DECIZIE   Nr. 1156 din 6 noiembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 832 din 10 decembrie 2008

Ioan Vida                                           - preşedinte

Nicolae Cochinescu                          -judecător

Acsinte Gaspar                                -judecător

Petre Lăzăroiu                                 -judecător

Ion Predescu                                    -judecător

Puskas Valentin Zoltan                    -judecător

Tudorel Toader                                -judecător

Augustin Zegrean                            -judecător

Iuliana Nedelcu                                - procuror

Marieta Safta                                   - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, excepţie invocată de Vasile Găină în Dosarul nr. 15.979/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curţii că apărătorul ales al autorului excepţiei, domnul avocat Dragoş Chilea din cadrul Baroului Constanţa, a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale.

Reprezentantul Ministerului Public, arătând că dosarul se află la al treilea termen de judecată şi că a existat timpul necesar pentru asigurarea apărării în cauză, se opune cererii de amânare.

Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 15 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 15.979/3/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, excepţie invocată de Vasile Găină.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, deşi în timpul executării pedepsei aplicate prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, autorul excepţiei a furnizat informaţii esenţiale organelor de urmărire penală, dobândind calitatea de martor protejat, acesta nu beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei în condiţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Aşa fiind, în opinia autorului excepţiei acest text de lege este discriminatoriu, întrucât acordă beneficiul reducerii pedepsei numai martorilor care, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni, iar nu şi celor care fac denunţul după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Se arată că se creează în acest fel două categorii de persoane care primesc statutul de martor protejat, una care beneficiază de reducerea pedepsei, iar alta care nu are acest beneficiu, „deşi ambele categorii de persoane aduc aceeaşi contribuţie la înfăptuirea scopului pentru care a fost adoptată legea privind protecţia martorilor".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă principiul egalităţii între cetăţeni. In opinia instanţei, „unor situaţii diferite trebuie să li se prevadă reglementări diferite şi, în speţă, este cert că situaţia unui inculpat care din start cooperează cu organele judiciare sau, cel mai târziu pe parcursul soluţionării procesului în faţa instanţei judecătoreşti, se hotărăşte să fie cooperant diferă de aceea a persoanei definitiv condamnate şi care, văzând cuantumul pedepsei pe care o are de executat, devine brusc cooperant."

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că „diferenţa de tratament invocată de autorul excepţiei constituie o opţiune de politică penală a legiuitorului, care se înscrie în logica principiilor referitoare la individualizarea pedepsei." Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la principiul egalităţii în drepturi.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 19 din Legea nr. 682/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 28 decembrie 2002, având următorul conţinut: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care consacră egalitatea persoanelor în faţa legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 19 din Legea nr. 682/2002, în raport de aceleaşi dispoziţii constituţionale şi faţă de critici similare.

Astfel, prin Decizia nr. 809 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, Curtea a statuat că nu se poate primi critica privind încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece cauza de impunitate prevăzută de textul de lege atacat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, adică persoanelor care au calitate de martor potrivit Codului de procedură penală, inculpaţilor într-o altă cauză ori persoanelor care nu au niciun fel de calitate procesuală. După cum se poate observa, aceste trei categorii de persoane au un numitor comun, şi anume acela de a fi comis o infracţiune gravă şi care, până în momentul condamnării, denunţă ori facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane. Or, inculpatul condamnat a avut posibilitatea să se încadreze în această categorie, dar, prin tăcerea sa, a ales să nu beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator diferenţiat în funcţie de conduita persoanelor cercetate care pot contribui la aflarea adevărului în anumite cauze este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de recrudescenţa unor fenomene antisociale grave, precum criminalitatea organizată, terorismul, traficul de droguri şi traficul de persoane, respectiv de necesitatea instituirii de către stat a unui sistem de măsuri în vederea asigurării protecţiei martorilor şi nu este de natură să aducă atingere principului egalităţii în drepturi.

Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, cele statuate anterior de Curte îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, excepţie invocată de Vasile Găină în Dosarul nr. 15.979/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta