![SmartCity1](https://citymanager.online/wp-content/uploads/2018/09/b2-700x300.jpg)
Având în vedere necesitatea asigurării unui management adecvat şi eficient al ariilor naturale protejate, care ocupă 22,68% din teritoriul României, precum şi faptul că managementul acestor arii poate avea impact economic şi social semnificativ,ţinând cont de situaţia ariilor naturale protejate care nu au administratori şi pentru care structurile din subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului asigurau un nivel minim de administrare, respectiv situaţia celor trei parcuri naţionale şi naturale care nu beneficiază de structuri de administrare şi a 32% din siturile Natura 2000, care nu au administratori,luând în considerare faptul că responsabilitatea privind coordonarea administrării ariilor naturale protejate şi managementul acestora de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a fost modificată prin adoptarea Legii nr. 95/2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, care prevede că atribuţiile de administrare a ariilor naturale protejate se preiau integral de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, denumită în continuare ANANP, de la data intrării în vigoare a legii, fără a exista dispoziţii tranzitorii care să cuprindă măsurile privitoare la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care a fost înlocuită de Legea nr. 95/2016, până la organizarea şi funcţionarea efectivă a ANANP,luând notă de impedimentul creat de intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2016 în ceea ce priveşte imposibilitatea organizării unor sesiuni de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate pentru care au încetat sau vor înceta în scurt timp contractele de administrare/convenţiile de custodie, pentru care la acest moment este responsabilă ANANP, instituţie care nu s-a organizat şi nu este funcţională până în prezent,ţinând cont de imposibilitatea asigurării de fonduri pentru activităţi în arii protejate, prin agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului din Programul operaţional Infrastructură mare (POIM) - axa prioritară 4 - Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminarea siturilor poluate istoric pentru realizarea obiectivelor prioritare ale ariilor protejate, ca urmare a faptului că atribuţiile privind administrarea ariilor naturale protejate au fost transferate prin Legea nr. 95/2016 la ANANP, care va deveni funcţională doar după adoptarea hotărârii Guvernului care va stabili structura organizatorică, atribuţiile şi competenţele ANANP,dat fiind că nu se pot încheia acte adiţionale la contractele existente pentru administrarea ariilor naturale protejate, în vederea continuării administrării până la o nouă sesiune de atribuire în administrare, şi pentru a se asigura eligibilitatea în vederea depunerii de proiecte de finanţare,ţinând cont de blocajul creat la nivelul aplicării legislaţiei privind managementul ariilor naturale protejate, ca urmare a faptului că la momentul actual nu este aprobat actul normativ de organizare şi funcţionare a ANANP,având în vedere consecinţele negative asupra patrimoniului natural, obiectiv de interes public major şi componentă fundamentală a strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă, determinate de lipsa administrării ariilor naturale protejate, respectiv a posibilităţii de a se asigura un management adecvat al acestora,luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, pentru rezolvarea cărora este necesară instituirea unor măsuri, şi faptul că România trebuie să se conformeze cerinţelor de raportare către diferite organizaţii internaţionale, cum sunt Comisia Europeană (raportarea siturilor Natura 2000 conform prevederilor Directivei Păsări şi a Directivei Habitate, raportarea ariilor naturale protejate conform prevederilor Directivei INSPIRE), UNESCO (raportarea siturilor patrimoniului universal, conform prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural şi raportarea rezervaţiilor biosferei, conform programului UNESCO Om şi Biosferă), Secretariatul Convenţiei Ramsar (raportarea zonelor umede de importanţă internaţională), Agenţia Europeană de Mediu (raportarea ariilor naturale protejate de interes naţional şi internaţional) şi UNEP - Centrul de Monitorizare Mondială a Conservării (WCMC), pentru a evita eventualele sancţiuni de ordin financiar ca urmare a neîndeplinirii acestor obligaţii,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IDispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 95/2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, se suspendă până la data de 1 mai 2017. Articolul IIExercitarea atribuţiilor, funcţiilor, drepturilor şi a obligaţiilor Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, prevăzute la art. 1 alin. (4) şi (5) şi la art. 2 din Legea nr. 95/2016, se realizează de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi instituţiile din subordine. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Erika Stanciu, secretar de stat Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, Mircea Dumitru p. Ministrul afacerilor externe, Marius Cristian Bădescu, secretar de stat