Decizia Nr.160 din 08.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Obrijan în Dosarul nr. 6.884/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 31 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.884/299/2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Obrijan.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege ce face obiectul excepţiei încalcă principiul publicităţii, al contradictorialităţii şi al oralităţii dezbaterilor, fiind „anacronic în condiţiile în care aceste principii constituie tocmai regulile esenţiale care determină structura internă a procesului penal şi îi dau acestuia fizionomia sa generală“.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în considerentele încheierii de sesizare, se reţine că, „deşi petentul invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 51 din Codul de procedură penală, instanţa constată că, în fapt, acesta contestă procedura de soluţionare în cursul judecăţii a cererii de recuzare, prevăzută, ca atare, de dispoziţiile art. 52 din Codul de procedură penală“, astfel încât acest din urmă text de lege face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu care este sesizată Curtea Constituţională.Textul de lege criticat are următorul cuprins:– art. 52: „Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţă secretă, fără participarea celui ce declară că se abţine sau care este recuzat.Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere. Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei. În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin. Când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzării nu se poate alcătui completul potrivit alin. 1, abţinerea sau recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. În cazul în care găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea şi, din cauza abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată la instanţa competentă să soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioară desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea. Este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării. Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac.“ În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care interzic privarea de libertate pentru datorii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că prevederile art. 52 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi 24 din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 380 din 25 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 22 aprilie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, reţinând că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, iar normele criticate dau expresie acestei preocupări. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată“, iar părţile sunt ascultate numai „dacă se găseşte necesar“, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Curtea a reţinut, totodată, că normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca în tot cursul procesului să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, astfel încât nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care interzic privarea de libertate pentru datorii, invocate de autorul excepţiei în motivarea acesteia, se constată că nu au incidenţă în cauză. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Obrijan în Dosarul nr. 6.884/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta