ORDIN Nr. 911
din 28 ianuarie 2010
privind aprobarea Listei
organismelor notificate în domeniul produselor pentru constructii
ACT EMIS DE:
MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI TURISMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 163 din 15 martie 2010
In conformitate cu prevederile art. 27 din
Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de
introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii,
republicată, precum şi cu prevederile art. 32 alin. (1) lit. b) din
Procedura de desemnare a organismelor pentru atestarea conformităţii
produselor pentru construcţii, aprobată prin Ordinul ministrului
transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului
administraţiei şi internelor nr. 2.134/460/2004, cu modificările
ulterioare,
în temeiul art. 13 alin. (6) din Hotărârea
Guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului,
ministrul dezvoltării regionale şi
turismului emite următorul ordin:
Art. 1. - (1) Se aprobă Lista organismelor
notificate în domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută
în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Competenţele pentru care organismele prevăzute
la alin. (1) sunt notificate în domeniul produselor pentru construcţii
sunt prevăzute în anexele nr. 1-19 la listă, care fac parte
integrantă din aceasta.
Art. 2. - Cu data intram in vigoare a prezentului
ordin, Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei
nr. 725/2009 privind aprobarea Listei organismelor notificate în domeniul
produselor pentru construcţii, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 695 şi nr. 695 bis din 15 octombrie 2009, îşi încetează
valabilitatea.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul dezvoltării regionale şi
turismului,
Elena Gabriela Udrea
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 163 bis, care se achiziţionează de la Centrul
pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial",
Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.