DECIZIE Nr.
1595 din 9 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 88 din 2 februarie 2011
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de
Mircea Dumitrescu în Dosarul nr. 3.264/299/2009 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a III-a civilă, care formează obiectul Dosarului nr. 1.393D/2010 al
Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
1.430D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, ridicată de Societatea Comercială „Trust Corn Center" -
S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 45.397/3/2007 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea parţială de
obiect al cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.430D/2010 la Dosarul nr.
1.393D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu au fost
formulate critici noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei deja
existente în acest domeniu.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 1 aprilie 2010 şi 19 ianuarie
2010, pronunţate în dosarele
nr. 3.264/299/2009 şi nr. 45.397/3/2007,
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă au sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32
alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii şi, respectiv, a prevederilor art. 32 din aceeaşi lege, excepţie
ridicată de Mircea Dumitrescu şi, respectiv, Societatea Comercială „Trust Corn
Center" - S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în cauze având ca obiect
„obligaţia de a face", aflate în stadiul procesual
al apelului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este
neconstituţional, întrucât instanţele judecătoreşti, odată sesizate de
reprezentanţii primăriei, se pronunţă doar în mod formal cu privire la
desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie. Se arată că nu este
asigurat dreptul la un proces echitabil, pârâtul fiind lipsit de posibilitatea
de a se apăra. Totodată, se susţine că este încălcat şi dreptul de proprietate,
textul de lege criticat aducându-i o limitare excesivă, care nu poate concilia
interesul particular cu cel general. In acest sens se menţionează că instanţa
poate să dispună desfiinţarea construcţiei fără a fi necesară emiterea în
prealabil a autorizaţiei de demolare.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate, Curtea observă că, deşi autorul excepţiei de
neconstitutionalitate ridicate în fata Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă s-a referit la
întregul art. 32 din Legea nr. 50/1991, în realitate, din motivarea excepţiei
rezultă că acesta a avut în vedere numai dispoziţiile alin. (1) al art. 32 din
legea menţionată. De aceea, Curtea reţine ca obiect al excepţiei prevederile
art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 933 din 13 octombrie
2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:
-Art. 32 alin (1): „(1) In
cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea
lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal
de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul
care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune,
după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile
autorizaţiei;
b) desfiinţarea construcţiilor realizate
nelegal."
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea
fundamentală: art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile
omului, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 24
alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) şi (2) privind
garantarea şi ocrotirea proprietăţii private şi art. 124 alin. (1) potrivit
căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Invocă, de asemenea, şi
prevederile art. 6 - „Dreptul la un proces
echitabil" din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 32
alin. (1) din Legea nr. 50/1991, prin prisma unor critici similare şi prin
raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi
în prezentele cauze conexate. Prin mai multe decizii, dintre care pot fi amintite exemplificativ Decizia
nr. 159 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 270 din 24 martie 2006, sau Decizia nr. 639 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia, reţinând că
instanţa de judecată va soluţiona cauza şi va dispune măsurile corespunzătoare
în cadrul unui litigiu de natură să asigure părţilor, deci şi pârâtului, toate
garanţiile procedurale pe care le presupune exercitarea liberului acces la
justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Curtea a observat, de asemenea, că
nu se poate susţine că prin desfiinţarea unei construcţii nelegal executate s-ar
încălca dreptul de proprietate, întrucât demolarea, dispusă de o instanţă
judecătorească la finalul unui proces în care s-au putut formula apărări şi
administra probe, este consecinţa nerespectării de către constructor a
prevederilor imperative ale legii privitoare la autorizările necesare
edificării imobilului respectiv. In acelaşi sens, Curtea a constatat că textul
constituţional al art. 44 referitor la garantarea dreptului de proprietate
statorniceşte că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, iar
alin. (7) al art. 44 din Constituţie prevede că dreptul de proprietate obligă
la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi la respectarea
celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
In plus, Curtea Constituţională a amintit că atât din propria sa jurisprudenţă,
cât şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că
dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care
trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al
cetăţenilor.
Intrucât nu au intervenit elemente noi care să
justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele
deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie
de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea
nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie
ridicată de Mircea Dumitrescu în Dosarul nr. 3.264/299/2009 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi de Societatea Comercială „Trust Corn
Center" - S.R.L. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 45.397/3/2007 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu