de credite să introducă, cu avizul
Ministerului Finanţelor Publice, modificările ce decurg din aplicarea
prevederilor art. I pct. 5 din
prezenta ordonanţă de urgenţă, în structura bugetului asigurărilor sociale de
stat aprobat pe anul 2006, precum şi în anexele la acesta, cu încadrarea în
cheltuielile de personal şi în numărul maxim de posturi.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Minai Constantin Şeitan,
secretar de stat
Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei,
Zsolt Nagy
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu