Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.76 din 14.09.2011

privind aprobarea realizării obiectivului de investiţie „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa“ de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A.
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 670 din 20 septembrie 2011

SmartCity1

Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, se motivează prin necesitatea demarării unor lucrări de consolidare şi restaurare a Cazinoului Constanţa.Cazinoul din Constanţa este o clădire istorică, fiind unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului. Este un important punct de reper istoric pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru turiştii veniţi pe litoralul românesc.Clădirea se află în prezent într-o stare avansată de degradare, necesitând lucrări de consolidare şi restaurare.Adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă constituie măsura de salvare a unuia dintre cele mai importante monumente istorice din România.Această situaţie impune luarea unor măsuri de protecţie a monumentului istoric, fiind parte componentă a strategiei de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel local şi naţional.Neadoptarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe de urgenţă conduce la accelerarea distrugerii monumentului istoric „Cazino Constanţa“, monument naţional de o importanţă deosebită din punct de vedere istoric, cultural şi social.Întârzierea demarării lucrărilor de consolidare şi restaurare a Cazinoului din Constanţa are ca efect avansarea procesului de degradare a acestuia, cu repercusiuni negative asupra surselor de finanţare a obiectivului de investiţie „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa“.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Se aprobă realizarea obiectivului de investiţie „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa“ de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A. Articolul 2(1) Finanţarea obiectivului de investiţie „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa“ se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite.(2) Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa“ se aprobă conform legislaţiei în vigoare. Articolul 3Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A. vor realiza intervenţiile asupra imobilului prevăzut la art. 1 conform prevederilor legale specifice domeniului monumentelor istorice şi vor asigura respectarea regimului de monument istoric al acestuia pe toată durata administrării şi, respectiv, folosinţei gratuite a imobilului. Articolul 4(1) După efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor de către Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A, imobilul consolidat şi restaurat se predă pe bază de protocol Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.(2) Imobilul consolidat şi restaurat trece în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa, fiind predat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pe bază de protocol.PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul culturii şi patrimoniului naţional, Kelemen Hunor Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu

SmartCity5

COMENTARII la OUG 76/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 76 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 76/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu