ORDIN Nr. 387
din 5 august 2010
pentru punerea în aplicare a
Instructiunilor privind restrictionarile direct legate si necesare punerii în
aplicare a concentrarilor economice
ACT EMIS DE:
CONSILIUL CONCURENTEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 553 din 5 august 2010
In baza:
- Decretului Preşedintelui României nr. 700/2009 pentru
numirea preşedintelui Consiliului Concurenţei;
- prevederilor art. 20 alin. (4) lit. d), art. 21 alin.
(2), art. 27 alin. (3) şi (4), precum şi ale art. 28 alin. (1) din Legea
concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
având în vedere avizul favorabil al Consiliului
Legislativ,
preşedintele Consiliului Concurenţei emite următorul ordin:
Art. 1. - In urma adoptării în plenul Consiliului
Concurenţei, se pun în aplicare Instrucţiunile privind restricţionările direct
legate şi necesare punerii în aplicare a concentrărilor economice, prevăzute în
anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Compartimentele de specialitate din cadrul
Consiliului Concurenţei vor urmări punerea în aplicare a prevederilor
prezentului ordin.
Art. 3. - Instrucţiunile intră în vigoare la data
publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Consiliului Concurenţei,
Bogdan Marius Chiriţoiu
ANEXĂ
INSTRUCŢIUNI
privind restricţionările direct legate şi necesare
punerii în aplicare a concentrărilor economice
In temeiul prevederilor art. 27 alin. (1) şi alin. (3)
lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
Consiliul Concurenţei adoptă
prezentele instrucţiuni.
I. Introducere
1. Prezentele instrucţiuni oferă îndrumări privind
interpretarea noţiunii de restricţionări direct legate şi necesare punerii în
aplicare a concentrărilor economice (denumite în continuare restricţionări
auxiliare), cu scopul de a oferi siguranţă juridică întreprinderilor
implicate într-o concentrare economică, Indrumările oferite în secţiunile
următoare stabilesc principiile de evaluare, pentru a şti dacă şi în ce măsură
tipurile de acorduri cel mai des întâlnite sunt considerate a fi restricţionări
auxiliare.
2. Instrucţiunile reglementează evaluarea
restricţionărilor auxiliare, introducând totodată un principiu de autoevaluare
a respectivelor restricţionări potrivit căruia autoritatea de concurenţă nu
este obligată să procedeze la analiza individuală a acestora. Intreprinderile
implicate trebuie să evalueze dacă şi în ce măsură acordurile la care acestea
sunt părţi pot fi considerate auxiliare unei concentrări economice. Pentru
acele cazuri care generează incertitudine şi care nu sunt reglementate de
prezentele instrucţiuni, întreprinderile pot solicita Consiliului Concurenţei
să evalueze în mod expres caracterul auxiliar al restricţionărilor existente.
3. In măsura în care restricţionările sunt direct legate şi necesare
implementării concentrării economice se aplică exclusiv Regulamentul privind
concentrările economice. Pentru restricţionările care nu pot fi considerate
direct legate şi necesare punerii în aplicare a concentrării economice, art. 5
şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, denumită în continuare lege, respectiv art. 101
şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene rămân în mod
potenţial aplicabile. Faptul că un acord sau un aranjament nu se consideră a fi
auxiliar unei concentrări economice nu prejudiciază statutul juridic al
acestuia. Astfel de acorduri sau aranjamente trebuie evaluate potrivit
prevederilor art. 5 şi 6 din lege, respectiv ale art. 101 şi 102 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene.
II. Principii generale
4. O concentrare economică constă în acorduri şi
aranjamente contractuale care stabilesc controlul, în sensul prevederilor art.
10 alin. (5) din lege. Toate acordurile care îndeplinesc scopul principal al
concentrării economice, cum ar fi cele legate de vânzarea de acţiuni sau de
active ale unei întreprinderi, fac parte integrantă din concentrarea economică.
Pe lângă aceste acorduri şi aranjamente, părţile la concentrare pot încheia şi
alte acorduri care nu constituie o parte integrantă a concentrării economice,
dar care pot restrânge libertatea de acţiune pe piaţă a părţilor. In cazul în
care aceste acorduri conţin restricţionări auxiliare, acestea sunt acoperite de
decizia care declară concentrarea economică compatibilă cu un mediu concurenţial
normal.
5. Criteriile privind legătura directă şi necesitatea
sunt, prin natura lor, obiective. Restricţionările nu sunt direct legate şi
necesare punerii în aplicare a unei concentrări economice doar pentru că
părţile le consideră ca atare.
6. Pentru ca restricţionările să fie considerate
„direct legate de punerea în aplicare a concentrării economice", acestea
trebuie să fie strâns legate de concentrarea economică însăşi. Nu este
suficient ca un acord să fie încheiat în acelaşi context sau în acelaşi timp cu
concentrarea economică1. Restricţionările care sunt direct legate de
concentrare se raportează, din punct de vedere economic, la tranzacţia
principală şi au scopul de a permite o tranziţie fără dificultăţi între vechea
şi noua structură a întreprinderii după realizarea concentrării economice.
7. Acordurile trebuie să fie „necesare punerii în
aplicare a concentrării economice", ceea ce înseamnă că, în absenţa
respectivelor acorduri, concentrarea nu poate fi pusă în aplicare sau poate fi
pusă în aplicare doar în condiţii considerabil mai nesigure, cu costuri
semnificativ mai mari, într-o perioadă de timp apreciabil mai lungă sau cu
dificultăţi mult sporite. Acordurile necesare punerii în aplicare a
concentrării economice au în mod normal scopul de a proteja valoarea
transferată, de a menţine continuitatea în aprovizionare şi după divizarea unei
entităţi economice existente anterior sau de a contribui la înfiinţarea unei
noi entităţi. Pentru a stabili dacă o restricţionare este necesară, trebuie nu numai
să se ia în considerare natura acesteia, ci să se asigure faptul că durata,
obiectul şi aria geografică de aplicare ale acesteia nu depăşesc ceea ce este
necesar în mod rezonabil pentru punerea în aplicare a concentrării economice.
In cazul în care sunt disponibile alternative la fel de eficiente pentru
atingerea scopului legitim propus, întreprinderile trebuie să o aleagă pe aceea
care, în mod obiectiv, restrânge cel mai puţin concurenţa.
8. In cazul concentrărilor economice care sunt
realizate în etape, aranjamentele contractuale legate de etapele anterioare
stabilirii controlului în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) şi (5) din lege
nu pot fi, în mod normal, considerate direct legate şi necesare punerii în
aplicare a concentrării economice. Cu toate acestea, un acord de abţinere de la
schimbări semnificative în activitatea vizată până la încheierea operaţiunii se
consideră direct legată şi necesară punerii în aplicare a ofertei comune.
Acelaşi lucru este valabil şi, în contextul unei oferte comune, pentru orice
angajament luat de către participanţii la achiziţia în comun a unei
întreprinderi de a nu face oferte concurente separate pentru aceeaşi
întreprindere sau de a achiziţiona controlul pe altă cale.
9. Acordurile care au scopul de a facilita dobândirea
controlului în comun trebuie considerate direct legate şi necesare punerii în
aplicare a concentrării economice. Acest lucru se aplică aranjamentelor dintre
părţi în ceea ce priveşte dobândirea controlului în comun ce are ca scop
punerea în aplicare a divizării activelor pentru a împărţi între ele
facilităţile de producţie sau reţelele de distribuţie, precum şi mărcile
existente ale întreprinderii achiziţionate în comun.
10. In măsura în care o asemenea împărţire implică
divizarea unei entităţi economice preexistente, aranjamentele care fac posibilă
divizarea în condiţii rezonabile trebuie considerate direct legate şi necesare
punerii în aplicare a concentrării economice, în temeiul principiilor stabilite
în continuare.
III. Principii aplicabile restricţionărilor des
întâlnite în cazurile de achiziţionare a unei întreprinderi
11. Restricţionările convenite între părţi, în
contextul transferului unei întreprinderi, pot fi în beneficiul cumpărătorului
sau al vânzătorului. In general, nevoia cumpărătorului de a beneficia de o
anumită protecţie este mai imperioasă decât nevoia corespunzătoare a
vânzătorului. Cumpărătorul trebuie să fie asigurat că i se va permite să
dobândească întreaga valoare a afacerii achiziţionate. Astfel, ca regulă
generală, restricţionările în favoarea vânzătorului fie nu sunt deloc direct
legate şi necesare punerii în aplicare a concentrării economice, fie sfera de
aplicare şi/sau durata acestora trebuie să fie mai limitate decât cele ale
clauzelor în favoarea cumpărătorului.
1 In acelaşi mod, o
restricţionare poate fi, în cazul în care toate celelalte cerinţe sunt
îndeplinite, „direct legată", chiar dacă nu a fost încheiată în acelaşi
timp cu acordul care îndeplineşte scopul principal al concentrării economice.
2 Conform definiţiei
prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 772/2004 al
Comisiei din 7 aprilie 2004 privind aplicarea art. 81 alin. (3) din Tratat
anumitor categorii de acorduri de transfer de tehnologie, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 123 din 27 aprilie 2004.
A. Clauze de nonconcurenţă
12. Obligaţiile de nonconcurenţă care sunt impuse
vânzătorului în contextul transferului unei întreprinderi sau al unei părţi a
acesteia pot fi direct legate şi necesare implementării concentrării economice.
Pentru a intra în posesia valorii totale a activelor transferate, cumpărătorul
trebuie să poată beneficia de o anumită protecţie împotriva concurenţei din
partea vânzătorului pentru a câştiga fidelitatea clienţilor şi pentru a asimila
şi exploata know-how-ul2. Astfel de clauze de nonconcurenţă
garantează transferul către cumpărător al valorii totale a activelor
transferate, care includ, în general, atât active corporale, cât şi
necorporale, precum fondul de comerţ acumulat sau know-how-ul dezvoltat de
vânzător. Aceste restricţionări nu sunt doar direct legate de concentrarea
economică, dar sunt de asemenea necesare punerii sale în aplicare, deoarece, în
absenţa acestora, ar exista motive întemeiate pentru a crede că vânzarea
întreprinderii sau a unei părţi din aceasta nu ar putea fi realizată.
13. Cu toate acestea, astfel de clauze de nonconcurenţă
sunt justificate doar prin scopul legitim de punere în aplicare a concentrării
economice, atunci când durata, aria geografică de aplicare, obiectul şi
persoanele care intră sub incidenţa acestora nu depăşesc ceea ce este necesar
în mod rezonabil pentru atingerea respectivului scop.
14. Clauzele de nonconcurenţă sunt justificate pentru
perioade de până la 3 ani, atunci când transferul întreprinderii cuprinde
transferul fidelităţii clientelei, atât sub formă de fond de comerţ, cât şi de
know-how. Atunci când este cuprins doar fondul de comerţ, clauzele de
nonconcurenţă se justifică pentru perioade de până la 2 ani.
15. Clauzele de nonconcurenţă nu pot fi considerate
necesare atunci când transferul se limitează de fapt doar la activele corporale
(cum ar fi terenul, clădirile sau instalaţiile) sau la drepturile exclusive de
proprietate industrială şi comercială (ai căror titulari pot acţiona imediat
împotriva încălcărilor comise de cedentul respectivelor drepturi).
16. Aria geografică de aplicare a unei clauze de
nonconcurenţă trebuie să se limiteze la zona în care vânzătorul a oferit
produsele sau serviciile relevante înainte de transfer, deoarece cumpărătorul
nu are nevoie de protecţie împotriva concurenţei din partea vânzătorului în
teritoriile în care acesta nu a pătruns anterior. Această arie geografică de
aplicare poate fi extinsă la teritoriile în care vânzătorul intenţiona să
pătrundă la momentul tranzacţiei, cu condiţia ca acesta să fi făcut deja
investiţii în acest sens.
17. In mod similar, clauzele de nonconcurenţă trebuie
să se limiteze la produsele (inclusiv versiuni îmbunătăţite sau actualizate ale
produselor, precum şi modelele care le succed) şi la serviciile care fac
obiectul activităţii economice a întreprinderii transferate. Pot fi incluse
aici produsele şi serviciile aflate într-un stadiu avansat de dezvoltare la
momentul tranzacţiei sau produse complet îmbunătăţite, dar care încă nu sunt
comercializate. Nu este considerată necesară protecţia împotriva concurenţei
din partea vânzătorului pe pieţele produsului sau serviciului în care
operatorul economic transferat nu activa anterior transferului.
18. Vânzătorul îşi poate impune restricţionări lui
însuşi, filialelor sale şi agenţilor săi comerciali. Cu toate acestea, o
obligaţie de a impune restricţionări similare terţilor nu trebuie considerată
direct legată şi necesară pentru punerea în aplicare a concentrării economice. Acest
lucru se aplică, în special, clauzelor care ar restrânge libertatea
revânzătorilor sau a utilizatorilor de a importa sau exporta.
19. Clauzele care limitează dreptul vânzătorului de a
achiziţiona sau de a deţine acţiuni la o societate concurentă cu activitatea
transferată trebuie considerate direct legate şi necesare punerii în aplicare a
concentrării economice în aceleaşi condiţii ca cele descrise anterior pentru
clauzele de nonconcurenţă. Excepţie face cazul în care clauzele îl împiedică pe
vânzător să achiziţioneze sau să deţină acţiuni doar în scopul de a face o
investiţie financiară, fără a-i garanta, direct sau indirect, funcţii de
conducere sau vreo influenţă determinantă în societatea concurentă.
20. Clauzele de nonsolicitare şi de confidenţialitate
au un efect comparabil cu clauzele de nonconcurenţă şi, prin urmare, sunt
evaluate într-un mod similar cu acestea3.
B. Acorduri de licenţă
21. Transferul unei întreprinderi sau al unei părţi a
acesteia poate include transferul către cumpărător, în scopul exploatării
depline a activelor transferate, al drepturilor de proprietate intelectuală şi
al know-how-ului. Cu toate acestea, vânzătorul poate rămâne proprietarul
drepturilor în vederea exploatării lor în cadrul altor activităţi decât cele
transferate. In aceste cazuri, metoda obişnuită de a garanta cumpărătorului
deplina utilizare a activelor transferate este de a încheia acorduri de licenţă
în favoarea acestuia. In mod similar, în cazul în care vânzătorul a transferat
drepturile de proprietate intelectuală împreună cu activitatea, acesta poate
dori să utilizeze în continuare unele sau toate aceste drepturi în cadrul altor
activităţi decât cele transferate; într-un astfel de caz, cumpărătorul va
acorda o licenţă vânzătorului.
22. Licenţele de brevete4, de drepturi
similare sau de know-how pot fi considerate necesare punerii în aplicare a
concentrării economice. Acestea pot fi considerate de asemenea parte integrantă
din concentrarea economică şi, în orice caz, nu trebuie să fie limitate în
timp. Respectivele licenţe pot fi simple sau exclusive şi pot fi limitate la
anumite domenii de utilizare, în măsura în care corespund activităţilor
întreprinderii transferate.
23. Cu toate acestea, limitările teritoriale de
producţie care corespund teritoriului activităţii transferate nu sunt necesare
punerii în aplicare a operaţiunii de concentrare economică. In ceea ce priveşte
licenţele acordate de vânzătorul activităţii în favoarea cumpărătorului,
vânzătorul poate face obiectul unor restricţionări teritoriale în acordul de
licenţă, în aceleaşi condiţii ca cele stabilite pentru clauzele de
nonconcurenţă în contextul vânzării unei activităţi.
24. Restricţionările din acordurile de licenţă care
depăşesc sfera dispoziţiilor menţionate anterior, precum cele care îl
protejează pe cel care acordă licenţa mai degrabă decât pe beneficiarul
acesteia, nu sunt necesare punerii în aplicare a concentrării economice5.
25. In mod similar, în cazul licenţelor de mărci,
denumiri comerciale, drepturi de desene şi modele industriale, drepturi de
autor sau drepturi conexe, pot exista situaţii în care vânzătorul doreşte să
rămână proprietarul acestor drepturi, pentru activităţile reţinute, dar
cumpărătorul are nevoie de aceste drepturi pentru a comercializa bunurile sau
serviciile produse de întreprinderea sau partea din întreprindere care i-a fost
transferată. In aceste cazuri se aplică aceleaşi consideraţii ca cele
menţionate anterior.
C. Obligaţii de cumpărare şi de furnizare
26. In multe cazuri, transferul unei întreprinderi sau
al unei părţi a acesteia poate implica întreruperea relaţiilor tradiţionale de
aprovizionare şi de furnizare care existau ca rezultat al integrării anterioare
a activităţilor în cadrul unităţii economice a vânzătorului. Pentru a permite
dezmembrarea unităţii economice a vânzătorului şi transferul parţial al
activelor către cumpărător în condiţii rezonabile, adesea este necesară
menţinerea, pentru o perioadă de tranziţie, a legăturilor existente sau a unor
legături similare între vânzător şi cumpărător. Acest obiectiv este atins, în
mod normal, prin impunerea de obligaţii de cumpărare şi de furnizare
vânzătorului şi/sau cumpărătorului întreprinderii sau al unei părţi a acesteia.
Luând în considerare situaţia specială rezultată din dezmembrarea unităţii economice
a vânzătorului, aceste obligaţii pot fi considerate direct legate şi necesare
punerii în aplicare a concentrării economice. Acestea pot fi în favoarea
vânzătorului sau a cumpărătorului, în funcţie de circumstanţele specifice
fiecărui caz.
27. Scopul acestor obligaţii poate fi acela de a
garanta continuitatea furnizării către oricare dintre părţi a produselor
necesare pentru continuarea activităţilor reţinute de vânzător sau preluate de
către cumpărător. Cu toate acestea, durata obligaţiilor de cumpărare sau de
furnizare trebuie limitată la o perioadă necesară înlocuirii relaţiei de
dependenţă cu una de autonomie pe piaţă. Astfel, obligaţiile de cumpărare sau
de furnizare având drept scop garantarea cantităţilor furnizate anterior se pot
justifica pentru o perioadă de tranziţie de până la 5 ani.
28. Atât obligaţiile de furnizare, cât şi cele de
cumpărare, care prevăd cantităţi fixe, eventual însoţite de o clauză de
variaţie, sunt recunoscute a fi direct legate şi necesare punerii în aplicare a
concentrării economice. Cu toate acestea, obligaţiile care prevăd cantităţi
nelimitate6, exclusivitate sau cele care conferă statut de furnizor
privilegiat sau de cumpărător privilegiat nu sunt necesare punerii în aplicare
a concentrării economice.
29. Contractele de servicii şi de distribuţie sunt
echivalente prin efect cu acordurile de furnizare; în consecinţă, se aplică
aceleaşi consideraţii ca şi cele menţionate anterior.
IV. Principii aplicabile restricţionărilor des
întâlnite în cazul societăţilor în comun în sensul prevederilor art. 10 alin.
(2) şi (4) din lege
A. Obligaţii de nonconcurenţă
30. O obligaţie de nonconcurenţă între
societăţile-mamă şi societatea în comun poate fi considerată direct legată şi
necesară punerii în aplicare a concentrării economice, în cazul în care astfel
de obligaţii corespund produselor, serviciilor şi teritoriilor care fac
obiectul acordului de înfiinţare a societăţii în comun sau al
statutului acesteia. Astfel de clauze de nonconcurenţa reflectă,
printre altele, necesitatea de a asigura buna-credinţă pe parcursul
negocierilor; acestea pot reflecta şi necesitatea de a folosi în întregime
activele societăţii în comun sau de a permite societăţii în comun să asimileze
know-how-ul şi fondul de comerţ, oferite de societăţile-mamă, ori necesitatea
de a proteja interesele societăţilor-mamă în cadrul societăţii în comun
împotriva actelor de concurenţă ce pot fi înlesnite, printre altele, de accesul
privilegiat al societăţilor-mamă la know-how şi la fondul de comerţ transferat
sau dezvoltat de societatea în comun. Astfel de obligaţii de nonconcurenţa
între societăţile-mamă şi societatea în comun se pot considera direct legate şi
necesare punerii în aplicare a concentrării economice pe toată perioada
existenţei societăţii în comun.
31. Aria geografică de aplicare a unei clauze de
nonconcurenţa trebuie să fie limitată la zona în care societăţile-mamă ofereau
produsele sau serviciile relevante anterior creării societăţii în comun.
Respectiva arie geografică de aplicare se poate extinde la teritoriile în care
societăţile-mamă intenţionau să pătrundă la momentul tranzacţiei, în condiţiile
în care făcuseră deja investiţii în acest scop.
32. Clauzele de nonconcurenţa trebuie să fie limitate
la produsele şi serviciile care fac obiectul activităţii economice a societăţii
în comun. Acesta poate include produsele şi serviciile aflate într-un stadiu
avansat de dezvoltare la momentul realizării operaţiunii, precum şi produsele
şi serviciile complet dezvoltate, dar care nu au fost comercializate încă.
33. In cazul în care societatea în comun a fost creată
în scopul intrării pe o nouă piaţă, se va face referire la produsele,
serviciile şi teritoriile în care aceasta îşi va desfăşura activitatea, în
temeiul acordului sau al statutului societăţii în comun. Cu toate acestea, se
presupune că interesul unei societăţi-mamă în cadrul societăţii în comun nu
trebuie să fie protejat împotriva concurenţei din partea celeilalte
societăţi-mamă pe alte pieţe decât pe cele pe care va activa societatea în comun
din momentul înfiinţării sale.
34. Obligaţiile de nonconcurenţa între societăţile-mamă
care nu controlează societatea în comun şi aceasta din urmă nu sunt direct
legate şi necesare punerii în aplicare a concentrării economice.
35. Aceleaşi principii ca şi cele privind clauzele de
nonconcurenţa se aplică clauzelor de confidenţialitate şi de nonsolicitare.
B. Acorduri de licenţă
36. O licenţă acordată societăţii în comun de către
societăţile-mamă poate fi considerată direct legată şi necesară punerii în
aplicare a concentrării economice. Aceasta se aplică indiferent dacă licenţa
este sau nu exclusivă şi dacă este sau nu limitată în timp. Licenţa poate fi
restrânsă la un anumit domeniu de utilizare care corespunde activităţilor
societăţii în comun.
37. Licenţele acordate de societatea în comun uneia
dintre societăţile-mamă sau acordurile de licenţă încrucişate pot fi
considerate direct legate şi necesare punerii în aplicare a concentrării
economice, în aceleaşi condiţii ca în cazul achiziţiei unei întreprinderi.
Acordurile de licenţă între societăţile-mamă nu sunt considerate direct legate
şi necesare realizării unei societăţi în comun.
C. Obligaţii de cumpărare şi de furnizare
38. In cazul în care societăţile-mamă rămân prezente pe
o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de piaţa societăţii în comun, orice
acorduri de cumpărare şi de furnizare, inclusiv contractele de servicii şi de
distribuţie, fac obiectul principiilor aplicabile în cazul transferului unei
întreprinderi.
3 In consecinţă,
clauzele de confidenţialitate referitoare la detalii privind clientela,
preţurile şi cantităţile nu se pot prelungi. In schimb, clauzele de
confidenţialitate privind know-how-ul pot fi justificate în mod excepţional
pentru perioade mai lungi de timp.
4 Inclusiv cererile
de brevetare, modelele de utilitate, cererile pentru înregistrarea modelelor de
utilităţi, desene şi modele industriale, topografia semiconductorilor,
certificatele de protecţie suplimentară pentru produse medicale sau alte
produse pentru care se pot obţine astfel de certificate de protecţie
suplimentară, precum şi certificatele de amelioratori de plante [astfel cum
sunt prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. h) din Regulamentul (CE) nr. 772/2004].
5 In măsura în care
se încadrează în dispoziţiile art. 5 alin. (1) din lege sau ale art. 101 alin.
(1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, aceste acorduri intră
totuşi sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 772/2004 sau a altor reglementări
din dreptul comunitar.
6 Conform
principiului proporţionalităţii, obligaţiile ce stabilesc cantităţi fixe cu o
clauză de variaţie sunt, în aceste cazuri, mai puţin restrictive în ceea ce
priveşte concurenţa.
V. Intrarea în vigoare
39. Prezentele instrucţiuni sunt puse în aplicare,
prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, şi se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.