Decizia Nr.126 din 28.02.2019

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, excepţie ridicată de Daniel Florea în Dosarul nr. 391/42/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.569D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 noiembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, a autorului excepţiei, asistat de domnul avocat Daniel Manolache, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi a reprezentantului Serviciului Român de Informaţii, consilier juridic Mitu Ilie Orantes, cu delegaţie depusă la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 6 decembrie 2018. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru 22 ianuarie 2019, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 februarie 2019, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 22 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 391/42/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Excepţia a fost ridicată de Daniel Florea, în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 51/F din 21 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neclare şi lipsite de previzibilitate, din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece sintagma „îndeplinire defectuoasă" are un caracter ambiguu şi lasă loc interpretărilor. Ca atare, consideră că, din această perspectivă, legea nu este suficient de clară, precisă şi previzibilă şi nu oferă securitate juridică destinatarilor săi. Sancţiunea ce apare ca urmare a încălcării dispoziţiilor de lege criticate poate fi aplicată oricărei persoane care, prin acţiunile sau inacţiunile sale, intră în conflict cu dispoziţiile normei.5. De asemenea, autorul susţine, în esenţă, că retragerea accesului la o anumită categorie de informaţii clasificate poate fi rezultatul unor fapte imputabile militarului în cauză, însă aceste fapte trebuie urmate de cercetări ale organelor judiciare.6. Autorul apreciază, în esenţă, că din modul de redactare a dispoziţiilor de lege invocate ca fiind neconstituţionale, rezultă că în raport cu obţinerea sau nu a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, prin neavizare sau retragere, aceste documente nu sunt revalidate, iar trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, dacă această operaţiune are loc din motive imputabile cadrului militar în condiţiile legii. În ipoteza reclamată ca fiind neconstituţională, trecerea în rezervă se poate face, din oficiu, fără o cercetare militară disciplinară prealabilă şi direct la propunerea comandanţilor unităţilor din care face parte cadrul militar.7. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), autorul excepţiei afirmă, în esenţă, că legea a stabilit un tratament juridic diferit cadrelor militare, după criterii aleatorii şi exterioare conduitei acestora, în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii. Astfel, se arată că pentru săvârşirea faptelor culpabile prevăzute la alin. (1) lit. i) şi j) din art. 85 al Legii nr. 80/1995, măsura trecerii în rezervă se propune de Consiliul de judecată, iar pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e), f), i), l), m) şi n), la propunerea comandantului, fără a i se da posibilitatea cadrului militar să se apere printr-o procedură adecvată, inclusiv disciplinară. Aceste principii nu sunt respectate atunci când sunt coroborate cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi cu cele ale art. 89 din Legea nr. 80/1995. Or, din textul Legii nr. 182/2002 rezultă că motivele imputabile ar trebui întotdeauna urmate de sesizarea autorităţilor judiciare, iar militarul pus la dispoziţie până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti. Mai mult, se susţine că militarul nu cunoaşte regulile după care se desfăşoară procedura avizării (acordării), retragerii sau revalidării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi nici opozabil.8. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), autorul consideră că în alin. (1) lit. m) şi n) şi alin. (2) ale art. 85 din Legea nr. 80/1995 este folosită o terminologie ambiguă, imprecisă, de natură a lipsi de previzibilitate norma supusă controlului, iar analiza acestor dispoziţii conduce la concluzia încălcării prevederilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei. Pe de altă parte, din redactarea normelor contestate nu se desprinde cu claritate şi precizie care pot fi acele motive imputabile militarului, altele decât cele care fac obiectul unei cercetări disciplinare sau, eventual, penale, care să conducă automat la trecerea sa în rezervă. Modul de executare a raporturilor de serviciu, fără angajarea unei răspunderi disciplinare sau penale, care conduce la încetarea raporturilor de muncă când se invocă existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 85 lit. m) şi n) din Legea nr. 80/1995, este lăsat la îndemâna arbitrarului şi a abuzurilor unor comandanţi, câtă vreme cadrul militar aflat într-o atare situaţie nu se poate apăra nici în faţa organelor disciplinare şi nici a celor penale.9. Totodată, se susţine că trecerea în rezervă în modul prevăzut de textele de lege criticate contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin îngrădirea dreptului la muncă, pentru că permite desfiinţarea raporturilor de muncă în mod arbitrar, în condiţiile în care un cadru militar a optat pentru această carieră, având o aşteptare legitimă, pe baza unei şcolarizări şi instruiri proprii, cel mai adesea, fără corespondent practic într-un alt domeniu.10. În final, autorul apreciază că, în mod discriminatoriu şi prin încălcarea dreptului la un proces echitabil, inclusiv a dreptului la apărare, un comandant de unitate dispune trecerea în rezervă, invocând o situaţie prevăzută de art. 85 alin. (1) lit. m) şi n) din Legea nr. 80/1995, care nu este reliefată transparent.11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Guvernul apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, având în vedere că accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. 14. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, autorul acesteia apelează la instanţa de contencios constituţional pentru a invalida modul de aplicare a acestuia, fiind nemulţumit de modul de aplicare a legii în cazul său, şi mai exact de trecerea sa în rezervă. Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzut de lege.