ORDIN Nr. 2141
din 20 august 2007
privind modificarea si
completarea Ordinului ministrului justitiei nr. 1.040/C/2007 pentru aprobarea
Regulamentului privind organizarea si desfasurarea concursului de ocupare a
posturilor vacante de functionar public cu statut special definitiv din aparatul
propriu al Ministerului Justitiei
ACT EMIS DE:
MINISTERUL JUSTITIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 585 din 24 august 2007
Având în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1)şi ale
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor
publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi
completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din
Hotărârea Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul justiţiei emite
următorul ordin:
Art. I. - Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.040/C/2007 pentru aprobarea
Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a
posturilor vacante de funcţionar public cu statut special definitiv din
aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 296
din 4 mai 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Titlul ordinului se
modifică si va avea următorul cuprins:
„ORDIN
pentru aprobarea Regulamentului privind
organizarea şi desfăşurarea concursului
de ocupare â posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei"
2. Articolul 1 se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„Art. 1. - Se aprobă
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a
posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din aparatul propriu
al Ministerului Justiţiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin."
3. Titlul regulamentului
prevăzut în anexă se modifică şi va avea următorul cuprins:
„REGULAMENT
privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor
vacante de funcţionar public cu statut
special din aparatul propriu al Ministerului
Justiţiei"
4. Articolul 1 din anexă se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 1. - Poate ocupa o funcţie vacantă, de conducere
sau de execuţie, de funcţionar public cu statut special în aparatul propriu al
Ministerului Justiţiei persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul stabil în
România;
b) cunoaşte limba română;
c) îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime
corespunzătoare funcţiei pentru care candidează;
d) are capacitate deplină de
exerciţiu;
e) este aptă din punct de vedere medical şi psihologic
pentru îndeplinirea funcţiei;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea de
infracţiuni;
g) îndeplineşte cerinţele specifice postului;
h) nu a fost eliberată din motive imputabile dintr-o
funcţie publică în ultimii 7 ani;
i) are un comportament corespunzător cerinţelor de
conduită admise şi practicate în societate;
j) nu a fost agent sau colaborator al organelor de
securitate ca poliţie politică."
5. Articolul 20 din anexă se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 20. - (1) Numirea candidaţilor declaraţi admişi
în urma concursului se face prin ordin al ministrului justiţiei.
(2) Persoanele admise la concurs care au cel puţin 3
ani vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite ori care au
cel puţin 3 ani vechime în instituţii de apărare naţională, ordine publică şi
siguranţă naţională sunt încadrate ca funcţionari publici definitivi, în
condiţiile legii.
(3) După numire, funcţionarii publici cu statut special
definitivi admişi depun jurământul de credinţă în faţa ministrului justiţiei
sau a unui secretar de stat, în prezenţa a doi martori, dintre care unul este
conducătorul compartimentului în care a fost numit funcţionarul public cu
statut special, iar celălalt, un alt funcţionar public definitiv.
(4) Jurământul de credinţă are următorul conţinut:
«Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,
să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc
conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost
numit, să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită
profesională şi civică.» Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris
şi atrage revocarea actului de numire în funcţie.
(5) Procesul-verbal în care s-a consemnat jurământul,
semnat de persoanele menţionate la alin. (3), se depune la dosarul profesional
al funcţionarului public cu statut special."
Art. II. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Art. III. - Direcţia
resurse umane şi relaţia cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Direcţia
financiar-administrativ vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
p. Ministrul justiţiei,
Zsuzsanna Peter,
secretar de stat