ORDIN Nr. 6
din 18 februarie 2011
pentru aprobarea
Regulamentului privind cadrul organizat de tranzactionare a contractelor
bilaterale de energie electrica
ACT EMIS DE:
AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 170 din 10 martie 2011
Având în vedere prevederile art.
11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi h) din Legea energiei electrice nr.
13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile Ordinului
preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.
25/2004 pentru aprobarea Codului comercial al pieţei angro de energie
electrică,
în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare
în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind cadrul
organizat de tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică,
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. -Titularii de licenţă din sectorul energiei
electrice şi Societatea Comercială „Opcom" - S.A. vor duce la îndeplinire
prevederile prezentului ordin.
Art. 3. - Departamentele de specialitate din cadrul
Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în
continuare ANRE, vor
urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.
Art. 4. -In termen de 30 de zile de la publicarea
prezentului ordin, Societatea Comercială „Opcom" - S.A. va supune spre
avizare ANRE procedurile specifice necesare organizării şi funcţionării pieţei
centralizate a contractelor bilaterale de energie electrică din administrarea
proprie.
Art. 5. - (1) In termen de 30 de zile de la publicarea
prezentului ordin, Societatea Comercială „Opcom"
- S.A. întreprinde acţiunile necesare pentru constituirea unui grup de lucru
având ca scop stabilirea etapelor de adoptare integrală a produselor
standardizate pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie
electrică din administrarea proprie.
(2) Societatea Comercială „Opcom" - S.A. asigură
tuturor participanţilor interesaţi posibilitatea de a fi reprezentaţi în cadrul
acestui grup de lucru, în mod direct sau prin intermediul asociaţiilor profesionale de profil,
pentru a asigura o dezvoltare coerentă a pieţei de energie electrică, în
conformitate cu voinţa exprimată de majoritatea participanţilor.
(3) In termen de 4 luni de la publicarea prezentului
ordin, dar nu mai târziu de 1 iulie 2011, Societatea Comercială „Opcom" -
S.A. transmite ANRE, în vederea aprobării, pachetul de documente privind
aplicarea produselor standard de tranzacţionare pe piaţa centralizată a
contractelor bilaterale de energie electrică aferent modalităţii de atribuire
prin licitaţie publică, concluziile rezultate din activitatea grupului de lucru
prevăzut la alin. (1) şi programul de implementare etapizată a produselor
standardizate în cadrul pieţei centralizate a contractelor bilaterale din
administrarea proprie.
Art. 6. - (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Regulamentul privind cadrul organizat de
tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică intră în vigoare
în termen de 3 luni de la publicare. La data intrării în vigoare a acestuia se
abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul
Energiei nr. 42/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat
de tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.024 din
18 noiembrie 2005.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în
Domeniul Energiei,
Iulius Dan Plaveti
ANEXA
REGULAMENT
privind cadrul organizat de tranzacţionare a
contractelor bilaterale de energie electrică
CAPITOLUL I
Scop
Art. 1. - Prezentul regulament stabileşte un cadru
organizat pentru tranzacţionarea centralizată în regim concurenţial a energiei
electrice prin contracte bilaterale, respectiv:
a) modul de stabilire a
ofertelor iniţiatoare de vânzare sau cumpărare a energiei electrice de către
participanţi;
b) modul de organizare a licitaţiilor;
c) modul de contractare a energiei tranzacţionate;
d) modul de înregistrare,
gestionare şi publicare a informaţiilor privind tranzacţiile efectuate.
Art. 2. - Prin crearea pieţei centralizate a
contractelor bilaterale de energie electrică se urmăreşte asigurarea
transparenţei tranzacţiilor prin contracte de vânzare-cumpărare a energiei
electrice şi egalitatea de şanse a participanţilor la piaţă.
CAPITOLUL II
Domeniul de aplicare
Art. 3. - Prezentul regulament se aplică:
a) titularilor de licenţă din sectorul energiei
electrice şi consumatorilor;
b) operatorului pieţei centralizate a contractelor
bilaterale de energie electrică.
CAPITOLUL III
Definiţii şi abrevieri
Art. 4. - In înţelesul
prezentului regulament, termenii şi expresiile folosite au semnificaţiile
următoare:
a) autoritatea competentă - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b) confirmare de tranzacţie - document emis de operatorul pieţei centralizate a contractelor
bilaterale care confirmă o tranzacţie pe piaţa centralizată a contractelor
bilaterale de energie electrică;
c) convenţie de participare
la piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică - convenţie standardizată stabilită de operatorul pieţei
centralizate a contractelor bilaterale ce prevede drepturile şi obligaţiile
reciproce dintre acesta şi fiecare participant la piaţa centralizată a
contractelor bilaterale de energie electrică;
d) producător de energie
electrică - persoană fizică sau juridică, titulară
de licenţă, având ca specific activitatea de producere a energiei electrice,
inclusiv în cogenerare;
e) furnizor de energie
electrică- persoană juridică, titulară a unei
licenţe de furnizare a energiei electrice;
f) negociere continuă - modalitate de negociere în care atât partea iniţiatoare, cât şi
partea respondentă îşi pot actualiza ofertele;
g) oferte de energie
electrică - oferte cu caracteristici bine definite
privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare/vânzare,
intervalele orare de livrare, durata contractului, preţul solicitat/oferit, precum
şi condiţiile de livrare, plată şi garantare, ferm stabilite în momentul
introducerii lor în piaţă;
h) operator al unei pieţe
centralizate a contractelor bilaterale de energie electrică - persoană juridică titulară de licenţă care asigură organizarea şi
administrarea unei pieţe centralizate de contracte de energie electrică în
conformitate cu reglementările emise de autoritatea competentă;
i) operator de
distribuţie - orice persoană care deţine, sub
orice titlu, o reţea electrică de distribuţie şi este titulară a unei licenţe
de distribuţie prin care răspunde de operarea, asigurarea întreţinerii şi, dacă
este necesar, dezvoltarea reţelei electrice de distribuţie într-o anumită zonă
şi, acolo unde este aplicabil, de interconectarea acesteia cu alte sisteme,
precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a răspunde
cererilor rezonabile privind distribuţia energiei electrice;
j) operator de
transport şi de sistem - orice persoană care
deţine, sub orice titlu, o reţea electrică de transport şi este titulară a unei
licenţe de transport prin care răspunde de operarea, asigurarea întreţinerii
şi, dacă este necesar dezvoltarea reţelei electrice de transport într-o anumită
zonă şi, acolo unde este aplicabilă, de interconectarea acesteia cu alte
sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a
acoperi cererile rezonabile pentru transportul energiei electrice;
k) participant la
piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică - titular de licenţă care se înscrie şi respectă Convenţia de
participare la piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie
electrică;
l) piaţă centralizată a
contractelor bilaterale de energie electrică -
cadrul organizat de desfăşurare a tranzacţiilor cu contracte cu livrare fizică
de energie electrică între participanţii la piaţă, organizat şi administrat de
operatorul pieţei centralizate a contractelor bilaterale, pe baza unor reguli
specifice; tranzacţionarea se poate realiza printr-un ansamblu de modalităţi, având
ca bază licitaţia publică, şi are ca scop contractarea energiei electrice pe
termen determinat, la un preţ transparent, rezultat din echilibrul cererii şi
al ofertei;
m) platformă de
tranzacţionare - sistem informatic stabilit şi
menţinut de operatorul pieţei centralizate a contractelor bilaterale în scopul
realizării tranzacţiilor pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de
energie electrică.
Art. 5. -Abrevierile utilizate
în cadrul prezentului regulament au următoarele semnificaţii:
a) ANRE - Autoritatea
Naţională de Reglementare în domeniul Energiei;
b) OPCCB - operatorul
pieţei centralizate a contractelor bilaterale;
c) PCCB - modalitate de
tranzacţionare pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie
electrică conform căreia contractele sunt atribuite prin licitaţie publică;
d) PCCB-NC - modalitate
de tranzacţionare pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie
electrică conform căreia contractele sunt atribuite printr-un proces combinat
de licitaţii şi negociere;
e) regulament -
regulamentul privind cadrul organizat de tranzacţionare a contractelor
bilaterale de energie electrică.
CAPITOLUL IV
Documente de referinţă
Art. 6. - Documentul de
referinţă este Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările
ulterioare.
CAPITOLUL V
Cadrul de organizare
Art. 7. - (1) OPCCB organizează şi dezvoltă în timp
piaţa centralizată a contractelor bilaterale, pe baza principiilor precizate de
regulament, pentru fiecare modalitate de tranzacţionare. In cazul tranzacţionării
prin licitaţie publică, prin modalitatea PCCB, se aplică următoarele principii:
1. Fiecare ofertant îşi defineşte oferta proprie de
vânzare sau cumpărare de energie electrică, caracterizată prin:
a) durata livrării (data de
începere şi data de finalizare), aceasta fiind de minimum o lună;
b) profilul zilnic al livrărilor, prin alegerea dintre
următoarele variante:
(i) livrare în bandă;
(ii) livrare la ore de vârf de
sarcină;
(iii) livrare la ore de gol de sarcină;
c) preţul minim solicitat, în
cazul unei oferte de vânzare, respectiv preţul maxim oferit, în cazul unei
oferte de cumpărare; ofertantul trebuie să specifice şi să includă în preţ
componenta tarifului de transport corespunzătoare introducerii de energie
electrică în reţea;
d) formatul de contract propus,
care cuprinde toate prevederile contractuale prevăzute de participantul
iniţiator. Este interzisă includerea în contractul propus de clauze de
modificare ulterioară prin înţelegerea părţilor.
2. Participanţii constituie o garanţie financiară de
participare la licitaţie în favoarea OPCCB, executabilă în cazul retragerii
ofertei iniţiatoare sau în cazul refuzului încheierii contractului între
ofertantul iniţiator şi cel declarat câştigător al licitaţiei;
3. OPCCB programează câte o
sesiune de licitaţie pentru fiecare ofertă iniţiatoare de vânzare sau de
cumpărare primită, cu condiţia să existe timpul specificat în procedura
corespunzătoare pentru:
a) aducerea ofertei la cunoştinţa participanţilor la
piaţă, prin publicarea acesteia pe site-ul OPCCB;
b) constituirea garanţiilor de
către participanţii care doresc să răspundă ofertelor respective;
c) depunerea la OPCCB a ofertelor de răspuns.
4. OPCCB organizează şedinţe
publice de licitaţie.
5. Oferta de răspuns declarată
câştigătoare determină obligaţia respectivului
participant la PCCB de a încheia contractul în forma
propusă de participantul iniţiator, pentru întreaga cantitate din oferta
iniţiatoare şi la preţul din oferta de răspuns declarată câştigătoare.
6. OPCCB verifică conformitatea contractului semnat cu
cel propus şi eliberează garanţiile financiare de participare la licitaţie
depuse de participanţi, în cazul conformităţii.
7. In cazul retragerii
ofertelor iniţiatoare înainte de organizarea licitaţiei sau în cazul refuzului
de semnare a contractului de către una dintre părţi, OPCCB execută garanţia de
participare la licitaţie constituită în favoarea sa şi asigură virarea
contravalorii garanţiei astfel:
a) în mod egal părţilor care au depus oferte de
răspuns, în cazul în care a fost retrasă o ofertă înaintată de un participant
iniţiator;
b) părţii care a depus oferta
iniţiatoare, în cazul refuzului încheierii contractului de către ofertantul
declarat câştigător în cadrul licitaţiei;
c) părţii declarate
câştigătoare, în cazul refuzului încheierii contractului de către participantul
iniţiator;
d) participantului iniţiator, în cazul în care oferta a
fost retrasă înainte de data licitaţiei şi nu a fost primită nicio ofertă de
răspuns până la data retragerii, după ce OPCCB a aplicat în prealabil un
procent penalizator de 50% în favoarea sa.
(2) Autoritatea competentă recomandă utilizarea
contractului standard de vânzare-cumpărare a energiei electrice, prevăzut în
anexa care face parte integrantă din prezentul regulament, pentru tranzacţiile
încheiate prin PCCB.
Art. 8. - Principiile aplicate pentru tranzacţionarea
prin licitaţie publică cu negociere continuă, în cadrul modalităţii PCCB-NC,
sunt următoarele:
1. OPCCB defineşte produse
standard de vânzare şi cumpărare de energie electrică, caracterizate prin:
a) puterea medie orară pe contract: 1 MW;
b) durata livrării: o săptămână, o lună, un trimestru,
un an - clar definite ca dată de începere şi finalizare a livrării;
c) profilul zilnic al livrărilor: livrare în bandă,
livrare la ore de vârf de sarcină, livrare la ore de gol de sarcină - clar
definite ca intervale orare;
d) utilizarea obligatorie a
contractului standard de vânzare-cumpărare a energiei electrice, prevăzut în
anexă.
2. Participanţii iniţiază
oferte de vânzare sau de cumpărare pentru oricare dintre produsele definite
conform alin. (1), specificând numărul de contracte şi preţul propus, prin
introducerea ofertelor în sistemul de tranzacţionare al PCCB-NC; componenta
tarifului de transport corespunzătoare introducerii de energie electrică în
reţea trebuie să fie inclusă în acest preţ.
3. Pentru tranzacţionarea
ofertelor, OPCCB programează şedinţe de licitaţii, iar participanţii constituie
garanţii financiare de participare la licitaţie.
4. Participanţii constituie o garanţie financiară de
participare la licitaţie în favoarea OPCCB, executabilă în cazul retragerii
ofertei iniţiatoare sau în cazul refuzului încheierii contractului între
ofertantul iniţiator şi cel declarat câştigător al licitaţiei.
