Decizia Nr.164 din 12.03.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) raportate la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma anterioară modificării acestor dispoziţii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Alexandra Cristina Pană în Dosarul nr. 74.649/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 6D/2013.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 martie 2013 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 12 martie 2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) raportate la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma anterioară modificării acestor dispoziţii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.Excepţia a fost ridicată de Alexandra Cristina Pană cu prilejul soluţionării unei cauze în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei de impunere a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate emise de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii şi încalcă principiul constituţional al aşezării juste a sarcinii fiscale. În acest sens, arată că art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, obligă la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai acele persoane care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d) din acelaşi articol de lege. Între persoanele exceptate de la plata contribuţiei prevăzute de art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 nu se regăsesc însă şi cele care obţin venituri din pensii. Astfel, titularii dreptului la pensie sunt discriminaţi în raport cu persoanele care realizează veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, întrucât, spre deosebire de aceştia, sunt obligaţi să plătească atât contribuţia aferentă veniturilor din pensii, cât şi cea aferentă veniturilor prevăzute la lit. e) din acelaşi articol.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, prevederile de lege criticate contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că tratamentul diferenţiat pe care îl instituie textul de lege criticat în ceea ce îi priveşte pe pensionari este nejustificat şi nu ţine cont de capacitatea contributivă a acestora, respectiv de necesitatea aşezării obligaţiilor fiscale în aşa fel încât să se ţină seama de necesitatea de protecţie a categoriilor sociale cele mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale contribuabililor. De asemenea, consideră că este încălcat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât calitatea de pensionar nu reprezintă un criteriu obiectiv şi nici rezonabil pentru a considera că pensionarii se află într-o situaţie diferită faţă de celelalte categorii de persoane prevăzute de art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) raportate la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, în forma anterioară modificării acestor dispoziţii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2008.În realitate, Curtea constată că neconstituţionalitatea invocată de autorul excepţiei se referă doar la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea de la intrarea în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008. Celelalte texte de lege au fost invocate doar pentru a evidenţia categoriile de persoane în funcţie de ale căror venituri se creează o pretinsă discriminare. Articolul 257 alin(2) din Legea nr. 95/2006, în redactare criticată de autorul excepţiei, avea următorul cuprins: „(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:a)veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit; b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar; c)veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b); d)indemnizaţiilor de şomaj; e)veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar; f)veniturilor realizate din pensii.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 în redactarea avută de acestea de la intrarea în vigoare a acestei legi şi până la modificările suferite odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008. Odată cu intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ, soluţia legislativă criticată a fost îndepărtată, art. I pct. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 prevăzând că: „La articolul 257 alineatul (2), literele e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins: e)veniturilor din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit; f)veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-e), alin. 2¹ şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Astfel, în urma acestor modificări, persoanele care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii au fost incluse în categoria celor exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit. În mod asemănător, în prezent, în urma modificărilor şi completărilor ulterioare aduse Legii nr. 95/2006 prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 are următoarea redactare: „(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: a)veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente; b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar; c)veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b); d)indemnizaţiilor de şomaj; e)abrogată; f)veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), alin. (2¹) şi (2²) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.“ Dispoziţiile din Legea nr. 95/2006 referitoare la contribuţiile datorate asupra veniturilor din pensii se regăsesc, în prezent, în cuprinsul alin. (2²) al art. 257 în următoarea redactare: „Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.“ Deşi soluţia legislativă criticată nu mai este în vigoare, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi împrejurarea că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea avută de acestea de la intrarea în vigoare a acestei legi şi până la modificările aduse odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, aşa cum a fost sesizată de instanţa de judecată. Examinând dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că acestea enumeră veniturile asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Între acestea, art. 257 alin. (2) lit. e), în redactarea criticată prin excepţia de neconstituţionalitate, prevedea obligaţia de a plăti contribuţia asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, dar numai în măsura în care contribuabilul nu plătea contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate asupra veniturilor realizate din salarii sau asimilate salariilor care se supuneau impozitului pe venit, veniturilor impozabile obţinute din desfăşurarea unor activităţi independente şi care se supuneau impozitului pe venit, veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit, veniturilor din silvicultură ori indemnizaţiilor de şomaj. Prin urmare, era exclusă plata cumulativă a contribuţiilor datorate în temeiul art. 257 alin. (2) lit. e), pe de o parte, şi a celor datorate potrivit dispoziţiilor lit. a)-d) din acelaşi articol, pe de altă parte. Dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 nu excludeau însă de la acest cumul şi contribuţiile datorate asupra veniturilor din pensii, prevăzute la lit. f) din acelaşi articol de lege. Prin urmare, se crea o diferenţă de tratament juridic între persoanele care realizau veniturile enumerate în art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006 faţă de cele care realizau venituri din pensii. Aşa cum a arătat în mod constat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite“. Instanţa de contencios constituţional a precizat însă că „un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice“. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă“. Această justificare presupune existenţa unui „scop legitim“ şi a unui „raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru utilizarea lui“. În acest sens pot fi amintite Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin contra Suediei, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffman contra Austriei, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino contra Italiei, ori Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunţată în Cauza Affaire liguistique belge contra Belgiei. Prin urmare, pentru a aprecia dacă în cauză a fost încălcat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Curtea urmează a stabili dacă tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate avea o justificare obiectivă sau rezonabilă, altfel spus, dacă se întemeia pe un scop legitim şi respecta un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Curtea constată că diferenţa de tratament juridic instituită de dispoziţiile de lege analizate a avut în vedere tipul de venit asupra căruia se datora contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Astfel, persoanele care realizau venituri din salarii sau orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente ori independente supuse impozitului pe venit, venituri din agricultură ori silvicultură sau obţineau indemnizaţii de şomaj erau scutite de la plata contribuţiei asupra veniturilor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006. De această scutire nu beneficiau însă şi persoanele care realizau venituri din pensii. Desigur, în anumite circumstanţe, provenienţa veniturilor ar putea justifica instituirea unui tratament juridic diferit. Din perspectiva dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 însă Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic nu a fost justificată decât parţial. Astfel, dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în redactarea avută în vedere de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevedeau că „Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică numai la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferenţa între cuantumul pensiei şi această limită şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.“ Legea făcea, astfel, o diferenţă între pensionari sub aspectul obligaţiei de plată a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, stabilind că erau ţinuţi de această obligaţie doar acei pensionari care realizau venituri „care depăşesc limita supusă impozitului pe venit“. Prin urmare, persoanele care realizau venituri sub această limită nu datorau contribuţia de asigurări sociale de sănătate, suma aferentă acestei contribuţii fiind suportată de la bugetul de stat, începând cu 1 ianuarie 2007. Pentru aceste din urmă persoane, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic instituită de art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 era justificată. Astfel, sistemul asigurărilor sociale de sănătate reglementat de Legea nr. 95/2006 asigură persoanelor accesul la un pachet de servicii medicale în temeiul contribuţiei pe care acestea o realizează la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Există, aşadar, o strânsă legătură între obligaţia de contribuţie la acest sistem de asigurări şi dreptul de a beneficia de serviciile pe care acesta le oferă. În acest sens, art. 208 alin. (3) lit. e) din legea amintită enumeră printre principiile care stau la temeiul acestui sistem „participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate“. În acelaşi timp, Curtea a arătat că „obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate“. Prin urmare, această obligaţie reprezintă „o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor“. În acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, ori Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011. Cu toate acestea, legiuitorul, având în vedere situaţia deosebită în care se găsesc anumite persoane, a prevăzut dreptul acestora de a beneficia de pachetul de servicii medicale fără plata contribuţiei ori cu plata contribuţiei din alte surse. În acest caz se încadrează, spre exemplu, persoanele enumerate la art. 213 din lege. Această situaţie reprezintă însă o excepţie, regula fiind aceea a obligaţiei de a contribui. Această regulă a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a prevăzut obligaţia de plată a contribuţiei asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, dar doar în măsura în care persoana nu realiza veniturile prevăzute de dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, în redactarea criticată de autorul excepţiei. Altfel spus, în măsura în care o persoană nu realiza venituri constante, de tipul celor menţionate în aceste din urmă dispoziţii de lege, ea putea totuşi contribui la sistemul asigurărilor de sănătate prin plata contribuţiei asupra veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, care nu aveau caracter constant, dar care justificau şi îndreptăţeau accesul acesteia la pachetul de servicii medicale oferit de acest sistem, dându-se expresie principiilor contributivităţii şi solidarităţii pe care acesta este întemeiat. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca obligaţia de contribuţie instituită prin textul de lege analizat să nu dobândească un caracter împovărător şi a dispus ca aceasta să nu se cumuleze cu contribuţia pentru celelalte tipuri de venit. Astfel, obligaţia prevăzută la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea criticată de autorul excepţiei, poate fi privită ca având, mai degrabă, un caracter subsidiar, intervenind numai în măsura în care nu se datora contribuţia asupra altor venituri, caracter pe care îl păstrează şi art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 în actuala reglementare. În concluzie, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte titularii dreptului la pensie care nu plăteau contribuţia de asigurări sociale de sănătate, diferenţa de tratament juridic criticată a fost justificată în mod obiectiv, întrucât pensionarii care realizau venituri sub limita supusă impozitului pe venit nu plăteau contribuţia de asigurări sociale de sănătate, fiind într-o situaţie diferită faţă de cei care plăteau contribuţii aferente veniturilor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, dar într-o situaţie identică celor care se încadrau în ipoteza lit. e) din acelaşi articol. În acelaşi timp, măsura impusă de legiuitor a avut un caracter rezonabil, respectiv a urmărit respectarea principiilor de bază ale sistemului de asigurări sociale de sănătate: participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pe de o parte, şi solidaritatea şi subsidiaritatea în constituirea şi utilizarea fondurilor, pe de altă parte. Nu aceleaşi concluzii pot fi reţinute şi în ceea ce priveşte situaţia persoanelor care, în perioada în care soluţia legislativă criticată a fost în vigoare, au realizat venituri din pensii asupra cărora au plătit contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Astfel, din perspectiva acestor persoane, diferenţa de tratament juridic dintre pensionari, pe de o parte, şi celelalte persoane care au realizat veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, de cealaltă parte, apare nu doar ca fiind contrară principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dar şi principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale. Astfel, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că „fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora“. În acest sens sunt Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012. Or, Curtea constată că, în ceea ce priveşte titularii dreptului la pensie care au plătit contribuţia de asigurări de sănătate datorată asupra acestui venit, diferenţa de tratament juridic instituită de textul de lege criticat nu mai poate fi justificată de aceleaşi raţiuni avute în vedere în situaţia pensionarilor care nu plăteau această contribuţie. Astfel, spre deosebire de aceştia din urmă, situaţia pensionarilor contribuabili poate fi asimilată mai degrabă celei a persoanelor care au plătit contribuţia asupra veniturilor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, impunând un regim juridic asemănător. Desigur, legiuitorul are libertatea de a stabili contribuţiile datorate de cetăţeni şi de a prevedea excepţii de la aceste obligaţii de contribuţie, având în vedere situaţia obiectiv diferită în care se găsesc anumite categorii de persoane. De asemenea, legiuitorul poate modifica aceste dispoziţii de lege, în funcţie de necesităţile economico-sociale care se impun la un anumit moment. De altfel, astfel a procedat atunci când, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, a prevăzut exceptarea pensionarilor de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate asupra veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, dar a instituit, pe de altă parte, obligaţia acestora de a plăti cumulat contribuţia datorată asupra veniturilor din pensii cu cea datorată asupra celorlalte tipuri de venituri prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2¹) şi la art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006, îndepărtând astfel diferenţele de tratament juridic anterioare stabilite în funcţie de tipul de venit avut în vedere. Cu toate acestea, stabilirea obligaţiilor de contribuţie ori a scutirilor de la acestea trebuie să nu se facă în mod diferenţiat între persoane aflate în mod obiectiv în situaţii analoage. Or, Curtea, raportându-se la cele reţinute mai sus cu privire la caracterul subsidiar al obligaţiei stabilite de art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 pentru persoanele care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra altor tipuri de venituri prevăzute de lege, apreciază că instituirea unui tratament juridic diferit pentru pensionarii care au plătit contribuţia asupra veniturilor din pensii încalcă această exigenţă de reglementare şi aduce atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, sursa veniturilor obţinute nereprezentând în contextul avut în vedere o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru instituirea unui tratament juridic diferit. În sfârşit, Curtea statuează că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica decizia Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, în această ultimă ipoteză deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, după caz. Aşadar, raporturile juridice stabilite între asigurat şi stat în legătură cu contribuţiile la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate deja reţinute până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale constituie, din perspectiva prezentei decizii, facta praeterita şi nu pot face obiectul unor cereri de restituire formulate ulterior publicării acesteia. O interpretare contrară ar echivala cu aplicarea retroactivă a deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce este inadmisibil. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandra Cristina Pană în Dosarul nr. 74.649/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea de la intrarea în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt neconstituţionale în măsura în care obligă persoanele ce datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii la plata acestei contribuţii cumulat cu cea datorată asupra veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea