DECIZIE   Nr. 1646 din 16 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studentilor înmatriculati la formele de învatamant la distanta sau cu frecventa redusa de a continua studiile la programe de studii de licenta autorizate sa functioneze provizoriu sau acreditate

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 119 din 16 februarie 2011

Augustin Zegrean                - preşedinte

Aspazia Cojocaru                -judecător

Acsinte Gaspar                    -judecător

Mircea Ştefan Minea           -judecător

Iulia Antoanella Motoc        -judecător

Ion Predescu                        -judecător

Puskas Valentin Zoltan        -judecător

Tudorel Toader                     -judecător

Afrodita Laura Tutunaru       - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, excepţie ridicată de Universitatea „Spiru Haret" în Dosarul nr. 8.214/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Mădălin Niculeasa din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a transmis Curţii punctul său de vedere cu privire la excepţia invocată, sens în care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care arată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 au fost criticate din 3 perspective. Astfel, prin adoptarea ordonanţei s-a derogat de la dreptul comun, în sensul că s-a emis un act normativ cu caracter individual. Or, prin Decizia nr. 600/2005, Curtea Constituţională a statuat că o reglementare specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, cu caracter individual şi adoptată intuitu personae, încetează a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional.

De asemenea, întrucât prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 s-a legiferat în materia organizării generale a învăţământului, au fost încălcate dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Constituţie, care impun existenţa unor legi organice atunci când se reglementează în domeniul expres prevăzut la lit. n) a aceluiaşi articol constituţional.

Totodată, autorul excepţiei mai arată că intervenţia pe cale administrativă în domeniul autonomiei universitare este, în pofida art. 52 din Constituţie, atât de puternică, încât lipseşte de substanţa sa însuşi dreptul constituţional prevăzut de art. 32 din Legea fundamentală.

In susţinerea concluziilor sale, domnul avocat depune şi un set de decizii pronunţate de Curtea Constituţională pe care le consideră relevante pentru soluţionarea fondului excepţiei invocate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că Guvernul a fost abilitat de Parlament să emită o asemenea ordonanţă şi că nu este afectată autonomia universitară, întrucât aceasta presupune posibilitatea instituţiei de învăţământ de a stabili propriile standarde de calitate, fără a contraveni regulilor generale impuse prin Legea învăţământului, opozabilă tuturor furnizorilor de educaţie. In acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 72/1995. In opinia sa, reprezentantul Ministerului Public consideră că intervenţia Guvernului a fost determinată tocmai de necesitatea intrării în legalitate şi a respectării criteriilor şi cerinţelor generale de organizare a sistemului de învăţământ, indiferent că este de stat sau privat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 23 februarie 2010 (transmisă Curţii Constituţionale prin Adresa nr. 8.214/2/2009, emisă la data de 10 mai 2010 şi înregistrată pe rolul instanţei de contencios constituţional la data de 19 mai 2010), pronunţată în Dosarul nr. 8.214/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, excepţie ridicată de Universitatea „Spiru Haret" în dosarul de mai sus având drept obiect o acţiune în contencios administrativ.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la principiul egalităţii

în drepturi a cetăţenilor, ale art. 32 alin. (6) referitoare la garantarea autonomiei universitare, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin. (3) lit. n) referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învăţământului, ale art. 108 alin. (3) referitoare la ordonanţe ca acte ale Guvernului ce pot fi emise numai în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ale art. 115 alin. (1) referitoare la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Astfel, criticile sunt formulate din două perspective, şi anume cele referitoare la modul de emitere a actului criticat şi cele referitoare la conţinutul reglementării. Ambele viziuni scot la iveală excesul de putere al Guvernului.

1. Autorul excepţiei susţine că Guvernul a emis Ordonanţa nr. 10/2009 în pofida dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. n), ale art. 108 alin. (3) şi ale art. 115 alin. (1) care abilitau Guvernul să reglementeze în domeniul învăţământului superior prin ordonanţă de urgenţă, nu însă şi prin ordonanţă simplă.

In acest fel nu a fost respectată dihotomia constituţională consacrată de art. 73 alin. (3) lit. n) coroborat cu art. 115 alin. (1), care impune fără echivoc ori altă nuanţare că Guvernul poate emite ordonanţe „în domenii care nu fac obiectul legilor organice".

Din perspectiva echilibrului constituţional al puterilor legislativă şi executivă, consecinţa imediată a emiterii ordonanţei simple în domeniul legii organice concretizează imixtiunea puterii executive în sfera de competenţă a puterii legiuitoare, din moment ce condiţiile sine qua non ale delegării legislative nu sunt respectate în speţă.

In plus, autorul excepţiei mai arată că ordonanţa criticată a fost emisă în baza art. 1 pct. VII.3 al Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe nr. 253/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, potrivit căruia:

„In temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2009, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2009, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

[...]

3. cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior;".

Aşa fiind, chiar dacă legea de abilitare deschide posibilitatea Guvernului să reglementeze relaţiile sociale în domeniul cercetării şi al învăţământului superior, aceasta nu înseamnă că permite/poate permite cu de la Parlament putere să încalce Legea fundamentală.

2. In ceea ce priveşte conţinutul reglementării criticate, autorul excepţiei arată că Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 32 alin. (6) şi art. 53 din Constituţie.

Astfel, reglementarea contestată interzice expres şcolarizarea la specializările/programele de studii autorizate provizoriu/acreditate la forma de învăţământ la distanţă, impune demararea în primul semestru al anului universitar 2009-2010 a procedurilor necesare pentru asigurarea unei conduceri cu rector confirmat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, impune o monitorizare specială pe o perioadă de 3 ani, impune o metodologie discriminatorie unică care să fie aprobată prin ordin al ministrului, obligă absolvenţii de la specializarea „Drept", care în cadrul Universităţii „Spiru Haret" are structura de 3 ani, să îşi completeze studiile la 4 ani la specializări/programe de licenţă de drept acreditate, obligă studenţii înmatriculaţi în anul I de studii în perioada 2005-2008 la formele de învăţământ la distanţă/cu frecvenţă redusă să îşi continue studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate potrivit unei metodologii discriminatorii, prin aceea că doar pentru autorul excepţiei aceasta este adoptată prin ordin al ministrului şi condiţionează recunoaşterea diplomei obţinute de absolvenţii înscrişi până la data emiterii ordonanţei contestate la formele de învăţământ la distanţă/cu frecvenţă redusă de înscrierea lor la altă formă de învăţământ autorizată provizoriu/acreditată din altă instituţie de învăţământ superior sau la forma de învăţământ la zi organizată de Universitatea „Spiru Haret" pentru specializările corespunzătoare.

Prin aceste dispoziţii, actul atacat contravine în esenţă dreptului Universităţii „Spiru Haret" la autonomie universitară, principiu director în funcţie de care este organizat învăţământul universitar atât în ansamblu, cât şi din perspectiva fiecărei instituţii/universităţi. Or, Constituţia României garantează autonomia universitară la art. 32 alin. (6) ca drept al subiectelor ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul învăţământului superior. Aceasta presupune că fiecare instituţie universitară are posibilitatea de a stabili propriile standarde de calitate, desigur în condiţiile şi în temeiul legii. In plus, chiar Curtea Constituţională a definit prin Decizia nr. 72/1995 unele elemente de conţinut al principiului autonomiei universitare, cum ar fi: înscrierea în exigenţele principiului egalităţii, posibilitatea de completare a finanţării publice cu venituri provenite din alte surse, alegerea rectorului de către senatul universitar şi confirmarea acestuia prin ordin al ministrului de resort, aceasta din urmă având drept scop verificarea condiţiilor de formă şi de fond în care au avut loc alegerile universitare.

In plus, autonomia universitară a fost definită prin art. 89 din Legea învăţământului nr. 84/1995 ca fiind „dreptul comunităţii universitare de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără niciun fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale ale dezvoltării învăţământului superior, stabilite prin lege". Conţinutul acestui drept a fost dezvoltat sub aspectul regimului juridic şi de prevederile cuprinse atât în Legea învăţământului nr. 84/1995, cât şi în Legea privind organizarea studiilor universitare nr. 288/2004. De altfel, potrivit art. 92 alin. (2) şi (3) din Legea învăţământului, autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei, ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică, ale administrării şi ale finanţării şi se realizează în principal prin stabilirea structurii interne a instituţiei de învăţământ superior conform legii şi prin programarea, organizarea, desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ.

