Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2282 din 05.07.2013

pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei şi al ministrului finanţelor publice nr. 917/3.362/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare „Mediu“, domeniul major de intervenţie „Dezvoltarea sistemelor comune de management pentru protecţia mediului“, pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013
ACT EMIS DE: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 519 din 19 august 2013

SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 126 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 49-53 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. 6.331/2007 privind aprobarea Programului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, modificată prin Decizia Comisiei Europene nr. 760/2013,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ale art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrul fondurilor europene şi viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emit următorul ordin: Articolul I Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei şi al ministrului finanţelor publice nr. 917/3.362/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare „Mediu“, domeniul major de intervenţie „Dezvoltarea sistemelor comune de management pentru protecţia mediului“, pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 23 decembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins: c)să fie angajată de către beneficiar sau de partenerii lui în perioada de implementare a proiectului şi să fie efectiv plătită până cel târziu la două luni de la finalizarea perioadei de implementare a proiectului; 2. La articolul 2, alineatul (6) se abrogă. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2282/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2282 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu