ORDIN
Nr. 977 din 4 iulie 2000
pentru aprobarea Metodologiei privind scutirea de la obligatia garantarii
datoriei vamale
ACT EMIS DE: MINISTERUL FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 375 din 11 august 2000
Ministrul finantelor,
in baza prevederilor art. 151 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind
Codul vamal al Romaniei si ale art. 12 din Hotararea Guvernului nr. 447/1997
privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor, cu modificarile
ulterioare,
emite urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Metodologia privind scutirea de la obligatia garantarii datoriei
vamale, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2
Directia Generala a Vamilor, precum si unitatile sale subordonate vor lua
masuri pentru indeplinirea dispozitiilor prezentului ordin.
Art. 3
La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga prevederile
Ordinului ministrului finantelor nr. 1.046/1999 pentru aprobarea Metodologiei
privind scutirea de la obligatia garantarii datoriei vamale, publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 525 din 28 octombrie 1999.
Art. 4
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul finantelor,
Decebal Traian Remes
ANEXA 1
METODOLOGIE
privind scutirea de la obligatia garantarii datoriei vamale
Art. 1
In baza prevederilor art. 151 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind
Codul vamal al Romaniei, Directia Generala a Vamilor poate acorda scutiri de la
obligatia garantarii datoriei vamale, in cazuri temeinic justificate, pentru
urmatoarele categorii de bunuri:
a) bunurile care fac obiectul unor acorduri guvernamentale, plasate intr-un
regim vamal suspensiv;
b) marfurile plasate in regimul vamal de perfectionare activa cu
suspendarea drepturilor de import. In cazul navelor, aeronavelor,
elicopterelor, locomotivelor si vagoanelor de cale ferata, plasate in regimul
vamal de perfectionare activa cu suspendarea drepturilor de import, in vederea
repararii si returnarii lor partenerilor externi, dispozitiile sunt aplicabile
si in situatia in care acestea se introduc in tara si/sau se scot din tara in
stare demontata in mai multe transporturi, cu conditia ca produsele
compensatoare mentionate in autorizatia de perfectionare activa sa reprezinte
nave, aeronave, elicoptere, locomotive sau vagoane de cale ferata;
c) marfurile plasate in regimul vamal de tranzit, daca acesta se efectueaza
sub supravegherea brigazilor din subordinea Directiei de supraveghere si
control vamal;
d) masinile si utilajele agricole din Republica Moldova, plasate in regimul
vamal de admitere temporara cu exonerare partiala de la plata taxelor vamale,
in vederea executarii lucrarilor mecanice in campaniile agricole;
e) bunurile pentru care se acorda custodie vamala in vederea intregirii
unor produse (inainte de depunerea declaratiei vamale) si care nu pot fi
importate in intregime intr-un singur transport;
f) marfurile exceptate de la plata taxelor vamale conform actelor normative
in vigoare, plasate in unul dintre regimurile vamale de antrepozit,
perfectionare activa cu suspendarea drepturilor de import, transformare sub
control vamal si admitere temporara cu exonerare partiala de la plata taxelor
vamale;
g) marfurile incadrate la pozitiile tarifare 27.09, 27.10, 27.11, 29.01,
29.02, 29.05, 29.14, 25.23, 2935.00, 29.36, 29.37, 29.38, 29.39, 2940.00,
29.41, cap. 30, 4014.10, plasate in regimul vamal de antrepozit pentru care se
asigura procedura de supraveghere vamala de catre biroul vamal;
h) marfurile incadrate la pozitia tarifara 27.11, introduse in depozit
necesar cu caracter temporar, conform art. 38 din Legea nr. 141/1997, pentru
care se asigura procedura de supraveghere vamala de catre biroul vamal;
i) marfurile introduse in zonele libere si plasate in regim vamal de
perfectionare activa cu suspendare sau transformare sub control vamal.
Art. 2
Pentru bunurile prevazute la art. 1 lit. a), d), e) si f) - h) cererea de
scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale, al carei model este
prezentat in anexa nr. 1, se depune de catre titularul operatiunii la Directia
Generala a Vamilor.
Pentru bunurile prevazute la art. 1 lit. b) si i) cererea de scutire de la
obligatia garantarii datoriei vamale, al carei model este prezentat in anexa
nr. 1, se depune de catre titularul operatiunii la directia regionala vamala in
a carei raza de activitate se afla biroul vamal la care urmeaza sa se efectueze
formalitatile de vamuire.
Pentru bunurile prevazute la art. 1 lit. c) cererea de scutire de la
obligatia garantarii datoriei vamale, al carei model este prezentat in anexa
nr. 1, se depune de catre titularul operatiunii la Directia Generala a Vamilor
atunci cand tranzitul urmeaza sa se desfasoare pe teritoriul a doua sau mai
multe directii regionale vamale sau la directia regionala vamala atunci cand
tranzitul urmeaza sa se desfasoare pe teritoriul unei singure directii
regionale vamale.
Cererea de scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale se depune
impreuna cu urmatoarele documente:
a) acordul guvernamental, pentru bunurile prevazute la art. 1 lit. a);
b) contractul sau comanda in baza careia se deruleaza operatiunea (in
original si in copie) sau factura comerciala/factura proforma, dupa caz, pentru
bunurile prevazute la art. 1 lit. b) - i);
c) autorizatia emisa de autoritatea vamala, in cazul bunurilor plasate in
regimurile vamale de antrepozit, perfectionare activa, transformare sub control
vamal si admitere temporara;
d) declaratia titularului operatiunii, prin care se obliga sa achite
drepturile vamale datorate in cazul in care operatiunea nu este finalizata in
termenul stabilit de autoritatile vamale, pentru toate categoriile de bunuri
prevazute la art. 1, al carei model este prezentat in anexa nr. 2, si cuantumul
drepturilor de import, al carui model este prezentat in anexa nr. 3, detaliat
pentru fiecare tip de taxe (taxa vamala, T.V.A., accize) si orice alte sume
care se cuvin bugetului la import.
Declaratia se semneaza de catre reprezentantul legal al titularului
operatiunii.
Formularul privind cuantumul datoriei vamale se semneaza de catre reprezentantul
legal al societatii comerciale si de catre responsabilul financiar.
Art. 3
Pentru bunurile prevazute la art. 1 lit. a), c) - e) si f) - h) cererea
insotita de documentele mentionate la art. 2 este analizata de un comitet de
avizare din cadrul Directiei Generale a Vamilor, format din:
- directorul Directiei buget, gestiune si politica generala de personal sau
inlocuitorul acestuia;
- directorul Directiei reglementari si proceduri vamale sau inlocuitorul
acestuia;
- directorul Directiei juridice si legislatie vamala sau inlocuitorul
acestuia;
- directorul Directiei de supraveghere si control vamal sau inlocuitorul
acestuia, numai in cazul bunurilor prevazute la art. 1 lit. c), atunci cand
tranzitul urmeaza sa se desfasoare pe teritoriul a doua sau mai multe directii
regionale vamale.
Pentru bunurile prevazute la art. 1 lit. b), c) si i) cererea, insotita de
documentele mentionate la art. 2, este analizata de un comitet de avizare din
cadrul directiei regionale vamale, format din:
- seful Serviciului proceduri, origine, clasificare tarifara si drepturi
vamale sau inlocuitorul acestuia;
- seful Serviciului juridic si contencios sau inlocuitorul acestuia;
- seful Serviciului financiar-contabil sau inlocuitorul acestuia;
- seful Brigazii de supraveghere si control vamal sau inlocuitorul
acestuia, numai in cazul bunurilor prevazute la art. 1 lit. c), atunci cand
tranzitul urmeaza sa se desfasoare pe teritoriul unei singure directii
regionale vamale.
Art. 4
In situatia prevazuta la art. 1 lit. c), pe declaratia vamala de tranzit se
mentioneaza in caseta 44:
Transport insotit de echipajul Brigazii de supraveghere si control vamal
....................................
In situatia prevazuta la art. 1 lit. g), pe declaratia vamala de
antrepozitare se mentioneaza in caseta 44:
Marfuri aflate sub supravegherea si controlul biroului vamal.
In situatia prevazuta la art. 1 lit. h), pe declaratia sumara se
mentioneaza:
Marfuri aflate sub supravegherea si controlul biroului vamal.
Art. 5
Pentru bunurile prevazute la art. 1 lit. a), c) - e) si f) - h) aprobarea
de scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale se acorda de catre
directorul general al Directiei Generale a Vamilor pe formularul prevazut in
anexa nr. 4.
Pentru bunurile prevazute la art. 1 lit. b), c) si i) aprobarea de scutire
de la obligatia garantarii datoriei vamale se acorda de catre directorul
directiei regionale vamale pe formularul prezentat in anexa nr. 5.
Art. 6
Aprobarea de scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale se acorda
pe un termen stabilit de autoritatea vamala, in functie de solicitarea
titularului si de conditiile de realizare a operatiunii.
Daca titularul operatiunii doreste sa o prelungeasca, in cadrul termenului
acordat adreseaza Directiei Generale a Vamilor sau, dupa caz, directiei
regionale vamale care a acordat initial scutirea de la obligatia garantarii
datoriei vamale o noua cerere, insotita de documentele care pot justifica prelungirea,
fotocopia aprobarii anterioare, declaratia pe propria raspundere si formularul
privind calculul datoriei vamale.
Art. 7
In cazul in care aprobarea de scutire de la obligatia garantarii datoriei
vamale nu a fost reinnoita la expirarea termenului acordat, aceasta isi pierde
valabilitatea. In aceasta situatie autoritatea vamala incheie regimul vamal
suspensiv din oficiu, procedand la incasarea drepturilor vamale datorate,
potrivit prevederilor art. 95 din Legea nr. 141/1997.
ANEXA 1
la metodologie
CERERE
de scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale
1. Denumirea titularului operatiunii
........................................................................
2. Adresa
........................................................................
3. Codul fiscal
........................................................................
4. Numarul de cont
........................................................................
5. Regimul vamal solicitat, numarul autorizatiei, dupa caz
........................................................................
6. Termenul solicitat
........................................................................
7. Biroul/birourile vamal/vamale vizat/vizate
........................................................................
8. Numarul si data documentelor prevazute la art. 2 alin. 3 din Metodologia
privind scutirea de la obligatia garantarii datoriei vamale, aprobata prin
Ordinul ministrului finantelor .........
Numele .....................................
Prenumele ..................................
Functia ....................................
Data .......................................
........................
(semnatura si stampila)
ANEXA 2
la metodologie
Nr. .............
Data ............
SOCIETATEA COMERCIALA ...................................
Sediul ..................................................
Numarul de inmatriculare ................................
Codul fiscal ............................................
Numarul contului/unitatea bancara .......................
DECLARATIE
Titularul ........................, cu sediul in
.........................., reprezentat legal prin .........................,
avand functia de ............, ma oblig sa achit drepturile vamale datorate, in
cazul in care operatiunea pentru care solicit scutire de la obligatia
garantarii datoriei vamale nu este finalizata in termenul stabilit de
autoritatile vamale si in conditiile stabilite in Autorizatia ...............
nr. ........., eliberata de ......... .
Cuantumul drepturilor vamale, stabilit la data prezentei declaratii si
luand in calcul elementele aplicabile la data prezentei declaratii, in suma
totala de ............, este evidentiat detaliat pe fiecare tip de taxa, in
anexa care face parte integranta din prezenta declaratie. Acest cuantum are
numai valoare informativa, cuantumul real al drepturilor vamale pe care ma
oblig sa le achit fiind cel stabilit pe baza declaratiilor vamale depuse pentru
derularea operatiunii.
De asemenea, ma oblig sa comunic imediat orice modificare aparuta pe
parcursul derularii operatiunii fata de datele furnizate pentru eliberarea
autorizatiei vamale de regim vamal sau a aprobarii de scutire de la obligatia
garantarii datoriei vamale.
................... ........................
(data) (semnatura si stampila)
ANEXA 3
la metodologie
CUANTUMUL
drepturilor de import
Contract/factura nr. ............................................
Partener extern .................................................
Valoare in vama .................................................
Curs de schimb ..................................................
1. Taxe vamale ..................................................
2. Suprataxa vamala .............................................
3. Comision vamal ...............................................
4. Accize .......................................................
5. Taxa pe valoarea adaugata ....................................
Total drepturi de import (in cifre si in litere) ................
Director, Responsabil financiar,
................. .......................
ANEXA 4
la metodologie
MINISTERUL FINANTELOR
DIRECTIA GENERALA A VAMILOR
Nr. ...... din ............
Aprobat,
Director general,
......................
APROBARE
de scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale
Comitetul de avizare constituit in baza art. 3 alin. 1 din Metodologia
privind scutirea de la obligatia garantarii datoriei vamale, aprobata prin
Ordinul ministrului finantelor nr. ......... din ..........., propune spre
aprobare cererea nr. ......... din ............ privind operatiunea
..........................................................................
..........................................................................
.........................................................................,
solicitata de titularul operatiunii .................., cu sediul/domiciliul in
........................., cod fiscal ........... .
Aprobarea are valabilitate pana la data de ................ pentru
birourile vamale ....................................................... .
COMITETUL DE AVIZARE:
Directia buget, gestiune Directia reglementari
si politica generala si proceduri vamale
de personal
Director general adjunct, Director general adjunct,
...................... ......................
Directia juridica, Directia de supraveghere
legislatie vamala si control vamal
si acorduri
Director, Director general adjunct,
...................... ......................
ANEXA 5
la metodologie
MINISTERUL FINANTELOR
DIRECTIA GENERALA A VAMILOR
Directia regionala vamala
Nr. ...... din ............
Aprobat,
Director,
................
APROBARE
de scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale
Comitetul de avizare constituit in baza art. 3 alin. 1 din Metodologia
privind scutirea de la obligatia garantarii datoriei vamale, aprobata prin
Ordinul ministrului finantelor nr. ......... din ..........., propune spre
aprobare cererea nr. ......... din ............ privind operatiunea ............
................................................................................
................................................................................
......................., solicitata de titularul operatiunii
.................., cu sediul/domiciliul in ........................., cod
fiscal ............ .
Aprobarea are valabilitate pana la data de ................ pentru
birourile vamale ....................................................... .
COMITETUL DE AVIZARE:
Serviciul proceduri, origine, Serviciul juridic
clasificare tarifara si si contencios
drepturi vamale
Sef serviciu, Sef serviciu,
................ .................
Serviciul Brigada de supraveghere
financiar-contabil si control vamal
Sef serviciu, Sef brigada,
................ .................