ORDIN Nr
ORDIN Nr. 839
din 18 decembrie 2006
privind modificarea si
completarea anexelor la Ordinul ministrului economiei si comertului nr.
270/2006 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2006 ale
institutelor nationale de cercetare-dezvoltare care s-au înfiintat in baza
prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 25/1995*) si isi desfasoara activitatea
sub autoritatea Ministerului Economiei si Comertului, cu modificarile si
completarile ulterioare
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 71 din 30 ianuarie 2007
In baza Legii nr. 292/2002
privind stabilirea modalităţilor de aprobare a bugetelor de venituri şi
cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare,
în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea
tehnologică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările
ulterioare,
în temeiul Legii bugetului de stat pe anul 2006 nr.
379/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 89/2006 cu privire la
rectificarea bugetului de stat pe anul 2006,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi
Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei şi comerţului emite următorul ordin.
Art. I. - Anexele nr. 2 şi 4-8 la Ordinul ministrului economiei şi
comerţului nr. 270/2006 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe
anul 2006 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare care s-au
înfiinţat în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 25/1995 şi îşi
desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu
modificările şi completările
ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, se modifică şi se
înlocuiesc cu anexele nr. 1-6**) la prezentul ordin.
Art. II. - Prezentul
ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. III. - Anexele nr.
1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Ministrul economiei şi comerţului,
Varujan Vosganian
*) Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind
reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare a
fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea
ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002.
**) Anexele nr. 1 -6 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1
(Anexa nr. 2 1a Ordinul nr. 270/2006)
Ministerul Economiei şi Comerţului
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare ICMET
Craiova
BUGETUL DE VENITURI Şl CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006
mii lei
|
INDICATORI
|
Nr. rd
|
Prevederi
an 2006
|
Propunere
rectificat
2006
|
%
(col2/col
1* 100)
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
|
VENITURI TOTALE, din care:
|
1
|
16.424,0C
|
16.424,00
|
100,0
|
1
|
VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:
|
2
|
16.352,00
|
16.352,00
|
100,0
|
a)
|
Venituri din activitatea de bază*)
|
3
|
15.848,00
|
15.848,00
|
100,0
|
b)
|
Venituri din alte activităţi conexe
activităţii de cercetare-dezvoltare
|
4
|
504,00
|
504,00
|
100,0
|
2
|
VENITURI FINANCIARE
|
5
|
72,00
|
72,00
|
100,0
|
3
|
VENITURI EXTRAORDINARE
|
6
|
|
|
|
II
|
CHELTUIELI TOTALE, din care:
|
7
|
14.954,00
|
14.954,00
|
100,0
|
1
|
Cheltuieli pentru exploatare, total, din
care:
|
8
|
14.896,00
|
14.896,00
|
100,0
|
a)
|
Bunuri şi servicii
|
9
|
5.300,00
|
5.600,00
|
105,7
|
b)
|
Cheltuieli de personal, din care:
|
10
|
7.739,07
|
8.177,03
|
105,7
|
-
|
cheltuieli cu salariile
|
11
|
5.756,43
|
6.075,01
|
105,5
|
-
|
contribuţii pentru asigurări sociale de
stat
|
12
|
1.120,64
|
1.199,81
|
107,1
|
-
|
contribuţii pentru asigurările de şomaj
|
13
|
141,85
|
151,87
|
107,1
|
|
contribuţii pentru asigurările sociale
de sănătate
|
14
|
402,95
|
425,25
|
105,5
|
-
|
contribuţii pentru concedii şi
indemnizaţii
|
15
|
43,17
|
45,56
|
105,5
|
|
contribuţii pentru asigurările de
accidente de muncă şi boli profesionale
|
16
|
78,02
|
83,53
|
107,1
|
|
alte cheltuieli de personal, din care:
|
17
|
196,00
|
196,00
|
100,0
|
-
|
deplasări, detaşări
|
18
|
196,00
|
196,00
|
100,0
|
-
|
tichete de masă
|
19
|
|
|
|
c)
|
Cheltuieli de exploatare privind
amortizarea şi provizioanele
|
20
|
740,00
|
740,00
|
100,0
|
d)
|
Cheltuieli de protocol
|
21
|
29,40
|
32,34
|
110,0
|
e)
|
Cheltuieli reclamă şi publicitate
|
22
|
3,00
|
3,00
|
100,0
|
f)
|
Cheltuieli cu sponsorizarea
|
23
|
|
|
|
g)
|
Cheltuieli prevăzute de art.21 (3 lit.c)
din Legea 571/2003 privind Codul fiscal
|
24
|
115,13
|
121,50
|
105,5
|
h)
|
Alte cheltuieli
|
25
|
969,43
|
222,15
|
22,9
|
2
|
Cheltuieli financiare, din care:
|
26
|
58,00
|
58,00
|
100,0
|
|
- cheltuieli privind dobânzile
|
27
|
10,00
|
10,00
|
100,0
|
|
- alte cheltuieli financiare
|
28
|
48,00
|
48,00
|
100,0
|
3
|
Cheltuieli extraordinare
|
29
|
|
|
|
III
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
30
|
1.470,00
|
1.470,00
|
100,0
|
IV
|
ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE
POTRIVIT LEGI
|
31
|
|
|
|
V
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
32
|
235,20
|
235,20
|
100,0
|
VI
|
REZULTATUL NET (profit/pierdere)
|
33
|
1.234,80
|
1.234,80
|
100.0
|
VII
|
ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII PRECEDENŢI
|
34
|
|
|
|
VIII
|
PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ
ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr.
57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:
|
35
|
1 234,80
|
1 234,80
|
100,0
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
a)
|
pentru cointeresarea personalului angajat
în activitatea de cercetare-dezvoltare
|
36
|
246,96
|
246.96
|
100.0
|
b)
|
pentru finanţarea dezvoltării
institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul
administraţiei publice centrale coordonator
|
37
|
740,88
|
740,88
|
100,0
|
c)
|
pentru desfăşurarea activităţii curente
|
38
|
246,96
|
246,96
|
100,0
|
IX
|
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din
care:
|
39
|
1.952,46
|
1.952,46
|
100,0
|
1
|
Surse proprii
|
40
|
1.319,46
|
1.319,46
|
100,0
|
2
|
Alocaţii de la bugetul de stat pentru
investiţii
|
41
|
633,00
|
633,00
|
100,0
|
3
|
Credite bancare pentru investiţii
|
42
|
|
|
|
|
- interne
|
43
|
|
|
|
|
- externe
|
44
|
|
|
|
4
|
Alte surse -programe naţionale
|
45
|
|
|
|
X
|
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:
|
46
|
1.952,46
|
1.952,46
|
100,0
|
1
|
Investiţii, inclusiv investiţii în curs
la finele anului
|
47
|
1.952,46
|
1.952,46
|
100,0
|
2
|
Rambursări de rate aferente creditelor
pentru investiţii
|
48
|
|
|
|
|
- interne
|
49
|
|
|
|
|
- externe
|
50
|
|
|
|
XI
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
|
|
|
|
1
|
Venituri totale
|
51
|
16.424,00
|
16.424,00
|
100,0
|
2
|
Costuri aferente veniturilor totale
|
52
|
14.954,00
|
14.954,00
|
100,0
|
3
|
Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)
|
53
|
1.470,00
|
1.470,00
|
100,0
|
4
|
Număr mediu personal, total institut,
din care:
|
54
|
302
|
309
|
102,3
|
|
- număr mediu personal de cercetare
-dezvoltare
|
55
|
161
|
164
|
101,9
|
5
|
Câştigul mediu lunar pe salariat total
institut** (lei / persoană)
|
56
|
1.542,20
|
1.593,18
|
103,3
|
6
|
Câştig mediu lunar pe personal de
cercetare-dezvoltare
|
57
|
1.928,08
|
1.993,63
|
103,4
|
7
|
Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)
|
58
|
9,83
|
9,83
|
X
|
8
|
Productivitatea muncii pe total
personal (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)
|
59
|
54,38
|
53,15
|
97,7
|
9
|
Rata rentabilităţii financiare
(rd.30*100/capital propriu)
|
60
|
159,25
|
159,25
|
X
|
10
|
Plăţi restante-total
|
61
|
750,00
|
750,00
|
100,0
|
11
|
Creanţe de incasat-total
|
62
|
1 435,43
|
1.435,43
|
100,0
|
*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei
si Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele
din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 1909 mii lei,
încheiate până la data de 31,12,2006.
**) Câştigul mediu lunar
pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata
indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie şi drepturilor salariale
ale directorului general
Fata de realizările anului 2005, s-a acordat o creştere
de 113,6% a câştigului mediu lunar pe salariat in condiţiile unei creşteri a
productivităţii muncii de 116.4%
NOTA In cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins si:
- suma de 82.3 mii lei. reprezentând indemnizaţiile
membrilor consiliului de administraţie
- suma de 85.2 mii lei. reprezentând drepturile băneşti
ale managerului, administratorului sau directorului
ANEXA Nr. 2
(Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 270/2006)
Ministerul Economiei şi Comerţului
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare in
Sudură şi Incercări de Materiale ISIM
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006
mii
lei
|
INDICATORI
|
Nr. rd
|
Prevederi
an 2006
|
Propunere
rectificat
2006
|
%
(col2/col1*
100)
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
|
VENITURI TOTALE, din care:
|
1
|
8.203,00
|
8.203,00
|
100,0
|
1
|
VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:
|
2
|
8.200,00
|
8.200,00
|
100,0
|
a)
|
Venituri din activitatea de bază*)
|
3
|
7.800,00
|
7.800,0C
|
100,0
|
b)
|
Venituri din alte activităţi conexe
activităţii
|
4
|
400,0C
|
400,00
|
100,0
|
2
|
VENITURI FINANCIARE
|
5
|
3,0C
|
3,00
|
100,0
|
3
|
VENITURI EXTRAORDINARE
|
6
|
|
|
|
II
|
CHELTUIELI TOTALE, din care:
|
7
|
7.653,00
|
7.653,00
|
100,0
|
1
|
Cheltuieli pentru exploatare, total, din
care:
|
8
|
7.652,00
|
7.652,00
|
100,0
|
a)
|
Bunuri şi servicii
|
9
|
800,00
|
800,00
|
100,0
|
b)
|
Cheltuieli de personal, din care:
|
10
|
3.152,95
|
3.548,98
|
112,6
|
-
|
cheltuieli cu salariile
|
11
|
2.069,68
|
2.424,69
|
117,2
|
"
|
contribuţii pentru asigurări sociale de stat
|
12
|
469,45
|
469,28
|
100,0
|
-
|
contribuţii pentru asigurările de şomaj
|
13
|
50,59
|
59,40
|
117,4
|
|
contribuţii pentru asigurările sociale
de sănătate
|
14
|
144,88
|
169,73
|
117,2
|
|
contribuţii pentru concedii şi
indemnizaţii
|
15
|
15,52
|
18,19
|
117,2
|
|
contribuţii pentru asigurările de
accidente de muncă şi boli profesionale
|
16
|
27,82
|
32,70
|
117,5
|
|
alte cheltuieli de personal, din care:
|
17
|
375,00
|
375,00
|
100,0
|
-
|
deplasări, detaşări
|
18
|
150,00
|
150,00
|
100,0
|
-
|
tichete de masă
|
19
|
225,00
|
225,00
|
100,0
|
c)
|
Cheltuieli de exploatare privind
amortizarea şi provizioanele
|
20
|
510,00
|
510,00
|
100,0
|
d)
|
Cheltuieli de protocol
|
21
|
6,00
|
6,00
|
100,0
|
e)
|
Cheltuieli reclamă şi publicitate
|
22
|
20,00
|
20,00
|
100,0
|
f)
|
Cheltuieli cu sponsorizarea
|
23
|
|
|
|
g)
|
Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind
Codul fiscal
|
24
|
41,39
|
48,49
|
117,2
|
h)
|
Alte cheltuieli
|
25
|
3.121,66
|
2.718,52
|
87,1
|
2
|
Cheltuieli financiare, din care:
|
26
|
1,00
|
1,00
|
100,0
|
|
- cheltuieli privind dobânzile
|
27
|
|
|
|
|
- alte cheltuieli financiare
|
28
|
1,00
|
1,00
|
100,0
|
3
|
Cheltuieli extraordinare
|
29
|
|
|
|
III
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
30
|
550,00
|
550,00
|
100,0
|
IV
|
ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE
POTRIVIT LEGII
|
31
|
|
|
|
V
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
32
|
88,00
|
88,00
|
100,0
|
VI
|
REZULTATUL NET (profit/pierdere)
|
33
|
462,00
|
462,00
|
100,0
|
VII
|
ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII
PRECEDENŢI
|
34
|
|
|
|
VIII
|
PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ
ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI potrivit O.G. nr.
57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003). din care:
|
35
|
462,00
|
462,00
|
100,0
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
a
|
pentru cointeresarea personalului angajat
în activitatea de cercetare-dezvoltare
|
36
|
89,71
|
89,71
|
100,0
|
b)
|
pentru finanţarea dezvoltării
institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul
administraţiei publice centrale coordonator
|
37
|
269,14
|
269,14
|
100,0
|
c)
|
pentru desfăşurarea activităţii curente
|
38
|
89,71
|
89,71
|
100,0
|
IX
|
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din
care:
|
39
|
462,60
|
462,60
|
100,0
|
1
|
Surse proprii
|
40
|
290,00
|
290,00
|
100,0
|
2
|
Alocaţii de la bugetul de stat pentru
investiţii
|
41
|
133,00
|
133,00
|
100,0
|
3
|
Credite bancare pentru investiţii
|
42
|
39,60
|
39,60
|
100,0
|
|
- interne
|
43
|
39,60
|
39,60
|
100,0
|
|
- externe
|
44
|
|
|
|
4
|
Alte surse -programe naţionale
|
45
|
|
|
|
X
|
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:
|
46
|
462,60
|
462,60
|
100,0
|
1
|
Investiţii, inclusiv investiţii în curs
la finele anului
|
47
|
429,60
|
429,60
|
100,0
|
2
|
Rambursări de rate aferente creditelor
pentru investiţii
|
48
|
33,00
|
33,00
|
100,0
|
|
- interne
|
49
|
33,00
|
33,00
|
100,0
|
|
- externe
|
50
|
|
|
|
XI
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
|
|
|
|
1
|
Venituri totale
|
51
|
5.638,00
|
5.638,00
|
100,0
|
2
|
Costuri aferente veniturilor totale
|
52
|
5.104,00
|
5.104,00
|
100,0
|
3
|
Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)
|
53
|
534,00
|
534,00
|
100,0
|
4
|
Număr mediu personal, total institut,
din care:
|
54
|
106
|
106
|
100,0
|
|
- număr mediu personal de cercetare -
|
55
|
70
|
70
|
100,0
|
5
|
Câştigul mediu lunar pe salariat total
institut** lei / persoană)
|
56
|
1.006,50
|
1.189,50
|
118,2
|
6
|
Câştig mediu lunar pe personal de
cercetare-dezvoltare
|
57
|
1.153,00
|
1.362,85
|
118,2
|
7
|
Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)
|
58
|
10,46
|
10,46
|
X
|
8
|
Productivitatea muncii pe total
personal (mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)
|
59
|
53,19
|
53,19
|
100,0
|
9
|
Rata rentabilităţii financiare
(rd.30*100/capital propriu)
|
60
|
47,68
|
47,68
|
X
|
10
|
Plăţi restante-total
|
61
|
600,16
|
600,16
|
100,0
|
11
|
Creanţe de incasat-total
|
62
|
767,12
|
767,12
|
100,0
|
*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu
Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare
Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt
în sumă de 3671 mii lei pana la data de 31.12.2006, iar cele din contracte
incheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe si
proiecte din planurile sectoriale sunt in suma de 34 mii.lei.
Fata de realizările anului 2005, s-a acordat o creştere
de 130.0% a câştigului mediu lunar pe salariat in condiţiile unei creşteri a
productivităţii muncii de 134.1%.
**) Câştigul mediu lunar pe
salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata
indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie si drepturilor salariale ale directorului general
NOTA: In cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins şi:
- suma de 93 mii lei, reprezentând indemnizaţiile
membrilor consiliului de administraţie
- suma de 67 mii lei, reprezentând drepturile băneşti
ale managerului, administratorului sau directorului
ANEXA Nr. 3
(Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 270/2006)
Ministerul Economiei şi Comerţului
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare ECOIND
BUGETUL DE VENITURI Şl CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006
mii lei
|
INDICATORI
|
Nr. rd
|
Prevederi
an 2006
|
Propunere
rectificat
2006
|
%
(col2/col1*
100)
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
|
VENITURI TOTALE, din care:
|
1
|
8.203,00
|
8.203,00
|
100,0
|
1
|
VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:
|
2
|
8.200,00
|
8.200,00
|
100,0
|
a)
|
Venituri din activitatea de bază*)
|
3
|
7.800,00
|
7.800,0C
|
100,0
|
b)
|
Venituri din alte activităţi conexe
activităţii
|
4
|
400,0C
|
400,00
|
100,0
|
2
|
VENITURI FINANCIARE
|
5
|
3,0C
|
3,00
|
100,0
|
3
|
VENITURI EXTRAORDINARE
|
6
|
|
|
|
II
|
CHELTUIELI TOTALE, din care:
|
7
|
7.653,00
|
7.653,00
|
100,0
|
1
|
Cheltuieli pentru exploatare, total, din
care:
|
8
|
7.652,00
|
7.652,00
|
100,0
|
a)
|
Bunuri şi servicii
|
9
|
800,00
|
800,00
|
100,0
|
b)
|
Cheltuieli de personal, din care:
|
10
|
3.152,95
|
3.548,98
|
112,6
|
-
|
cheltuieli cu salariile
|
11
|
2.069,68
|
2.424,69
|
117,2
|
"
|
contribuţii pentru asigurări sociale de stat
|
12
|
469,45
|
469,28
|
100,0
|
-
|
contribuţii pentru asigurările de şomaj
|
13
|
50,59
|
59,40
|
117,4
|
|
contribuţii pentru asigurările sociale
de sănătate
|
14
|
144,88
|
169,73
|
117,2
|
|
contribuţii pentru concedii şi
indemnizaţii
|
15
|
15,52
|
18,19
|
117,2
|
|
contribuţii pentru asigurările de
accidente de muncă şi boli profesionale
|
16
|
27,82
|
32,70
|
117,5
|
|
alte cheltuieli de personal, din care:
|
17
|
375,00
|
375,00
|
100,0
|
-
|
deplasări, detaşări
|
18
|
150,00
|
150,00
|
100,0
|
-
|
tichete de masă
|
19
|
225,00
|
225,00
|
100,0
|
c)
|
Cheltuieli de exploatare privind
amortizarea şi provizioanele
|
20
|
510,00
|
510,00
|
100,0
|
d)
|
Cheltuieli de protocol
|
21
|
6,00
|
6,00
|
100,0
|
e)
|
Cheltuieli reclamă şi publicitate
|
22
|
20,00
|
20,00
|
100,0
|
f)
|
Cheltuieli cu sponsorizarea
|
23
|
|
|
|
g)
|
Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c) din Legea 571/2003 privind
Codul fiscal
|
24
|
41,39
|
48,49
|
117,2
|
h)
|
Alte cheltuieli
|
25
|
3.121,66
|
2.718,52
|
87,1
|
2
|
Cheltuieli financiare, din care:
|
26
|
1,00
|
1,00
|
100,0
|
|
- cheltuieli privind dobânzile
|
27
|
|
|
|
|
- alte cheltuieli financiare
|
28
|
1,00
|
1,00
|
100,0
|
3
|
Cheltuieli extraordinare
|
29
|
|
|
|
III
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
30
|
550,00
|
550,00
|
100,0
|
IV
|
ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE
POTRIVIT LEGII
|
31
|
|
|
|
V
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
32
|
88,00
|
88,00
|
100,0
|
VI
|
REZULTATUL NET (profit/pierdere)
|
33
|
462,00
|
462,00
|
100,0
|
VII
|
ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII
PRECEDENŢI
|
34
|
|
|
|
VIII
|
PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ
ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI potrivit O.G. nr.
57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003). din care:
|
35
|
462,00
|
462,00
|
100,0
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
a)
|
pentru cointeresarea personalului angajat
în activitatea de cercetare-dezvoltare
|
36
|
92,40
|
92,40
|
100,0
|
b)
|
pentru finanţarea dezvoltării
institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul
administraţiei publice centrale coordonator
|
37
|
277,20
|
277,20
|
100,0
|
c)
|
pentru desfăşurarea activităţii curente
|
38
|
92,40
|
92,40
|
100,0
|
IX
|
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din
care:
|
39
|
643,00
|
643,00
|
100,0
|
1
|
Surse proprii
|
40
|
510,00
|
510,00
|
100,0
|
2
|
Alocaţii de la bugetul de stat pentru
investiţii
|
41
|
133,00
|
133,00
|
100,0
|
3
|
Credite bancare pentru investiţii
|
42
|
|
|
|
|
- interne
|
43
|
|
|
|
|
- externe
|
44
|
|
|
|
4
|
Alte surse -programe naţionale
|
45
|
|
|
|
X
|
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:
|
46
|
643,00
|
643,00
|
100,0
|
1
|
Investiţii, inclusiv investiţii în curs
la finele anului
|
47
|
643,00
|
643,00
|
100,0
|
2
|
Rambursări de rate aferente creditelor
pentru investiţii
|
48
|
|
|
|
|
- interne
|
49
|
|
|
|
|
- externe
|
50
|
|
|
|
XI
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
|
|
|
|
1
|
Venituri totale
|
51
|
8.203,00
|
8.203,00
|
100,0
|
2
|
Costuri aferente veniturilor totale
|
52
|
7.653,00
|
7.653,00
|
100,0
|
3
|
Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)
|
53
|
550,00
|
550,00
|
100,0
|
4
|
Număr mediu personal, total institut,
din
|
54
|
137
|
137
|
100,0
|
|
- număr mediu personal de cercetare
-dezvoltare
|
55
|
95
|
109
|
114,7
|
5
|
Câştigul mediu lunar pe salariat total
institut** (lei / persoană)
|
56
|
1.195,52
|
1.407,90
|
117,8
|
6
|
Câştig mediu lunar pe personal de
cercetare-dezvoltare
|
57
|
1.357,40
|
1.599,02
|
117,8
|
7
|
Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)
|
58
|
7,19
|
7,19
|
X
|
8
|
Productivitatea muncii pe total personal
(mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)
|
59
|
59,88
|
59,88
|
100,0
|
9
|
Rata rentabilităţii financiare
(rd.30*100/capital propriu)
|
60
|
51,21
|
51,21
|
X
|
10
|
Plăti restante-total
|
61
|
0,00
|
0,00
|
|
11
|
Creanţe de incasat-total
|
62
|
0,00
|
0,00
|
|
*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu
Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea
Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de
finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 4534 mii lei, iar cele din
contracte incheiate cu agenţii economici sunt in suma de 3310 mii lei si alte
venituri 400 mii lei. Fata de realizările anului 2005, s-a acordat o creştere
de 130,0% a câştigului mediu lunar pe salariat in condiţiile unei creşteri a
productivităţii muncii de 137.5%.
**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără
influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului
de Administraţie si drepturilor salariale ale directorului general
NOTA:
In cheltuielile cu salariile pe anul 2006,
s-au cuprins şi:
- suma de 48,6 mii lei,
reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie
- suma de 61.5 mii lei, reprezentând drepturile băneşti
ale directorului
ANEXA Nr. 4
(Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 270/2006)
Ministerul Economiei şi Comerţului
Institutul Naţional de
Cercetare-Dezvoltare ICPMRR
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006
mii lei
|
INDICATORI
|
Nr. rd.
|
Prevederi
an 2006
|
Propunere
rectificat
2006
|
%
(Col2/Col1*
100)
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
I
|
VENITURI TOTALE, din care:
|
1
|
5.884,97
|
7.051,00
|
119,8
|
1
|
VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:
|
2
|
5.883,97
|
7.050,00
|
119,8
|
a)
|
Venituri din activitatea de bază*)
|
3
|
5.499,37
|
6.450,00
|
117,3
|
b)
|
Venituri din alte activităţi conexe
activităţii de cercetare-dezvoltare
|
4
|
384,60
|
600,00
|
156,0
|
2
|
VENITURI FINANCIARE
|
5
|
1,00
|
1,00
|
100,0
|
3
|
VENITURI EXTRAORDINARE
|
6
|
|
|
|
II
|
CHELTUIELI TOTALE, din care:
|
7
|
5.814,97
|
6.951,00
|
119,5
|
1
|
Cheltuieli pentru exploatare, total, din
care:
|
8
|
5.724,97
|
6.836,00
|
119,4
|
a)
|
Bunuri şi servicii
|
9
|
1.250,00
|
2.312,15
|
185,0
|
b)
|
Cheltuieli de personal, din care:
|
10
|
3.023,86
|
3.585,93
|
118,6
|
|
cheltuieli cu salariile
|
11
|
1.980,41
|
2.312,31
|
116,8
|
-
|
contribuţii pentru asigurări sociale de
stat
|
12
|
466,87
|
548,54
|
117,5
|
-
|
contribuţii pentru asigurările de şomaj
|
13
|
47,16
|
55,41
|
117,5
|
"
|
contribuţii pentru asigurările sociale
de sănătate
|
14
|
138,63
|
161,86
|
116,8
|
"
|
contribuţii pentru concedii şi
indemnizaţii
|
15
|
14,85
|
17,34
|
116,8
|
"
|
contribuţii pentru asigurările de
accidente de muncă şi boli profesionale
|
16
|
25,94
|
30,47
|
117,5
|
|
alte cheltuieli de personal, din care:
|
17
|
350,00
|
460,00
|
131,4
|
-
|
deplasări, detaşări
|
18
|
210,00
|
310,00
|
147,6
|
-
|
tichete de masă
|
19
|
140,00
|
150,00
|
107,1
|
c)
|
Cheltuieli de exploatare privind
amortizarea şi provizioanele
|
20
|
100,00
|
115,00
|
115,0
|
d)
|
Cheltuieli de protocol
|
21
|
5,00
|
6,00
|
120,0
|
e)
|
Cheltuieli reclamă şi publicitate
|
22
|
5,00
|
6,00
|
120,0
|
f)
|
Cheltuieli cu sponsorizarea
|
23
|
|
|
|
g)
|
Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c)
din Legea 571/2003 privind Codul fiscal
|
24
|
39,61
|
46,25
|
116,8
|
h)
|
Alte cheltuieli
|
25
|
1.301,50
|
764,67
|
58,8
|
2
|
Cheltuieli financiare, din care:
|
26
|
90,00
|
115,00
|
127,8
|
|
- cheltuieli privind dobânzile
|
27
|
80,00
|
100,00
|
125,0
|
|
- alte cheltuieli financiare
|
28
|
10,00
|
15,00
|
150,0
|
3
|
Cheltuieli extraordinare
|
29
|
|
|
|
III
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
30
|
70,00
|
100,00
|
142,9
|
IV
|
ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE
POTRIVIT LEGII
|
31
|
20,00
|
22,00
|
110,0
|
V
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
32
|
11,20
|
16,00
|
142,9
|
VI
|
REZULTATUL NET (profit/pierdere)
|
33
|
58,80
|
84,00
|
142,9
|
VII
|
ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII
PRECEDENŢI
|
34
|
|
|
|
VIII
|
PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ
ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr.
57/2002 aprobată prin Legea nr.324/2003), din care:
|
35
|
58,80
|
84,00
|
142,9
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
a)
|
pentru cointeresarea personalului angajat
în activitatea de cercetare-dezvoltare
|
36
|
11,76
|
16,80
|
142,9
|
b)
|
pentru finanţarea dezvoltării
institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul
administraţiei publice centrale coordonator
|
37
|
35,28
|
50,40
|
142,9
|
c)
|
pentru desfăşurarea activităţii curente
|
38
|
11,76
|
16,80
|
142,9
|
IX
|
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:
|
39
|
250,00
|
333,00
|
133,2
|
1
|
Surse proprii
|
40
|
100,00
|
200,00
|
200,0
|
2
|
Alocaţii de la bugetul de stat pentru
investiţii
|
41
|
133,00
|
133,00
|
100,0
|
3
|
Credite bancare pentru investiţii
|
42
|
|
|
|
|
- interne
|
43
|
|
|
|
|
- externe
|
44
|
|
|
|
4
|
Alte surse -programe naţionale
|
45
|
|
|
|
X
|
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:
|
46
|
250,00
|
333,00
|
133,2
|
1
|
Investiţii, inclusiv investiţii în curs
la finele anului
|
47
|
250,00
|
333,00
|
133,2
|
2
|
Rambursări de rate aferente creditelor
pentru investiţii
|
48
|
|
|
|
|
- interne
|
49
|
|
|
|
|
- externe
|
50
|
|
|
|
XI
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
51
|
|
|
|
1
|
Venituri totale
|
52
|
5.884,97
|
7.051,00
|
119,8
|
2
|
Costuri aferente veniturilor totale
|
53
|
5.814,97
|
6.951,00
|
119,5
|
3
|
Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)
|
54
|
70,00
|
100,00
|
142,9
|
4
|
Număr mediu personal, total institut, din care:
|
55
|
88
|
95
|
108,0
|
|
- număr mediu personal de cercetare
-dezvoltare
|
56
|
66
|
70
|
106,1
|
5
|
Câştigul mediu lunar pe salariat total
institut** (lei / persoană)
|
57
|
1.695,96
|
1.859,92
|
109,7
|
6
|
Câştig mediu lunar pe personal de
cercetare-dezvoltare
|
58
|
1.860,00
|
2.065,97
|
111,1
|
7
|
Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)
|
59
|
1,20
|
1,44
|
X
|
8
|
Productivitatea muncii pe total personal
(mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)
|
60
|
66,87
|
74,22
|
111,0
|
9
|
Rata rentabilităţii financiare
(rd.30*1007capital propriu)
|
61
|
23,15
|
24,30
|
X
|
10
|
Plăţi restante-total
|
62
|
|
|
|
11
|
Creanţe de incasat-total
|
63
|
250,00
|
250,00
|
100,0
|
*) Veniturile realizate din contractele de cercetare
încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru
Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe
nucleu, sunt în sumă de 5747 mii lei, încheiate până la data de 31,08,2006 iar
cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite
care finanţează programe si proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de
617 mii lei
**) Câştigul mediu lunar pe salariat este calculat fără
influenţa sumelor prevăzute pentru plata indemnizaţiilor membrilor Consiliului
de Administraţie si drepturilor salariale ale directorului general
Fata de realizările preliminate ale anului 2005, s-a
acordat o creştere de 120,31% câştigului mediu lunar pe salariat in condiţiile
unei creşteri a productivităţii muncii de 134,0%.
NOTA : In
cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins si:
- suma de 96 mii lei, reprezentând indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie
- suma de 96 mii lei,
reprezentând drepturile băneşti ale directorului general
ANEXA Nr. 5
(Anexa nr. 7 la Ordinul nr. 270/2006)
Ministerul Economiei şi
Comerţului
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Pentru
Chimie şi Petrochimie ICECHIM Bucureşti
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL
2006
mii lei
|
INDICATORI
|
Nr. rd
|
Prevederi
an 2006
|
Propunere
rectificat 2006
|
%
(Col2/Col1*
100)
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
I
|
VENITURI TOTALE, din care:
|
1
|
13.000,00
|
13.000,00
|
100,0
|
1
|
VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:
|
2
|
12.900,00
|
12.900,00
|
100,0
|
a)
|
Venituri din activitatea de bază*)
|
3
|
12.655,00
|
12.655,00
|
100,0
|
b)
|
Venituri din alte activităţi conexe
activităţii de cercetare-dezvoltare
|
4
|
245,00
|
245,00
|
100,0
|
2
|
VENITURI FINANCIARE
|
5
|
100,00
|
100,00
|
100,0
|
3
|
VENITURI EXTRAORDINARE
|
6
|
|
|
|
II
|
CHELTUIELI TOTALE, din care:
|
7
|
11.800,00
|
11.800,00
|
100,0
|
1
|
Cheltuieli pentru exploatare, total, din
care:
|
8
|
11.755,00
|
11.755,00
|
100,0
|
a)
|
Bunuri şi servicii
|
9
|
1.500,00
|
1.500,00
|
100,0
|
b)
|
Cheltuieli de personal, din care:
|
10
|
5.937,06
|
6.338,29
|
106,8
|
|
cheltuieli cu salariile
|
11
|
3.800,17
|
4.377,31
|
115,2
|
-
|
contribuţii pentru asigurări sociale de
stat
|
12
|
736,04
|
850,03
|
115,5
|
-
|
contribuţii pentru asigurările de şomaj
|
13
|
93,17
|
107,60
|
115,5
|
-
|
contribuţii pentru asigurările sociale
de sănătate
|
14
|
266,01
|
306,41
|
115,2
|
-
|
contribuţii pentru concedii şi
indemnizaţii
|
15
|
28,50
|
32,83
|
115,2
|
-
|
contribuţii pentru asigurările de
accidente de muncă şi boli profesionale
|
16
|
51,24
|
59,18
|
115,5
|
|
alte cheltuieli de personal, din care:
|
17
|
604,93
|
604,93
|
100,0
|
-
|
deplasări, detaşări
|
18
|
247,93
|
247,93
|
100,0
|
-
|
tichete de masă
|
19
|
357,00
|
357,00
|
100,0
|
c)
|
Cheltuieli de exploatare privind
amortizarea şi provizioanele
|
20
|
610,00
|
610,00
|
100,0
|
d)
|
Cheltuieli de protocol
|
21
|
24,00
|
24,00
|
100,0
|
e)
|
Cheltuieli reclamă şi publicitate
|
22
|
5,00
|
5,00
|
100,0
|
f)
|
Cheltuieli cu sponsorizarea
|
23
|
|
|
|
g)
|
Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c)
din Legea 571/2003 privind Codul fiscal
|
24
|
76,00
|
87,55
|
115,2
|
h)
|
Alte cheltuieli
|
25
|
3.602,93
|
3.190,16
|
88,5
|
2
|
Cheltuieli financiare, din care:
|
26
|
45,00
|
45,00
|
100,0
|
|
- cheltuieli privind dobânzile
|
27
|
|
|
|
|
- alte cheltuieli financiare
|
28
|
45,00
|
45,00
|
100,0
|
3
|
Cheltuieli extraordinare
|
29
|
|
|
|
III
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
30
|
1.200,00
|
1.200,00
|
100,0
|
IV
|
ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE
POTRIVIT LEGII
|
31
|
|
|
|
V
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
32
|
192,00
|
192,00
|
100,0
|
VI
|
REZULTATUL NET (profit/pierdere)
|
33
|
1.008,00
|
1.008,00
|
100,0
|
VII
|
ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII
PRECEDENŢI
|
34
|
|
|
|
VIII
|
PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR
CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI (potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin Legea
nr.324/2003), din care:
|
35
|
1.008,00
|
1.008,00
|
100,0
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
a
|
pentru cointeresarea personalului
angajat în activitatea de cercetare-dezvoltare
|
36
|
201,60
|
201,6C
|
100,0
|
b
|
pentru finanţarea dezvoltării
institutului, în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul
administraţiei publice centrale coordonator
|
37
|
604,80
|
604,80
|
100,0
|
c)
|
pentru desfăşurarea activităţii curente
|
38
|
201,60
|
201,60
|
100,0
|
VIII
|
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din
care:
|
39
|
1.564,72
|
1.564,72
|
100,0
|
1
|
Surse proprii
|
40
|
1.431,72
|
1.431,72
|
100,0
|
2
|
Alocaţii de la bugetul de stat pentru
investiţii
|
41
|
133,00
|
133,00
|
100,0
|
3
|
Credite bancare pentru investiţii
|
42
|
|
|
|
|
- interne
|
43
|
|
|
|
|
- externe
|
44
|
|
|
|
4
|
Alte surse -programe naţionale
|
45
|
|
|
|
IX
|
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:
|
46
|
1.564,72
|
1.564,72
|
100,0
|
1
|
Investiţii, inclusiv investiţii în curs
la finele anului
|
47
|
1.564,72
|
1.564,72
|
100,0
|
2
|
Rambursări de rate aferente creditelor
pentru investiţii
|
48
|
|
|
|
|
- interne
|
49
|
|
|
|
|
- externe
|
50
|
|
|
|
X
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
|
|
|
|
1
|
Venituri totale
|
51
|
13.000,00
|
13.000,00
|
100,0
|
2
|
Costuri aferente veniturilor totale
|
52
|
11.800,00
|
11.800,00
|
100,0
|
3
|
Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)
|
53
|
1.200,00
|
1.200,00
|
100,0
|
4
|
Număr mediu personal, total institut,
din care:
|
54
|
193
|
193
|
100,0
|
|
- număr mediu personal de cercetare
-dezvoltare
|
55
|
150
|
150
|
100,0
|
5
|
Câştigul mediu lunar pe salariat total
institut** (lei / persoană)
|
56
|
1.582,20
|
1.822,60
|
115,2
|
6
|
Câştig mediu lunar pe personal de
cercetare-dezvoltare
|
57
|
2.042,67
|
2.353,16
|
115,2
|
7
|
Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)
|
58
|
10,17
|
10,17
|
X
|
8
|
Productivitatea muncii pe total personal
(mii ei/pers.) (rd. 51/rd.54)
|
59
|
67,36
|
67,36
|
100,0
|
9
|
Rata rentabilităţii financiare
(rd.30*100/capital propriu)
|
60
|
46,72
|
46,72
|
X
|
10
|
Plăţi restante-total
|
61
|
|
|
|
11
|
Creanţe de incasat-total
|
62
|
500,00
|
500,00
|
100,0
|
|
|
|
|
|
|
|
*)Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea
Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de
finanţare pe programe nucleu, sunt în sumă de 14394,28 mii lei, până la data de
31,12,2006 .
Fata de realizările preliminate ale anului 2005, s-a
acordat o creştere de 130.0% a câştigului mediu lunar pe salariat in condiţiile
unei creşteri a productivităţii muncii de 157.5%.
**)Câştigul mediu lunar pe
salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata
indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie si drepturilor salariale
ale directorului general
NOTA: In
cheltuielile cu salariile pe anul 2006, s-au cuprins şi:
- suma de 73.37 mii lei, reprezentând indemnizaţiile
membrilor consiliului de administraţie
- suma de 82.8 mii lei, reprezentând drepturile băneşti
ale managerului, administratorului sau directorului
ANEXA Nr. 6
(Anexa nr. 8 la Ordinul nr. 270/2006)
Ministerul Economiei şi Comerţului
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Metale Neferoase şi Rare-INMR
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2006
mii lei
|
INDICATORI
|
Nr. rd
|
Prevederi
an 2006
|
Propunere
rectificat 2006
|
%
(col2/col1*100)
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
|
VENITURI TOTALE, din care:
|
1
|
6.712,00
|
6.712,0C
|
100,0
|
1
|
VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:
|
2
|
6.712,00
|
6.712,00
|
100,0
|
a)
b)
|
Venituri din activitatea de bază*)
|
3
|
6.489,00
|
6489,00
|
100,0
|
Venituri din alte activităţi conexe
activităţii de cercetare-dezvoltare
|
4
|
223.00
|
223,00
|
100,0
|
2
|
VENITURI FINANCIARE
|
5
|
|
|
|
3
|
VENITURI EXTRAORDINARE
|
6
|
|
|
|
II
|
CHELTUIELI TOTALE, din care:
|
7
|
6.676,00
|
6.676,00
|
100,0
|
1
|
Cheltuieli pentru exploatare, total, din
care:
|
8
|
6.615,00
|
6.615,00
|
100,0
|
a)
|
Bunuri şi servicii
|
9
|
3.900,00
|
3.110,00
|
79,7
|
b)
|
Cheltuieli de personal, din care:
|
10
|
2.285,59
|
2.848,35
|
124,6
|
-
|
cheltuieli cu salariile
|
11
|
1.487,16
|
1.899,82
|
127,7
|
-
|
contribuţii pentru asigurări sociale de
stat
|
12
|
348,60
|
450,73
|
129,3
|
-
|
contribuţii pentru asigurările de şomaj
|
13
|
35,21
|
45,53
|
129,3
|
-
|
contributii pentru asigurarile sociale de
sanatate
|
14
|
104,10
|
132,99
|
127,7
|
-
|
contribuţii pentru concedii şi
indemnizaţii
|
15
|
11,15
|
14,25
|
127,7
|
-
|
contribuţii pentru asigurările de
accidente de muncă si boli profesionale
|
16
|
19,37
|
25,04
|
129,3
|
|
alte cheltuieli de personal, din care:
|
17
|
280,00
|
280,00
|
100,0
|
-
|
deplasări, detaşări
|
18
|
130,00
|
130,00
|
100,0
|
-
|
tichete de masă
|
19
|
150,00
|
150,00
|
100,0
|
c)
|
Cheltuieli de exploatare privind
amortizarea şi provizioanele
|
20
|
218,00
|
218,00
|
100,0
|
d)
|
Cheltuieli de protocol
|
21
|
0,72
|
0,72
|
100,0
|
e)
|
Cheltuieli reclamă şi publicitate
