Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1Abilitarea reprezintă certificarea calităţii unei persoane de a conduce lucrări de doctorat şi de a ocupa funcţia didactică şi de cercetare de profesor universitar, potrivit pct. 1 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, numeşte comisiile care evaluează tezele de abilitare şi propune ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului acordarea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament. Articolul 3Pot susţine teza de abilitare numai persoanele care deţin titlul de doctor în ştiinţă şi care îndeplinesc standardele minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea atestatului de abilitare, adoptate prin ordinele ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.478/2011, nr. 4.691/2011 şi nr. 4.692/2011. Articolul 4Teza de abilitare prezintă în mod documentat realizările profesionale obţinute ulterior conferirii titlului de doctor în ştiinţă, care probează originalitatea şi relevanţa contribuţiilor academice, ştiinţifice şi profesionale şi care anticipează o dezvoltare independentă a viitoarei cariere de cercetare şi/sau universitare. Articolul 5Teza de abilitare se bazează pe rezultatele ştiinţifice publicate/brevetate sau pe realizările profesionale făcute publice anterior depunerii dosarului de abilitare, făcând trimitere la respectivele publicaţii, brevete sau realizări, fără a fi obligatorie reproducerea lor. Acestea se prezintă succint în scopul indicării evoluţiei şi dezvoltării carierei academice, ştiinţifice şi profesionale, precum şi a direcţiilor principale şi de dezvoltare viitoare ale acesteia, în contextul global al realizărilor ştiinţifice semnificative şi de actualitate din domeniul de specialitate al autorului tezei de abilitare. Articolul 6Teza de abilitare este un document public. Articolul 7(1) Panelurile pe domenii fundamentale din cadrul CNATDCU, cu consultarea birourilor comisiilor de specialitate ale CNATDCU şi cu sprijinul tehnic al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, denumită în continuare UEFISCDI, elaborează ghiduri cu caracter informativ referitoare la realizarea tezei de abilitare care se încadrează în domeniul fiecărei comisii de specialitate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Ghidurile au rolul de sprijin metodologic pentru candidaţi în vederea asigurării standardizării tezelor de abilitare.(2) Ghidurile aferente fiecărei comisii de specialitate se adoptă prin decizie a panelului pe un domeniu fundamental corespunzător acesteia, se aprobă prin decizie a Consiliului general al CNATDCU şi se publică pe site-ul web al CNATDCU.(3) Ghidurile prevăzute la alin. (1) se pot elabora în toate limbile în care se poate redacta şi susţine teza de abilitare din domeniul corespunzător ghidului, potrivit art. 13, dar cel puţin în limbile română şi engleză sau franceză. Articolul 8(1) Susţinerea tezei de abilitare are loc după cum urmează:a)în cadrul unei instituţii de învăţământ superior acreditate, clasificată ca universitate de cercetare avansată şi educaţie; b)în cadrul unei instituţii sau unităţi de cercetare-dezvoltare, care nu este instituţie de învăţământ superior, numai după cum urmează:
|
(i) |
în cadrul unei instituţii sau unităţi de cercetare-dezvoltare clasificate la nivelurile A+, A sau A-, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare; |
|
(ii) |
în cadrul unei instituţii sau unităţi de cercetare-dezvoltare acreditate anterior datei de 3 februarie 2011 ca unitate componentă a sistemului de cercetare-dezvoltare de interes naţional, a cărei acreditare nu a expirat şi pentru care nu s-a publicat decizia de neacordare a certificării potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. |
(2) Susţinerea tezei de abilitare poate avea loc numai într-o sală care poate găzdui un număr de persoane propice desfăşurării unei sesiuni publice cu minimum 40 de participanţi. Articolul 9Secretariatul tehnic al CNATDCU, denumit în continuare secretariatul tehnic, stabilit potrivit art. 32 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.759/2011, publică pe site-ul web al CNATDCU şi actualizează periodic lista instituţiilor în care poate avea loc susţinerea tezei de abilitare, potrivit prevederilor art. 8. Articolul 10(1) Instituţia în cadrul căreia se susţine o anumită teză de abilitare se stabileşte în urma obţinerii de către secretariatul tehnic a acordului respectivei instituţii pentru susţinerea tezei în spaţiile acesteia, la o dată şi oră programate.(2) Secretariatul tehnic solicită acordul instituţiilor prin parcurgerea listei de instituţii preferate de candidat, indicată de acesta în dosarul de abilitare, în ordinea preferinţelor candidatului.(3) Instituţia în cadrul căreia se susţine o anumită teză de abilitare este prima instituţie, în ordinea preferinţelor candidatului, care îşi dă acordul pentru susţinerea tezei în intervalul de timp solicitat de secretariatul tehnic. Articolul 11(1) UEFISCDI poate percepe sume de bani în vederea acoperirii unor costuri ale procedurii de abilitare. Aceste costuri pot fi suportate de instituţia în care activează candidatul la abilitare sau din alte fonduri legal constituite.(2) Cuantumul maximal al sumelor prevăzute la alin. (1) este stabilit prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.(3) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, denumit în continuare MECTS, poate sprijini desfăşurarea procedurilor de abilitare prin acordarea de fonduri în bugetul UEFISCDI. Capitolul IIConţinutul dosarului candidatului pentru acordarea atestatului de abilitare Articolul 12(1) Dosarul pentru acordarea atestatului de abilitare este întocmit de candidat şi trebuie să includă:a)curriculumul vitae al candidatului, în format tipărit şi în format electronic; b)lista de lucrări ale candidatului, în format tipărit şi în format electronic; c)fişa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale, în format tipărit şi în format electronic, corespunzătoare domeniului în care candidatul consideră că se încadrează cel mai bine teza sa sau, în cazul în care teza se încadrează în mai multe domenii, fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale corespunzătoare fiecăruia din aceste domenii; d)copia diplomei de doctor şi, dacă este cazul, copia atestatului de recunoaştere sau echivalare a acesteia, în format tipărit; e)copia actului de identitate, în format tipărit; f)în cazul în care candidatul şi-a schimbat numele, copii ale documentelor care atestă schimbarea numelui - certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui, în format tipărit; g)teza de abilitare, în format tipărit şi în format electronic, care include un rezumat al acesteia; h)maximum 10 publicaţii, brevete sau alte lucrări ale candidatului, în format electronic, selecţionate de acesta şi considerate a fi cele mai relevante pentru realizările profesionale obţinute ulterior conferirii titlului de doctor în ştiinţă; i)după caz, dovada acoperirii costurilor prevăzute la art. 11, în format tipărit; j)în cazul în care candidatul doreşte, cerere pentru ca, în situaţia favorabilă de acordare a atestatului de abilitare, acesta să fie expediat prin poştă, prin scrisoare recomandată, la adresa de expediere menţionată în cerere; k)cererea-tip completată şi semnată de către candidat, în original, în limba română, în format tipărit, redactată conform modelului prezentat în anexa nr. 2, incluzând:
|
(i) |
solicitarea adresată CNATDCU pentru susţinerea examenului de abilitare; |
|
(ii) |
declaraţia privind asumarea răspunderii pentru veridicitatea informaţiilor prezentate în dosar; |
|
(iii) |
propunerea candidatului privitoare la comisia sau comisiile de specialitate care corespund subiectului tratat de teza de abilitare; în cazul în care se propun mai multe comisii de specialitate, trebuie indicată comisia în care subiectul tratat de teză se încadrează cel mai bine; |
|
(iv) |
indicarea intervalelor calendaristice în care candidatul poate susţine teza de abilitare, care trebuie să acopere cel puţin 50% din intervalul cuprins între 3 şi 6 luni de la data de depunere a dosarului; |
|
(v) |
lista instituţiilor în care candidatul preferă să susţină teza de abilitare, dintre cele incluse în lista prevăzută la art. 9, în ordinea preferinţei. |
(2) Documentele în format tipărit din dosarul pentru acordarea atestatului de abilitare se depun la registratura MECTS, direct sau prin intermediul serviciilor poştale sau de curierat care permit confirmarea primirii.(3) Documentele care se furnizează în format electronic, prevăzute la lit. a)-c) şi g)-h), se încarcă de candidat pe platforma electronică realizată în acest scop sau, până la realizarea acestei platforme, se transmit pe suport electronic împreună cu documentele în format tipărit.(4) Fişa sau fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale, incluse în dosar, trebuie să corespundă domeniului sau domeniilor acoperite de comisia sau comisiile de specialitate propuse de candidat.(5) În cazul în care documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) nu sunt redactate în limba română sau engleză, ele vor fi însoţite de traducerea autorizată în limba română.(6) Curriculumul vitae şi lista de lucrări ale candidatului se redactează atât în limba română, cât şi în limba în care se redactează şi se susţine teza de abilitare. Articolul 13(1) În vederea asigurării relevanţei ştiinţifice la nivel internaţional, teza de abilitare se redactează şi se susţine în limba engleză, cu excepţia cazurilor în care subiectul tezei de abilitare se încadrează în unul dintre domeniile: limba şi literatura română, drept românesc sau limba şi literatura unei minorităţi naţionale. Teza de abilitare poate fi redactată, pe lângă limba engleză, şi în limba română, o limbă a unei minorităţi naţionale sau o altă limbă de circulaţie internaţională, conform alegerii candidatului. (2) Pentru cazurile în care subiectul tezei de abilitare se încadrează în domeniul limba şi literatura română, drept românesc sau limba şi literatura unei minorităţi naţionale, teza de abilitare se poate redacta şi susţine în limba română, engleză, franceză, germană sau în limba minorităţii naţionale respective, conform alegerii candidatului.(3) În cazul în care candidatul obţine acordul scris al fiecărui membru al comisiei de abilitare, teza de abilitare se poate susţine într-o altă limbă aleasă de candidat decât cea în care a fost redactată potrivit alin. (1) şi (2).(4) Rezumatul tezei de abilitare, însumând minimum 4.000 de caractere, se redactează atât în limbile română şi engleză, cât şi în limba de redactare a tezei, dacă este o altă limbă decât româna sau engleza. Articolul 14Curriculumul vitae al candidatului trebuie să includă cel puţin: a)informaţii despre studiile efectuate şi diplomele obţinute; b)informaţii despre experienţa profesională şi locurile de muncă relevante; c)informaţii despre proiectele de cercetare-dezvoltare pe care le-a condus în calitate de director de proiect şi granturile obţinute, în cazul în care există astfel de proiecte sau granturi, indicându-se pentru fiecare sursa de finanţare şi volumul finanţării; d)informaţii despre premii sau alte elemente de recunoaştere a contribuţiilor ştiinţifice ale candidatului. Articolul 15Lista de lucrări ale candidatului va fi structurată astfel: a)lista lucrărilor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. h), considerate de candidat a fi cele mai relevante pentru realizările profesionale obţinute ulterior conferirii titlului de doctor în ştiinţă, care sunt incluse în format electronic în dosar şi care se pot regăsi şi în celelalte categorii de lucrări prevăzute de prezentul articol; b)teza sau tezele de doctorat; c)brevete de invenţie şi alte titluri de proprietate industrială; d)cărţi şi capitole în cărţi; e)articole/studii in extenso, publicate în reviste din fluxul ştiinţific internaţional principal; f)publicaţii in extenso, apărute în lucrări ale principalelor conferinţe internaţionale de specialitate; g)alte lucrări şi contribuţii ştiinţifice. Articolul 16Curriculumul vitae, lista de lucrări, fişa sau fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale şi cererea prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. j), incluse în format tipărit în dosar, vor fi semnate de către candidat. Capitolul IIIEvaluarea dosarului candidatului în vederea obţinerii atestatului de abilitare Articolul 17(1) MECTS verifică existenţa în dosar a documentelor prevăzute de prezentul regulament.(2) În cazul în care dosarul este complet, compartimentul de specialitate al MECTS îl înaintează secretariatului tehnic, în termen de 3 zile lucrătoare de la depunerea acestuia.(3) În cazul în care dosarul este incomplet, acesta este respins şi MECTS informează candidatul, în termen de 3 zile lucrătoare de la depunerea sa. Articolul 18(1) Secretariatul tehnic verifică îndeplinirea de către candidat a standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru admisibilitatea dosarului de abilitare în vederea eventualei conferiri a atestatului de abilitare, prevăzute la art. 3.(2) Verificarea îndeplinirii standardelor minimale se face prin compararea informaţiilor din fişa sau fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale, completată de candidat, cu informaţiile publice, cele disponibile în bazele de date relevante sau cele furnizate de instituţii abilitate.(3) În urma verificării, secretariatul tehnic emite un raport de verificare.(4) Pentru fiecare element din fişa sau fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale, raportul de verificare indică una dintre următoarele concluzii:a)informaţiile prezentate în acel element au fost validate în urma verificării; b)informaţiile prezentate în acel element au fost invalidate în urma verificării; în aceste cazuri, dacă este posibil, se indică informaţiile corecte referitoare la acel element; c)nu s-au putut verifica informaţiile prezentate în acel element, în cazurile în care elementul respectiv nu face parte din categoriile de elemente despre care secretariatul tehnic dispune de informaţii. (5) Raportul de verificare indică pentru fiecare fişă de verificare una dintre următoarele:a)standardele minimale sunt îndeplinite; b)standardele minimale nu sunt îndeplinite; c)nu s-a putut verifica îndeplinirea sau neîndeplinirea tuturor elementelor standardelor minimale. (6) Secretariatul tehnic include raportul de verificare în dosarul candidatului. Articolul 19În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului, secretariatul tehnic înaintează dosarul candidatului, în format electronic, preşedintelui panelului pe domeniul fundamental din care face parte comisia de specialitate care corespunde cel mai bine domeniului de activitate al candidatului, conform propunerii candidatului. Articolul 20În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului, în cazul în care preşedintele panelului pe domeniul fundamental căruia i-a fost transmis dosarul consideră că domeniul de activitate al candidatului se încadrează mai bine în cadrul unui alt panel, informează preşedintele respectivului panel şi, cu acordul acestuia, îi transmite dosarul. Articolul 21(1) În cazul în care preşedintele panelului căruia i-a fost repartizat dosarul constată că subiectul tezei şi rezultatele ştiinţifice sau realizările profesionale prezentate de aceasta nu se încadrează în domeniul sau domeniile pentru care candidatul a completat fişa sau fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale, poate sesiza acest lucru panelului, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului.(2) În cazul sesizării prevăzute la alin. (1), panelul propune, prin decizie, în termen de 30 de zile lucrătoare, una dintre următoarele:a)încadrarea tezei în domeniul sau domeniile pentru care candidatul a completat fişa sau fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale este corectă, caz în care se continuă procedura de abilitare; b)încadrarea tezei în domeniul sau domeniile pentru care candidatul a completat fişa sau fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale este eronată, caz în care dosarul este respins şi panelul decide domeniul ori domeniile în care se încadrează teza. (3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), propunerea panelului se înaintează în termen de 3 zile lucrătoare preşedintelui CNATDCU.(4) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea propunerii, preşedintele CNATDCU înaintează MECTS propunerea de respingere a dosarului de abilitare.(5) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea propunerii de respingere a dosarului, MECTS comunică acest lucru candidatului, împreună cu indicarea domeniului sau domeniilor în care panelul a decis încadrarea tezei.(6) În cazul respingerii dosarului potrivit alin. (2) lit. b), candidatul poate depune din nou dosarul de abilitare, după includerea în acesta a fişei sau fişelor de verificare a îndeplinirii standardelor minimale, corespunzătoare domeniului ori domeniilor decise de panel. Articolul 22(1) Preşedintele panelului căruia i-a fost repartizat dosarul analizează raportul de verificare a îndeplinirii standardelor minimale.(2) Pentru analiza raportului de verificare a îndeplinirii standardelor minimale, preşedintele panelului poate consulta membri ai birourilor comisiilor de specialitate din cadrul panelului.(3) În cazul în care în urma analizei se constată erori sau omisiuni în verificarea îndeplinirii standardelor minimale, preşedintele panelului poate retrimite dosarul secretariatului tehnic, pentru o nouă verificare, o singură dată, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului de către preşedintele panelului.(4) În cazul în care secretariatul tehnic nu a putut verifica îndeplinirea sau neîndeplinirea unor elemente ale standardelor minimale, preşedintele panelului căruia i-a fost repartizat dosarul stabileşte motivat, în urma analizei raportului de verificare şi a completării acestuia, dacă standardele minimale sunt îndeplinite sau nu, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea dosarului.(5) În cazul în care standardele minimale sunt îndeplinite de candidat, se trece la stabilirea componenţei comisiei de abilitare. Stabilirea componenţei comisiei de abilitare se finalizează în maximum 20 de zile lucrătoare de la primirea dosarului de către preşedintele panelului.(6) În cazul în care standardele minimale nu sunt îndeplinite de candidat, raportul de verificare se transmite preşedintelui CNATDCU, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestuia de preşedintele panelului.(7) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea raportului de verificare care constată neîndeplinirea standardelor minimale, preşedintele CNATDCU înaintează MECTS propunerea de respingere a dosarului de abilitare.(8) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea propunerii de respingere a dosarului, MECTS comunică acest lucru candidatului, împreună cu raportul de verificare a îndeplinirii standardelor minimale.(9) În cazul respingerii dosarului ca urmare a neîndeplinirii standardelor minimale, candidatul poate depune un nou dosar de abilitare numai după cel puţin un an de la data depunerii dosarului de abilitare iniţial. Articolul 23(1) Comisia de abilitare este formată din 3 sau 5 persoane, specialişti în subiectul tratat de teza de abilitare, astfel încât să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:a)toate persoanele din cadrul comisiei de abilitare trebuie să deţină dreptul de a conduce doctorate, în România sau în una dintre ţările Uniunii Europene ori dintre ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică; b)cel puţin o persoană din cadrul comisiei de abilitare, denumită în continuare expert extern, trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii, cu excepţia cazului în care subiectul tezei de abilitare se încadrează în unul dintre domeniile: limba şi literatura română, limba şi literatura unei minorităţi naţionale, drept românesc, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică:
|
(i) |
să aibă un contract de muncă cu o instituţie de învăţământ superior din străinătate, care este inclusă pe lista stabilită potrivit art. 216 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; |
|
(ii) |
să aibă un contract de muncă cu un institut sau o unitate de cercetare-dezvoltare din străinătate situată în celelalte ţări ale Uniunii Europene ori în ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică; |
c)persoanele din cadrul comisiei de abilitare care nu sunt experţi externi, denumite în continuare experţi interni, trebuie să fie membri ai CNATDCU, cu excepţia cazului în care nu există membri care îndeplinesc condiţiile prevăzute la lit. d) şi e); d)toate persoanele din cadrul comisiei de abilitare trebuie să îndeplinească aceleaşi standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru admisibilitatea tezei de abilitare; e)niciuna dintre persoanele din cadrul comisiei de abilitare nu poate să se afle în situaţia de conflict de interese în cazul evaluării candidatului. (2) Experţii membri ai CNATDCU care îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi consideraţi experţi externi, potrivit alin. (1) lit. b), pot fi consideraţi atât experţi interni, cât şi experţi externi. Articolul 24Se află în situaţia de conflict de interese în cazul evaluării candidatului persoanele din cadrul comisiei de abilitare care se află în una dintre următoarele relaţii cu candidatul: a)se află în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul al IIIlea inclusiv; b)sunt sau au fost angajate în aceeaşi instituţie în ultimii 5 ani anteriori evaluării; c)sunt sau au fost remunerate prin proiecte de cercetare la care candidatul a avut calitatea de director de proiect, în ultimii 5 ani anteriori evaluării; d)beneficiază ori au beneficiat, în ultimii 5 ani anteriori evaluării, de servicii sau foloase de orice natură din partea candidatului. Articolul 25(1) Preşedintele panelului căruia i-a fost repartizat dosarul stabileşte, pe baza propunerii candidatului, comisia sau comisiile de specialitate ale CNATDCU care propun experţii evaluatori ce vor face parte din comisia de abilitare a respectivului candidat.(2) În cazul candidaţilor a căror teză de abilitare tratează subiecte multidisciplinare sau interdisciplinare, experţii evaluatori pot fi propuşi de către mai multe comisii de specialitate din cadrul panelului căruia i-a fost repartizat dosarul sau şi din cadrul altor paneluri.(3) În cazul prevăzut la alin. (2), pe baza propunerii candidatului referitoare la comisiile de specialitate care propun experţii, preşedintele panelului căruia i-a fost repartizat dosarul stabileşte numărul de experţi evaluatori care sunt propuşi de către fiecare comisie de specialitate, astfel încât numărul de experţi propuşi de comisiile din panelul propriu să nu fie mai mic decât numărul de experţi propuşi de comisii din alte paneluri, indicând fiecărei comisii numărul de experţi interni, respectiv numărul de experţi externi care trebuie propus de respectiva comisie.(4) Preşedintele panelului căruia i-a fost repartizat dosarul îl transmite biroului comisiei sau birourilor comisiilor care propun experţii evaluatori, în format electronic, împreună cu numărul de experţi evaluatori repartizaţi fiecărei comisii şi defalcarea experţilor pe experţi interni şi externi. Articolul 26Pentru fiecare candidat, birourile fiecărei comisii de specialitate căreia i s-a repartizat dosarul selectează experţii repartizaţi respectivei comisii după următoarea procedură: a)dosarul este transmis, în format electronic, tuturor membrilor biroului comisiei; b)oricare din membrii biroului comisiei şi cel puţin acei membri indicaţi de preşedintele comisiei propun experţi care să facă parte din comisia de abilitare a candidatului; c)fiecare din experţii propuşi este confirmat prin votul membrilor biroului comisiei, cu majoritate simplă, votul fiind considerat valid în cazul în care votează pentru confirmare cel puţin jumătate plus unu dintre membrii biroului comisiei. Votul poate fi exprimat şi prin mijloace electronice; d)secretariatul tehnic verifică îndeplinirea de către fiecare din experţii confirmaţi a standardelor minimale pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru admisibilitatea tezei de abilitare, corespunzătoare cel puţin unuia din domeniile în care se încadrează teza candidatului; e)experţilor confirmaţi li se transmite prin mijloace electronice invitaţia de participare în cadrul comisiei de abilitare, împreună cu curriculumul vitae al candidatului, teza de abilitare şi lucrările selecţionate de candidat şi incluse în dosar; f)experţii confirmaţi transmit acceptul lor pentru participarea în comisia de abilitare, declaraţia lor că nu se află în conflict de interese pentru evaluarea candidatului şi indică datele în care sunt disponibili pentru a participa la susţinerea tezei de abilitare; g)în cazul în care experţii confirmaţi nu acceptă participarea în comisia de abilitare, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul regulament sau, prin intersectarea intervalelor temporale de disponibilitate a candidatului şi a experţilor care au acceptat participarea şi care nu sunt în conflict de interese, nu se obţine un interval temporal în care să fie disponibil numărul necesar de experţi de diferite tipuri, se reiau, după caz, etapele prevăzute la lit. b)-f); h)procedura se finalizează atunci când experţii confirmaţi, care au acceptat participarea în comisia de abilitare şi care sunt toţi disponibili pentru a participa la susţinerea tezei de abilitare în acelaşi interval temporal, inclus în intervalul de disponibilitate a candidatului, sunt într-un număr egal cu numărul de experţi repartizat comisiei şi, după caz, defalcarea lor pe experţi interni şi externi corespunde celei repartizate comisiei; i)preşedintele comisiei de specialitate transmite preşedintelui panelului căruia i-a fost repartizat dosarul lista nominală a experţilor confirmaţi, iar preşedintele panelului emite decizia de numire a acestora în comisia de abilitare. Articolul 27Membrii comisiei de abilitare aleg prin vot preşedintele comisiei de abilitare. Articolul 28Membrilor comisiei de abilitare li se poate deconta, conform unei înţelegeri scrise cu aceştia, prin secretariatul tehnic, după caz, cheltuielile de transport, diurnă şi cazare pentru participarea la susţinerea tezei de abilitare, în condiţiile legii, şi pot beneficia de o remuneraţie al cărei cuantum se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în condiţiile legii. Articolul 29(1) Secretariatul tehnic alocă o persoană din cadrul acestuia ca secretar al comisiei de abilitare, denumit în continuare secretar al comisiei de abilitare.(2) Datele de contact ale secretarului comisiei de abilitare se comunică fiecărui membru al comisiei şi candidatului. Articolul 30(1) În termen de maximum 15 zile lucrătoare de la numirea comisiei de abilitare, membrii acesteia analizează curriculumul vitae al candidatului, teza de abilitare şi lucrările selecţionate de candidat şi incluse în dosar şi decid prin rezoluţie, în urma votului exprimat inclusiv prin mijloace electronice, pe baza acestor informaţii, admiterea cererii de susţinere a tezei de abilitare sau, după caz, respingerea acesteia.(2) Rezoluţia prevăzută la alin. (1) este validă în cazul în care fiecare membru al comisiei de abilitare îşi exprimă votul.(3) Modul în care a votat fiecare membru al comisiei de abilitare pentru luarea deciziei prevăzute la alin. (1) constituie un secret profesional şi nu poate fi dezvăluit altor persoane decât celorlalţi membri ai comisiei de abilitare, preşedintelui panelului căruia i-a fost repartizat dosarul, birourilor comisiilor de specialitate care au propus experţii evaluatori, comisiilor de control stabilite de către Consiliul general al CNATDCU şi organelor abilitate de control.(4) Pentru încălcarea prevederilor alin. (3), persoanele în culpă răspund conform legii. Articolul 31(1) În cazul în care comisia de abilitare decide respingerea tezei de abilitare, fiecare membru al comisiei de abilitare care a votat pentru respingere redactează câte un raport de motivare a acesteia şi care nu poate dezvălui identitatea membrului comisiei de abilitare.(2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) constituie raportul de respingere a tezei de abilitare.(3) În termen de 5 zile lucrătoare de la rezoluţia de respingere a tezei, preşedintele comisiei de abilitare transmite preşedintelui CNATDCU raportul de respingere a tezei de abilitare.(4) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea raportului, preşedintele CNATDCU înaintează MECTS propunerea de respingere a tezei de abilitare.(5) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea propunerii de respingere a tezei de abilitare, MECTS comunică decizia candidatului, împreună cu raportul de respingere a tezei de abilitare.(6) În cazul respingerii tezei de abilitare, candidatul poate depune un nou dosar de abilitare numai după o perioadă de cel puţin un an de la data depunerii dosarului de abilitare iniţial. Capitolul IVSusţinerea tezei de abilitare în vederea acordării atestatului de abilitare Articolul 32În cazul în care comisia de abilitare decide prin vot admiterea cererii de susţinere a tezei de abilitare, secretariatul tehnic ia măsurile necesare pentru rezervarea sălii în care se va desfăşura susţinerea, având în vedere prevederile art. 8 şi 10, şi stabileşte data şi ora susţinerii tezei de abilitare, inclusă în intervalul temporal rezultat din intersectarea intervalelor temporale de disponibilitate a experţilor confirmaţi şi a candidatului, de comun acord cu instituţia în care va avea loc susţinerea, cu membrii comisiei de abilitare şi cu candidatul. Articolul 33Data, ora şi locul susţinerii tezei sunt comunicate de secretariatul tehnic candidatului şi membrilor comisiei de abilitare, în termen de 10 zile lucrătoare de la rezoluţia de acceptare de către comisie a cererii de susţinere a tezei şi cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înaintea datei susţinerii tezei. Articolul 34Secretariatul tehnic publică pe site-ul web destinat acestui scop, cu cel puţin 15 zile lucrătoare înaintea datei susţinerii tezei: a)numele candidatului; b)rezumatul tezei de abilitare; c)teza de abilitare, numai cu acordul candidatului; d)lista de lucrări ale candidatului; e)fişa sau fişele de verificare a îndeplinirii standardelor minimale de către candidat; f)data, ora şi locul susţinerii tezei de abilitare; g)componenţa comisiei de abilitare. Articolul 35(1) Susţinerea tezei poate avea loc numai în prezenţa tuturor membrilor comisiei de abilitare.(2) În cazul în care, din motive excepţionale, un membru al comisiei de abilitare îşi anunţă indisponibilitatea de a fi prezent la susţinerea tezei, susţinerea tezei poate avea loc cu participarea acestuia la susţinere prin videoconferinţă, cu acordul candidatului, al membrilor comisiei de abilitare şi al preşedintelui panelului.(3) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), susţinerea tezei de abilitare se reprogramează cu acordul candidatului, al membrilor comisiei de abilitare şi al preşedintelui panelului şi/sau se înlocuieşte membrul comisiei de abilitare, cu respectarea prevederilor art. 23-27. Articolul 36Teza de abilitare se susţine public şi orice persoană interesată poate participa la susţinerea acesteia. Articolul 37(1) Susţinerea tezei se desfăşoară după cum urmează:a)candidatul prezintă teza de abilitare şi perspectivele de dezvoltare a carierei, într-un interval de timp de minimum 45 de minute şi maximum 60 de minute; b)în funcţie de domeniul tezei de abilitare, prezentarea poate include demonstraţii practice; c)după prezentarea tezei de abilitare, urmează obligatoriu o sesiune de întrebări; d)lucrările sesiunii de întrebări sunt conduse de preşedintele comisiei de abilitare; e)în cadrul sesiunii de întrebări, atât membrii comisiei de abilitare, cât şi publicul pot pune candidatului întrebări legate de subiectul tezei de abilitare şi al dezvoltării ulterioare în carieră, la care candidatul este obligat să răspundă; f)fiecare membru al comisiei de abilitare trebuie să pună candidatului cel puţin o întrebare; g)preşedintele comisiei de abilitare solicită întrebările publicului după epuizarea întrebărilor membrilor comisiei de abilitare; h)sesiunea de întrebări nu poate depăşi 3 ore. (2) În funcţie de posibilităţile tehnice, secretariatul tehnic al CNATDCU poate transmite sau înregistra audio/video susţinerea tezei de abilitare, iar respectivele înregistrări pot fi publicate pe site-ul web prevăzut la art. 34.(3) Transmiterea sau înregistrarea audio/video a susţinerii tezei de abilitare prevăzută la alin. (2) se realizează numai cu acordul scris al candidatului. Articolul 38(1) După finalizarea sesiunii de răspunsuri la întrebări, comisia de abilitare se retrage pentru deliberare. Este interzisă prezenţa în cadrul deliberării a altor persoane decât membrii comisiei.(2) În cadrul deliberării, membrii comisiei de abilitare discută punctele tari şi slabe ale tezei de abilitare şi ale susţinerii ei de către candidat.(3) Deliberarea se finalizează cu votul secret al membrilor comisiei referitor la acceptarea sau neacceptarea tezei de abilitare.(4) Rezultatul votului membrilor comisiei se anunţă verbal candidatului în termen de 3 ore de la finalizarea sesiunii de răspunsuri la întrebări.(5) Comisia de abilitare întocmeşte raportul comisiei în limba în care a fost susţinută teza, incluzând rezultatul votului, care se semnează de către toţi membrii comisiei de abilitare şi se comunică de către secretariatul tehnic, în format electronic, preşedintelui CNATDCU, Consiliului general al CNATDCU şi membrilor panelului pe domeniul fundamental căruia i-a fost repartizat dosarul, în termen de 3 zile lucrătoare de la susţinerea tezei de abilitare.(6) În cazul în care raportul comisiei este întocmit într-o altă limbă decât limba română, o traducere a acestuia în limba română, realizată prin grija secretariatului tehnic, se anexează raportului comisiei. Articolul 39(1) În cazul în care comisia de abilitare decide respingerea tezei de abilitare, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea raportului, preşedintele CNATDCU înaintează MECTS raportul comisiei de abilitare.(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea raportului comisiei de abilitare de respingere a tezei, MECTS emite ordinul de ministru privind respingerea tezei de abilitare, pe care îl comunică candidatului, împreună cu raportul de respingere a tezei de abilitare.(3) În cazul respingerii tezei de abilitare, candidatul poate depune un nou dosar de abilitare numai după o perioadă de cel puţin un an de la data depunerii dosarului de abilitare iniţial. Articolul 40(1) Rezultatul susţinerii tezei de abilitare şi, în cazul acceptării acesteia de către comisie, raportul comisiei de abilitare se publică pe site-ul web prevăzut la art. 34, în termen de 5 zile lucrătoare de la susţinerea tezei de abilitare.(2) În cazul în care comisia de abilitare a stabilit acceptarea tezei de abilitare, orice persoană poate contesta acest lucru prin transmiterea către CNATDCU a unei sesizări motivate, în termen de 10 zile lucrătoare de la susţinerea tezei de abilitare.(3) Secretariatul tehnic transmite sesizările primite, în termen de două zile lucrătoare de la primirea lor, preşedintelui CNATDCU, membrilor Consiliului general al CNATDCU şi membrilor panelului pe domeniul fundamental căruia i s-a repartizat dosarul. Articolul 41(1) În cazul în care comisia de abilitare a stabilit acceptarea tezei de abilitare, preşedintele CNATDCU, membrii Consiliului general al CNATDCU şi membrii panelului pe domeniul fundamental căruia i s-a repartizat dosarul analizează raportul comisiei de abilitare şi eventualele sesizări primite, în termen de 17 zile lucrătoare de la primirea raportului comisiei de abilitare.(2) Pentru tezele de abilitare care au fost susţinute şi acceptate de comisia de abilitare o singură dată, în urma analizei prevăzute la alin. (1), preşedintele CNATDCU sau cel puţin o pătrime dintre membrii panelului pe domeniul fundamental căruia i s-a repartizat dosarul ori cel puţin o pătrime dintre membrii Consiliului general al CNATDCU pot solicita întrunirea Consiliului general pentru o analiză suplimentară şi decizia de aprobare a acceptării tezei de abilitare sau reluare a susţinerii tezei de abilitare. Consiliul general al CNATDCU se întruneşte în termen de 30 de zile de la solicitare.(3) În cazul în care Consiliul general al CNATDCU întrunit în urma solicitării prevăzute la alin. (2) decide reluarea susţinerii tezei de abilitare, acesta elaborează un raport de motivare a deciziei.(4) În urma acceptării tezei de abilitare de către comisia de abilitare, în cazul în care Consiliul general al CNATDCU nu a fost solicitat să se întrunească potrivit alin. (2) sau în cazul în care acesta a fost solicitat să se întrunească potrivit alin. (2) şi a decis aprobarea acceptării tezei de abilitare, preşedintele CNATDCU propune ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului acordarea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat, în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau de la emiterea deciziei Consiliului general al CNATDCU prevăzute la alin. (3).(5) În cazul în care decizia prevăzută la alin. (3) este de reluare a susţinerii tezei de abilitare, preşedintele CNATDCU comunică MECTS această decizie şi raportul de motivare a acesteia, în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea sa, iar MECTS comunică candidatului acest rezultat şi raportul de motivare a deciziei, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea sa. Articolul 42În baza propunerii prevăzute la art. 41 alin. (4), ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului aprobă prin ordin acordarea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat. Articolul 43(1) Pentru tezele de abilitare care au fost susţinute şi acceptate de comisia de abilitare o singură dată, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului poate stabili prin ordin, pentru motive bine întemeiate, reluarea susţinerii tezei de abilitare, care are loc conform prevederilor alin. (2).(2) În cazul în care Consiliul general al CNATDCU şi/sau ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului solicită reluarea susţinerii unei tezei de abilitare acceptate de către comisia de abilitare:a)secretariatul tehnic solicită indicarea noilor intervale calendaristice în care candidatul poate susţine teza de abilitare, care trebuie să acopere cel puţin 50% din intervalul cuprins între 3 şi 6 luni de la data respectivei comunicări; b)ulterior comunicării de către candidat a intervalelor calendaristice se reia procedura de selecţie şi aprobare a experţilor care fac parte din comisia de abilitare, conform prevederilor prezentului regulament, astfel încât niciunul din membrii comisiei de abilitare iniţiale să nu facă parte din noua comisie de abilitare; c)procedura de analiză, respectiv de susţinere a tezei de abilitare se reia conform prevederilor prezentului regulament. Articolul 44(1) Decizia de acordare a atestatului de abilitare aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului poate fi contestată în termen de 15 zile de la emiterea ordinului, iar deciziile de respingere a dosarului de abilitare, de respingere a tezei de abilitare sau de reluare a susţinerii tezei de abilitare pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicarea către candidat a deciziei de către compartimentul de specialitate al MECTS.(2) Pot fi admise numai contestaţiile care vizează viciile de procedură, şi nu cele care vizează deciziile comisiei de abilitare, ale panelurilor, Consiliului general sau preşedintelui CNATDCU.(3) Comisia de analiză a contestaţiei este formată din 5 persoane şi se numeşte de către Consiliul general al CNATDCU.(4) În cazul în care se dovedeşte că procedura a fost viciată, candidatul poate depune o nouă cerere de susţinere a tezei şi se reia procedura de susţinere a tezei de abilitare de la etapa dovedită a fi viciată.(5) MECTS transmite contestatarului decizia comisiei de analiză, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, în termen de maximum 30 de zile de la primirea contestaţiei. Articolul 45Persoanele care au dobândit atestatul de abilitare primesc titlul de „doctor abilitat“, prescurtat „dr. habil.“. Articolul 46Atestatul de abilitare se acordă de către MECTS în baza ordinului prevăzut la art. 42. Capitolul VEliberarea atestatului de abilitare Articolul 47(1) Atestatul de abilitare este un înscris oficial de stat, cu regim special.(2) Registrele de evidenţă a atestatelor de abilitare sunt, de asemenea, înscrisuri oficiale cu regim special.(3) Modelul de referinţă al atestatului de abilitare se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.(4) Formularele atestatelor de abilitare, atestatele de abilitare completate, duplicatele atestatelor de abilitare completate şi registrele de evidenţă a atestatelor de abilitare se gestionează astfel încât să se realizeze protecţia acestora în condiţii de securitate deplină, cu termen permanent.