Decizia Nr.1002 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Florin Alexandru în Dosarul nr. 10.087/99/2008 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.132D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.087/99/2008, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Florin Alexandru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, autorul acesteia susţine că textul criticat, limitând posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti numai la situaţia în care magistratul a fost sancţionat disciplinar, îngrădeşte dreptul la un proces echitabil şi, prin urmare, contravine dispoziţiilor art. 16, 21 şi 24 din Legea fundamentală. Această situaţie este asemănătoare celei avute în vedere de Curtea Constituţională atunci când a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2008. Astfel, trebuie considerat că nu este necesar ca magistratul să fie sancţionat disciplinar, întrucât există posibilitatea ca termenul de sesizare a comisiei de disciplină să fi trecut şi, prin urmare, să nu mai fie posibilă sancţionarea acestuia chiar dacă a săvârşit o abatere disciplinară sau a încălcat Codul deontologic al magistraţilor.În esenţă, se solicită ca instanţa de revizuire să se poată pronunţa asupra existenţei abaterii disciplinare, în cazul în care aceasta nu a fost anterior constatată, în acelaşi mod cum se poate pronunţa, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor prevăzute în prima teză a art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă.Tribunalul Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Critica autorului excepţiei vizează, în realitate, imposibilitatea sancţionării disciplinare a magistraţilor în situaţia în care a trecut termenul de un an de la data săvârşirii abaterii disciplinare. Totodată, dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură, care dau expresie dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul este liber să stabilească competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, cu respectarea celorlalte prevederi şi principii constituţionale. De asemenea, instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, atât timp cât părţilor le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate nefavorabile.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată următoarele:În redactarea iniţială, dispoziţiile art. 322 pct. 4 aveau următorul conţinut: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [... ]4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;“.Prin art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, s-a dispus modificarea pct. 4 al art. 322, în sensul eliminării din acest text a tezei potrivit căreia „în cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii“. Totodată, prin aceeaşi modificare textului i s-a adăugat teza potrivit căreia revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză“.Prin Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă textul în conformitate cu care „[...] în cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii“, sunt neconstituţionale.Referitor la competenţa sa, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, că „art. 146 lit. d) din Constituţie nu exceptează de la controlul de constituţionalitate dispoziţiile legale de abrogare şi că, în cazul constatării neconstituţionalităţii lor, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte“. De asemenea, prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, urmând aceeaşi linie, Curtea a reţinut că, „începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să îşi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale ce i-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 şi (...) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2009“.Aşa fiind, Curtea constată că textul criticat, incluzând teza referitoare la posibilitatea instanţei de revizuire de a se pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate, formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Aşa fiind, rezultă că în prezent dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă au următorul conţinut: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii.“II. Referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere:– dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină

– dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii;

– dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză.Curtea reţine că instanţa de revizuire se pronunţă mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni privitoare la pricină, infracţiune săvârşită de un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, ori asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii de fals, în cazul în care hotărârea revizuită s-a dat în temeiul înscrisului rezultat al infracţiunii de fals. În cazul în care motivul revizuirii îl constituie sancţionarea disciplinară a unui magistrat pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, Curtea constată că, pentru ca revizuirea să fie admisibilă, este necesară existenţa unei hotărâri irevocabile pronunţate de către Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la sancţionarea magistratului pentru comportamentul mai sus menţionat. Eventuala constatare a exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă nu se poate realiza pe cale incidentală de către instanţa de revizuire, Consiliul Superior al Magistraturii având, potrivit Legii nr. 317/2004, atribuţii exclusive în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor. Astfel, întreaga procedură referitoare la acţiunea disciplinară îndreptată împotriva magistraţilor este prevăzută de ansamblul dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a 4-a - art. 44-50 din Legea nr. 317/2004. Totodată, Curtea constată că inclusiv prevederile constituţionale ale art. 134 alin. (2) prevăd rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor al Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile sale. Prin urmare, Curtea observă că, în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, legiuitorul român a prevăzut - referitor la procedura disciplinară - o fază administrativă, cercetarea disciplinară efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori, şi o fază jurisdicţională, care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi celor ale Codului de procedură civilă (Decizia nr. 128 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 8 aprilie 2011). Astfel, faza administrativă a procedurii disciplinare poate fi iniţiată de către orice persoană interesată, prin semnalarea problemelor inspecţiei judiciare, care, la rândul ei, poate sesiza comisiile de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor. Totodată, faza jurisdicţională implică doar persoana judecătorului sau procurorului supus procedurii acţiunii disciplinare, iar din economia dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 317/2004 rezultă că judecătorul sau procurorul este singurul care poate exercita recurs împotriva hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară îndreptată împotriva sa. Dacă instanţa de revizuire ar putea, pe cale incidentală, să se pronunţe asupra exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă de către un magistrat s-ar încălca înseşi prevederile art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Florin Alexandru în Dosarul nr. 10.087/99/2008 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu