ORDIN Nr. 828
din 29 decembrie 2008
pentru modificarea Ordinului
ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 762/2007 privind instituirea
procedurii de administrare speciala la Societatea Nationala „Imbunatatiri
Funciare" - S.A. Bucuresti
ACT EMIS DE:
MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 897 din 30 decembrie 2008
Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale,
pentru finalizarea procesului de privatizare la Societatea Naţională „Imbunătăţiri Funciare" - S.A. Bucureşti,
în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi
completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 180 şi următoarele
din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi
completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru
accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu
modificările ulterioare,
în baza Ordinului ministrului agriculturii şi
dezvoltării rurale nr. 762/2007 privind instituirea procedurii de administrare
specială la Societatea Naţională „Imbunătăţiri Funciare" - S.A. Bucureşti
şi a Referatului de aprobare nr. 64.254 din 22 decembrie 2008 al Agenţiei
Domeniilor Statului,
ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale emite prezentul ordin.
Art. I. - Ordinul ministrului
agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 762/2007 privind instituirea procedurii
de administrare specială la Societatea Naţională „Imbunătăţiri Funciare" -
S.A. Bucureşti, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 5 septembrie 2007, cu
modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3,
ultima liniuţă va avea următorul cuprins:
„- urmărirea suspendării oricăror termene de prescripţie
a acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pornite împotriva S.N.I.F, pe perioada
cuprinsă între data instituirii supravegherii financiare şi până la data transferului dreptului de
proprietate asupra acţiunilor, dar nu mai târziu de 30 iunie 2009."
2. Articolul 4 va
avea următorul cuprins:
„Art. 4. - Procedura de administrare
specială în perioada privatizării încetează la data transferului dreptului de
proprietate asupra acţiunilor, dar nu mai târziu de 30 iunie 2009."
Art. II. -Agenţia Domeniilor
Statului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III. - Prezentul ordin se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale,
Ilie Sârbu