ORDIN Nr. 214
din 29 mai 2007
privind acordarea titlului
de parc industrial Societatii Comerciale „ATON TRANSILVANIA" - S.R.L.
ACT EMIS DE:
MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 372 din 31 mai 2007
Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare
în cadrul administraţiei publice, ale art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr.
65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, precum şi
ale art. 2 alin. (2) din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de
parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr.
264/2002,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,
ministrul internelor si reformei administrative emite următorul ordin:
Art. 1. - Se acordă titlul de parc industrial
Societăţii Comerciale „ATON TRANSILVANIA" - S.R.L., denumită în continuare
societate-administrator, având numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului de
pe lângă Tribunalul Timiş J35/3894/2005, codul unic de înregistrare 18201457 şi
sediul social în localitatea Sânandrei nr. 603, judeţul Timiş.
Art. 2. - Titlul de parc industrial este valabil pentru
terenul care are următoarele date de identificare:
a) este situat în comuna
Sânandrei, în nordul municipiului Timişoara, la limita teritorială a comunei
Sânandrei cu teritoriul administrativ al municipiului Timişoara şi se
învecinează la nord cu terenuri agricole, la est cu DN 69 Timişoara-Arad, la
vest cu DJ 216 Timişoara- Sânandrei şi la sud cu canalul de desecare HCn 220;
b) are o suprafaţă de 42,9 ha.
Art. 3. - Titlul de parc
industrial se acordă pe perioada de existenţă a societăţii-administrator şi
este valabil în perimetrul prevăzut în anexa la prezentul ordin, în condiţiile
respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute în legislaţia în
vigoare; anexa se comunică celor interesaţi de către direcţia de specialitate
din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Art. 4. - Societatea-administrator transmite
Ministerului Internelor si Reformei Administrative:
a) datele de identificare ale
fiecărui agent economic cu care a încheiat contract de amplasare în parcul industrial
până la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României,
Partea I;
b) datele de identificare ale
fiecărui agent economic cu care încheie contract de amplasare în parcul
industrial, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a respectivului
contract;
c) rapoarte semestriale privind
activităţile realizate în parcul industrial.
Art. 5. - In baza prezentului titlu,
societatea-administrator şi agenţii economici care dobândesc în proprietate
teren şi clădiri din parcul industrial pot beneficia de ajutor de minimis, cu respectarea
Regulamentului CE nr. 1998/2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din
Tratatul CE referitor la ajutorul de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 379/28.12.2006, constând în scutirea de la plata impozitului pe
clădirile şi/sau terenurile din parcul industrial, în condiţiile art. 250 alin.
(1) pct. 9 şi art. 257 lit. I) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 6. - Societatea-administrator deţinătoare a
titlului de parc industrial urmăreşte realizarea obiectivelor prevăzute în art.
1 alin. (1) din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc
industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr.
264/2002.
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David