(5) Păstrarea formularelor atestatelor de abilitare necompletate, a atestatelor de abilitare completate, dar neridicate de titulari, a celor anulate, a registrelor de evidenţă, precum şi a documentelor (împuterniciri, delegaţii, procese-verbale) privind primirea, predarea şi eliberarea formularelor atestatelor de abilitare se realizează în condiţii de securitate deplină.(6) Registrele de evidenţă a formularelor atestatelor de abilitare - de primire, predare, eliberare - se paginează, se parafează cu sigiliul MECTS şi primesc numere de inventar. Articolul 48(1) Completarea formularelor atestatelor de abilitare se efectuează în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului privind acordarea atestatului de abilitare.(2) Un atestat de abilitare dintr-un carnet cu matcă (cotor) şi matca în cauză sunt completate identic, matca rămânând în arhiva MECTS cu termen permanent.(3) Completarea unui atestat de abilitare se efectuează computerizat sau prin scriere de mână cu tuş ori cu cerneală de culoare neagră, citeţ şi fără ştersături, răzuiri, acoperiri cu pastă corectoare.(4) În atestatele de abilitare datele se scriu fără prescurtări, în conformitate cu terminologia oficială în vigoare.(5) Atestatul de abilitare se completează cu datele din copia actului de identitate, furnizată de candidat în dosar. Articolul 49(1) Atestatul de abilitare se eliberează titularului de către MECTS.(2) La cererea scrisă a titularului, inclusă în dosar conform art. 12, atestatul de abilitare se poate transmite prin scrisoare recomandată la adresa indicată de titular.(3) Actele de studii completate şi neridicate de titulari, pentru care titularul nu a solicitat transmiterea prin scrisoare recomandată, se păstrează în arhiva MECTS cu termen permanent. Articolul 50(1) În cazul pierderii, distrugerii complete sau deteriorării parţiale a unui atestat de abilitare se poate elibera un duplicat al acestuia, dacă în arhiva MECTS se găseşte matca (cotorul) actului respectiv.(2) Pentru eliberarea duplicatului unui atestat de abilitare, titularul adresează, în scris, conducerii MECTS o cerere, însoţită de următoarele documente: declaraţie scrisă a titularului actului, autentificată la notariat, în care sunt cuprinse toate elementele necesare pentru identificare şi împrejurările în care atestatul a fost pierdut, distrus complet sau deteriorat parţial; o copie a actului de identitate; dovada publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a pierderii atestatului de abilitare - în cazul pierderii, respectiv atestatul de abilitare deteriorat; dovada plăţii unei taxe de 50 de lei pentru eliberarea duplicatului.(3) Depunerea la MECTS a documentelor prevăzute la alin. (2) se poate efectua de către titularul atestatului de abilitare în cauză sau de către împuternicitul acestuia.(4) Pentru publicarea pierderii unui atestat de abilitare, titularul acestuia se adresează Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, anunţul urmând să cuprindă următoarele date: referirea la atestatul de abilitare; numele, iniţiala/iniţialele prenumelui/prenumelor tatălui (mamei), prenumele titularului; seria şi numărul atestatului respectiv; anul emiterii atestatului.(5) Atestatele de abilitare deteriorate parţial se anulează şi se păstrează în arhiva MECTS, în vederea casării.(6) Toate aprobările date pentru eliberarea de duplicate se păstrează în arhiva MECTS cu termen permanent. Articolul 51(1) Duplicatul atestatului de abilitare se realizează pe un formular similar celui original, eliberat titularului, sau prin scriere după modelul de referinţă al atestatului original - dacă nu mai există formular similar celui original; completarea datelor şi eliberarea duplicatului se efectuează după procedurile prevăzute la actele originale, cu menţiunea că datele care se înscriu sunt cele existente în documentele specifice din arhiva MECTS.(2) Completarea duplicatului unui atestat de abilitare se efectuează după procedura generală prevăzută pentru actele originale, cu următoarele înscrisuri suplimentare: într-un spaţiu corespunzător - DUPLICAT (scris cu tuş sau cu cerneală de culoare roşie); în partea de sus - seria şi numărul actului original eliberat.(3) Eliberarea duplicatelor atestatelor de abilitare se efectuează în condiţiile prevăzute pentru eliberarea actelor originale.(4) Duplicatele completate şi neridicate se arhivează.(5) În registrul de evidenţă a atestatelor de abilitare şi pe matca atestatului de abilitare original (când atestatul de abilitare s-a eliberat din carnet cu matcă) se înscriu seria şi numărul duplicatului eliberat.(6) Duplicatul unui atestat de abilitare se eliberează, de regulă, o singură dată.(7) Dacă duplicatul unui atestat de abilitare a fost pierdut sau distrus complet în condiţii de forţă majoră (calamităţi naturale, incendii etc.), titularului i se poate elibera un alt duplicat, la cerere şi pe baza aprobării acesteia de către conducerea MECTS, în condiţiile prevăzute la alin. (1)-(6), cu menţiunea că pe acesta se înscriu, suplimentar, seria şi numărul duplicatului anterior, precum şi data la care acesta a fost eliberat. Articolul 52(1) În cazul în care titularul constată greşeli în atestatul de abilitare/duplicat după o perioadă de timp de la primirea acestuia, titularul se adresează în scris conducerii MECTS, în vederea eliberării unui nou atestat de abilitare/duplicat, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, pe care se scrie, la subsol, nota: „Prezentul ....... (atestat de abilitare/duplicat) înlocuieşte ....... (atestatul de abilitare/duplicatul) cu seria ....... şi nr. ......, precum şi cu nr. de înregistrare ....... (acordat de MECTS din registrul de eliberări) din ....... (data), deoarece acesta (aceasta) conţinea greşeli de redactare.“(2) Documentul greşit se anulează şi se arhivează cu termen permanent.