Ordinul Nr.1470 din 26.09.2019privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative ACT EMIS DE: Ministerul Sanatatii ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 793 din 30 septembrie 2019
Văzând Referatul de aprobare nr. S.P. 12.222/2019 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 şi 989 bis din 22 noiembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIPrevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul sănătăţii, Tiberius-Marius Brădăţan, secretar de stat ANEXĂMODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative 1. După poziţia 6847 se introduc 3 noi poziţii, poziţiile 6848-6850, cu următorul cuprins:
Nr. crt. |
cod_cim |
obs |
Denumire produs |
Forma |
Concentraţie |
Firma/ţara |
DCI |
Ambalaj |
grupa ATC |
statut _frm |
statut_anm |
Preţ producător (lei) |
Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) |
Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) |
Stare |
Observaţii |
Valabilitate preţ |
„6848 |
W66220001 |
|
PERAZONE 0,5 mg |
COMPR. |
0,5 mg |
C.N. UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA |
DEXAMETHASONUM |
Cutie cu 10 blist. PVC/Al x 10 compr. (5 ani) |
H02AB02 |
MI |
|
33,00 |
37,62 |
49,21 |
N |
Cant. 3.000 cutii |
Preţurile sunt valabile până la data de 23.08.2020. |
6849 |
W59792002 |
|
TETATOX |
SUSP. INJ. |
40 UI/doză |
C.N. UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA |
VACCIN TETANIC ADSORBIT |
Cutie cu 10 fiole a 0,5 ml suspensie injectabilă (40 UI/doza) (3 ani) |
J07AM01 |
MG |
|
154,47 |
169,91 |
207,43 |
N |
Cant. 28.491 cutii |
Preţurile sunt valabile până la data de 18.01.2020. |
6850 |
W66221001 |
|
HEPARIN-BELMED 5000 UI/ml |
SOL. INJ. |
5.000 UI/ml |
C.N. UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA |
HEPARINUM |
Cutie cu 5 flac. x 5 ml sol. inj. (48 luni) |
B01AB01 |
MI |
|
134,73 |
148,21 |
180,93 |
N |
Cant. 474.096 cutii |
Preţurile sunt valabile până la data de 26.08.2020." |
2. Poziţiile nr. 1882, 1883, 1884, 2201, 3554, 3555, 4117, 4118, 4540, 5465, 5466, 5467, 5562, 5563, 6280, 6281, 6845 şi 6846 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Nr. crt. |
cod_cim |
obs |
Denumire produs |
Forma |
Concentraţie |
Firma/ţara |
DCI |
Ambalaj |
grupa ATC |
statut_frm |
statut_anm |
Preţ producător (lei) |
Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) |
Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) |
Stare |
Observaţii |
Valabilitate preţ |
„1882 |
W62215001 |
! |
FARYDAK 10 mg |
CAPS. |
10 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE |
PANOBINOSTATUM |
Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 capsule (3 ani) |
L01XX42 |
MO |
orfan |
18825,35 |
18855,32 |
20590,48 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020. |
1883 |
W62216001 |
! |
FARYDAK 15 mg |
CAPS. |
15 mg |

1884 |
W62217001 |
! |
FARYDAK 20 mg |
CAPS. |
20 mg |

........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... |
2201 |
W64733001 |
|
GLUCAGEN HYPOKIT 1 mg/ml |
PULB+ SOLV. PT. SOL. INJ. |
1 mg/ml |
CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA |
GLUCAGONUM |
Cutie x 1 flacon cu pulbere + 1 seringă preumplută cu solvent pt. sol. inj. (36 luni înainte de reconstituire; după reconstituire se utilizează imediat) |
H04AA01 |
MI |
|
53,36 |
59,76 |
75,56 |
N |
Cant. 7709 cutii |
Preţurile sunt valabile până la data de 17.01.2020. |
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... |
3554 |
W61901001 |
! |
OPDIVO 10 mg/ml |
CONC. PT. SOL. PERF. |
10 mg/ml |
BRISTOL - MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - MAREA BRITANIE |
NIVOLUMABUM |
Cutie x 1 flacon din sticlă de tip I x 40 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă (2 ani) |
L01XC17 |
MI |
inovativ |
2519,40 |
2549,40 |
2817,00 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 30.04.2020. |
3555 |
W61901002 |
! |
OPDIVO 10 mg/ml |
CONC. PT. SOL. PERF. |
10 mg/ml |
BRISTOL - MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - MAREA BRITANIE |
NIVOLUMABUM |
Cutie x 1 flacon din sticlă de tip I x 100 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă (2 ani) |
L01XC17 |
MI |
inovativ |
6298,50 |
6328,50 |
6936,22 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 30.04.2020. |
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... |
4117 |
W61698002 |
! |
REVOLADE 25 mg |
COMPR. FILM. |
25 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE |
ELTROMBOPAG |
Cutie x blister PA/Al/PVC/Al x 28 comprimate filmate (4 ani) |
B02BX05 |
MI |
inovativ |
3585,04 |
3615,03 |
3978,54 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 30.09.2020. |
4118 |
W61699002 |
! |
REVOLADE 50 mg |
COMPR. FILM. |
50 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE |
ELTROMBOPAG |
Cutie x blister PA/Al/PVC/Al x 28 comprimate filmate (4 ani) |
B02BX05 |
MI |
inovativ |
7171,79 |
7201,78 |
7888,10 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 30.09.2020. |
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... |
4540 |
W53884001 |
|
STELARA 45 mg |
SOL. INJ. |
45 mg/ 0,5 ml |
JANSSEN - CILAG INTERNATIONAL NV - BELGIA |
USTEKINUMAB |
Cutie x 1 flacon x 0,5 ml soluţie injectabilă (12 luni) |
L04AC05 |
MI |
inovativ |
11487,40 |
11517,39 |
12592,12 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020. |
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... |
5465 |
W64437001 |
|
FARYDAK 10 mg |
CAPS. |
10 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA |
PANOBINOSTATUM |
Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 caps. (4 ani) |
L01XX42 |
MO |
orfan |
18825,35 |
18855,32 |
20590,48 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020. |
5466 |
W64438001 |
|
FARYDAK 15 mg |
CAPS. |
15 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA |
PANOBINOSTATUM |
Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 caps. (4 ani) |
L01XX42 |
MO |
orfan |
18825,35 |
18855,32 |
20590,48 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020. |
5467 |
W64439001 |
|
FARYDAK 20 mg |
CAPS. |
20 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA |
PANOBINOSTATUM |
Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 caps. (4 ani) |
L01XX42 |
MO |
orfan |
18825,35 |
18855,32 |
20590,48 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020. |
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... |
5562 |
W64445002 |
|
REVOLADE 25 mg |
COMPR. FILM. |
25 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA |
ELTROMBOPAG |
Cutie cu blist. PA/Al/PVC/Al x 28 compr. film. (4 ani) |
B02BX05 |
MI |
inovativ |
3585,04 |
3615,03 |
3978,54 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 30.09.2020. |
5563 |
W64446002 |
|
REVOLADE 50 mg |
COMPR. FILM. |
50 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA |
ELTROMBOPAG |
Cutie cu blist. PA/Al/PVC/Al x 28 compr. film. (4 ani) |
B02BX05 |
MI |
inovativ |
7171,79 |
7201,78 |
7888,10 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 30.09.2020. |
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... |
6280 |
W65560001 |
|
OPDIVO 10 mg/ml |
CONC. PT. SOL. PERF. |
10 mg/ml |
BRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDA |
NIVOLUMABUM |
Cutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 40 mg conc. pt. sol. perf. (2 ani) |
L01XC17 |
MI |
inovativ |
2519,40 |
2549,40 |
2817,00 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 30.04.2020. |
6281 |
W65560002 |
|
OPDIVO 10 mg/ml |
CONC. PT. SOL. PERF. |
10 mg/ml |
BRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDA |
NIVOLUMABUM |
Cutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 100 mg conc. pt. sol. perf. (2 ani) |
L01XC17 |
MI |
inovativ |
6298,50 |
6328,50 |
6936,22 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 30.04.2020. |
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... |
Nr. crt. |
cod_cim |
obs |
Denumire produs |
Forma |
Concentraţie |
Firma/ţara |
DCI |
Ambalaj |
grupa ATC |
statut_frm |
statut_anm |
Preţ producător (lei) |
Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) |
Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) |
Stare |
Observaţii |
Valabilitate preţ |
6845 |
W65787002 |
|
OZEMPIC 1 mg |
SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT |
1,34 mg/ml |
NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA |
SEMAGLUTIDUM |
Cutie cu 3 stilouri injectoare (penuri) preumplute + 12 ace x 1 mg semaglutidă (3 ani; după prima utilizare - 6 săptămâni) |
A10BJ06 |
MI |
inovativ |
1188,50 |
1218,50 |
1366,32 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020. |
6846 |
W63059001 |
|
RESPREEZA 1.000 mg |
PULB. + SOLV. PT. SOL. PERF. |
1.000 mg |
CSL BEHRING GMBH - GERMANIA |
INHIBITOR ALFA1 PROTEINAZĂ UMANĂ |
Flac. din sticlă (tip I) cu 1.000 mg pulb. şi 1 flac. din sticlă (tip I) cu 20 ml apă pt. preparate inj. (3 ani) |
B02AB02 |
MI |
inovativ |
1600 |
1630 |
1814,85 |
N |
Cant. 120 flacoane |
Preţurile sunt valabile până la data de 1.08.2020". |
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1470/2019
|