DECIZIE Nr.
1649 din 15 decembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145 1 alin. 2 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 48 din 21 ianuarie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 alin. 2
din Codul de procedură penală, excepţie invocată de
Florentin Scaleţchi în Dosarul nr. 1.421/1/2009 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei,
asistat de domnul avocat Daniel Caraman, lipsind celelalte părţi,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, avocatul autorului excepţiei
solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Arată că textul de lege criticat reglementează o limitare a
libertăţii individuale incompatibilă cu dispoziţiile
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, în sensul că nu se stabileşte în
niciun mod o durată efectivă în timp a măsurii de restrângere a
libertăţii de circulaţie. Se solicită să se constate
că este neconstituţională interpretarea dată de
instanţe atunci când nu stabilesc durata măsurii preventive.
Autorul excepţiei, având cuvântul, arată
că situaţia sa este aceeaşi de 3 ani, fiind împiedicat să
participe la conferinţe internaţionale în condiţiile în care
statutul său presupune participarea. Arată că, din punctul de
vedere supus analizei, învinuitul şi inculpatul ar trebui să fie
trataţi la fel, adică să fie stabilită durata măsurii
dispusă de instanţă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul,
precizează mai întâi că, în susţinerile orale, se insistă
asupra carenţei textului legal, solicitându-se Curţii
Constituţionale fie o decizie interpretativă, fie neutralizantă,
în sensul că textul de lege este constituţional în măsura în
care din interpretarea acestuia nu se înţelege că măsura pe care
o consacră nu durează sine die. Apreciază că
această chestiune priveşte însă interpretarea şi aplicarea
legii. Se mai arată că asupra constituţionalităţii
aceluiaşi text de lege Curtea Constituţională s-a mai pronunţat,
de exemplu prin deciziile nr. 442/2006 şi nr. 352/2004, ale căror
considerente îşi menţin valabilitatea.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 1.210 din 1 aprilie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 1.421/1/2009, Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1451 alin. 2 din Codul de procedură
penală, excepţie invocată de Florentin Scaleţchi.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că în actuala reglementare obligaţiile pe care
instanţa le stabileşte în sarcina inculpatului sunt
neconstituţionale. Astfel, în cazul unei persoane faţă de care
s-a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara,
instituirea aceloraşi îndatoriri pe care le are şi inculpatul obligat
de a nu părăsi localitatea încalcă dreptul la liberă
circulaţie consfinţit de art. 25 din Constituţie şi de art.
2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de art. 23
şi art. 26 din Constituţie, restrângând nejustificat libertatea
individuală şi dreptul la viaţă intimă, familială
şi privată, garantate de aceste articole. Se mai arată că,
pentru ca dreptul la liberă circulaţie să poată fi
restrâns, este obligatoriu ca norma care prevede aceasta să fie clară
şi neinterpretabilă. Or, norma criticată încalcă
principiile CEDO, deoarece nu este precisă şi suficient de
clară, astfel încât este inaccesibilă justiţiabilului şi,
de multe ori, chiar juristului.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie. Arată că măsura preventivă a obligării de a
nu părăsi ţara reprezintă o restrângere a exerciţiului
dreptului la liberă circulaţie, în deplină concordanţă
cu prevederile art. 53 din Constituţie, şi se impune pentru
desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional, invocând şi
considerentele care au fundamentat deciziile Curţii Constituţionale
nr. 442/2006, nr. 713/2007 si nr. 420/2009.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 1451 alin. 2 din Codul de
procedură penală, care au următorul cuprins: „Dispoziţiile
art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul
obligării de a nu părăsi ţara."
Art. 145 din acelaşi cod reglementează
măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Se susţine că prin dispoziţiile legale
criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 - Libertatea
individuală, ale art. 25 - Libera circulaţie, ale art. 26
- Viaţa intimă, familială şi privată, ale art.
53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
şi ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile
omului, cu referire la art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
şi la art. 18 din aceeaşi convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată, Curtea constată că motivarea
autorului acesteia vizează, în realitate, o problemă de interpretare
a legii, respectiv a modului în care instanţele de judecată interpretează
şi aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 145 din
Codul de procedură penală, în cazul „obligării de a nu
părăsi ţara", solicitând, în cadrul unor critici care
pun în discuţie claritatea reglementării, să se constate că
este neconstituţională interpretarea dată de instanţe atunci
când nu stabilesc durata acestei măsuri. Or, atât aspectele privind
interpretarea şi aplicarea legii, cât şi cele privind eventuala
omisiune de reglementare, în sensul că norma criticată nu prevede, în
faza judecăţii, o durată maximă a măsurii
obligării de a nu părăsi ţara, nu intră în
competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă „numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse
controlului". Interpretarea şi aplicarea legii în cauzele deduse
judecăţii intră în competenţa Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege, prin intermediul cărora,
potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, se realizează
justiţia, iar competenţa de legiferare revine Parlamentului, care,
potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, este „unica autoritate
legiuitoare a tării".
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)
şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 alin. 2
din Codul de procedură penală, excepţie invocată de
Florentin Scaleţchi în Dosarul nr. 1.421/1/2009 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 15 decembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta