ORDIN Nr. 54
din 2 mai 2007
pentru aprobarea modelului
si continutului legitimatiei de control utilizate de persoanele cu atributii de
constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de Legea nr. 227/2006
privind prevenirea si combaterea dopajului in sport
ACT EMIS DE:
AGENTIA NATIONALA ANTIDOPING
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 305 din 8 mai 2007
Având în vedere prevederile art. 54 alin. (4) din Legea
nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport şi ale
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare,
în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 227/2006,
preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se aprobă modelul şi
conţinutul legitimaţiei de control utilizate de persoanele cu atribuţii de
constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 227/2006
privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, prevăzute în anexa care
face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - (1) Persoanele
împuternicite de preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping să acţioneze ca
agenţi constatatori pentru constatarea şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de
Legea nr. 227/2006, conform legii, primesc o legitimaţie de control.
(2) Legitimaţia de control atestă o împuternicire
specială a titularului şi are prevăzut spaţiu pentru viză semestrială.
Art. 3. - Evidenţa legitimaţiilor de control se ţine
într-un registru special în care se vor menţiona, pentru fiecare legitimaţie,
seria, numărul de ordine, numele, prenumele şi funcţia titularului.
Art. 4. - (1) Atunci când calitatea de agent
constatator a titularului legitimaţiei încetează, acesta o va preda Agenţiei
Naţionale Anti-Doping, în vederea anulării, ce va fi consemnată în evidenţă.
(2) Pierderea sau furtul
legitimaţiei se comunică Agenţiei Naţionale Anti-Doping în termen de 15 zile,
atrăgând anularea acesteia, după publicarea anunţului în presă.
Art. 5. - Nerespectarea prevederilor prezentului ordin
atrage răspunderea materială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.
Art. 6. - Direcţia economică, resurse umane şi
administrativ va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping,
Florin Trandafir Man,
vicepreşedinte
ANEXĂ*)
MODELUL
şi conţinutul legitimaţiei de control
- recto -
![](poze/78855_0.jpg)
- verso -
![](poze/78855_1.jpg)
*) Anexa este reprodusă în facsimil.