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 85 alin. 1 lit. m) şi alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situaţii: [...] m)în cazul neavizării în vederea acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar în condiţiile legii; Trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, în condiţiile prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f), i¹), l), m) şi n), la propunerea consiliilor de judecată, în condiţiile prevăzute la alin. 1 lit. i) şi j), iar, în celelalte condiţii, la propunerea comandanţilor unităţilor din care fac parte, înaintată ierarhic. 18. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 41 alin. (1) şi (2) privind munca şi protecţia socială a muncii.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în sensul Legii nr. 80/1995, prin cadre militare se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege.20. Cadrele militare sunt în serviciul naţiunii şi, potrivit art. 4 alin. 1 din lege, se pot afla în una dintre următoarele situaţii: „a) în activitate, când ocupă o funcţie militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menţine şi pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcţii pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, precum şi atunci când sunt puse la dispoziţie: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate; b) în rezervă, când nu ocupă o funcţie militară, dar întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate; c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar."21. Din analiza dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 80/1995, Curtea reţine că acesta reglementează, în ansamblul său, ipotezele în care ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după caz. Alineatul 2 al articolului menţionat prevede că trecerea în rezervă sau direct în retragere se face, după caz, din oficiu, la propunerea consiliilor de judecată sau la propunerea comandanţilor unităţilor din care fac parte, înaintată ierarhic.22. Textul de lege supus controlului de constituţionalitate, respectiv art. 85 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 80/1995, reglementează ipoteza neavizării în vederea acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar în condiţiile legii, situaţie în care acesta poate fi trecut în rezervă sau direct în retragere din oficiu.23. Curtea reţine că accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din lege, persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii. De asemenea, art. 28 din Legea nr. 182/2002 prevede că accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat - ORNISS, autorizaţie care se eliberează pe niveluri de secretizare, în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauză asupra acesteia. Durata de valabilitate a autorizaţiei este de până la 4 ani; în această perioadă verificările pot fi reluate oricând.24. În sensul Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002, noţiunea de autorizaţie de acces la informaţii clasificate reprezintă documentul eliberat cu avizul instituţiilor abilitate, de conducătorul persoanei juridice deţinătoare de astfel de informaţii, prin care se confirmă că, în exercitarea atribuţiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informaţii secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesităţii de a cunoaşte; noţiunea de certificat de securitate semnifică documentul eliberat persoanei cu atribuţii nemijlocite în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, respectiv funcţionarului de securitate sau salariatului din structura de securitate, care atestă verificarea şi acreditarea de a deţine, de a avea acces şi de a lucra cu informaţii clasificate de un anumit nivel de secretizare; verificare de securitate reprezintă totalitatea măsurilor întreprinse de autorităţile desemnate de securitate, conform competenţelor, pentru stabilirea onestităţii şi profesionalismului persoanelor, în scopul avizării eliberării certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.25. Curtea reţine că, potrivit art. 167 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, revalidarea avizului privind accesul la informaţii clasificate presupune reverificarea persoanei deţinătoare a unui certificat de securitate/autorizaţie de acces în vederea menţinerii sau retragerii acesteia. Revalidarea poate avea loc la solicitarea unităţii în care persoana îşi desfăşoară activitatea sau a ORNISS, în oricare dintre următoarele situaţii: a) atunci când pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu ale persoanei deţinătoare este necesar accesul la informaţii de nivel superior; b) la expirarea perioadei de valabilitate a certificatului de securitate/autorizaţiei de acces deţinute anterior; c) în cazul în care apar modificări în datele de identificare ale persoanei; d) la apariţia unor riscuri de securitate din punctul de vedere al compatibilităţii accesului la informaţii clasificate.26. Curtea, sintetizând motivele de neconstituţionalitate formulate în cauză, reţine că, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 85 alin. 1 lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, discriminatorii şi îngrădesc cadrului militar dreptul la un proces echitabil şi dreptul la muncă, prin acte arbitrare ce nu pot fi cenzurate judiciar, şi din redactarea normelor criticate nu se desprinde cu claritate şi precizie care pot fi „motive imputabile" militarului.27. Astfel, cât priveşte critica referitoare la lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor criticate, precum şi a sintagmei „motive imputabile", Curtea reţine, mai întâi, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „lege" care figurează în o seamă de articole ale Convenţiei înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică unele condiţii calitative, între altele cele ale accesibilităţii şi ale previzibilităţii (a se vedea, între altele, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51). Conform unei jurisprudenţe constante, sintagma „prevăzute de lege" presupune mai întâi ca măsura reglementată să aibă o bază în dreptul intern, dar are legătură, de asemenea, cu calitatea legii respective: ea impune ca aceasta să fie accesibilă persoanelor în cauză şi să aibă o formulare destul de exactă pentru a permite reclamanţilor, care apelează, la nevoie, la consilieri, să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-un anumit act (a se vedea, între altele, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, paragraful 32). Altfel spus, nu poate fi considerată „lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite individului să îşi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat (a se vedea, între altele, Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord). Însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea, între altele, Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, paragraful 37). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1996, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Cantoni, precitată, paragraful 35). Potrivit aceleiaşi instanţe, chiar din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (a se vedea, între altele, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunţată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, Cantoni, precitată, paragraful 31, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007, paragraful 36). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibil (a se vedea, între altele, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, precitată, paragraful 37).28. Curtea Constituţională, în numeroase cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, a făcut aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile de calitate a legii, constatând neconstituţionalitatea reglementărilor care nu întruneau aceste condiţii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.258 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014, sau Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015).29. Din jurisprudenţa menţionată se desprinde concluzia că „previzibilitatea", ca reper al controlului de convenţionalitate şi de constituţionalitate, evocă relaţia logică şi necesară ce trebuie să existe între o normă juridică şi destinatarul ei, oferindu-i acestuia posibilitatea de a-şi regla conduita astfel încât să facă ori să poată face ceea ce îi impune sau îi permite norma ori să nu facă ceea ce aceasta îi interzice şi, totodată, îngrădind autorităţilor posibilitatea unui comportament arbitrar.30. Faţă de reperele de analiză mai sus reţinute, pentru a răspunde criticii referitoare la lipsa de previzibilitate a normei ce face obiectul excepţiei, Curtea va proceda la o examinare a acesteia cu luarea în considerare a contextului reglementării, a domeniului pe care îl acoperă, precum şi a numărului şi calităţii destinatarilor săi, Aşadar, prevederile art. 85 alin. 1 lit. m) şi alin. 2 din Legea nr. 80/1995 trebuie analizate în contextul legii, care reglementează deopotrivă drepturile şi îndatoririle cadrelor militare, iar sintagma criticată pentru lipsă de previzibilitate - „motive imputabile", în ansamblul legii.31. Procedând la această analiză sistematică, Curtea constată că norma criticată face parte dintr-o reglementare ce configurează statutul special al cadrelor militare, care sunt în serviciul naţiunii, cu un regim juridic, drepturi şi obligaţii specifice, adresându-se categoriei profesionale determinate chiar prin titlul legii. Or, având în vedere contextul reglementării, destinatarii acesteia, motivul şi circumstanţele obligaţiilor instituite, ce presupune deplina cunoaştere de către cel ce îşi asumă obligaţiile prevăzute de lege a condiţiilor şi consecinţelor încălcării acestora, rezultă că norma criticată este previzibilă pentru destinatarii ei. Altfel spus, chiar dacă textul de lege criticat nu cuprinde o listă exhaustivă a motivelor socotite de legiuitor ca fiind „imputabile", se poate deduce, din ansamblul dispoziţiilor legale analizate, care este sfera acestor motive.32. Cu privire la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate stabilesc un tratament juridic diferit cadrelor militare, după criterii aleatorii şi exterioare conduitei acestora, Curtea reţine că situaţia neavizării în vederea acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, este determinată de însăşi conduita destinatarului normei, motivele fiindu-i imputabile, în condiţiile legii.33. În ce priveşte critica referitoare la faptul că militarul nu cunoaşte regulile după care se desfăşoară procedura avizării (acordării), retragerii sau revalidării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi nici opozabil, Curtea constată că aceste aspecte reprezintă eventuale critici aduse prevederilor Legii nr. 182/2002, care reglementează cazurile, condiţiile şi procedura de acces la informaţiile clasificate, lege care însă nu constituie obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate.34. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1), întrucât, în opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate ar permite desfiinţarea raporturilor de muncă în mod arbitrar, Curtea constată netemeinicia acestei susţineri. Astfel, în jurisprudenţa sa, cu privire la art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005, Curtea a reţinut că acest text constituţional nu poate fi interpretat în sensul că, oricând, orice persoană poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea şi calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obţinut avizul, autorizaţia sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, şi acest lucru. Obţinerea acestor avize, autorizaţii sau atestări este motivată de specificul fiecărei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzătoare, precum şi anumite aptitudini pe care cel ce doreşte să exercite acea meserie sau profesie trebuie să le aibă, tocmai pentru îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncă ales.35. Totodată, prin Decizia nr. 41 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 24 februarie 2006, Curtea a stabilit că, de principiu, instituirea, prin lege, a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă şi la alegerea profesiei.36. Faţă de cele anterior referite nu se poate susţine că textele de lege criticate ar permite desfiinţarea raporturilor de muncă în mod arbitrar, deoarece trecerea în rezervă sau direct în retragere se face doar în cazul neavizării în vederea acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar. 37. Nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia normele criticate contravin dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Referitor la conceptul de proces echitabil consacrat şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că acesta presupune judecarea cauzei în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, singura în măsură să decidă cu privire la necesitatea tuturor aspectelor menite să slujească actului de înfăptuire a justiţiei prin aflarea adevărului. Aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial (a se vedea Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010, şi Decizia nr. 1.168 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 15 noiembrie 2011).38. Având în vedere argumentele expuse, criticile de neconstituţionalitate formulate sunt neîntemeiate.39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Florea în Dosarul nr. 391/42/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 85 alin. 1 lit. m) şi alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Bianca Drăghici