ORDIN Nr. 2330
din 5 septembrie 2008
privind transferul cadrelor
militare si functionarilor publici cu statut special din institutii publice de
aparare, ordine publica si siguranta nationala ale statului, precum si din
Ministerul Justitiei in sistemul administratiei penitenciare
ACT EMIS DE:
MINISTERUL JUSTITIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 685 din 7 octombrie 2008
Având în vedere prevederile art. 13 alin. (1) lit. (b),
ale art. 28 alin. (1) lit. (g)şi alin. (2) lit. d), precum şi ale art. 29 din
Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special
din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările
ulterioare,
în temeiul art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului
României nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul justiţiei emite
următorul ordin:
Art. 1. - (1) Cadrele militare şi funcţionarii publici
cu statut special din alte instituţii publice de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională ale'statului, precum şi din Ministerul Justiţiei pot fi
transferaţi la cerere în sistemul administraţiei penitenciare în conformitate
cu prevederile art. 2 lit. i) şi ale'art. 4 lit. p) din Competenţele de
gestiune a resurselor umane ale ministrului justiţiei, directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi directorilor unităţilor subordonate,
aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.790/C/2004.
(2) Transferul se face pe funcţii vacante de acelaşi
fel, respectiv de conducere sau de execuţie, prevăzute cu un coeficient de ierarhizare identic sau inferior celui avut.
(3) In cazul în care coeficientul de ierarhizare al
persoanei care solicită transferul este mai mic decât coeficientul de
ierarhizare minim prevăzut în nomenclatorul funcţiilor din sistemul
administraţiei penitenciare pentru funcţia vizată, cel în cauză beneficiază de
acesta din urmă.
(4) Personalul prevăzut la alin. (1) se poate
transfera în sistemul administraţiei penitenciare numai pe funcţii din
categoria/corpul din care face parte în cadrul instituţiilor publice de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului.
Art. 2. - Funcţiile de execuţie şi de conducere
vacante, cu excepţia celor prevăzute la art. 28 alin. (5) din Legea nr.
293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările
ulterioare, se ocupă prin transferul cadrelor militare şi funcţionarilor
publici cu statut special din alte instituţii publice de apărare, ordine
publică şi siguranţă naţională ale statului, precum şi din Ministerul
Justiţiei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 11 din Legea nr.
293/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele
criterii:
a) să aibă o vechime de cel puţin 3 ani ca militar
activ sau funcţionar public cu statut special în alte instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională ale statului, precum şi în Ministerul Justiţiei;
b) pentru funcţiile de conducere, să aibă o vechime de
cel puţin 3 ani într-o funcţie echivalentă celei pentru care solicită
transferul;
c) la data solicitării transferului să fie încadrat
într-o funcţie echivalentă cu cea pentru care solicită transferul;
d) să fi fost apreciat în ultimii 2 ani de activitate
cu cel puţin calificativul „foarte bun" şi să nu fi fost sancţionat pentru
săvârşirea de abateri disciplinare în aceeaşi perioadă;
e) să nu fie cercetat, judecat ori arestat preventiv
pentru săvârşirea de infracţiuni.
Art. 3. - (1) După depunerea cererii de transfer pe o
funcţie vacantă la una dintre unităţile sistemului administraţiei penitenciare,
compartimentul de resurse umane din unitatea respectivă verifică îndeplinirea
criteriilor stabilite la art. 2. Verificarea îndeplinirii criteriilor se face
prin solicitarea scrisă de confirmare a îndeplinirii criteriilor adresată
instituţiei unde este încadrat solicitantul transferului.
(2) In cazul îndeplinirii criteriilor şi acordării
avizului de principiu al directorului unităţii unde a fost solicitat
transferul, personalul prevăzut la art. 1 va obţine avizele şi aprobările
necesare transferului de la instituţia unde este încadrat, potrivit
reglementărilor proprii.
(3) In cazul în care pentru funcţia vizată pentru
transfer există mai multe solicitări pentru care sunt îndeplinite criteriile
stabilite la art. 2, aceasta va fi ocupată prin concurs, din sursă externă.
Art. 4. - (1) Cu data transferării, cadrele militare
active sunt trecute în rezervă şi li se echivalează gradele militare cu grade
profesionale, după cum urmează:
A. Ofiţeri:
a) sublocotenent - subinspector de penitenciare;
b) locotenent - inspector de penitenciare;
c) căpitan - inspector principal de penitenciare;
d) maior - subcomisar de penitenciare;
e) locotenent-colonel - comisar de penitenciare;
f) colonel - comisar şef de penitenciare;
g) general de brigadă - chestor de penitenciare.
B. Agenţi:
a) maistru militar cls. a IV-a şi sergent major -
agent de penitenciare;
b) maistru militar cls. a III-a
şi plutonier - agent principal de penitenciare;
c) maistru militar cls. a II-a şi plutonier major -
agent şef adjunct de penitenciare;
d) maistru militar cls. I şi
plutonier adjutant - agent şef de penitenciare;
e) maistru militar principal şi plutonier adjutant şef-
agent şef principal.
(2) Cu data transferării, funcţionarilor publici cu
statut special li se menţin gradele profesionale avute, urmând să fie numiţi în
funcţie potrivit competenţelor.
Art. 5. - Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională
a Penitenciarelor şi unităţile subordonate acesteia vor duce la îndeplinire
dispoziţiile prezentului ordin.
Art. 6. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin dispoziţiile cuprinse în Regulamentul privind condiţiile de participare,
organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante şi
avansare, precum şi condiţiile pentru modificarea şi încetarea raporturilor de
serviciu ale funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare,
aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.854/C/2004, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 25 noiembrie 2004, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul justiţiei,
Gabriel Tănăsescu,
secretar de stat