ORDIN Nr. 6277
din 12 ianuarie 2007
privind asigurarea punerii
pe piata numai a brichetelor care sa nu permita actionarea de catre copii,
precum si interzicerea punerii pe piata a brichetelor fantezie
ACT EMIS DE:
AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 60 din 25 ianuarie 2007
Având în vedere prevederile Legii nr. 245/2004 privind
securitatea generală a produselor, ale Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992
privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 339/93 privind
controalele de conformitate cu regulile de securitate a produselor, în cazul produselor
importate din ţări terţe,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor, cu modificările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr.
1.552/2006 privind reorganizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor,
în conformitate cu Decizia Comisiei 2006/502/CE care
cere statelor membre să întreprindă măsuri pentru a asigura punerea pe piaţă
numai a acelor brichete care să nu permită să fie acţionate de copii şi pentru
interzicerea punerii pe piaţă a brichetelor fantezii, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 198 din 20 iulie 2006, p. 41-45,
adoptată la data de 11 mai 2006,
preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor şi vicepreşedintele Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală emit următorul ordin:
Art. 1. - In sensul prezentului ordin, următorii
termeni se definesc astfel:
1. brichetă - înseamnă un dispozitiv de producere a flăcării, operat manual, care
foloseşte combustibil, utilizat în mod normal pentru aprinderea deliberată în
special a ţigărilor, ţigărilor de foi şi a pipelor şi care poate fi utilizat în
mod previzibil la aprinderea unor materiale cum ar fi hârtie, fitile, lumânări
şi felinare, fabricat cu un rezervor integrat cu combustibil, care se poate
reîncărca sau nu. Fără a aduce prejudicii interzicerii punerii pe piaţă a
brichetelor fantezie, stabilită la art. 2 alin. (2), această definiţie nu se
aplică brichetelor reîncărcabile pentru care producătorii furnizează, la
cererea autorităţilor competente, documentaţia necesară care să dovedească
faptul că brichetele sunt proiectate, fabricate şi puse pe piaţă astfel încât
să asigure o utilizare continuă sigură, conform aşteptărilor, pe o perioadă de
funcţionare de cel puţin 5 ani, brichete ce pot fi reparate şi care îndeplinesc
în totalitate următoarele cerinţe:
a) au garanţie scrisă de la producător pentru cel
puţin 2 ani pentru fiecare brichetă, în concordanţă cu Legea nr. 449/2003
privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora;
b) au posibilitatea practică
de a fi reparate şi reîncărcate în siguranţă pe întreaga perioadă de
funcţionare, incluzând în special posibilitatea reparării mecanismului de
aprindere;
c) părţile care nu sunt consumabile, dar e probabil a
se uza ori funcţiona defectuos după perioada de garanţie, pot fi înlocuite sau
reparate în centre service postvanzare, specializate sau autorizate, din
Uniunea Europeană;
2. brichetă fantezie - înseamnă orice brichetă definită în specificaţia 3.2 a standardului
european EN 13869:2002;
3. brichetă care nu
permite să fie acţionată de copii - înseamnă
bricheta proiectată şi fabricată în aşa fel încât să nu poată fi operată de
copii mai mici de 51 de luni în condiţii normale sau rezonabil previzibile de
utilizare datorită, de exemplu, forţei necesare de a opera bricheta,
designului, sistemului de protecţie a mecanismului său de aprindere sau
complexităţii fazelor de operare necesare aprinderii brichetei. Se consideră că nu poate fi acţionată de
copii:
a) bricheta care este conformă
cu standardele naţionale ce transpun standardul european EN 13869:2002, în
măsura în care specificaţiile, altele decât cele din paragrafele 3.1, 3.4 şi
5.2.3 ale standardului, sunt aplicabile;
b) bricheta care este conformă cu reglementările
relevante ale ţărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, în care
cerinţele care să nu permită acţionarea brichetei de către copii, echivalente
cu cele stabilite prin prezentul ordin, sunt în vigoare;
4. model de brichetă - înseamnă brichete de la acelaşi producător care nu diferă, în ceea
ce priveşte designul sau alte caracteristici, în vreun fel care ar putea afecta
rezistenţa la acţionarea lor de către copii;
5. test privind rezistenţa
la acţionarea brichetelor de către copii - înseamnă
un test sistematic de rezistenţă la acţionarea de către copii a unui model dat
de brichetă, pe o mostră a brichetelor analizate, în particular teste realizate
în concordanţă cu standardele naţionale care transpun standardul european EN
13869:2002, în măsura în care specificaţiile, altele decât cele din paragrafele
3.1, 3.4 şi 5.2.3 ale standardului, sunt aplicabile, sau în concordanţa cu
cerinţele de testare ale reglementărilor relevante din ţările care nu sunt
membre ale Uniunii Europene, în care cerinţele de securitate echivalente celor stabilite prin prezentul ordin sunt în vigoare;
6. producător - are aceeaşi definiţie ca cea prevăzută în art. 2 lit. e) din Legea
nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor;
7. distribuitor - are
aceeaşi definiţie ca cea prevăzută în art. 2 lit. f) din Legea nr. 245/2004;
8. punere pe piaţă - are aceeaşi definiţie ca cea prevăzută în art. 2 liniuţa a 23-a din
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare;
9. declaraţie de
conformitate - o declaraţie ce trebuie să
însoţească fiecare unitate de transport a produsului şi să fie furnizată
fiecărui distribuitor sau vânzător căruia produsul îi este vândut sau livrat de producător. Declaraţia
trebuie să specifice:
a) că produsul este conform cu standardul european EN
13869:2002;
b) numele şi adresa producătorului;
c) perioada (perioadele), care să nu depăşească 31 de
zile, în decursul căreia (cărora) brichetele au fost fabricate;
d) adresa locului de
fabricaţie, dacă diferă de cea de la lit. b);
10. marcarea produselor - în scopul asigurării trasabilităţii, producătorul trebuie să
eticheteze fiecare brichetă cu următoarele informaţii, care pot fi în cod:
a) o identificare a perioadei, care să nu depăşească
31 de zile, în decursul căreia bricheta a fost fabricată;
b) o identificare a producătorului
brichetei, în afară de cazul în care bricheta are o etichetă particulară. Dacă
bricheta are o etichetă particulară, trebuie să aibă o marcă de cod sau altă
etichetă care să permită vânzătorului brichetei să identifice fabricantul, la
cerere.
Art. 2. - (1) Incepând cu data
de 11 martie 2007, doar brichetele care nu permit să fie acţionate de copii vor
fi puse pe piaţă.
(2) De la aceeaşi dată este interzisă punerea pe piaţă
a brichetelor fantezie.
Art. 3. - (1) Incepând cu data de 11 martie 2007, ca o condiţie pentru punerea brichetelor pe piaţă, producătorii
vor fi obligaţi:
a) să păstreze şi să furnizeze fără întârziere, la
cererea autorităţilor competente stabilite în art. 6 din Legea nr. 245/2004, un
raport al testului privind rezistenţa la acţionarea brichetelor de către copii
pentru fiecare model de brichete, cu mostre ale brichetelor modelului testat,
certificând că brichetele din modelul respectiv, plasate pe piaţă, nu permit să
fie acţionate de copii;
b) să ateste, la cererea autorităţilor competente, că
toate brichetele din fiecare dintre loturile puse pe piaţă sunt conforme cu modelul
testat şi să furnizeze, la cererea autorităţilor, documentaţia privind
programul de testare şi control care susţine atestarea;
c) să monitorizeze continuu conformitatea brichetelor
produse cu soluţiile tehnice adoptate pentru a asigura condiţiile ca acestea să
nu poată fi acţionate de copii, folosind metode de testare corespunzătoare, şi
pentru a păstra la dispoziţia autorităţilor competente certificatele de
producţie necesare pentru a arăta că toate brichetele au fost produse conform
cu modelul testat;
d) să păstreze şi să furnizeze fără întârziere, la
cererea autorităţilor competente, un nou raport al testului privind rezistenţa
brichetelor la acţionarea lor de către copii, dacă a fost făcută vreo schimbare
asupra unui model de brichetă, care poate afecta nefavorabil capacitatea
modelului de a satisface cerinţele prezentului ordin.
(2) Incepând cu data de 11 martie 2007, distribuitorii
vor fi obligaţi să păstreze şi să furnizeze, fără întârziere, la cererea
autorităţilor competente, documentaţia necesară identificării oricărei persoane
care a furnizat brichetele ce au fost puse pe piaţă, în vederea asigurării
trasabilităţii producătorului de brichete pe întregul lanţ de distribuţie.