5. OPCCB organizează şedinţe de
licitaţie în sistem online, care se desfăşoară cu respectarea următoarelor
principii:
a) ca urmare a unei oferte de vânzare/cumpărare
introduse pentru tranzacţionare de către participantul iniţiator al licitaţiei,
într-o primă etapă de licitare se pot introduce oferte de răspuns cu preţuri
mai mari, mai mici sau egale cu cel din oferta iniţiatoare, fără ca
participantul iniţiator să îşi poată modifica preţul propus; ofertele de
răspuns pot fi modificate/ retrase/anulate pe parcursul acestei etape, în funcţie
de strategia proprie de ofertare sau de evoluţia pieţei, toate aceste
operaţiuni fiind vizualizate în piaţă;
b) corelarea automată a cererii cu oferta se realizează
într-o a doua etapă de ofertare, în baza căreia se vor încheia tranzacţiile cu energie electrică
rezultate din procesul de ofertare;
c) dacă după derularea procesului prezentat mai sus
oferta participantului iniţiator nu a fost executată integral, se poate
organiza o nouă sesiune de licitaţie, care permite
introducerea/modificarea/anularea ordinelor atât de către participantul
iniţiator, cât şi de către ceilalţi participanţi, toate operaţiunile fiind
vizualizate în piaţă prin ecranele sistemului de tranzacţionare.
6. Ofertele care au condus la
încheierea de tranzacţii determină obligaţia participanţilor la PCCB-NC
notificaţi de a încheia contractul standard la preţul de atribuire şi pentru
numărul de contracte încheiate la acest preţ, notificate conform rezultatelor
licitaţiei de către OPCCB.
7. OPCCB verifică conformitatea contractului semnat cu
cel standard şi eliberează garanţia financiară de participare la licitaţie în
cazul conformităţii.
8. In cazul retragerii
ofertelor iniţiatoare înainte de organizarea licitaţiei sau în cazul refuzului
de semnare a contractului de către una dintre părţi, OPCCB execută garanţia
financiară de participare la licitaţie constituită în favoarea sa şi asigură
virarea contravalorii garanţiei, astfel:
a) în mod egal părţilor care au depus oferte de
răspuns, în cazul în care a fost retrasă o ofertă iniţiatoare;
b) părţii care a depus oferta
iniţiatoare, în cazul refuzului încheierii contractului de către ofertantul
declarat câştigător în cadrul licitaţiei;
c) în mod egal părţilor
declarate câştigătoare, în cazul refuzului încheierii contractului de către
participantul iniţiator;
d) participantului iniţiator, în cazul în care oferta a
fost retrasă înainte de data licitaţiei şi nu a fost primită nicio ofertă de
răspuns până la data retragerii, după ce OPCCB a aplicat în prealabil un
procent penalizator de 50% în favoarea sa.
CAPITOLUL VI
Participarea la piaţa centralizată a contractelor
bilaterale de
energie electrică
Art. 9. - Participarea la piaţa centralizată a
contractelor bilaterale de energie electrică este voluntară.
Art. 10. -Inregistrarea participanţilor la piaţa
centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică se face la
solicitarea scrisă a acestora, adresată OPCCB, conform procedurilor
operaţionale specifice, după semnarea de către reprezentantul autorizat al
solicitantului a convenţiei de participare la piaţa centralizată a contractelor
bilaterale de energie electrică.
Art. 11. - OPCCB stabileşte conţinutul-cadru al
convenţiei de participare la piaţa centralizată a contractelor bilaterale de
energie electrică care cuprinde drepturile şi responsabilităţile reciproce ale
OPCCB şi ale fiecărui participant la această piaţă. OPCCB face publică
convenţia pe pagina sa web, după ce a fost avizată de către autoritatea
competentă, după parcurgerea unui proces de consultare publică.
Art. 12. - Participanţii la piaţa centralizată a
contractelor bilaterale de energie electrică depun garanţii de participare,
stabilite în conformitate cu procedurile operaţionale specifice.
Art. 13. - Un participant la
piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică se poate
retrage din propria iniţiativă de la piaţa centralizată a contractelor
bilaterale de energie electrică în baza unei înştiinţări în scris, semnată de
reprezentantul autorizat al participantului la piaţă.
Art. 14. - OPCCB poate suspenda sau revoca
înregistrarea unui participant la piaţa centralizată a contractelor bilaterale
de energie electrică în oricare dintre următoarele cazuri:
a) nu mai îndeplineşte
condiţiile necesare pentru înregistrarea ca participant la această piaţă
definite în procedurile specifice;
b) nu îşi îndeplineşte
obligaţiile ce îi revin conform prezentului regulament;
c) nu respectă convenţia de participare la această
piaţă.
Art. 15. -Înscrierea/Suspendarea/Revocarea
participanţilor, depunerea ofertelor şi organizarea licitaţiilor se desfăşoară
în conformitate cu procedurile operaţionale specifice, elaborate de OPCCB şi
avizate de autoritatea competentă, după ce au fost supuse dezbaterii
participanţilor la piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie
electrică.
CAPITOLUL VII
Transparenţa pieţei centralizate a contractelor
bilaterale de
energie electrică
Art. 16. - După încheierea şedinţei de licitaţie pe
PCCB, OPCCB publică pe pagina sa web date sintetice privind tranzacţiile
încheiate, cuprinzând cel puţin: numele participantului iniţiator, tipul
ofertei (vânzare/cumpărare), codul ofertei, cantitatea totală tranzacţionată,
preţul de deschidere, preţul de atribuire, profilul zilnic al livrărilor,
perioada de livrare, numele participantului câştigător, lista celor care au
participat la licitaţie cu oferte de răspuns.
Art. 17. - După încheierea sesiunilor de licitaţie pe
PCCB-NC, OPCCB publică pe pagina sa web următoarele date: numele
participantului iniţiator, oferta/contract, numărul de contracte ofertate,
perioada de livrare, cantităţile tranzactionate, preţul de pornire, preţurile
de adjudecare a ofertelor şi lista celor care au participat la licitaţie cu
oferte de răspuns.
Art. 18. - Fiecare ofertă
iniţiatoare pentru PCCB şi PCCB-NC va fi disponibilă pe pagina web a OPCCB timp
de cel puţin 2 ani.
Art. 19. - OPCCB publică pe pagina sa web tariful
perceput pentru serviciul efectuat în calitate de OPCCB şi toate
procedurile/avizele aferente acestei pieţe.
CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 20. - OPCCB elaborează, actualizează ori de câte
ori este nevoie şi transmite ANRE pentru avizare procedurile operaţionale
corespunzătoare funcţionării pieţei centralizate a contractelor bilaterale de
energie electrică.
Art. 21. - OPCCB promovează în timp şi alte modalităţi
de tranzacţionare pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie
electrică pe care o administrează, în funcţie de gradul de dezvoltare a
acesteia şi solicitările participanţilor, pe baza unui proces transparent de
consultare cu participanţii la piaţa de energie electrică şi cu autoritatea
competentă, în vederea creşterii eficienţei pieţei de energie electrică în
ansamblu. Promovarea altor modalităţi de tranzacţionare se va finaliza prin
emiterea de proceduri specifice sau modificarea celor existente, cu avizul
autorităţii competente.
Art. 22. - OPCCB supraveghează funcţionarea pieţei
centralizate a contractelor bilaterale de energie electrică, publică rapoarte
periodice şi indici calculaţi în baza rezultatelor acestei pieţe, în scopul stabilirii
unor referinţe corecte de preţ pentru piaţa de energie electrică; supravegherea
se realizează în baza procedurii operaţionale specifice, avizate de ANRE.
ANEXĂ
la regulament
CONTRACT STANDARD
de vânzare-cumpărare a energiei electrice
Nr................din.................
Intre părţile contractante:
Societatea Comercială............, cu sediul
în........................., cod
poştal............, tel...............,
fax............., cu atributul fiscal RO,
înmatriculată în registrului comerţului la nr................., cont de virament nr......................,
deschis la........................, titulară a licenţei ANRE de furnizare/producere nr................., cod EIC ............, reprezentată
legal prin ............., având calitatea de vânzător, pe de o parte,
şi
Societatea Comercială............, cu sediul
în........................., cod
poştal............, tel..............., fax............, cu atributul fiscal RO, înmatriculată în
registrului comerţului la nr................., cont de virament nr......................, deschis
la........................, titulară a licenţei ANRE de furnizare/producere nr................., cod EIC ................ reprezentată legal prin
............., având calitatea de cumpărător, pe de altă parte,
denumite colectiv în cele ce urmează „părţile" şi
individual „partea",
s-a încheiat prezentul contract, în conformitate cu
rezultatul licitaţiei.............din data de...........
Terminologie
Art. 1. - Termenii utilizaţi în prezentul contract sunt
definiţi în anexa nr. 1.
Obiectul contractului
Art. 2. - (1) Obiectul contractului îl constituie
vânzarea de către vânzător şi cumpărarea de către cumpărător a cantităţii de
energie electrică prevăzute în anexa nr. 2, tranzacţionată prin intermediul pieţei centralizate a
contractelor bilaterale de energie electrică, cu cele două modalităţi de
tranzacţionare: PCCB, respectiv PCCB-NC. Preţul de contract este cel prevăzut
în anexa nr. 3.
(2) Preţul de contract este
compus din preţul energiei electrice şi componenta tarifului de transport
pentru introducerea energiei electrice în reţea şi este ferm pentru ambele
părţi.
(3) După caz, în situaţia în
care vânzătorul este un producător care prin intermediul prezentului contract
recuperează contravaloarea serviciului de transport al energiei electrice, în
anexa nr. 3, la pct. 2, se menţionează valoarea la data semnării contractului a
tarifului zonal de transport pentru introducerea energiei în reţea, inclus în
preţul de contract.
Condiţii de desfăşurare a vânzării-cumparării
Art. 3. - Cantitatea de energie electrică contractată
prevăzută în anexa nr. 2 este fermă, vânzătorul asumându-şi obligaţia de a o
livra în reţeaua electrică de transport şi/sau distribuţie şi de a o vinde
cumpărătorului, iar cumpărătorul asumându-şi obligaţia de a o accepta şi de a o
cumpăra la preţul de contract prevăzut în anexa nr. 3.
Art. 4. - Energia electrică tranzacţionată conform
prezentului contract trebuie să fie confirmată de părţi în conformitate cu
prevederile Codului comercial al pieţei angro de energie electrică, aprobat
prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul
Energiei nr. 25/2004, referitoare la valorile măsurate ale energiei electrice
şi comunicarea acestora.
Art. 5. - Niciuna dintre prevederile prezentului
contract referitoare la obligaţiile vânzătorului de a vinde cantităţile
contractate la preţul de contract nu exonerează vânzătorul de obligaţia de a
respecta strict dispoziţiile operatorului de transport şi de sistem, date în
conformitate cu prevederile Codului tehnic al reţelei electrice de transport şi
ale Codului comercial al pieţei angro de energie electrică.
Art. 6. - Niciuna dintre prevederile prezentului contract referitoare la obligaţiile cumpărătorului de a cumpăra
cantităţile contractate la preţul de contract nu exonerează cumpărătorul de
obligaţia de a respecta strict dispoziţiile operatorului de transport şi de
sistem, în conformitate cu prevederile Codului tehnic al reţelei electrice de
transport şi ale Codului comercial al pieţei angro de energie electrică.
Art. 7. - Cantitatea de energie electrică
tranzacţionată de părţi conform prezentului contract reprezintă
schimbul-blocsau face parte din schimbul-bloc notificat de fiecare dintre
părţi, conform prevederilor Codului comercial al pieţei angro de energie
electrică.
Art. 8. - (1) In vederea producerii efectelor
contractului, fiecare parte se obligă ca pe toată perioada de derulare a
acestuia să îşi respecte obligaţiile ce îi revin în relaţie cu operatorul
pieţei de echilibrare ca parte responsabilă cu echilibrarea sau cu partea
responsabilă cu echilibrarea căreia i-a transferat responsabilitatea
echilibrării şi trebuie să notifice, direct sau indirect, operatorului de
transport şi de sistem schimbul-bloc conform cantităţilor de energie electrică
din prezentul contract. Părţile îşi comunică una alteia denumirea şi codul PRE
care are responsabilitatea echilibrării pentru fiecare dintre părţi. Datele
referitoare la partea responsabilă cu echilibrarea (PRE) pentru ambele părţi
sunt precizate în anexa nr. 4.
(2) In cazul în care părţile din cadrul prezentului
contract sunt înregistrate în cadrul aceleiaşi părţi responsabile cu
echilibrarea, alocarea costurilor generate de dezechilibrele datorate
notificărilor fizice eronate se face conform metodei de alocare interne a
respectivei părţi responsabile cu echilibrarea.
(3) In cazul în care părţile din cadrul prezentului
contract sunt înregistrate ca/în părţi responsabile cu echilibrarea diferite,
consecinţele financiare pe care o parte le suportă pentru dezechilibre, ca
urmare a transmiterii de către cealaltă parte a notificării fizice eronate,
sunt recuperate de la partea care a notificat eronat.
(4) In cazul în care părţile
din cadrul prezentului contract sunt înregistrate ca/în părţi responsabile cu
echilibrarea diferite şi ambele părţi transmit notificări fizice eronate,
consecinţele financiare aferente sunt suportate proporţional prin raportarea
dezechilibrului generat de fiecare parte la suma
dezechilibrelor generate.
Perioada de valabilitate a contractului
Art. 9. - (1) Perioada de valabilitate a prezentului
contract va începe la data semnării lui de ambele părţi (data intrării în
vigoare) şi va înceta la data de.......(data expirării).
(2) Data efectivă de intrare în vigoare a contractului
este data de începere a livrărilor, cu condiţia îndeplinirii în termen de către
cumpărător a obligaţiilor sale cuprinse în art. 16 şi de către vânzător a
obligaţiilor sale cuprinse în art. 17.
(3) La expirarea perioadei de valabilitate, părţile nu
vor mai fi ţinute de termenii şi condiţiile prezentului contract decât în
măsura necesară pentru punerea în executare a drepturilor şi obligaţiilor
părţilor, aşa cum iau naştere din prezentul contract înainte de sfârşitul
perioadei de valabilitate.
Facturarea şi condiţiile de plată
Art. 10. - Contravaloarea energiei electrice ce urmează
să fie primită de către vânzător de la cumpărător se calculează ca suma
produselor dintre cantitatea de energie electrică prevăzută în anexa nr. 2 şi
preţul de contract prevăzut în anexa nr. 3 pct. 1.
Art. 11. - In situaţia în care vânzătorul este un
producător care prin intermediul prezentului contract recuperează
contravaloarea serviciului de transport al energiei electrice corespunzătoare
tarifului pentru introducerea energiei electrice în reţea, valoarea tarifului
zonal de transport pentru introducerea energiei electrice în reţea la data
semnării contractului poate fi actualizată conform algoritmului precizat în
anexa nr. 3 pct. 3; actualizarea se aplică în cazul în care, ulterior încheierii
prezentului contract, ANRE actualizează tarifele reglementate pentru serviciul
de transport, stabileşte altele noi sau modifică procedura de calcul al
acestora.
Art. 12. - (1) In cazul ofertelor cu perioada de
livrare de o săptămână, livrarea este condiţionată de plata în avans aferentă
întregii cantităţi contractate, termenul-limită de plată înscris pe factură
fiind considerat ultima zi financiară înainte de începerea livrării.
(2) In cazul ofertelor cu perioada de livrare de o
lună, un trimestru şi un an, vânzătorul va transmite cumpărătorului o factură
pentru perioada de livrare, calculată conform art. 10, în prima zi financiară a
lunii imediat următoare lunii de livrare.
(3) Factura emisă conform art.
12 alin. (2) va fi plătită de cumpărător conform termenului-limită de plată
înscris pe factură, respectiv cel mai târziu în a şaptea zi financiară de la
data transmiterii.
Art. 13. -In cazul în care o sumă facturată de către
vânzător este contestată integral sau în parte de cumpărător, acesta va înainta
o notă explicativă vânzătorului, cuprinzând obiecţiile sale, în termen de două
zile financiare de la data primirii facturii prin fax sau poşta electronică, şi
va plăti suma rămasă necontestată până la termenul-limită de plată, conform
art. 12. Obiecţiile cumpărătorului privind valorile facturate prezentate în
nota explicativă se vor concilia între părţi în termen de 5 zile financiare de
la data primirii pretenţiilor formulate de către cumpărător. Pentru sumele
contestate, dar stabilite ulterior pe cale amiabilă sau hotărâre judecătorească
a fi datorate de cumpărător, acesta va plăti, pe lângă suma datorată, o
penalitate calculată conform prevederilor art. 15. In cazul în care în urma
contestaţiei s-a stabilit reducerea valorilor facturate, cumpărătorului i se
restituie eventualele sume şi penalităţi aferente calculate potrivit art. 15
deja plătite, corespunzătoare reducerii respective.
Art. 14. - Factura se consideră achitată de către
cumpărător la data înregistrării plăţii în extrasul bancar al cumpărătorului,
la data preluării cecului de către vânzător ori la data intrării numerarului în
casieria vânzătorului.
Art. 15. - Neachitarea facturii
de către cumpărător conform termenelor-limită de plată prevăzute la art. 12
atrage plata de penalităţi de întârziere, după cum urmează:
a) penalităţile de întârziere se calculează pentru
fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de
scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv;
b) nivelul penalităţilor de
întârziere corespunde ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a
obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere.
Garanţii
Art. 16. - (1) Cumpărătorul va prezenta vânzătorului o
scrisoare de garanţie bancară în favoarea vânzătorului, emisă de o bancă
agreată de vânzător.
(2) Valoarea scrisorii de garanţie bancară se
calculează după cum urmează:
(i) pentru perioade de livrare
de o lună calendaristică, valoarea garanţiei este egală cu contravaloarea
energiei electrice contractate calculată pentru numărul de zile ale lunii de
livrare, respectiv: Valoarea scrisorii de garanţie bancară = cantitatea de
energie electrică corespunzătoare zilelor de livrare x preţ contract + valoarea
TVA, aceasta fiind de.....................lei;
(ii) pentru perioade de livrare mai mari decât o lună
calendaristică, valoarea garanţiei este egală cu contravaloarea energiei
electrice contractate calculată pentru 52 de zile calendaristice, respectiv:
Valoarea scrisorii de garanţie bancară = cantitatea de energie electrică corespunzătoare
celor 52 de zile x preţ contract + valoarea TVA, aceasta fiind de
.....................lei.
(3) Termenul de valabilitate a
scrisorii de garanţie bancară este până în data de 25 a lunii care urmează
ultimei luni de livrare.
(4) Termenul de prezentare a
garanţiei de plată, emisă în conformitate cu prevederile alin. (1), la sediul
vânzătorului este de cel puţin două zile financiare înainte de începerea
livrărilor de energie electrică şi reprezintă condiţie de intrare efectivă în
vigoare a contractului.
(5) Nedepunerea garanţiei de
plată înseamnă neintrarea efectivă în vigoare a contractului şi conduce la
obligarea cumpărătorului să plătească vânzătorului o despăgubire egală cu
contravaloarea energiei electrice pentru luna de livrare în cazul perioadelor
de livrare de o lună, respectiv 31 de zile de livrare (exclusiv TVA), în cazul
perioadelor de livrare mai mari de o lună aceasta fiind de...........................lei. Factura
emisă de către vânzător va fi
transmisă prin fax şi prin poştă cumpărătorului cel târziu la 10 zile
calendaristice de la finalizarea termenului de depunere a scrisorii de garanţie
bancară.
(6) Toate comisioanele şi
spezele bancare referitoare la scrisoarea de garanţie bancară sunt suportate de
cumpărător.
Art. 17. - (1) Vânzătorul, în cazul în care acesta nu
este şi titular de licenţă de producere de energie electrică, va prezenta
cumpărătorului o scrisoare de garanţie bancară în favoarea cumpărătorului,
emisă de o bancă agreată de cumpărător.
(2) Valoarea scrisorii de garanţie bancară se
calculează după cum urmează:
(i) pentru perioade de livrare de o lună
calendaristică, valoarea garanţiei este egală cu contravaloarea energiei
electrice contractate calculată pentru numărul de zile ale lunii de livrare,
respectiv: Valoarea scrisorii de garanţie bancară = cantitatea de energie
electrică corespunzătoare zilelor de livrare x preţ contract, aceasta fiind
de..................... lei;
(ii) pentru perioade de livrare mai mari decât o lună
calendaristică, valoarea garanţiei este egală cu contravaloarea energiei
electrice contractate calculată pentru 31 de zile calendaristice, respectiv:
Valoarea scrisorii de garanţie bancară = cantitatea de energie electrică
corespunzătoare celor 31 de zile x preţ contract, aceasta fiind de.....................lei.
(3) Termenul de valabilitate a scrisorii de garanţie
bancară este până în data de 10 a lunii următoare lunii
de livrare.
(4) Termenul de prezentare a
garanţiei de plată, emisă în conformitate cu prevederile alin. (1), la sediul
cumpărătorului este de cel puţin două zile financiare înainte de începerea
livrărilor de energie electrică şi reprezintă condiţie de intrare în vigoare a contractului.
(5) Nedepunerea scrisorii de
garanţie bancară înseamnă neintrarea efectivă în vigoare a contractului şi
conduce la obligarea vânzătorului de a plăti cumpărătorului o despăgubire egală
cu contravaloarea energiei electrice pentru perioada nelivrată, dar nu mai mult
de luna de livrare în cazul perioadelor de livrare de o lună, respectiv 31 de
zile de livrare (exclusiv TVA), în cazul perioadelor de livrare mai mari de o
lună aceasta fiind de...........................lei. Factura emisă de către cumpărător va fi transmisă prin fax şi prin poştă vânzătorului cel târziu la
10 zile calendaristice de la finalizarea termenului de depunere a scrisorii de
garanţie bancară.
