ORDIN Nr. 7
din 15 iunie 2010
pentru punerea în aplicare a
Normelor privind calificarea profesionala si pregatirea continua a persoanelor
care lucreaza în domeniul distributiei produselor de asigurare
ACT EMIS DE:
COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 417 din 22 iunie 2010
In temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) şi (27),
precum şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de
asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările
ulterioare,
potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor din data de 18 mai 2010, prin care s-au adoptat Normele privind
calificarea profesională şi pregătirea continuă a persoanelor care lucrează în
domeniul distribuţiei produselor de asigurare,
preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
emite următorul ordin:
Art. 1. - (1) Se pun în aplicare Normele privind
calificarea profesională şi pregătirea continuă a persoanelor care lucrează în
domeniul distribuţiei produselor de asigurare, prevăzute în anexa care face
parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Normele menţionate la alin. (1) intră în vigoare la
data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 2. - Persoanele care lucrează în domeniul
distribuţiei produselor de asigurare, precum şi direcţiile de specialitate din
cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor asigura ducerea la
îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu
ANEXA
NORME
privind calificarea profesională şi pregătirea
continuă a persoanelor care lucrează în domeniul distribuţiei produselor de
asigurare
Art. 1. - (1) Prezentele norme stabilesc cerinţele de
calificare profesională a persoanelor care doresc să lucreze în domeniul
distribuţiei produselor de asigurare şi cerinţele de pregătire profesională
continuă a acestora.
(2) In înţelesul prezentelor norme, expresiile de mai
jos au următoarele semnificaţii:
a) calificarea profesională - pregătirea
teoretică şi practică pentru însuşirea cunoştinţelor specifice domeniului
asigurărilor;
b) pregătirea profesională continuă -
actualizarea permanentă a cunoştinţelor şi deprinderilor specifice locului de
muncă din domeniul asigurărilor;
c) certificatul de absolvire - atestă absolvirea
cursurilor de calificare sau de pregătire profesională continuă.
Art. 2. - Dispoziţiile prezentelor norme se aplică
următoarelor categorii de persoane:
a) agenţi de asigurare persoane fizice;
b) conducători ai agenţilor de asigurare persoane
juridice;
c) subagenţi;
d) conducători ai activităţii de bancassurance şi
persoanele fizice care desfăşoară activitate de bancassurance;
e) conducători executivi ai brokerilor de asigurări
şi/sau reasigurări;
f) brokeri în asigurări/reasigurări;
g) asistenţi în brokeraj persoane fizice şi
conducători ai asistenţilor în brokeraj persoane juridice;
h) personal propriu al brokerului de asigurare şi/sau
reasigurare, care are ca principală atribuţie de serviciu intermedierea
contractelor de asigurare şi/sau reasigurare;
i) angajaţi ai societăţilor de asigurare implicaţi în
activitatea distribuţiei produselor de asigurare.
Art. 3. - (1) Persoanele menţionate la art. 2, care
doresc să lucreze în domeniul asigurărilor, trebuie să absolve un program de
calificare profesională aprobat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) La programele de calificare profesională se pot
înscrie persoane fizice care posedă diplomă de absolvent de liceu şi au
domiciliul sau rezidenţa în România, precum şi cetăţeni cu domiciliul sau
rezidenţa în Spaţiul Economic European care fac dovada că deţin cunoştinţe de
limba română în măsură să asigure o foarte bună comunicare cu asiguraţii şi
potenţialii asiguraţi.
(3) Durata programului de calificare profesională este
de minimum 50 de ore efective.
(4) Programa cursurilor la distanţă sau e-learning
trebuie să corespundă, prin studiu individual, duratei menţionate la alin. (3).
Art. 4. - (1) Programa-cadru pentru programele de
calificare profesională cuprinde cel puţin următoarele secţiuni:
a) cadrul legislativ al activităţii de asigurare;
b) principiile activităţii de asigurare şi produsele de
asigurare;
c) principiile generale privind tehnicile de vânzare
şi negociere a produselor de asigurare şi cele privind etica în vânzări;
d) protecţia asiguraţilor, protecţia datelor cu
caracter personal, elemente de prevenire şi combatere a spălării banilor, a
finanţării terorismului şi a aplicării sancţiunilor internaţionale.
