ORDIN Nr. 2430
din 27 octombrie 2006
pentru aprobarea
Regulamentului privind concediul de odihna si alte concedii ale asistentilor
judiciari
ACT EMIS DE:
MINISTERUL JUSTITIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 941 din 21 noiembrie 2006
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând seama de prevederile Legii nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu
modificările si completările ulterioare,
ministrul justiţiei emite
următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind concediul de
odihnă şi alte concedii ale asistenţilor judiciari, prevăzut în anexa care face
parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentului
ordin, dispoziţiile referitoare la asistenţii judiciari prevăzute în
Regulamentul privind concediul de odihnă şi alte concedii ale personalului din
Ministerul Justiţiei, de la instanţele judecătoreşti, Institutul Naţional al
Magistraturii, Centrul de Pregătire
şi Perfecţionare a Grefierilor şi a Celuilalt Personal Auxiliar de
Specialitate, Institutul Naţional de Criminologie şi Institutul Naţional de
Expertize Criminalistice se abrogă.
Art. 3. - Conducerile instanţelor judecătoreşti vor
duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul justiţiei,
Monica Luisa Macovei
ANEXĂ
REGULAMENT
privind concediul de odihnă si alte concedii ale
asistenţilor judiciari
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Asistenţii judiciari au dreptul la concediu
de odihnă plătit, concedii de studii de specialitate, concedii fără plată,
concedii medicale, precum şi alte concedii, potrivit legii.
CAPITOLUL II
Concediul de odihnă
Art. 2. - Asistenţii judiciari au dreptul la un
concediu de odihnă anual, plătit, de 35 de zile lucrătoare.
Art. 3. - (1) Durata efectivă a
concediului de odihnă se stabileşte proporţional cu activitatea prestată
într-un an calendaristic.
(2) Pentru asistenţii judiciari încadraţi în timpul
anului, durata concediului de odihnă se stabileşte proporţional cu perioada
lucrată de la data încadrării până la sfârşitul anului calendaristic.
Art. 4. - (1) Concediul de odihnă se efectuează în
fiecare an calendaristic.
(2) Efectuarea concediului de odihnă în anul următor
este permisă numai în situaţiile prevăzute de prezentul regulament.
(3) Concediul de odihnă poate
fi fracţionat, la cererea asistentului judiciar, cu condiţia ca una dintre
fracţiuni să fie de cel puţin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
Art. 5. - (1) Conducerile instanţelor judecătoreşti în
cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea asistenţii judiciari au obligaţia să
asigure efectuarea concediului de odihnă de către toţi asistenţii judiciari, în
cursul anului calendaristic în care s-a născut dreptul la concediu.
(2) Concediul de odihnă se efectuează, de regulă, în
perioada vacanţei judecătoreşti. Pentru motive temeinic justificate, conducerea
instanţei poate aproba efectuarea concediului de odihnă în altă perioadă decât
cea a vacanţei judecătoreşti.
Art. 6. - (1) Programarea concediilor de odihnă se face
la sfârşitul anului, pentru anul următor, de către conducerile instanţelor
judecătoreşti, cu consultarea asistenţilor judiciari.
(2) Programarea se face în aşa fel încât să se asigure
desfăşurarea în bune condiţii a activităţii instanţei.
Art. 7. - (1) Pentru perioada concediului de odihnă, asistenţii judiciari au dreptul la o indemnizaţie
de concediu care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor
salariale cuvenite pentru perioada respectivă.
(2) Indemnizaţia de concediu se stabileşte în raport
cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a indemnizaţiei de
încadrare brute lunare, precum şi a sporurilor cu caracter permanent, luate
împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează
zilele de concediu de odihnă.
(3) Media zilnică a
veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte în raport cu numărul zilelor
lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
(4) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu
cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Art. 8. - (1) Dacă asistentul judiciar nu a putut
efectua concediul de odihnă, total sau parţial, în anul calendaristic în care
s-a născut dreptul la concediu, datorită unor situaţii obiective pentru care
există o temeinică justificare, îl poate efectua în cursul anului următor, pe
baza programării aprobate de preşedintele instanţei. In această situaţie,
drepturile de concediu se suportă din fondurile aferente anului în care se
efectuează concediul de odihnă.
(2) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării
activităţii asistentului judiciar, în cadrul instanţelor judecătoreşti.
(3) Compensarea se calculează pe baza numărului de
zile de concediu neefectuat şi a mediei zilnice a indemnizaţiei de încadrare,
precum şi a sporurilor cu caracter permanent, luate împreună, corespunzătoare
lunii calendaristice în care activitatea asistentului judiciar, în cadrul
instanţelor judecătoreşti, încetează.
(4) In cazul decesului asistentului judiciar, suma
reprezentând compensarea în bani a concediului de
odihnă neefectuat se va acorda membrilor de familie, conform legii.
Art. 9. - (1) Concediul de odihnă poate fi întrerupt,
la cererea asistentului judiciar, pentru motive obiective, precum şi în cazul
în care asistentul judiciar este rechemat, în scris, de către conducerea
instanţei, numai în caz de forţă majoră sau pentru nevoi de serviciu urgente,
care fac necesară prezenţa asistentului judiciar. In situaţia rechemării,
asistentul judiciar are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport şi a
cheltuielilor legate de efectuarea concediului în altă localitate, egale cu
sumele cheltuite pentru prestaţia de care nu a mai putut beneficia.
(2) In cazul întreruperii concediului, asistenţii
judiciari au dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situaţiile respective sau, dacă
acest lucru nu mai este posibil, la data stabilită printr-o nouă programare, în
cadrul aceluiaşi an calendaristic.
Art. 10. - (1) In cazul în care concediul de odihnă
este întrerupt, indemnizaţia nu se restituie. In această situaţie se va proceda
la regularizarea plăţilor în raport cu indemnizaţia de concediu aferentă
zilelor de concediu neefectuat şi cu drepturile salariale cuvenite asistentului
judiciar, pentru perioada lucrată după întreruperea concediului, sau cu
drepturile cuvenite pe această perioadă, după caz, potrivit legii.
(2) La data programată pentru efectuarea părţii
restante a concediului de odihnă, se acordă asistentului judiciar indemnizaţia
de concediu cuvenită pentru această parte, în condiţiile prezentului
regulament.
Art. 11. - (1) Concediul de odihnă cuvenit asistenţilor
judiciari detaşaţi la alte instanţe judecătoreşti se acordă de către instanţele
la care aceştia sunt detaşaţi.
(2) Asistenţii judiciari detaşaţi au dreptul la
rambursarea cheltuielilor de transport dus şi întors din localitatea unde sunt
detaşaţi în localitatea unde se află instanţa la care sunt încadraţi, în
situaţia în care concediul se efectuează în timpul detaşării.
Art. 12. - Concediul de odihnă neacordat asistenţilor
judiciari transferaţi de către instanţa de la care s-a efectuat transferul se
va acorda acestora de instanţa la care au fost transferaţi, iar indemnizaţia de
concediu va fi suportată de către cele două instanţe, proporţional cu timpul lucrat
la fiecare dintre acestea în cursul anului calendaristic respectiv. In acelaşi
mod se va proceda şi în cazul în care concediul de odihnă a fost efectuat înainte de transfer.
Art. 13. - In situaţia în care, după ce asistentul
judiciar a efectuat concediul de odihnă, activitatea sa în cadrul instanţelor
judecătoreşti a încetat din motive imputabile, acesta este obligat să restituie
partea din indemnizaţia de concediu de odihnă corespunzătoare perioadei
nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acel concediu.
Art. 14. - (1) Asistenţii judiciari care nu au
desfăşurat activitate întregul an calendaristic nu au dreptul la concediu de
odihnă pentru acel an.
(2) In cazul în care perioadele
de concedii medicale şi de concediu fără plată însumate au fost de 12 luni sau
mai mari şi s-au întins pe 2 sau mai mulţi ani calendaristici consecutivi,
asistenţii judiciari au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în
anul reînceperii activităţii.
Art. 15. - Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate
forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.
CAPITOLUL III
Acordarea de zile libere plătite pentru evenimente
familiale deosebite
Art. 16. - Asistenţii judiciari au dreptul la zile
libere plătite care nu se includ în durata concediului de odihnă, în cazul unor evenimente familiale deosebite, precum:
a) căsătoria asistentului
judiciar - 5 zile;
b) naşterea sau căsătoria unui copil - 3 zile;
c) decesul soţului sau al unei rude a asistentului
judiciar, până la gradul al II-lea
inclusiv - 3 zile.
CAPITOLUL IV
Concediul fără plată
Art. 17. - (1) Pentru
rezolvarea unor situaţii personale deosebite, asistenţii judiciari au dreptul
la concedii fără plată, a
căror durată însumată nu poate depăşi 90 de zile lucrătoare anual.
(2) In mod excepţional, concediul fără plată poate fi
acordat pe o durată mai mare de 90 de zile, stabilită prin acordul părţilor.
(3) Asistenţii judiciari au dreptul la concedii fără
plată fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situaţii:
a) pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de
peste 3 ani, în perioada indicată în certificatul medical;
b) pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei
ori a unei rude apropiate, respectiv copil, soră, frate, părinte, pe timpul cât
aceştia se află la tratament în străinătate, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
Art. 18. - Pe durata
concediilor fără plată, persoana în cauză îşi păstrează calitatea de asistent
judiciar.
CAPITOLUL V
Concediul pentru formare profesională
Art. 19. - Asistenţii judiciari au dreptul la concedii
pentru formare profesională, cu sau fără plată.
Art. 20. - (1) Concediile fără
plată pentru formare profesională se acordă, la solicitarea asistentului
judiciar, pe perioada formării profesionale pe care asistentul judiciar o
urmează din iniţiativa sa.
(2) Conducerea instanţei poate respinge solicitarea
asistentului judiciar numai dacă absenţa acestuia ar prejudicia grav
desfăşurarea activităţii instanţei.
Art. 21. - (1) In cazul în care, în cursul unui an
calendaristic, nu a fost asigurată participarea la o formare profesională pe
cheltuiala instanţei, asistentul judiciar are dreptul la un concediu pentru
formare profesională plătit, de până la 10 zile lucrătoare.
(2) Durata concediului pentru formare profesională
plătit se aprobă de conducerea instanţei, în funcţie de durata cursurilor sau
specializărilor urmate de asistentul judiciar.
Art. 22. - Durata concediului pentru formare
profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este
asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile
cuvenite asistentului judiciar, altele decât salariul.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 23. - Efectuarea concediilor de odihnă, a concediilor
pentru formare profesională, a concediilor fără plată, precum şi acordarea
zilelor libere plătite pentru evenimente familiale deosebite se aprobă de
conducerile instanţelor judecătoreşti în cadrul cărora îşi desfăşoară
activitatea asistenţii judiciari.
Art. 24. - Evidenţa efectuării concediilor prevăzute în
prezentul regulament se va ţine de prim-grefierii instanţelor judecătoreşti.