(6) Toate comisioanele şi spezele bancare referitoare
la scrisoarea de garanţie bancară sunt suportate de vânzător.
Obligaţii şi drepturi
Art. 18. -Vânzătorul are următoarele obligaţii:
a) să deţină şi să menţină în vigoare pe durata
contractului licenţa de producere şi/sau licenţa de furnizare a energiei
electrice şi să respecte prevederile acestora/acesteia;
b) să asigure livrarea către cumpărător a energiei
contractate în termenii prezentului contract;
c) să returneze cumpărătorului
scrisoarea de garanţie bancară în original, în termen de 3 zile calendaristice
din momentul achitării tuturor datoriilor financiare, în cazul în care
contractul a încetat;
d) să plătească cumpărătorului,
în caz de denunţare unilaterală de către vânzător sau de reziliere din vina
vânzătorului, contravaloarea energiei electrice nelivrate, dar nu mai mult decât contravaloarea energiei electrice pentru 31
de zile de livrare;
e) să depună scrisoarea de garanţie bancară în original
la sediul cumpărătorului, în termenul şi în condiţiile prevăzute la art. 17;
f) să plătească despăgubirile menţionate la art. 17
alin. (4), dacă nu se depune scrisoarea de garanţie bancară.
Art. 19. -Vânzătorul are următoarele drepturi:
a) să factureze cumpărătorului
energia electrică livrată şi penalităţile, conform prevederilor contractuale,
şi să încaseze contravaloarea acestora;
b) să sisteze livrarea de energie electrică
cumpărătorului, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 25, şi să execute
garanţia bancara ca urmare a neplăţii facturii şi penalităţilor de întârziere
calculate în condiţiile art. 15.
Art. 20. - Cumpărătorul are
următoarele obligaţii:
a) să depună scrisoarea de garanţie bancară în original
la sediul vânzătorului, în termenul prevăzut la art. 16 alin. (3) şi în
condiţiile specificate la art. 16 alin. (1) şi (2);
b) să achite facturile pentru cantitatea de energie
electrică contractată şi penalităţile datorate în conformitate cu prevederile
prezentului contract;
c) să plătească despăgubirea menţionată la art. 16
alin. (4), dacă nu se depune scrisoarea de garanţie bancară;
d) să plătească vânzătorului, în caz de denunţare
unilaterală de către cumpărător sau de reziliere din vina cumpărătorului,
contravaloarea energiei electrice nepreluate, dar nu mai mult decât
contravaloarea energiei electrice pentru 31 de zile de livrare;
e) să deţină şi să menţină în vigoare pe durata
contractului licenţa de furnizare a energiei electrice şi să respecte
prevederile acesteia.
Art. 21. - Cumpărătorul are următoarele drepturi:
a) să primească cantitatea de energie electrică
contractată, în conformitate cu prevederile prezentului
contract;
b) să factureze vânzătorului
energia electrică nelivrată şi penalităţile, conform prevederilor contractuale,
să solicite executarea garanţiei bancare ca urmare a neplăţii de către
cumpărător a facturilor şi să încaseze contravaloarea
acestora.
Art. 22. - (1) Părţile se obligă una faţă de cealaltă
să deţină şi să păstreze, pe parcursul derulării contractului, toate aprobările
necesare fiecăreia pentru exercitarea obligaţiilor cuprinse în prezentul
contract, respectând în acelaşi timp toate prevederile
legale.
(2) Părţile se obligă una faţă de cealaltă să asigure
accesul, conform legii, cu restricţii de confidenţialitate conform prevederilor
art. 23, la toate informaţiile, documentaţiile sau datele necesare pentru buna
derulare a prezentului contract.
(3) Părţile garantează una celeilalte că prezentul
contract reprezintă o obligaţie fermă, legală, opozabilă în justiţie în
termenii acestuia.
Confidenţialitatea
Art. 23. - (1) Fiecare parte se obligă să asigure
confidenţialitatea tuturor informaţiilor, documentaţiilor, datelor sau
cunoştinţelor furnizate de către cealaltă parte în baza prezentului contract şi
să nu le dezvăluie unei terţe părţi, în totalitate ori parţial, fără
consimţământul scris al celeilalte părţi.
(2) Fac excepţie de la
prevederile alin. (1):
a) informaţiile solicitate de
autorităţile competente, în conformitate cu reglementările în vigoare;
b) informaţiile care au fost făcute publice până la
încheierea contractului;
c) informaţiile solicitate de
operatorul de transport şi de sistem, în conformitate cu prevederile Codului
tehnic al reţelei electrice de transport şi ale Codului comercial al pieţei
angro de energie electrică.
(3) Prevederile alin. (1) rămân
valabile timp de 5 ani după încetarea valabilităţii prezentului contract.
Cesiunea contractului
Art. 24. - Niciuna dintre părţi nu poate cesiona
parţial sau total drepturile şi obligaţiile decurgând din prezentul contract
fără obţinerea în prealabil a acordului scris al celeilalte părţi.
Întreruperea/Suspendarea livrărilor de energie
Art. 25. - (1) Întreruperea/Sistarea livrării de
energie din iniţiativa vânzătorului, înainte de data finalizării contractului,
poate fi dispusă cu respectarea următoarei proceduri:
a) au trecut mai mult de 5 zile financiare de la
termenul-limită de plată a facturilor emise conform
art. 12;
b) vânzătorul a transmis
cumpărătorului un preaviz după expirarea termenului prevăzut la lit. a), iar
cumpărătorul nu a achitat suma restantă;
c) au trecut 5 zile financiare de la data transmiterii
preavizului şi suma restantă nu a fost achitată,
termen după care vânzătorul poate decide sistarea livrării de energie electrică
la cumpărător şi executarea garanţiei bancare, în vederea recuperării tuturor
obligaţiilor de plată ale cumpărătorului, până în momentul sistării livrărilor.
(2) Reluarea livrării energiei electrice se poate
realiza numai după achitarea tuturor obligaţiilor de plată către vânzător (sume
facturate şi penalizări pentru întârzierea la plată) şi numai după ce
cumpărătorul reîntregeşte scrisoarea de garanţie bancară conform art. 16, în
termen de maximum 3 zile financiare de la sistarea livrării. Reluarea livrării
se face în termen de cel mult 3 zile calendaristice de la primirea la vânzător
a solicitării cumpărătorului de reluare a livrărilor, însoţită de documentele
care atestă îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată prevăzute în prezentul
articol. In cazul în care reluarea livrării nu este solicitată în scris de
către cumpărător, conform prevederilor prezentului articol, contractul este
considerat denunţat unilateral de către cumpărător. Aceste prevederi nu sunt
aplicabile în cazul în care a intervenit rezilierea de drept a contractului
conform art. 26 lit. a).
(3) Suspendarea temporară a contractului cu acordul
părţilor se poate realiza pentru o perioadă de maximum o lună în cazul
contractelor încheiate pentru perioade de livrare de 3 luni sau mai lungi de 3
luni.
Rezilierea contractului
Art. 26. - Rezilierea contractului are loc de drept,
fără punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţei, în următoarele
cazuri:
a) din iniţiativa vânzătorului în cazul în care
cumpărătorul nu efectuează în termen de 10 zile calendaristice de la data
sistării livrării de energie
electrică plata integrală a facturilor şi a penalităţilor datorate şi nu
reîntregeşte garanţia bancară;
b) din iniţiativa uneia dintre
părţi în cazul în care cealaltă parte refuză să încheie un act adiţional la
prezentul contract, în condiţiile modificării reglementărilor şi/sau
circumstanţelor, aşa cum este definită la art. 29, care au stat la baza
încheierii acestuia, într-un termen de 30 de zile calendaristice de la data
apariţiei acestei modificări. Incetarea contractului nu are loc în această
situaţie decât dacă vânzătorul şi cumpărătorul nu ajung la o înţelegere în
termenul de 30 de zile calendaristice menţionat mai sus;
c) din iniţiativa uneia dintre
părţi în cazul în care cealaltă parte nu asigură transmiterea notificărilor pe
platforma pieţei de echilibrare pentru tranzacţiile aferente prezentului
contract timp de 3 zile consecutiv sau în cazul în care cealaltă parte a fost
suspendată de la piaţa de echilibrare;
d) în cazul în care una dintre părţi nu îşi respectă
obligaţiile contractuale asumate conform art. 16-18 şi 20.
Denunţarea contractului
Art. 27. - Oricare dintre părţi
are dreptul să denunţe unilateral prezentul contract cu un preaviz de 20 de
zile calendaristice, cu obligaţia de plată a cantităţii de energie nelivrate
conform art. 18 lit. d) sau a cantităţii de energie nepreluate conform art. 20
lit. d).
Incetarea contractului
Art. 28. - Prezentul contract încetează să îşi producă
efectele în următoarele cazuri:
a) la expirarea perioadei de valabilitate stabilite
conform prevederilor art. 9 alin. (1);
b) prin acordul părţilor;
c) în caz de dizolvare, lichidare, faliment, retragere a licenţei uneia dintre părţi.
Modificarea circumstanţelor
Art. 29. - (1) In sensul prezentului contract, modificare de circumstanţe semnifică
aplicarea actelor normative şi reglementărilor româneşti, precum şi a
modificărilor şi/sau abrogărilor ce ar putea să apară în actele normative şi
reglementările incidente, existente după data efectivă de intrare în vigoare a
acestuia.
(2) Modificarea circumstanţelor se va reflecta prin
acte adiţionale încheiate între părţi.
Forţa majoră
Art. 30. - (1) Părţile sunt
exonerate de orice răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau totală a
obligaţiilor ce decurg din prezentul contract dacă aceasta este rezultatul
acţiunii forţei majore. Circumstanţele de forţă majoră sunt cele care pot
apărea pe parcursul derulării prezentului contract în urma producerii unor
evenimente deosebite, cum ar fi calamităţi naturale, război, embargo, care nu
au putut fi luate în considerare de părţi la încheierea contractului şi care
sunt în mod rezonabil în afara voinţei şi controlului părţilor.
(2) Partea care invocă forţa majoră trebuie să notifice
acest lucru în scris celeilalte părţi în termen de 3 zile de la apariţia
acesteia, cu confirmarea organelor competente de la locul producerii
evenimentului ce constituie forţă majoră şi cu estimarea duratei după care
aceasta îşi încetează efectele.
(3) Neîndeplinirea obligaţiei
de comunicare a forţei majore nu înlătură efectul exonerant de răspundere al
acesteia, dar antrenează obligaţia părţii care o invocă de a repara pagubele
cauzate celeilalte părţi prin faptul necomunicării.
(4) Perioada de forţă majoră se va sfârşi atunci când
partea care a emis notificarea conform alin. (2) emite o nouă notificare prin
care anunţă că este capabilă să îşi îndeplinească din nou toate obligaţiile ce
îi revin prin prezentul contract şi reia îndeplinirea tuturor obligaţiilor care fac obiectul notificării respective.
Litigii
Art. 31. - Orice divergenţe de natură tehnică,
operaţională sau comercială între părţile prezentului contract, care nu se pot
rezolva pe cale amiabilă în termen de 10 zile calendaristice, se vor înainta
spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente.
Art. 32. - Părţile convin ca litigiile ce decurg din
interpretarea şi/sau derularea prezentului contract, care nu pot fi soluţionate
pe cale amiabilă, să fie supuse instanţelor judecătoreşti competente.
Notificări
Art. 33. - (1) Orice notificare, cu excepţia celor
fizice referitoare la schimburile-bloc, punere în întârziere sau solicitare
cerută ori autorizată prin prezentul contract va fi transmisă în scris şi va fi
considerată transmisă numai dacă notificarea, punerea în întârziere sau
solicitarea:
(i) va fi predată personal
părţii respective; sau (ii) va
fi transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cerută de
către partea în cauză; sau (iii) va fi transmisă prin fax şi o copie, cu
scrisoare cu confirmare de primire prin poştă. (2) Notificările, punerile în
întârziere sau solicitările vor fi trimise:
- pentru cumpărător, pe adresa:...........................................,
în atenţia:
.............................................................................
- pentru vânzător, pe
adresa:............................................,
în atenţia:
.............................................................................
Adresele de mai sus pot fi schimbate oricând de oricare
dintre părţi prin notificare scrisă către cealaltă parte, notificarea producând
efecte începând cu data primirii.
(3) Orice notificare, punere în întârziere sau
solicitare va fi considerată primită de către
destinatar:
(i) la momentul predării, dacă este înmânată personal părţii respective;
(ii) în termen de 3 zile calendaristice după
transmiterea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (în fiecare
caz, cu cererea confirmării de primire din partea părţii relevante);
(iii) la data primirii faxului conform protocolului de
confirmare, cu condiţia
transmiterii originalului personal sau prin poştă.
Dispoziţii finale
Art. 34. - Prezentul contract şi toate obligaţiile care
rezultă pentru părţi din derularea acestuia se supun în totalitate şi sub toate
aspectele legislaţiei române în vigoare.
Art. 35. - (1) Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din
prezentul contract.
(2) Dacă printr-un act normativ (lege, ordonanţă a
Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului, hotărâre a Guvernului, ordin al
preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei) sunt
emise prevederi imperative contrare clauzelor din prezentul contract, se vor
aplica prevederile din actul normativ, de la data intrării în vigoare a
acestuia, iar părţile au obligaţia modificării/completării în consecinţă a
prezentului contract prin încheierea unui act adiţional la acesta.
Prezentul contract a fost încheiat la data
de................, în două exemplare,
câte unul pentru fiecare parte.
SEMNATARI:
Din partea vânzătorului,
....................................
Din partea cumpărătorului,
...................................
ANEXA Nr. 1
la contract
DEFINIŢII
ale unor termeni
Cantitate de energie
|
Cantitatea de energie electrică tranzacţionată între părţi
|
ANRE
|
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
|
Cod comercial al pieţei angro de energie electrică
|
Colecţia de reguli în conformitate cu care se stabilesc
cantităţile de energie efectiv tranzacţionate într-un interval bază de
decontare, valoarea acestora şi modalităţile de plată
|
Data efectivă de intrare în vigoare
|
Data când sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: (i) a
fost constituită şi depusă garanţia bancară; şi (ii) încep livrările de
energie electrică
|
Data intrării în vigoare
|
Data semnării contractului de către ambele părţi, la care acesta
intră în vigoare şi devine obligatoriu din punct de vedere juridic pentru
ambele părţi
|
Furnizor
|
Persoana juridică titulară a unei licenţe de furnizare
|
Interval bază de decontare
|
O perioadă de timp de o oră cu începere
din prima secundă a orei oficiale a României până la sfârşitul acesteia
|
Lună de livrare
|
O lună calendaristică dintr-un an
calendaristic pe durata de valabilitate a
contractului
|
Ofertă bandă 7/7
|
Oferta de vânzare sau cumpărare de energie electrică la putere
medie orară constantă în intervalul 1-24 în fiecare zi (de luni până
duminică) a perioadei de livrare
|
Ofertă bandă 5/7
|
Oferta de vânzare sau cumpărare de energie electrică la putere
medie orară constantă în intervalul 1-24 în fiecare zi lucrătoare (de luni
până vineri) a perioadei de livrare
|
Ofertă vârf 7/7
|
Oferta de vânzare sau cumpărare de energie electrică la putere
medie orară constantă în intervalul 7-22 în fiecare zi (de luni până
duminică) a perioadei de livrare
|
Ofertă vârf 5/7
|
Oferta de vânzare sau cumpărare de energie electrică la putere
medie orară constantă în intervalul 7-22 în fiecare zi lucrătoare (de luni
până vineri) a perioadei de livrare
|
Ofertă gol 7/7
|
Oferta de vânzare sau cumpărare de energie electrică la putere
medie orară constantă în intervalele 1-6 şi 23-24 în fiecare zi (de luni până
duminică) a perioadei de livrare
|
Ofertă gol 5/7
|
Oferta de vânzare sau cumpărare de energie electrică la putere
medie orară constantă în intervalele 1-6 şi 23-24 în fiecare zi lucrătoare
(de luni până vineri) a perioadei de livrare
|
Operator de transport şi sistem
|
Orice persoană care deţine, sub orice titlu, o reţea electrică de
transport şi este titulară a unei licenţe de transport prin care răspunde de
operarea, asigurarea întreţinerii şi, dacă este necesar, dezvoltarea reţelei
de transport într-o anumită zonă şi, acolo unde este aplicabilă, de
interconectarea acesteia cu alte sisteme electroenergetice, precum şi de
asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de acoperire a cererilor
rezonabile pentru transportul energiei electrice. Operatorul de transport şi
sistem este Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice
„Transelectrica" - S.A.
|
Operatorul pieţei de echilibrare
|
Operator de piaţă care asigură înregistrarea participanţilor la
piaţa de echilibrare, precum şi colectarea şi verificarea formală a ofertelor
pe piaţa de echilibrare. Operatorul pieţei de echilibrare este Compania
Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A.
|
Parte responsabilă cu echilibrarea
|
Titular de licenţă care a fost înregistrat de operatorul de
transport şi de sistem ca parte responsabilă cu echilibrarea, în conformitate
cu prevederile Codului comercial al pieţei angro de energie electrică
|
Perioada de valabilitate
|
Perioada cuprinsă între data efectivă de intrare în vigoare şi
data de expirare
|
Piaţa angro de energie electrică
|
Cadru organizat în care energia electrică este achiziţionată de
furnizori de la producători sau de la alţi furnizori, în vederea revânzării
sau a consumului propriu, precum şi de operatorii de reţea, în vederea
acoperirii consumului propriu tehnologic
|
Piaţa de echilibrare
|
Piaţa centralizată organizată şi administrată de operatorul de
transport şi de sistem pentru colectarea ofertelor de livrare a energiei de
echilibrare transmise de participanţii ia piaţa de echilibrare şi utilizarea
lor pentru a asigura siguranţa şi stabilitatea în funcţionare a Sistemului
electroenergetic naţional şi pentru a rezolva restricţiile de reţea
|
Reţea electrică de distribuţie
|
Reţeaua electrică cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV
inclusiv
|
Reţea electrică de transport
|
Reţeaua electrică de interes naţional şi strategic cu tensiunea
de linie nominală mai mare de 110 kV
|
Termen-limită de plată
|
Termen-limită înscris pe factura emisă de către vânzător în
funcţie de durata perioadei de livrare a energiei electrice, conform
prevederilor contractului
|
Tarif zonal aferent serviciului de transport pentru introducerea de energie electrică în reţea (Tg)
|
Tarif mediu al producătorului pentru introducerea de energie
electrică în reţea, determinat de Compania Naţională de Transport al Energiei
Electrice „Transelectrica" - S.A., conform algoritmului aprobat de ANRE;
|
Schimb-bloc
|
Schimb de energie electrică între două părţi responsabile cu
echilibrarea
|
Zi financiară
|
Orice zi în care băncile prin care operează părţile sunt deschise
pentru operaţiuni financiare
|
ANEXA Nr. 2
la contract
CANTITATEA DE ENERGIE ELECTRICĂ
1. Cantitatea de energie
electrică contractată între părţi este de.........MWh, la o putere orară de
....MW
Denumirea
|
Zile 7/7 (luni-duminică)
|
Zile 5/7 (luni-vineri)
|
Banda (intervalul 1-24)
|
|_|
|
|_|
|
Vârf (intervalul 7-22)
|
|_|
|
|_|
|
Gol (intervalele 23-24 şi 1-6)
|
|_|
|
|_|
|
2. Perioada de livrare a
energiei electrice stabilită la pct. 1 este:
• săptămâna......din
anul...............
• luna...........din anul.....................
• trimestrul...............din anul.........
• anul..............................................
SEMNATARI:
Din partea vânzătorului,
................................
Din partea cumpărătorului,
................................
ANEXA Nr. 3
la contract
PREŢUL DE CONTRACT
1. Preţul de contract pentru
fiecare oră este........lei/MWh.
2. Tariful zonal aferent serviciului de transport
pentru introducerea energiei în reţea la data semnării contractului este cel
prevăzut în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în
Domeniul Energiei nr............
3. Algoritmul de actualizare a
preţului de contract în cazul modificării de către ANRE a tarifului zonal
aferent serviciului de transport pentru introducerea de energie electrică în
reţea (Tg): la preţul de contract specificat la pct. 1 se va adăuga diferenţa
dintre Tariful Tg nou şi Tariful Tg vechi.
4. Preţul de contract nu
include TVA.
NOTĂ:
Punctele 2 şi 3 sunt prevăzute în prezenta anexă numai
în condiţiile în care vânzătorul este titular de licenţă de producere de energie
electrică.
SEMNATARI:
Din partea vânzătorului,
................................
Din partea cumpărătorului,
................................
ANEXA Nr. 4
la contract
DATELE REFERITOARE
la partea responsabilă cu echilibrarea (PRE)
Pentru vânzător:
• denumirea PRE
• codul PRE
• persoane de contact, adresa
de e-mail şi numărul de telefon
Pentru cumpărător:
• denumirea PRE
• codul PRE
• persoane de contact, adresa de e-mail şi numărul de
telefon
SEMNATARI:
Din partea vânzătorului,
................................
Din partea cumpărătorului,
................................