(2) Tematica detaliată a programelor de calificare
profesională este elaborată de Comisia de monitorizare a calităţii pregătirii
profesionale şi se supune aprobării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Comisia de monitorizare este definită în Normele privind
activitatea entităţilor care organizează cursuri de pregătire profesională
unitară a personalului din asigurări.
(3) Programele de calificare profesională pot fi
structurate în module de cursuri care să cuprindă una sau mai multe dintre
secţiunile prevăzute la alin. (1).
Art. 5. - (1) Programele de calificare profesională se
finalizează cu examen de absolvire.
(2) Examenul de absolvire se poate organiza pentru
întregul program sau prin teste de examinare pentru fiecare modul component.
(3) Testele-grilă pentru examenele de absolvire a
programelor de calificare profesională se vor elabora de către Comisia de
monitorizare şi se supun aprobării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(4) Examenul de absolvire se organizează de către
furnizorii de programe de pregătire profesională. Comisia de examinare va fi
formată din 3-5 persoane, dintre care o persoană va fi nominalizată de Comisia
de monitorizare.
(5) Contestaţiile rezultatelor la examen se depun sau
se trimit în termen de două zile de la data comunicării rezultatelor şi se
soluţionează de către furnizorii de programe educaţionale în domeniul
asigurărilor în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea contestaţiei.
Art. 6. - (1) Persoanele care au promovat examenul de
absolvire primesc un certificat de absolvire, eliberat de furnizorul
programului educaţional, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1, care face
parte integrantă din prezentele norme.
(2) Furnizorii programelor educaţionale pot elibera, la
cerere, şi certificate de promovare a modulelor pentru care cursanţii au
promovat testele de examinare. Acestea sunt avute în vedere la eliberarea
certificatului de calificare profesională dacă au fost obţinute într-un
interval de cel mult 6 luni de la data absolvirii primului modul de curs.
(3) Persoanele care nu au susţinut sau nu au promovat
examenul de absolvire sau testele de examinare pot solicita repetarea acestora,
fără reluarea cursurilor de pregătire, într-o perioadă de cel mult 6 luni de la
data comunicării rezultatelor. Data şi locul examinării/reexaminării vor fi
stabilite de către furnizorul de programe şi comunicate Comisiei de
monitorizare.
(4) Până la eliberarea certificatelor de calificare
profesională furnizorii programelor educaţionale pot elibera adeverinţe de
absolvire, valabile 3 luni de la data eliberării.
Art. 7. - (1) Persoanele menţionate la art. 2, care
sunt înregistrate în Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări
la data intrării în vigoare a prezentelor norme, sunt obligate ca, la perioade
succesive de maximum 3 ani, calculate de la data de 1 octombrie 2010, să facă
dovada că au urmat un program de pregătire profesională continuă aprobat de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) Pentru persoanele care îndeplinesc calitatea de
conducători la agenţii de asigurare persoane juridice, conducătorii activităţii
de bancassurance, conducătorii executivi ai brokerilor de asigurare şi/sau
reasigurare, precum şi pentru conducătorii asistenţilor în brokeraj persoane
juridice, perioada menţionată la alin. (1) este de maximum 2 ani.
(3) Durata programului de pregătire profesională
continuă pentru conducătorii intermediarilor persoane juridice este de minimum
35 de ore.
(4) Durata programului de pregătire profesională
continuă este de minimum 20 de ore pentru persoanele prevăzute la art. 2,
altele decât cele prevăzute la alin. (3).
(5) Programa cursurilor şi tematica examenelor de
absolvire se elaborează de către Comisia de monitorizare şi se supun aprobării
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(6) Cursanţilor care au promovat examenul de absolvire
li se eliberează un certificat de pregătire profesională continuă, conform
anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentele norme.
(7) Lipsa certificatului de pregătire profesională
continuă conduce la imposibilitatea exercitării activităţii de distribuţie a
produselor de asigurare.
(8) Celelalte reguli privind desfăşurarea şi
finalizarea programelor de calificare profesională se aplică în mod
corespunzător şi programelor de pregătire profesională continuă.
(9) Programa cursurilor la distanţă sau e-learning
trebuie să corespundă, prin studiu individual, duratei menţionate la alin. (3)
şi (4).
Art. 8. - (1) Incepând cu data de 1 ianuarie 2011,
pentru persoanele menţionate la art. 2 certificatul de calificare profesională
este condiţie de încheiere a contractelor de muncă, respectiv de mandat în
domeniul asigurărilor sau de intermediere, după caz, cu asigurătorii sau
intermediarii în asigurări.
(2) Obţinerea certificatului de pregătire profesională
continuă în termen de 3 ani şi, respectiv, de 2 ani, începând cu data de 1
octombrie 2010 sau, ulterior, de la data înscrierii în Registrul
intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări este condiţie de deţinere a
calităţii/funcţiei menţionate la art. 2.
(3) După data menţionată la alin. (1), asigurătorii şi
brokerii de asigurare şi/sau reasigurare sunt obligaţi să includă în
contractele de muncă, respectiv de mandat sau de intermediere ale persoanelor
prevăzute la art. 2 termenul până la care acestea trebuie să urmeze un program
de pregătire profesională continuă. Pentru persoanele care la data menţionată
la alin. (1) au deja încheiat un contract de muncă, respectiv de mandat sau de
intermediere, prevederile privind acest termen se pot face printr-un act
adiţional.
(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor menţine un
registru electronic public al absolvenţilor de programe de calificare
profesională şi de pregătire profesională continuă, denumit Registrul
absolvenţilor, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din
prezentele norme.
Art. 9. -Atribuţiile şi obligaţiile Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, prevăzute în prezentele norme, vor fi duse la
îndeplinire prin intermediul Institutului de Management în Asigurări.
Art. 10. - Prezentele norme se aplică şi sucursalelor
din România ale asigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare cu
sediul în Spaţiul Economic European în cazul în care folosesc intermediari
persoane juridice sau fizice române.
Art. 11. - Nerespectarea prevederilor prezentelor norme
constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor art. 39 din
Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
cu modificările şi completările ulterioare.
ANEXA Nr. 1 la norme
Furnizorul de programe educaţionale
Date de identificare (Reg. com./Reg. jud., CUI)
SIGLA (dacă este cazul)
CERTIFICAT DE ABSOLVIRE
Doamna/Domnul
................................................................................................,
născut(ă) la data de ...........................................
în........................ judeţul......................, CNP..........................................,
a absolvit cu nota/calificativul
...........................................................................
cursul de calificare profesională
Conducătorul furnizorului de programe,
............................................................
(semnătura, ştampila)
Data....................................................
Seria................Nr...............................
ANEXA Nr. 2 la norme
Furnizorul de programe educaţionale
Date de identificare (Reg. com./Reg. jud., CUI)
SIGLA (dacă este cazul)
CERTIFICAT DE PREGĂTIRE PROFESIONALA
CONTINUA
Doamna/Domnul
...............................................................................................,
născut(ă) la data de
.....................................în...........................
judeţul..........................,
CNP.........................................., a absolvit cu nota/calificativul
........................................................................................cursul
de pregătire profesională continuă
Conducătorul furnizorului de programe,
...........................................................
(semnătura, ştampila)
Data...................................................
Seria.............Nr.................................
ANEXA Nr. 3 la norme
Registrul absolvenţilor
Partea A - Absolvenţi de cursuri de calificare
profesională
Numele şi prenumele
|
Codul numeric personal*
|
Contract de muncă/
mandat/împuternicire
|
Data absolvirii cursului de
calificare profesională
|
Furnizor de programe
|
Calificativul/Media de absolvire
|
Data-limită privind absolvirea
cursului de pregătire profesională continuă
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
|
|
|
|
|
|
|
* Nu apare la accesarea publică a registrului.
Partea B -Absolvenţi de cursuri de pregătire
profesională continuă
Codul unic alocat C.S.A.*
|
Numele şi prenumele
|
Codul numeric personal**
|
Contract de muncă/
mandat/împuternicire
|
Funcţia de conducere
(dacă este cazul)
|
Data absolvirii cursului de pregătire
profesională
continuă
|
Furnizorul de programe
|
Calificativul/
Media de absolvire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
|
|
|
|
|
|
|
|
* Din Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în
reasigurări.
** Nu apare la accesarea publică a registrului.