|
22
|
|
|
|
f)
|
Cheltuieli cu sponsorizarea
|
23
|
|
|
|
g)
|
Cheltuieli prevăzute de art.21(3 lit.c)
din Legea 571/2003 orivind Codul fiscal
|
24
|
29,74
|
38,00
|
127,7
|
h)
|
Alte cheltuieli
|
25
|
180,94
|
399,93
|
221,0
|
2
|
Cheltuieli financiare, din care:
|
26
|
61,00
|
61,00
|
100,0
|
|
- cheltuieli privind dobânzile
|
27
|
60,00
|
60,00
|
100,0
|
|
- alte cheltuieli financiare
|
28
|
1,00
|
1,00
|
100,0
|
3
|
Cheltuieli extraordinare
|
29
|
|
|
|
III
|
REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)
|
30
|
36,00
|
36,00
|
100,0
|
IV
|
ALTE CHELTUIELI DEDUCTIBILE STABILITE
POTRIVIT LEGII
|
31
|
|
|
|
V
|
IMPOZIT PE PROFIT
|
32
|
5,76
|
5,76
|
100,0
|
VI
|
REZULTATUL NET (profit/pierdere)
|
33
|
21,00
|
21,00
|
100,0
|
VII
|
ACOP. PIERDERILOR DIN CONTABILE ANII
PRECEDENŢI
|
34
|
|
|
|
VIII
|
PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS DUPĂ
ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI
potrivit O.G. nr. 57/2002 aprobată prin
Legea nr.324/2003), din care:
|
35
|
21,00
|
21,00
|
100,0
|
|
A
|
0
|
1
|
2
|
3
|
a)
|
pentru cointeresarea personalului angajat
în activitatea de cercetare-dezvoltare
|
36
|
4,20
|
4.20
|
100.0
|
b)
|
pentru finanţarea dezvoltării
institutului. în conformitate cu planul de investiţii şi aprobat de organul
administraţiei publice centrale coordonator
|
37
|
12,60
|
12,60
|
100,0
|
c)
|
pentru desfăşurarea activităţii curente
|
38
|
4,20
|
4.20
|
100,0
|
IX
|
SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din
care:
|
39
|
1.388,76
|
1.388,76
|
100,0
|
1
|
Surse proprii
|
40
|
218,00
|
218,00
|
100,0
|
2
|
Alocaţii de la bugetul de stat pentru
investiţii
|
41
|
140,00
|
140,00
|
100,0
|
3
|
Credite bancare pentru investiţii
|
42
|
|
|
|
|
- interne
|
43
|
|
|
|
|
- externe
|
44
|
|
|
|
4
|
Alte surse -programe naţionale
|
45
|
1.030,76
|
1.030,76
|
100,0
|
X
|
CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:
|
46
|
1.388,76
|
1.388,76
|
100,0
|
1
|
Investiţii, inclusiv investiţii în curs
la finele anului
|
47
|
1.388,76
|
1.388,76
|
100,0
|
2
|
Rambursări de rate aferente creditelor
pentru investiţii
|
48
|
|
|
|
|
- interne
|
49
|
|
|
|
|
- externe
|
50
|
|
|
|
XI
|
DATE DE FUNDAMENTARE
|
|
|
|
|
1
|
Venituri totale
|
51
|
6.712,00
|
6.712,00
|
100,0
|
2
|
Costuri aferente veniturilor totale
|
52
|
6.676,00
|
6.676,00
|
100,0
|
3
|
Rezultate (+/-)(rd,51-rd.52)
|
53
|
36,00
|
36,00
|
100,0
|
4
|
Număr mediu personal, total institut,
din
|
54
|
95
|
95
|
100,0
|
|
- număr mediu personal de cercetare
-dezvoltare
|
55
|
59
|
59
|
100,0
|
5
|
Câştigul mediu lunar pe salariat total
institut** (lei / persoană)
|
56
|
1.160,32
|
1.522,30
|
131,2
|
6
|
Câştig mediu lunar pe personal de cercetare-dezvoltare
|
57
|
1.304,25
|
1.711,18
|
131,2
|
7
|
Rentabilitatea (rd.53/rd.52*100)
|
58
|
0,54
|
0,54
|
X
|
8
|
Productivitatea muncii pe total personal
(mii lei/pers.) (rd. 51/rd.54)
|
59
|
70,65
|
70,65
|
100,0
|
9
|
Rata rentabilităţii financiare (rd.30*100/capital propriu)
|
60
|
2,59
|
2,59
|
X
|
10
|
Plăţi restante-total
|
61
|
20,00
|
20,00
|
100,0
|
11
|
Creanţe de incasat-total
|
62
|
200,00
|
200,00
|
100,0
|
*) Veniturile din contractele de cercetare încheiate cu
Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Autoritatea Naţională pentru Cercetare
Ştiinţifică, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe nucleu, sunt
în sumă de 6129 mii lei, până la data de 31,12,2006 iar cele din contracte
încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţează programe si
proiecte din planurile sectoriale sunt în sumă de 430 mii lei.
**) Câştigul mediu lunar
pe salariat este calculat fără influenţa sumelor prevăzute pentru plata
indemnizaţiilor membrilor
Consiliului de Administraţie şi drepturilor salariale ale directorului general
Fata de realizările anului 2005, s-a acordat o creştere
de 130,0% a câştigului mediu lunar in condiţiile unei creşteri a
productivităţii muncii de 149,4%.
NOTA In cheltuielile cu salariile pe anul 2006. s-au cuprins şi:
- suma de 78,7 mii lei. reprezentând
indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie
- suma de 85.7 mii lei reprezentând drepturile băneşti
ale managerului, administratorului sau directorului
|