(3) Brichetele pentru care producătorii şi
distribuitorii nu furnizează documentaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) în
termenul limită stabilit de autorităţile competente trebuie să fie retrase de
pe piaţă.
Art. 4. - (1) Rapoartele
testelor privind rezistenţa brichetelor la acţionarea lor de către copii,
prevăzute ia art. 3, trebuie să cuprindă, în special:
a) numele, adresa şi locul principal de desfăşurare a
activităţii fabricantului, oriunde este situat, şi ale importatorului, dacă
brichetele sunt importate;
b) o descriere completă a brichetei, care să includă
mărimea, forma, greutatea, combustibilul utilizat, volumul combustibilului,
mecanismul de aprindere şi dispozitivele de siguranţă, designul, soluţiile
tehnice şi alte caracteristici care fac ca bricheta să nu poată fi acţionată de
copii, în concordanţă cu definiţiile şi cerinţele stabilite de prezentul ordin.
Aceasta va include, în special, o descriere detaliată a tuturor dimensiunilor,
cerinţelor de forţă sau a altor caracteristici care ar putea afecta cerinţele
de securitate ale brichetelor care nu pot fi acţionate de copii, inclusiv
toleranţele fabricantului pentru fiecare dintre aceste caracteristici;
c) o descriere detaliată a testelor şi a rezultatelor
obţinute, a datelor testelor, a locului în care s-au realizat testele, a
identităţii organizaţiei care a realizat testele şi detalii despre calificarea
şi competenţa acestor organizaţii de a realiza testele respective;
d) identificarea locului în care brichetele sunt sau
au fost fabricate;
e) locul în care este păstrată documentaţia cerută
prin prezentul ordin;
f) referinţe ale acreditării sau recunoaşterii
organismului de testare.
(2) Rapoarte ale testelor privind rezistenţa la
acţionarea brichetelor de către copii, prevăzute la art. 3, trebuie să fie
întocmite de oricare dintre:
a) organismele de testare acreditate pentru
îndeplinirea cerinţelor stabilite prin ISO/IEC 17025:2005 „Cerinţe generale
privind competenţa laboratoarelor de testare şi calibrare", de către un
membru al International Laboratory Accreditation Cooperation (ILAC), pentru realizarea
testelor privind rezistenţa la acţionarea brichetelor de către copii sau de
cele altfel recunoscute de autorităţile competente ale statelor membre pentru
acest scop;
b) organismele de testare ale căror rapoarte ale
testelor privind rezistenţa la acţionarea brichetelor de către copii sunt
acceptate în ţările în care se aplică cerinţe echivalente cu cele stabilite
prin prezentul ordin, în ceea ce priveşte rezistenţa la acţionarea brichetelor
de către copii.
(3) In scopul informării, o listă a organismelor
prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) va fi publicată şi actualizată de Comisia
Europeană.
Art. 5. - (1) Autoritatea vamală permite punerea în
liberă circulaţie a brichetelor definite la art. 1 pct. 1 numai pe baza
declaraţiei de conformitate prevăzute la art. 1 pct. 9, întocmită de
producător, pe care importatorul trebuie să o anexeze în original la declaraţia
vamală de punere în liberă circulaţie.
(2) Potrivit art. 2 din
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 339/93 privind controalele ele conformitate cu
regulile de securitate a produselor, în cazul produselor importate din ţări
terţe, dacă la controlul documentar sau fizic autoritatea vamala are îndoieli
cu privire la conformitatea brichetelor sau dacă importatorul nu prezintă
declaraţia de conformitate prevăzută la alin. (1), autoritatea vamală suspendă
operaţiunea de punere în liberă circulaţie şi notifică în scris, de îndată,
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(3) Procedura aplicabilă în această situaţie este cea
prevăzută de Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 339/93.
Art. 6. - (1) Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor va transmite Comisiei Europene informaţii privind adoptarea
prezentului ordin, precum şi informaţiile prevăzute la art. 3 si 10 din
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 339/93.
(2) Prezentul ordin este aplicabil până la data de 11
mai 2007.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor,
Marian Zlotea
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală,
Gelu Ştefan Diaconu