ORDIN Nr. 605
din 9 mai 2008
pentru aprobarea
Reglementarii Aeronautice Civile Romane RACR-ATS „Serviciile de trafic
aerian", editia a 2-a
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 411 din 2 iunie 2008
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului
Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul
transporturilor,
în scopul armonizării reglementărilor aeronautice
civile naţionale în domeniul serviciilor de trafic aerian cu standardele şi
practicile recomandate, emise de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale,
în temeiul prevederilor art. 12
lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 lit. b) şi
f) şi ale art. 66 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul
aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.
2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii
Aeronautice Civile Române, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 5
alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Reglementarea Aeronautică Civilă
Română RACR-ATS „Serviciile de trafic aerian", ediţia a 2-a, prevăzută în
anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - In termen de 120 de zile de la publicarea
prezentului ordin, Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
va emite procedurile şi instrucţiunile specifice de aplicare, proceduri şi
instrucţiuni de aeronautică civilă privind serviciile de trafic aerian, denumite
în continuare PIAC-ATS, şi le va publica pe website-ul propriu (www.caa.ro).
Art. 3. - Direcţia generală aviaţie civilă din cadrul
Ministerului Transporturilor, Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă
Română", Regia Autonomă „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic
Aerian" - ROMATSA, precum şi orice alţi agenţi aeronautici certificaţi/autorizaţi să furnizeze
servicii de navigaţie aeriană vor duce la îndeplinire prevederile prezentului
ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 120 de zile de la
publicare.
Art. 5. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin se abrogă Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi
turismului nr. 524/2005 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile
române privind serviciile de trafic aerian RACR-ATS, ediţia 1.0/2005, publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 26 aprilie 2005, precum şi orice alte dispoziţii
contrare.
p. Ministrul transporturilor,
Barna Tanczos,
secretar de stat
*)Anexa se publică ulterior în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 bis
în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul de vânzări şi
informare al Regiei Autonome „Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri
nr. 1.