DECIZIE Nr. 13*) din 8 februarie 1996
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 110 din 30 mai 1996
![SmartCity3](https://citymanager.online/wp-content/uploads/2018/09/b2-700x300.jpg)
*) Definitiva prin nerecurare.
Antonie Iorgovan - presedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Constantin Burada - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 47/1992, constata urmatoarele:
Tribunalul Mehedinti, prin Incheierea din 8 decembrie 1995, a sesizat
Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor
Decretului nr. 223/1974, invocata de reclamantii apelanti Stern Arie si Stern
Tipora in Dosarul nr. 1.768/1995.
In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile decretului sus-mentionat,
in baza carora au fost trecute in proprietatea statului imobilele proprietatea
persoanelor plecate legal in strainatate, in mod definitiv, incalca flagrant
Constitutia Romaniei, precum si Declaratia universala a drepturilor omului,
care garanteaza acest drept. Se mentioneaza, totodata, ca dreptul de
proprietate este un drept natural, individual, permanent, transmisibil si
inegal, reglementat de art. 475 si 480 din Codul civil, iar protectia lui a
existat si in constitutiile anterioare.
In opinia exprimata, tribunalul apreciaza ca exceptia este nefondata,
deoarece Decretul nr. 223/1974 fiind un act normativ adoptat anterior
Constitutiei poate fi apreciat, inclusiv sub aspectul constitutionalitatii,
numai in functie de regimul constitutional existent in perioada respectiva,
potrivit regulii tempus regit actum, asa incat Constitutia din anul 1991 nu
poate atinge dreptul nascut sub imperiul legii anterioare, intrucat ar insemna
sa retroactiveze, ceea ce este contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din
Constitutie. In speta, imobilul revendicat de reclamanti a trecut in
proprietatea statului anterior intrarii in vigoare a Constitutiei si abrogarii
Decretului nr. 223/1974.
CURTEA,
avand in vedere incheierea de sesizare, raportul intocmit de
judecatorul-raportor, dispozitiile legale atacate sub aspectul
constitutionalitatii, raportate la prevederile Constitutiei, precum si ale
Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Decretul nr. 223/1974 a fost expres abrogat prin Decretul-lege nr. 9 din 31
decembrie 1989 al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 9 din 31 decembrie 1989, iar
dispozitiile sale au mai facut obiectul controlului de constitutionalitate, asa
cum rezulta din Decizia Curtii Constitutionale nr. 14 din 10 martie 1993,
definitiva prin nerecurare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 96 din 18 mai 1993.
In motivarea deciziei s-a retinut, in esenta, ca Decretul nr. 223/1974
fiind abrogat, interventia Curtii in aprecierea constitutionalitatii sale nu
mai este posibila, cu atat mai mult cu cat, constituind un act normativ
anterior Constitutiei, aceasta ar reprezenta o incalcare a principiului neretroactivitatii
legii, prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie. In acelasi sens este si
practica jurisdictionala ulterioara a Curtii care, prin deciziile nr. 15/1993,
nr. 46/1993 si nr. 31/1994, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 96/1993, nr. 283/1993 si nr. 177/1994, a statuat ca nu pot face obiectul
controlului de constitutionalitate decat legile si ordonantele in vigoare.
Considerentele din deciziile sus-citate, inclusiv solutia pronuntata, isi
mentin valabilitatea si in cauza de fata, deoarece nu a intervenit nici un
element nou care sa le infirme sau sa faca necesara reconsiderarea lor.
Fata de cele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, al art.
13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, in unanimitate,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a Decretului
nr. 223/1974, invocata de reclamantii apelanti Stern Arie si Stern Tipora in
Dosarul nr. 1.768/1995 al Tribunalului Mehedinti.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata la data de 8 februarie 1996.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Antonie Iorgovan
Magistrat asistent,
Constantin Burada