Or, prin restricţiile impuse de actul normativ criticat este afectată şi dispoziţia constituţională a art. 1 alin. (5) potrivit căreia „In România respectarea Constituţiei, a supremaţiei şi a legilor este obligatorie".

De asemenea, dreptul legiuitorului ordinar ori delegat de a stabili conţinutul autonomiei universitare este limitat de respectarea substanţei respectivului drept. De aceea, Guvernul, ca autoritate legiuitoare secundară, pentru a garanta substanţa dreptului, este obligat să nu lipsească pe niciun titular al său de niciunul dintre atributele pe care i le conferă Constituţia şi legile de forţă juridică superioară ordonanţei simple. Mai mult, Executivul trebuie să vegheze ca atunci când dispune luarea unor măsuri faţă de o universitate - indiferent de importanţa ori numărul de studenţi - să nu rupă egalitatea în drepturi între acea universitate şi celelalte titulare ale dreptului la autonomie universitară. Contrar acestor deziderate, măsurile dispuse de ordonanţa criticată sunt vătămătoare şi discriminatorii prin aceea că ministerul urmează a elabora o metodologie specială doar pentru Universitatea „Spiru Haret", sens în care devine evidentă ruperea egalităţii faţă de celelalte universităţi care rămân pe mai departe guvernate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei. Aceeaşi intervenţie abuzivă a autorităţii publice vatămă dreptul autorului excepţiei la autonomie universitară, prin aceea că impune un set de criterii, o întreagă metodologie înlocuind standardele proprii la care este îndrituit conform Legii fundamentale.

In sfârşit, singura modalitate pentru Guvern să intervină în exerciţiul dreptului la autonomie universitară poate fi realizată doar cu respectarea strictă a condiţiilor cerute de art. 53 din Constituţie. Este de remarcat că restrângerea exerciţiului acestui drept nu poate fi considerată necesară într-o societate democratică în care se pun bazele unui învăţământ superior particular pentru a elimina monopolul autorităţilor centrale şi a acorda studenţilor posibilitatea de a urma cursuri adaptate necesităţilor lor. Or, prin instituirea măsurilor impuse de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 se restrânge de o manieră aleatorie, disproporţionată şi discriminatorie exerciţiul dreptului pe care îl are Universitatea „Spiru Haret" - deci sensul legilor de forţă juridică superioară -, acela că universităţile de stat sau private trebuie să aibă deplină libertate în acţiunile ce privesc organizarea propriei activităţi. In acest sens se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2005.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că excepţia este admisibilă sub aspectul respectării exigenţelor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, dar nu şi-a exprimat opinia pe fondul acesteia.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Astfel, prin emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 nu au fost înfrânte prevederile art. 115 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. n) din Legea fundamentală, deoarece din însuşi conţinutul textului constituţional invocat rezultă că domeniul rezervat legii organice se referă exclusiv la regimul general al învăţământului, şi nu la aspecte de ordin particular. Este evident că folosirea termenului „general" circumscrie domeniul legilor organice la principiile comune, fundamentale. Firesc, aspectele parţiale, particulare, eventual mai mărunte pot fi reglementate şi prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora, în conformitate însă cu acest regim general. Lectura art. 73 alin. (3) din Constituţie evidenţiază că în mai multe alineate se practică acest procedeu juridic, ca de exemplu: regimul juridic general al proprietăţii şi moştenirii - lit. m), regimul general al cultelor - lit. s). In acest sens, prin Decizia nr. 718/1997, Curtea Constituţională, pronunţându-se asupra constituţionalităţii unor prevederi ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, a statuat că delegarea legislativă care priveşte alte aspecte decât cele referitoare la organizarea generală a învăţământului - cum ar fi modalităţile în care se efectuează procesul educaţional universitar, în cadrul regimului general al învăţământului şi în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia în vigoare - nu este de domeniul legii organice şi, de aceea, poate face obiectul unei ordonanţe emise în baza legii de abilitare.

Nicio dispoziţie a textelor criticate nu priveşte o lege organică şi nu afectează regimul general al organizării învăţământului. In cazul în care o ordonanţă ar cuprinde norme ce reglementează aspecte ce ţin de domeniul legii organice, există posibilitatea „eliminării acestora în Parlament, cu ocazia dezbaterii legilor de aprobare, precum şi declanşarea procedurii jurisdicţionale în faţa Curţii Constituţionale pentru asemenea ordonanţe".

Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 faţă de prevederile art. 32 alin. (6) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută. Autonomia universitară constă în dreptul comunităţii universitare de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără niciun fel de ingerinţe ideologice, politice, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale ale dezvoltării învăţământului superior, stabilite prin lege, iar în conformitate cu art. 92 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, republicată, autonomia universitară se realizează, în principal, şi prin selectarea şi promovarea personalului didactic, prin stabilirea criteriilor de apreciere a activităţii didactice şi ştiinţifice, în condiţiile legii. Aşadar, dispoziţiile actului criticat nu contravin principiului constituţional al garantării autonomiei universitare, ci, dimpotrivă, dau expresie acestuia.

Cât priveşte critica faţă de dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Constituţie, art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 53, Avocatul Poporului susţine că nu poate fi reţinută. Mai arată că Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 a fost adoptată în temeiul art. 1 din Legea nr. 253/2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prin reprezentantul legal, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 august 2009, care au următorul conţinut:

„Art. 1. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Universitatea «Spiru Haret» din Bucureşti, înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, încetează şcolarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învăţământ la distanţă.

(2) Universitatea «Spiru Haret» din Bucureşti demarează, în primul semestru al anului universitar 2009-2010, procedurile necesare pentru asigurarea unei conduceri cu rector confirmat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, potrivit legii.

(3) Instituţia de învăţământ superior prevăzută la alin. (1) este monitorizată special, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, pe o perioada de 3 ani, cu scopul de a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Pe perioada monitorizării prevăzute la alin. (3), Universitatea «Spiru Haret» din Bucureşti organizează examenele de licenţă potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării.

Art. 2. -Absolvenţii Universităţii «Spiru Haret» din Bucureşti la specializarea de Drept, cu o durată de 3 ani şi cu 180 de credite, au dreptul de a-şi completa studiile la 4 ani şi cu 240 de credite la specializări/programe de licenţă de drept acreditate.

Art. 3. - (1) Studenţii ciclului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învăţământ la distanţă au dreptul de a-şi continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază şi studenţii ciclului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă.

Art. 4. - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va recunoaşte diploma obţinută de absolvenţii prevăzuţi la art. 3, care susţin şi promovează examenul de licenţă în condiţiile prezentei ordonanţe."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, ale art. 32 alin. (6) referitoare la garantarea autonomiei universitare, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin. (3) lit. n) referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învăţământului, ale art. 108 alin. (3) referitoare la ordonanţe ca acte ale Guvernului ce pot fi emise numai în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ale art. 115 alin. (1) referitoare la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Referitor la critica privind înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. n) referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învăţământului, ale art. 108 alin. (3) referitoare la ordonanţe ca acte ale Guvernului ce pot fi emise numai în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ale art. 115 alin. (1) referitoare la emiterea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, Curtea constată următoarele:

Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 a fost emisă atât în temeiul art. 108 din Constituţie, cât şi al art. 1 pct. VII.3 din Legea nr. 253/2009, norme care legitimează Guvernul să emită ordonanţe în domenii ce nu fac obiectul legilor organice, respectiv în domeniul cercetării ştiinţifice şi învăţământului superior. O asemenea sferă de reglementare nu presupune ab initio un act de încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. n), deoarece nimic nu atestă faptul că s-a dispus cu privire la domeniul rezervat legilor organice. După cum rezultă din chiar titlul actului contestat, ordonanţa priveşte dreptul studenţilor înmatriculaţi la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate. O asemenea procedură nu vizează aspecte legate de organizarea generală a învăţământului, ci statuează cu privire la aspecte de ordin particular care pot fi reglementate prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora. Astfel, Universitatea „Spiru Haret" a fost înfiinţată ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, prin Legea nr. 443/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 9 iulie 2002, sens în care, pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învăţământului superior, a fost special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de ministerul de resort, aprobată prin ordin al ministrului. în plus, prin hotărâri de guvern ulterioare s-au stabilit structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior. De exemplu, prin Hotărârile Guvernului nr. 410/2002 şi nr. 944/2002, la specializarea drept durata studiilor era de 4 ani pentru forma de organizare zi. Prin urmare, ca parte a sistemului naţional de învăţământ, Universităţii „Spiru Haret" Bucureşti îi erau opozabile toate reglementările referitoare la organizarea generală a învăţământului, aşa cum a fost stabilită prin Legea nr. 84/1995, lege care, potrivit art. 141 lit. s), nu numai că permite, dar impune elaborarea şi aplicarea strategiilor de reformă, pe termen lung şi mediu, ale învăţământului şi educaţiei. Aceasta se transpune în practică ca o obligaţie a respectării calităţii educaţiei care se referă la anumite domenii şi criterii, cum ar fi capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii, sens în care ARACIS poate efectua evaluarea calităţii unor programe şi instituţii de învăţământ superior. Aşa fiind, ori de câte ori o instituţie furnizoare de educaţie care funcţionează pe teritoriul României aduce atingere ansamblului de acţiuni de dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de programe de studiu, este firesc ca, în acord cu însuşi textul constituţional invocat referitor la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învăţământului, să se intervină prin acte de natură a restabili ordinea constituţională. Această restabilire privitoare la aspectele particulare nu presupune o legiferare în domeniul legilor organice, ci doar o prezervare a normelor deja statuate, motiv pentru care modalităţile în care se efectuează procesul educaţional, în cadrul regimului general al învăţământului şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot face obiectul unei ordonanţe emise în baza unei legi de abilitare.

In acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, a statuat că „Reforma în domeniul educaţiei naţionale nu se identifică, în toate componentele sale, cu organizarea generală a învăţământului, ea urmărind, prin scopurile şi modalităţile în care se va efectua, ameliorarea procesului educaţional naţional, în cadrul regimului general al învăţământului şi în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia în vigoare".

2. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 alin. (6) care dispune cu privire la principiul autonomiei universitare, Curtea constată următoarele:

Principiul autonomiei universitare este garantat, legiuitorul constituant consacrându-l ca o componentă a dreptului la învăţătură. Acest principiu presupune un conţinut vast, ce include normele, procedurile şi standardele interne ale fiecărei universităţi, cu respectarea limitelor impuse de legislaţia în vigoare, prin care acestea tind să definească şi să individualizeze rolul lor în cadrul comunităţii. De altfel, potrivit art. 89 alin. (1) din Legea învăţământului, „Autonomia universitară constă în dreptul comunităţii universitare de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără niciun fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale ale dezvoltării învăţământului superior, stabilite prin lege." Prin urmare, autonomia universitară se poate exercita doar cu condiţia asumării răspunderii publice, care obligă orice instituţie de învăţământ superior să asigure eficienţă managerială.

In motivarea autorului excepţiei se susţine că autonomia universitară presupune posibilitatea de a stabili propriile standarde de calitate, desigur în condiţiile şi în temeiul legii. Curtea Constituţională constată că autonomia universitară presupune respectarea standardelor legale de calitate, şi nu a standardelor proprii. Nimic nu împiedică instituţiile furnizoare de educaţie, ca, în condiţiile legii, să îşi diversifice specializările ori oferta educaţională şi să instituie standarde proprii de calitate superioară celor legale, fără să contravină acestora.

Curtea observă că, potrivit art. 92 alin. (2) şi (3) din Legea învăţământului, autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei, ale activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică, ale administrării şi ale finanţării şi se realizează în principal prin stabilirea structurii interne a instituţiei de învăţământ superior conform legii şi prin programarea, organizarea, desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ. Or, funcţionarea unei instituţii de învăţământ în lipsa unui rector confirmat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, nu poate fi considerată a se integra în cadrul general de organizare a învăţământului. Toate aceste proceduri reprezintă expresia unei autonomii universitare care, nefiind un drept absolut, presupune anumite limite, sens în care, potrivit art. 93 alin. (2) teza a doua din Legea învăţământului, „Rectorul se alege de către Senat şi se confirmă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului." Dincolo de aceste aspecte ce ţin de procedura de alegere a rectorului, în art. 93 alin. (3) din Legea învăţământului s-a prevăzut posibilitatea ministrului ca, din motive justificate, să suspende din funcţie, prin ordin, pe rectorul unei instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare acreditate sau autorizate provizoriu. O astfel de reglementare a fost supusă controlului de constituţionalitate a priori, prilej cu care Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, a constatat că prevederile art. 93 alin. (3) din Legea învăţământului sunt constituţionale. Astfel, ministrul învăţământului poate suspenda din funcţie, din motive justificate, pe rectorul instituţiei de învăţământ superior, posibilitate care nu poate fi considerată ca o prerogativă de natură „să ştirbească autonomia universitară, întrucât cel suspendat se poate adresa instanţei judecătoreşti, iar, în sensul art. 93 alin. (2) din lege, rectorul poate fi revocat din funcţie numai de către senatul universităţii, prin aceeaşi procedură folosită la numire."

3. Referitor la înfrângerea principiului egalităţii în drepturi, principiului obligativităţii respectării Constituţiei şi a legilor şi al restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, aşa cum sunt consacrate de art. 16 alin. (1) şi (2), art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie, Curtea constată următoarele:

Autorul excepţiei susţine că prin ordonanţa criticată s-a rupt egalitatea în drepturi între Universitatea „Spiru Haret" Bucureşti şi celelalte universităţi (care rămân pe mai departe guvernate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei), măsurile dispuse fiind vătămătoare şi discriminatorii prin aceea că ministerul urmează a elabora o metodologie specială.

O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât întreg setul de măsuri dispuse prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 nu este menit să reglementeze în mod diferit modul de organizare şi funcţionare a unei instituţii de învăţământ superior faţă de celelalte, ci, în acord cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, reprezintă un mijloc de coerciţie în scopul restabilirii dreptăţii şi impunerii stării de legalitate. Or, modul general de organizare a învăţământului, cu consecinţele ce decurg din el şi care se răsfrâng practic asupra beneficiarilor săi (în speţă studenţii), trebuie respectat de toate instituţiile furnizoare de educaţie tocmai pentru a asigura un fundament echitabil aplicabil tuturor. Nu se poate vorbi despre toate acestea, în măsura în care o instituţie de învăţământ nu respectă procedurile necesare pentru asigurarea unei conduceri cu rector confirmat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, potrivit legii, ori nu respectă pentru specializarea drept obligaţia de a studia o perioadă de 4 ani, potrivit dispoziţiilor legale.

Prin urmare, problemele legate de organizare, eficienţă şi stabilitate trebuie să fie corelate între ele în aşa fel încât aşteptările legitime ale tuturor potenţialilor beneficiari ai actului de învăţământ să nu fie nesocotite. Aşadar, o conformitate parţială a egalităţii în faţa legii este cea care justifică diferitele forme de opoziţie, cum ar fi tocmai ordonanţa criticată, care este legitimată de art. 53 din Constituţie, atât de apărarea ordinii şi moralei publice, cât şi a drepturilor şi libertăţilor posibililor beneficiari ai actului de învăţământ superior. Pentru aceleaşi motive, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia, prin ordonanţa criticată, este afectată substanţa dreptului la autonomie universitară, deoarece Universitatea „Spiru Haret" poate să îşi desfăşoare activitatea, cu condiţia corijării neajunsurilor evidente care contravin regulilor generale de organizare a învăţământului.

Totodată, autorul excepţiei mai susţine că prin reglementarea specială contestată, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual şi a fost adoptată intuitu personae, motiv pentru care încetează a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional. O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece Ordonanţa

Guvernului nr. 10/2009, aşa cum s-a arătat mai sus, are drept finalitate intrarea în legalitate a Universităţii „Spiru Haret". Or, aşa cum prin legi speciale sunt înfiinţate instituţii superioare de învăţământ, tot aşa prin acte de reglementare primară se pot dispune măsuri de monitorizare sau chiar de retragere a acreditărilor, care însă nu pot fi luate cu privire la toate instituţiile furnizoare de învăţământ, ci doar cu privire la cele vizate. Nerespectarea condiţiilor legale generale plasează respectiva universitate în sfera de incidenţă a unui alt regim juridic, situaţie care justifică aplicarea unui tratament juridic diferit de cel de care beneficiază cele care respectă exigenţele impuse de Legea învăţământului.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, excepţie ridicată de Universitatea „Spiru Haret" în Dosarul nr. 8.214/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru