ORDIN
Nr. 5367 din 19 noiembrie 1997
privind aprobarea Metodologiei de organizare si de desfasurare a concursului de
ocupare a posturilor de inspectori scolari de specialitate si de inspectori
scolari de la inspectoratele scolare judetene
ACT EMIS DE: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 15 din 19 ianuarie 1998
In baza prevederilor Legii invatamantului nr. 84/1995, republicata, cu
modificarile ulterioare, ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului
didactic si ale Hotararii Guvernului nr. 690/1997 privind organizarea si
functionarea Ministerului Educatiei Nationale,
ministrul educatiei nationale dispune:
Art. 1
Se aproba Metodologia de organizare si de desfasurare a concursului de
ocupare a posturilor de inspectori scolari de specialitate si de inspectori
scolari, de la inspectoratele scolare judetene, valabila incepand cu data de 19
noiembrie 1997, in forma prezentata in anexa care face parte din prezentul
ordin.
Art. 2
Directia generala invatamant preuniversitar va aduce la indeplinire
prevederile prezentului ordin.
Ministrul educatiei nationale,
Virgil Petrescu
ANEXA 1
METODOLOGIA
de organizare si de desfasurare a concursului de ocupare a posturilor de
inspector scolar de specialitate si de inspector scolar de la inspectoratele
scolare judetene
Art. 1
Prezenta metodologie este elaborata in conformitate cu prevederile art. 143
alin. (1)*) si (2), ale art. 144 alin. (2) si (3) din Legea invatamantului nr.
84/1995, republicata, ale art. 25 lit. a), art. 28 alin. (1), art. 29 alin. (1)
si ale art. 30 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Aceasta metodologie reglementeaza organizarea si desfasurarea concursului
pentru ocuparea posturilor de inspector scolar de specialitate si de inspector
scolar de la inspectoratele scolare judetene si al municipiului Bucuresti.
----------
*) Art. 143 alin. (1) din Legea invatamantului nr. 84/1995, republicata, a
fost modificat prin pct. 45 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/1997.
Art. 2
Lista posturilor de inspector scolar de specialitate si de inspector
scolar, cuprinse in structura inspectoratelor scolare, pentru care se
organizeaza concurs, tematica si bibliografia se fac publice cu 30 de zile
inaintea desfasurarii concursului.
Art. 3
La acest concurs poate participa personalul didactic care indeplineste
conditiile prevazute de art. 26 din Legea nr. 128/1997.
Inscrierea candidatilor se face la secretariatul inspectoratului scolar
organizator, pana la data anuntata, pe baza urmatoarelor documente:
- cerere de inscriere;
- curriculum vitae;
- aprecierea consiliului de administratie al unitatii de invatamant
(consultativ);
- facultativ, una sau doua recomandari din partea unor specialisti de
prestigiu (profesori universitari, cercetatori stiintifici de notorietate, alte
personalitati);
- copie de pe certificatul de nastere si, daca este cazul, copie de pe
certificatul de casatorie;
- copie de pe actele de studii;
- copie de pe adeverinta ultimului grad didactic obtinut;
- copie de pe carnetul de munca;
- adeverinta de vechime in invatamant.
Art. 4
Comisia pentru concursul de ocupare a posturilor de inspector scolar de
specialitate si de inspector scolar de la inspectoratul scolar este formata,
potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, din:
- inspectorul scolar general - in calitate de presedinte;
- inspectorul principal de specialitate din Ministerul Educatiei Nationale
sau alt delegat al acestui minister;
- un profesor sau un conferentiar universitar din profilul postului
desemnat de rectorul institutiei de invatamant superior la care acesta este
titular.
Art. 5
Concursul de ocupare a posturilor de inspector scolar de specialitate sau
de inspector scolar de la inspectoratele scolare consta, potrivit art. 28 alin.
(1) din Legea nr. 128/1997, din:
a) curriculum vitae, analiza si evaluarea acestuia;
b) aprecierea consiliului de administratie din unitatea in care lucreaza;
c) inspectie speciala la clasa;
d) proba practica (asistenta la ore, analiza de lectii, intocmirea
procesului-verbal de inspectie);
e) interviu in fata comisiei de concurs, privind legislatia scolara,
managementul educational si deontologia profesionala.
Art. 6
Inspectoratul scolar stabileste tematica si bibliografia aferente,
elaboreaza graficul de desfasurare a concursului, pe care le transmite
candidatilor, Ministerului Educatiei Nationale si institutiei de invatamant
superior, care desemneaza cate un membru al comisiei de concurs.
Inspectoratul scolar programeaza candidatii inscrisi la concurs, potrivit
graficului.
Art. 7
Notarea celor cinci probe, prezentate la art. 5, se face de catre fiecare
membru al comisiei cu puncte de la 10 la 1. Pentru proba prevazuta la art. 5
lit. c) din prezenta metodologie evaluarea se face si pe baza deciziei
inspectorului scolar general, in functie de specificul concursului sau de
situatia concreta.
Sunt declarati reusiti candidatii care au obtinut intre 30 si 21 de puncte
la fiecare proba, prin insumarea notelor celor trei examinatori, si un total
cuprins intre 150 si 105 puncte, in ordinea descrescatoare a numarului de
puncte.
Candidatii care n-au intrunit cel putin 21 de puncte la fiecare proba sunt
declarati respinsi, indiferent de punctajul total.
Art. 8
Rezultatele concursului se afiseaza la sediul inspectoratului scolar in
termen de 48 de ore de la incheierea ultimei probe de concurs.
Art. 9
Contestatiile cu privire la hotararile comisiei se adreseaza, in scris,
ministrului educatiei nationale si se depun, in termen de 48 de ore de la afisarea
rezultatelor, la secretariatul inspectoratului scolar. Inspectorul scolar
general are obligatia sa inainteze ministrului educatiei nationale
contestatiile in termen de 5 zile de la depunere, impreuna cu dosarul de
concurs si cu punctele de vedere ale comisiei referitoare la contestatie.
Hotararea ministrului educatiei nationale este definitiva.
Art. 10
Numirea inspectorilor scolari de specialitate si a inspectorilor scolari
reusiti la concurs se face potrivit art. 30 din Legea nr. 128/1997.